Decizia nr. 427/2024

Marian Enache

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Daniela Ramona Marițiu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 426 lit. a) ,

d) ,

e)

și

f) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Bogdan-Ilarion Costică Bărbuță, Societatea Nikodemus Babiuc Exim - S.R.L. din Rădăuți, Dumitru Dîmbu și Constantin-Gavril Babiuc în Dosarul nr. 628/1/2021/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.344D/2021.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, invocă

Decizia nr. 132 din 2 martie 2021 ,

Decizia nr. 467 din 25 iunie 2020

și

Decizia nr. 706 din 28 octombrie 2021 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.

Prin Încheierea din 25 martie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 628/1/2021/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 426 lit. a) , d), e) și

f) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Bogdan-Ilarion Costică Bărbuță, Societatea Nikodemus Babiuc Exim - S.R.L. din Rădăuți, Dumitru Dîmbu și Constantin-Gavril Babiuc cu ocazia soluționării unei contestații în anulare.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că dispozițiile criticate sunt neconstituționale deoarece între hotărârile care pot fi contestate prin intermediul contestației în anulare nu se regăsesc hotărârile pronunțate în contestație, în procedura reglementată de

art. 347 din Codul de procedură penală , deși decizia pronunțată poartă mențiunea definitivă și camera preliminară este considerată o fază distinctă a procesului penal.

6.

Din moment ce o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată asupra fondului cauzei, poate fi atacată cu contestație în anulare, deși se bucură de o autoritate de lucru judecat plenară, cu atât mai mult se impune ca hotărârile judecătorești definitive care vizează aspecte esențiale privind desfășurarea procesului penal să poată fi supuse contestației în anulare, pentru a înlătura erorile grave de procedură încă din timpul desfășurării procesului.

7.

În continuare, invocă jurisprudența Curții Constituționale, spre exemplu,

Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014

și

Decizia nr. 802 din 5 decembrie 2017 , precum și a Curții Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Hotărârea din 27 octombrie 2004, pronunțată în Cauza Edwards și Lewis împotriva Regatului Unit, sau Hotărârea din 28 august 1991, pronunțată în Cauza Brandstetter împotriva Austriei. Dreptul de acces efectiv la o instanță și dreptul la un remediu efectiv în cazul erorilor grave de procedură, care suprimă sau restrâng nejustificat garanțiile specifice dreptului la un proces echitabil, sunt golite de conținut atât timp cât nu este reglementată în mod accesibil și previzibil o cale de atac extraordinară care să asigure respectarea lor. Astfel,

art. 426 din Codul de procedură penală

este neconstituțional în condițiile în care încheierile pronunțate în calea ordinară de atac a contestației nu pot fi atacate cu contestație în anulare, atunci când au fost pronunțate ca urmare a unor erori grave de procedură, care se circumscriu cazurilor de contestație în anulare prevăzute de lege.

8.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Instanța judecătorească arată că prin reglementarea criticată s-a urmărit să nu se permită retractarea, pe calea contestației în anulare, a unor hotărâri care sunt în puterea lucrului judecat, decât în situațiile excepționale în care se descoperă erori de procedură care nu au putut fi înlăturate pe calea apelului. Față de specificul acestei căi extraordinare de atac, legea impune condiții stricte cu privire la hotărârile împotriva cărora se poate declara calea de atac, la termenul de declarare, la cazurile care pot justifica exercitarea contestației în anulare, la titularii căii de atac și la cuprinsul cererii, în scopul asigurării unei rigori și discipline procesuale și al evitării introducerii, în mod abuziv, a unor contestații în anulare care nu se încadrează în motivele prevăzute de lege.

9.

În continuare, invocă

Decizia nr. 623 din 8 octombrie 2015 ,

Decizia nr. 501 din 30 iunie 2016

și

Decizia nr. 804 din 5 decembrie 2017 , apreciind că, în privința condițiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, termenele de declarare a acestora, forma în care trebuie făcută declarația, conținutul său, instanța la care se depune, competența și modul de judecare, soluțiile ce pot fi adoptate și altele de același gen, astfel cum prevede

art. 126 alin. (2) din Constituție .

10.

De asemenea, dispozițiile constituționale ale

art. 21 alin. (3) , coroborate cu cele ale

art. 129 , nu presupun însă accesul la toate căile de atac și la toate categoriile de instanțe, indiferent de obiectul cauzei ce se cere a fi soluționată. Dreptul la un proces echitabil reprezintă un standard constituțional a cărui îndeplinire este apreciată în funcție de ansamblul procesului și ținând cont de specificul normelor procedurale aplicabile. Totodată, dreptul la un proces echitabil presupune asigurarea unor principii fundamentale, precum contradictorialitatea și egalitatea armelor, care presupun ca fiecare dintre părți să dispună de posibilități suficiente, echivalente și adecvate de a-și susține apărările, fără ca vreuna dintre ele să fie defavorizată în raport cu cealaltă. La rândul său,

art. 6 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale obligă statele membre la asigurarea prin legislația națională a unor garanții procesuale, precum egalitatea armelor, contradictorialitatea, motivarea hotărârilor pronunțate, publicitatea procesului, soluționarea acestuia întrun termen rezonabil, prezumția de nevinovăție și asigurarea dreptului la apărare.

11.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor de atac, este de competența exclusivă a legiuitorului. Acesta este sensul

art. 129 din Constituție , text care face referire la „condițiile legii“, atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, ca, de altfel, și al

art. 126 alin. (2) din Constituție , care, referindu-se la competența instanțelor judecătorești și la procedura de judecată, stabilește că acestea „sunt prevăzute numai de lege“. De altfel, principiul dublului grad de jurisdicție invocat de apărare nu este incident în procedura camerei preliminare, în care legiuitorul a reglementat o cale de atac împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară, și anume contestația prevăzută de

art. 347 din Codul de procedură penală , în soluționarea căreia partea beneficiază de garanțiile specifice dreptului la un proces echitabil și dreptului la apărare.

12.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

13.

Guvernul, invocând

Decizia nr. 504 din 4 iulie 2017 , solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate. În subsidiar, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Arată că contestația în anulare este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive, pronunțate cu încălcarea normelor procesual penale, având în vedere hotărâri definitive care evocă fondul. Prin fondul cauzei trebuie înțeles obiectul acțiunii penale, respectiv acela de a trage la răspundere penală persoanele care au săvârșit infracțiuni prin constatarea, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat. Totodată, aceasta este o cale de atac de retractare, prin luarea în considerare a faptului că instanța care a pronunțat o hotărâre cu încălcarea legii va proceda la anularea hotărârii în vederea înlăturării erorilor de procedură, în legătură cu exercitarea drepturilor procesuale ale părților sau persoanei vătămate ori a celor referitoare la instanța de judecată. Prin reglementarea strictă a erorilor de procedură care pot justifica exercitarea contestației în anulare se urmăresc atât respectarea autorității de lucru judecat a hotărârii definitive, cât și respectarea principiului securității raporturilor juridice stabilite prin hotărâri definitive (principiu care interzice rejudecarea unor aspecte avute deja în vedere de instanțele de judecată). În continuare, face referire la jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu,

Decizia nr. 623 din 8 octombrie 2015

și

Decizia nr. 804 din 5 decembrie 2017 , Hotărârea din 29 iulie 2008, pronunțată în Cauza Mitrea împotriva României, sau Hotărârea din 23 septembrie 2008, pronunțată în Cauza Urbanovici împotriva României.

14.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

15.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

16.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile

art. 426 lit. a) ,

d) ,

e)

și

f) din Codul de procedură penală , cu următorul cuprins:

Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a)

când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate; (...)

d)

când instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;

e)

când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;

f)

când judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii.

17.

Autorii excepției susțin că textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în

art. 1 alin. (3)

și

(5)

referitor la cerințele de claritate a legii,

art. 11 alin. (1)

și

(2)

referitor la dreptul internațional și dreptul intern,

art. 20

referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului,

art. 21 alin. (1)-(3)

referitor la liberul acces la justiție,

art. 24

referitor la dreptul la apărare și

art. 129

referitor la folosirea căilor de atac. De asemenea, sunt invocate prevederile

art. 6

referitor la dreptul la un proces echitabil și

art. 13

referitor la dreptul la un remediu efectiv din

Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale

art. 47

referitor la dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

18.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor de lege criticate, de exemplu, prin

Decizia nr. 132 din 2 martie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 19 mai 2021,

Decizia nr. 467 din 25 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 919 din 8 octombrie 2020, și

Decizia nr. 804 din 5 decembrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 19 februarie 2018.

19.

Curtea a reținut că contestația în anulare poate fi formulată împotriva hotărârilor penale definitive numai în cazurile strict reglementate de normele procesual penale ale

art. 426

și în termenul prevăzut de

art. 428 din Codul de procedură penală , la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere, respectiv la instanța la care a rămas definitivă ultima hotărâre. Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, având drept scop îndreptarea unor vicii de ordin procedural ce atrag nulitatea. De asemenea, Curtea a reținut că această cale extraordinară de atac vizează hotărâri judecătorești definitive și se promovează în condiții procedurale mult mai stricte decât căile ordinare de atac (cât privește titularii, termenul de introducere, cazurile de contestație în anulare, motivele aduse în sprijinul acestora, dovezile în susținerea lor), tocmai în considerarea caracterului aparte indus de legiuitor pentru această instituție juridică, datorat aspectului că, prin aceasta, se tinde la înlăturarea autorității de lucru judecat pentru o hotărâre penală definitivă și care își produce efecte (în același sens,

Decizia nr. 667 din 15 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 20 noiembrie 2015, paragraful 23, și

Decizia nr. 715 din 6 decembrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 31 ianuarie 2017, paragraful 18). Totodată, în

Decizia nr. 501 din 30 iunie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 733 din 21 septembrie 2016, paragraful 18, Curtea a reținut că, indiferent de motivul invocat, contestația în anulare poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei.

20.

În ceea ce privește principiul respectării autorității de lucru judecat, în deciziile precitate, Curtea a reținut că acesta este de o importanță fundamentală atât în ordinea juridică națională, cât și la nivelul Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul de acces la justiție și dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe fiind necesar a fi interpretate în lumina preambulului la Convenție, care enunță supremația dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluția dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanțe să nu mai poată fi supusă rejudecării (Hotărârea din 28 octombrie 1999, pronunțată în Cauza Brumărescu împotriva României, paragraful 61). Conform acestui principiu, niciuna dintre părți nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive și executorii cu unicul scop de a obține o reanalizare a cauzei și o nouă hotărâre în privința sa. Instanțele superioare nu trebuie să își folosească dreptul de reformare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept și erorile judiciare, și nu pentru a proceda la o nouă analiză. Totodată, acestui principiu nu i se poate aduce derogare decât dacă o impun motive substanțiale și imperioase (Hotărârea din 7 iulie 2009, pronunțată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, paragraful 99, și Hotărârea din 24 iulie 2003, pronunțată în Cauza Ryabykh împotriva Rusiei, paragraful 52).

21.

Având în vedere cele arătate, Curtea a constatat, în

Decizia nr. 623 din 8 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 858 din 18 noiembrie 2015, paragraful 18, că intenția legiuitorului a fost aceea de a nu permite reformarea, pe calea contestației în anulare, a unor hotărâri care sunt în puterea lucrului judecat decât în situațiile excepționale în care se remarcă erori de procedură care nu au putut fi înlăturate pe calea apelului și doar în condițiile reglementate expres în

art. 426 - 432 din Codul de procedură penală , stabilind totodată, în paragraful 21 al aceleiași decizii, că legiuitorul poate exclude folosirea unor căi de atac sau poate limita utilizarea anumitor instrumente procesuale aflate la îndemâna părților, fără ca prin aceasta să se încalce litera sau spiritul Legii fundamentale.

22.

Prin urmare, având în vedere cele reținute în precedent, Curtea a constatat că formularea contestației în anulare cu privire la încheierile pronunțate de judecătorul de cameră preliminară prin care nu s-a soluționat fondul cauzei, indiferent de motivul invocat, este inadmisibilă. Curtea a reținut că

art. 21 alin. (3) din Constituție

garantează dreptul părților la acces liber la justiție, precum și dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, constituind valorificarea explicită a prevederilor

art. 6 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Dreptul de acces liber la justiție presupune dreptul oricărei persoane de a se adresa instanțelor de judecată pentru apărarea drepturilor și a intereselor sale legitime.

23.

Dreptul la un proces echitabil, invocat în susținerea excepției, reprezintă un standard constituțional a cărui îndeplinire este apreciată în funcție de ansamblul procesului și ținând cont de specificul normelor procedurale aplicabile. Totodată, dreptul la un proces echitabil implică asigurarea unor principii fundamentale, precum contradictorialitatea și egalitatea armelor, care presupun ca fiecare dintre părți să dispună de posibilități suficiente, echivalente și adecvate de a-și susține apărările, fără ca vreuna dintre ele să fie defavorizată în raport cu cealaltă.

24.

La rândul său,

art. 6 din convenție , referitor la dreptul la un proces echitabil, obligă statele membre la asigurarea, prin legislația națională, a unor garanții procesuale, precum egalitatea armelor, contradictorialitatea, motivarea hotărârilor pronunțate, publicitatea procesului, soluționarea acestuia într-un termen rezonabil, prezumția de nevinovăție și asigurarea dreptului la apărare. În completare,

art. 13 din convenție

prevede dreptul la un recurs efectiv, drept cu caracter subsidiar, ce presupune epuizarea tuturor căilor interne de atac, conform

art. 35 paragraful 1 din convenție .

25.

Potrivit prevederilor

art. 129 din Constituție , „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii“. Această normă constituțională cuprinde două teze: prima teză consacră dreptul subiectiv al oricărei părți a unui proces, indiferent de obiectul procesului, precum și dreptul Ministerului Public de a exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești considerate ca fiind nelegale sau neîntemeiate; cea de-a doua teză prevede că exercitarea căilor de atac se poate realiza în condițiile legii. Prima teză exprimă, în alți termeni, dreptul fundamental înscris în

art. 21 din Constituție

privind liberul acces la justiție, conținând așadar o reglementare substanțială. Cea de-a doua teză se referă la reguli de procedură, care nu pot însă aduce atingere substanței dreptului conferit prin cea dintâi teză decât în condițiile restrictive stabilite în

art. 53 din Constituție . Așa fiind, în privința condițiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, termenele de declarare a acestora, forma în care trebuie făcută declarația, conținutul său, instanța la care se depune, competența și modul de judecare, soluțiile ce pot fi adoptate și altele de același tip, astfel cum prevede

art. 126 alin. (2) din Constituție , potrivit căruia „competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. Dispozițiile constituționale ale

art. 21 alin. (3) , coroborate cu cele ale

art. 129 , nu presupun însă accesul la toate căile de atac și la toate categoriile de instanțe, indiferent de obiectul cauzei ce se cere a fi soluționată.

26.

Întrucât nu au apărut elemente noi, care să impună reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziilor mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

27.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Bogdan-Ilarion Costică Bărbuță, Societatea Nikodemus Babiuc Exim - S.R.L. din Rădăuți, Dumitru Dîmbu și Constantin-Gavril Babiuc în Dosarul nr. 628/1/2021/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și constată că dispozițiile

art. 426 lit. a) ,

d) ,

e)

și

f) din Codul de procedură penală

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 24 septembrie 2024.