Decizia nr. 447/2024

Articolul 503

alin. (2) pct. 2

și

alin. (3):

(2)

Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: (…)

2.

dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; (…)

(3)

Dispozițiile alin. (2) pct. 1, 2 și 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.“;

–

Articolul 506

alin. (1)

teza a doua: „Contestația în anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă.“

24.

Anterior sesizării Curții Constituționale, dispozițiile

art. 503 alin. (3) din Codul de procedură civilă

au fost modificate prin

Legea nr. 310/2018

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074 din 18 decembrie 2018, în sensul că „Dispozițiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs“. Însă, având în vedere data înregistrării dosarului, precum și dispozițiile

art. 27 din Codul de procedură civilă

și

Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care s-a statuat că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul prevederilor

art. 29 alin. (1)

și ale

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, instanța constituțională este competentă să analizeze prevederile

art. 503 alin. (3) din Codul de procedură civilă , în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 310/2018, întrucât acestea continuă să producă efecte juridice în cauza concretă dedusă judecății.

25.

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în

art. 1 alin. (3)

referitoare la principiile statului de drept,

alin. (4)

privind principiul separației și echilibrului puterilor,

alin. (5)

privind securitatea raporturilor juridice și calitatea legii,

art. 16

- Egalitatea în drepturi,

art. 21 - Accesul liber la justiție,

art. 24 alin. (1)

privind dreptul la apărare,

art. 29 alin. (2)

privind libertatea conștiinței,

art. 31 alin. (2)

privind informarea corectă a cetățenilor,

art. 44

- Dreptul de proprietate privată,

art. 53

- Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți,

art. 57

- Exercitarea drepturilor și a libertăților și

art. 124

- Înfăptuirea justiției. De asemenea, se invocă

art. 6

privind dreptul la un proces echitabil și

art. 14

privind interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și

art. 7 privind egalitatea în drepturi din Declarația

Universală a Drepturilor Omului.

26.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, în cazul contestației în anulare speciale, condiția de admisibilitate are în vedere doar obiectul acesteia, astfel cum rezultă din dispozițiile

art. 503 alin. (2) din Codul de procedură civilă , respectiv poate fi formulată împotriva hotărârilor instanțelor de recurs. Obiectul contestației în anulare speciale este extins și la hotărârile instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs, prin

alin. (3) al art. 503 , care prevede că dispozițiile alin. (2) pct. 1, 2 și 4 din acest articol se aplică, în mod corespunzător, hotărârilor instanțelor de apel.

27.

În ceea ce privește critica formulată cu privire la dispozițiile

art. 503 alin. (3) din Codul de procedură civilă , Curtea observă că s-a mai pronunțat prin

Decizia nr. 483 din 23 iunie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 633 din 20 august 2015, și a constatat constituționalitatea acestora. Curtea a reținut, referitor la contestația în anulare, că aceasta este o cale extraordinară de atac, de retractare și nesuspensivă de executare, prin care se cere înseși instanței ce a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, să își anuleze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.

28.

Analizând dispozițiile legale criticate prin raportare la critici similare cu cele formulate în prezenta cauză (pentru situația hotărârilor definitive pronunțate în primă instanță în materia regimului străinilor în România), Curtea a reținut prin

Decizia nr. 673 din 31 octombrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 31 ianuarie 2018, paragrafele 21-30, că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege, iar, în conformitate cu dispozițiile

art. 126 alin. (2) din Constituție , competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt cele prevăzute numai prin lege și, potrivit

art. 129 din Legea fundamentală , împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. În virtutea acestui mandat, legiuitorul are competența de a adopta reglementări cu caracter general sau cu caracter special, derogatoriu, cu aplicabilitate la anumite situații, în mod egal pentru toți cei interesați în exercitarea acelorași categorii de drepturi sau în îndeplinirea acelorași categorii de obligații.

29.

Legiuitorul a reglementat prin

art. 503 alin. (2) din Codul de procedură civilă

calea de atac extraordinară a contestației în anulare speciale numai pentru hotărârile instanței de recurs și, în condițiile prevăzute la

art. 503 alin. (3) , și pentru hotărârile instanței de apel, spre deosebire de calea de atac extraordinară a contestației în anulare obișnuite, de drept comun, care are ca obiect hotărârile definitive.

30.

Referitor la posibilitatea exercitării unei căi de atac, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca modalități de exercitare a drepturilor procedurale, principiul accesului liber la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege.

31.

În continuare, în ceea ce privește sintagma „erori materiale“ din cuprinsul

art. 503 alin. (2) pct. 2 din Codul de procedură civilă , prin

Decizia nr. 355 din 23 mai 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 987 din 9 decembrie 2019, paragrafele 16-20, Curtea a reținut că dispozițiile criticate reglementează motivul de contestație în anulare specială pentru situația în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale (greșeli materiale), care se referă la aspecte formale ale judecării recursului și care au drept consecință pronunțarea unei soluții greșite. Astfel, greșeala pe care o comite instanța trebuie să se realizeze prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care sunt determinante în pronunțarea soluției.

32.

Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, numai erorile de fapt ce nu devin vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securității raporturilor juridice pe motivul că ele nu au putut fi corectate prin intermediul căilor ordinare de atac (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 14 februarie 2008, pronunțată în Cauza Pshenichnyy împotriva Rusiei, paragraful 26). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai reținut că unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluția dată de către instanțe în mod definitiv oricărui litigiu să nu mai fie rejudecată, deoarece securitatea raporturilor juridice presupune respectarea autorității de lucru judecat, adică a caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești (a se vedea, în acest sens,

Hotărârea din 7 iulie 2009 , pronunțată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 14 martie 2011, paragraful 99).

33.

Or, principiul potrivit căruia, după pronunțarea hotărârii, judecătorii nu mai pot reveni asupra deciziei luate reprezintă o componentă esențială a ideii de justiție, a asigurării autorității de lucru judecat și a ocrotirii drepturilor procesuale ale părților, ca element fundamental al statului de drept. Principiul autorității lucrului judecat (res judicata) se coroborează cu regula că, odată pronunțată hotărârea definitivă, misiunea judecătorului care a participat la judecată se încheie (lata sententia, judex desinit esse judex). Ca efect juridic al acestei reguli, care ține de ordinea publică, pronunțarea hotărârii are și efect de desistare a instanței, iar judecătorul care s-a pronunțat nu poate reveni asupra părerii sale în respectiva cauză, cu mențiunea că părților le rămâne posibilitatea de a cere doar îndreptarea greșelilor materiale care s-ar strecura în hotărâre. După pronunțarea unei hotărâri definitive, instanțele nu mai pot reveni asupra acesteia, singura posibilitate de schimbare sau corectare a soluției rămânând exercitarea căilor de atac recunoscute de lege (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 478 din 8 iunie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 630 din 21 iulie 2006).

34.

Așadar, dispoziția legală criticată are în vedere erorile materiale de natură procedurală, în legătură cu aspecte formale ale judecății, și nu acele greșeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural (a se vedea

Decizia nr. 355 din 23 mai 2019 , precitată, paragraful 19).

35.

Prin

Decizia nr. 355 din 23 mai 2019 , paragraful 20, în ceea ce privește critica de neconstituționalitate referitoare la lipsa unei definiții a noțiunii de „eroare materială“ din cuprinsul

art. 503 alin. (2) pct. 2 din Codul de procedură civilă , Curtea a reținut că această noțiune nu ar fi putut fi conturată de legiuitor, având în vedere situațiile ce pot fi caracterizate drept erori materiale. Astfel, diversitatea situațiilor nu justifică o listă exhaustivă a acestora. Prin urmare, instanța de judecată este cea care, prin raportare la situația existentă în dosar la data pronunțării hotărârii ce se atacă, poate aprecia dacă soluția reprezintă sau nu rezultatul unei erori materiale.

36.

De altfel, orice normă juridică trebuie să aibă un anumit grad de abstractizare. În sensul celor de mai sus, referitor la principiul aplicabilității generale a legilor, pot fi menționate și hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului din 22 noiembrie 1995, 24 mai 2007, 12 februarie 2008 și 21 octombrie 2013, pronunțate în cauzele S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 și 37, Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, și Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 și 93, în care s-a reținut că formularea legilor nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forța lucrurilor, formule mai mult sau mai puțin vagi, a căror interpretare și aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară. Nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare va exista întotdeauna. Deși certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situație. Rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor.

37.

În continuare, referitor la termenul de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii, indicat de

art. 506 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură civilă , prevăzut pentru exercitarea contestației în anulare, Curtea a reținut prin

Decizia nr. 505 din 5 octombrie 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 31 ianuarie 2024, paragraful 18, că, în cazul în care hotărârea nu a fost redactată și, prin urmare, comunicarea nu a avut loc în termenul de un an de la data rămânerii definitive a acesteia, partea nu va putea fi decăzută din termenul de formulare a contestației în anulare. În acest caz, partea va putea solicita repunerea în termen, arătând că nedepunerea contestației în anulare în termen se datorează unui motiv temeinic justificat, neimputabil ei, respectiv neredactarea hotărârii și, implicit, necomunicarea acesteia în limita termenului de un an prevăzut de lege. Aceeași soluție se impune și pentru situația în care comunicarea hotărârii s-a făcut în termenul de un an, dar în mai puțin de 15 zile până la împlinirea acestui termen.

38.

În ceea ce privește termenul de motivare a contestației în anulare, Curtea a observat că

art. 506 alin. (2) din Codul de procedură civilă

prevede expres că aceasta se motivează în termenul de 15 zile prevăzut la alin. (1), respectiv în termenul de declarare a căii extraordinare de atac. Așadar,

alin. (1) al art. 506 din Codul de procedură civilă

stabilește termenul de declarare a căii extraordinare de atac în 15 zile de la comunicare, termen în care se va și motiva, având în vedere dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol.

39.

Prin urmare, criticile de neconstituționalitate formulate prin raportare la

art. 1 alin. (5) , în componenta sa privind calitatea legii, nu pot fi reținute.

40.

Totodată, textele legale criticate nu încalcă prevederile

art. 16

și

21 din Constituție , deoarece, potrivit jurisprudenței constante a instanței constituționale, dacă legiuitorul este suveran în a reglementa diferit în situații diferite accesul la o cale ordinară de atac, fără ca prin aceasta să fie afectat accesul liber la justiție, a fortiori o atare concluzie se impune atunci când în discuție este accesul la o cale extraordinară de atac, care, prin definiție, are caracter de excepție și poate fi valorificată numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, în caz contrar existând riscul producerii unor perturbări majore ale stabilității și securității raporturilor juridice (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 304 din 7 mai 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 637 din 31 iulie 2019, paragraful 37).

41.

În ceea ce privește invocarea în susținerea excepției a prevederilor constituționale cuprinse în

art. 29 alin. (2) ,

art. 31 alin. (2)

și

art. 57 , Curtea observă că autorii acesteia nu motivează în ce constă pretinsa contrarietate cu dispozițiile legale criticate.

42.

Referitor la dispozițiile

art. 53 din Constituție , invocate de asemenea de autorii excepției de neconstituționalitate în motivarea acesteia, Curtea constată că nu sunt incidente în cauză.

43.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Rompit Impex - S.R.L. din București în Dosarul nr. 29.048/3/2019 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, de primarul comunei Aroneanu, județul Iași, în Dosarul nr. 92/45/2020 al Curții de Apel Iași - Secția contencios administrativ și fiscal și de Dorel Cosmin Marinescu în Dosarul nr. 1.814/104/2019 al Tribunalului Olt - Secția I civilă și constată că dispozițiile

art. 503 alin. (2) pct. 2

și

alin. (3)

și ale

art. 506 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură civilă

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, Curții de Apel Iași - Secția contencios administrativ și fiscal și Tribunalului Olt - Secția I civilă.

Pronunțată în ședința din data de 15 octombrie 2024.