Raportul nr. 3369/2025
privind verificarea legalității veniturilor și cheltuielilor electorale ale Partidului Alianța pentru Unirea Românilor, cu ocazia alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din data de 1 decembrie 2024
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
- extras -
În conformitate cu prevederile
art. 42 alin. (1)
și ale
art. 44 alin. (1) ,
(4)
și
(6) din Legea nr. 334/2006
privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în perioada 9.01.2025-18.02.2025 s-a desfășurat misiunea de control referitoare la verificarea legalității veniturilor și cheltuielilor electorale înregistrate de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor, cu ocazia alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din data de 1 decembrie 2024.
I.
Constatări Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor puse la dispoziția echipei de control s-a constatat că pentru campania electorală aferentă alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din data de 1 decembrie 2024:
–
contribuțiile electorale au fost în cuantum de 30.429.389,00 lei, astfel: 22.832.389,00 lei contribuții ale candidaților, 4.750.000,00 lei transferuri din contul curent central în contul central de campanie și 2.847.000,00 lei transferuri ale sumelor de bani provenite din venituri obținute în condițiile
art. 3 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 334/2006, republicată , cu modificările și completările ulterioare;
–
cheltuielile electorale au fost în cuantum de 30.403.994,50 lei.
Conform cererii de rambursare a cheltuielilor electorale depuse de către mandatarul financiar coordonator, cuantumul cheltuielilor electorale solicitate în vederea rambursării este de 27.557.830,51 lei, iar conform documentelor justificative cuantumul acestora este de 27.557.825,50 lei.
În conformitate cu prevederile
art. 48 alin. (12) din Legea nr. 334/2006, republicată , cu modificările și completările ulterioare, în urma verificărilor efectuate, echipa de control a validat suma de 27.537.434,95 lei aferentă cheltuielilor electorale, pe care o propune în vederea rambursării către competitorul electoral, și a invalidat suma de 20.395,56 lei în baza prevederilor
art. 48 alin. (11) lit. c)
pentru suma de 20.395,51 lei și a prevederilor
art. 48 alin. (13)
din aceeași lege pentru suma de 0,05 lei.
II.
Sancțiuni aplicate Partidul Alianța pentru Unirea Românilor a fost sancționat cu avertisment ca urmare a nerespectării prevederilor
art. 28 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 334/2006
privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și cu amendă în cuantum de 25.000,00 lei pentru nerespectarea prevederilor
art. 36 alin. (2)
și ale
art. 38 alin. (2)
din aceeași lege.
București, 18 februarie 2025. Nr. 3.369.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.