Legea nr. 3594/1938
pentru modificarea legii asupra contractelor de muncă
prezumat în vigoare
CAROL AL II-lea,
Prin gratia lui Dumnezeu și voința naționala, Rege al României,
La toți de fața și viitori, sănătate:
Asupra raportului președintelui Consiliului Nostru de Miniștri și ministrilor Nostri secretari de Stat la Departamentele Muncii și Justiției Nr. 84.546 din 1938;
Vazand jurnalul Consiliului de Miniștri Nr. 2.500 din 1938;
Vazand avizul Consiliului Legislativ Nr. 150 din 1938,
În temeiul art. 98 din Constitutiune,
Am decretat și decretam:
Articolul 1
Dispozițiunile
art. 49, 78 și 89 din legea Nr. 36 din 1929 , asupra contractelor de muncă, se modifica precum urmează:
Art. 49. - Patronul mai este obligat a acorda salariatului un concediu anual de odihnă după normele care urmează:
Salariatul cu o vechime în întreprindere de 1-3 ani va beneficia de un concediu de 7 zile.
Cu o vechime de 3-5 ani de un concediu de 10 zile.
Cu o vechime de 5-10 ani de un concediu de 14 zile.
Peste aceasta vechime, pentru fiecare an în plus, concediul va fi sporit cu o zi, el neputând depăși totuși în nici un caz 30 zile.
Concediile fixate mai sus nu vor putea fi reduse sau suprimate prin acordul părților.
Aceste termene de concedii sînt socotite minimale.
Concediile se vor acorda de întreprinderile industriale sau comerciale care întrebuințează cel puțin 10 salariați, pe serii, în asa fel ca funcționarea normală a întreprinderii sa nu sufere.
Pe tot timpul concediului, salariatul va primi o indemnizare egala cu salariul mediu încasat pe ultimele trei luni, cu toate accesoriile raportate la zilele de concediu.
Patronul este obligat sa acorde salariaților săi concediile de odihnă prevăzute de acest articol, indiferent de sistemul de remunerare convenit (pe unitatea de timp, în raport cu lucrarea, calitatea sau cantitatea lucrului...)
Prin vechime în întreprindere se socotește timpul cat salariatul a servit în aceeași întreprindere, chiar dacă contractul ar fi încetat temporar pentru una din cauzele arătate de art. 74, alin. a), b) și c).
Art. 78. - Contractul individual de muncă cu durata nedeterminată poate fi denunțat prin voința oricăreia din părți cu îndatorirea de a preveni pe cealaltă de data încetării obligațiunilor contractuale.
Aceasta denunțare se va face cu cel puțin 14 zile înainte de data fixată pentru încetarea obligațiunilor contractuale, afară numai dacă salariatul are o vechime de serviciu de cel puțin 10 ani, cînd denunțarea se va face cu cel puțin 30 zile înainte. Se exceptează cazurile cînd legea de fața dispune altfel.
Partea care face uz de dreptul de denunțare, prevăzut în alineatele precedente este obligată a face cunoscut în scris celeilalte părți motivul denunțării.
Abuzul comis în exercițiul dreptului de denunțare a contractului de muncă da dreptul la daune interese distincte de indemnizația prevăzută la art. 82.
Se socotește drept abuzivă și denunțarea facuta fără arătare de motive.
Art. 89. - Dispozițiunile cuprinse în art. 49 și 50 se aplică și salariaților de sub acest capitol, cu distinctiunea următoare:
Concediile vor varia precum urmează:
Salariații cu o vechime în întreprindere de 1-3 ani vor beneficia de un concediu de 10 zile.
Cu o vechime de 3-5 ani vor beneficia de un concediu de 14 zile.
Cu o vechime de 5-10 ani vor beneficia de un concediu de 21 zile.
Pentru fiecare an în plus, concediul va spori cu o zi, fără a depăși în total 30 zile.
Aceste termene de concediu sînt socotite ca minimale.
Dat în Sinaia la 17 Octomvrie 1938.
CAROL
Președintele Consiliului de Miniștri,
Miron,
Patriarhul României
Ministrul Muncii
M. Ralea
Ministrul justiției
Victor Iamandi
EXPUNERE DE MOTIVE
În legătură cu modificarea art. 78 și 93 din legea asupra contractelor de muncă, publicată în Monitorul Oficial Nr. 178 din 4 August 1938, am găsit de neaparata nevoie sa completam acele modificări cu noi modificări a art. 49, 76, 78, 89 și 93 din legea menționată mai sus, precum și a legii din 5 Aprilie 1929.
Aceste modificări sînt determinate de faptul ca s-a constatat în timpul aplicării legii asupra contractelor de muncă din 5 Aprilie 1929, fie abateri din partea celor interesați de la obligațiunile pe care le au, fie gresite interpretări a spiritului legii; obligații, care, dacă nu erau categoric prevăzute în textul legii, dar rezultau din intenția legiuitorului.
Legiuitorul a căutat prin art. 49 și 89 să asigure salariatului o vechime pe baza căreia să-și sprijine drepturile lui, însă au fost cazuri cînd unele întreprinderi au găsit mijlocul sa înlăture acele obligațiuni prin simplul procedeu de a concedia pe salariat pentru un timp oarecare, astfel ca prin aceasta rupere a contractului, drepturile salariatului se stingeau.
De aci rezultau adesea situații anormale și nedrepte pentru salariați, căci de câte ori era concediat, de atâtea ori pierdea vechimea asupra timpului servit la aceeași întreprindere.
De aceea, prin modificările propuse la art. 1, 2 și 3 pentru a fi aduse articolelor 49, 78, 89 și 93, se defineste în mod categoric vechimea la care are drept salariatul.
Legiuitorul a înțeles prin art. 49 și 89 sa acorde salariatului un concediu de odihnă, fără deosebire de sistemul salarizarii, însă s-a constatat ca prin interpretarea gresita a legii, s-a făcut distinctiunea din punct de vedere al sistemului de salarizare, pentru ca salariatul să obțină concediu.
Astfel unele întreprinderi au înțeles sa nu acorde concediu salariaților plătiți cu acordul.
Prin adăugarea unui nou alineat la art. 49, se precizează ca dreptul la concediu este independent de sistemul de salarizare.
Legiuitorul a prevăzut în art. 76 ca măsura de a pune la adapost pe salariat de o concediere brusca, în cazul cînd o întreprindere își încetează activitatea prin faliment, prin încetarea de plati sau orice alte cauze, contractul de muncă se desființează, iar salariatul are dreptul la salariu și orice sume datorate pe luna în curs și luna următoare.
Prin interpretarea stricta a acestei dispoziții s-a ajuns la rezultatul ca salariatul primea numai aceste drepturi bănești, însă pierdea vechimea câștigată la acea întreprindere. Dacă noua întreprindere care era în realitate o continuare a activității vechii întreprinderi, angaja din nou pe același salariat, nu-i recunostea vechimea avută în serviciu la vechea întreprindere.
De aceea, prin propunerea facuta la art. 4, de a se adauga un alineat la art. 93, se precizează ca prin vechimea în serviciu se înțelege timpul servit de salariat în aceeași întreprindere, indiferent de împrejurarea ca prestarea serviciului a fost întreruptă prin părăsirea temporară determinata de vreuna din cauzele enumerate la art. 74, alin. a, b. și c și art. 76.
Pentru aceste motive și pentru a concretiza intenția legiuitorului de a asigura pe salariat și de a evita aceste interpretări atunci cînd se cauta prin denunțarea contractului să se anuleze vechimea salariatului, sau să fie lipsit de concediul de odihnă din cauza sistemului de salarizare, cu ora sau cu acordul, am alcătuit alăturatul proiect de lege prin care se statorniceste ca vechimea la același patron se socotește pe timpul servit de salariat, indiferent de orice împrejurare care ar întrerupe prestarea muncii și ca salariatul are dreptul la concediul de odihnă, indiferent dacă este plătit cu ora, cu ziua, în acord, sau altfel.
Fața de cele expuse mai sus, am onoarea a va prezenta alăturatul proiect de lege pentru modificarea unor articole din legea asupra contractului de muncă și a legii pentru modificarea unor articole din legea asupra contractelor de muncă, publicată în Monitorul Oficial Nr. 238 din 11 Octomvrie 1932, precum și a legii pentru modificarea
legii nr. 36 din 1929
asupra contractelor de muncă, publicată în Monitorul Oficial Nr. 178 din 4 August 1938.
Ministrul muncii, M. Ralea
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.