Decizia nr. 18/2025

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Oana-Cristina Puică

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 126 alin. (4)

și

(5) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Lucian Câmpean în Dosarul nr. 2.928/833/2018/a1 al Judecătoriei Salonta și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 71D/2020.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, întrucât dispozițiile

art. 126 alin. (4)

și

(5) din Codul de procedură penală

îndeplinesc cerințele de claritate și previzibilitate a legii.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.

Prin Încheierea din 6 decembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 2.928/833/2018/a1, Judecătoria Salonta a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 126 alin. (4)

și

(5) din Codul de procedură penală . Excepția a fost ridicată de Lucian Câmpean într-o cauză penală aflată în procedura de cameră preliminară.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile

art. 126 alin. (4)

și

(5) din Codul de procedură penală

încalcă prevederile constituționale privind principiul legalității și dreptul la un proces echitabil. Astfel, arată că păstrarea în condiții de confidențialitate a ordonanței procurorului prin care se dispune acordarea statutului de martor amenințat restrânge în mod nejustificat, total și nediferențiat, dreptul inculpatului de a lua cunoștință de conținutul ordonanței respective și de a contesta legalitatea și temeinicia acesteia. Consideră că, dacă procurorul dispune doar măsura prevăzută de dispozițiile

art. 126 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală , împiedicarea inculpatului de a lua cunoștință de conținutul ordonanței este lipsită de rațiune. Totodată, acordarea statutului de martor amenințat și aplicarea măsurilor de protecție nu pot fi soluții arbitrare, ci trebuie fundamentate strict pe prevederile

art. 125 din Codul de procedură penală . Susține că dispozițiile

art. 126 alin. (5) din Codul de procedură penală

sunt lipsite de claritate, precizie și previzibilitate, întrucât nu specifică dacă procurorul efectuează verificările doar din oficiu sau și la cerere. Consideră că omisiunea stabilirii unei limite obiective a intervalului de timp în care procurorul este obligat să verifice dacă se mențin condițiile care au determinat luarea măsurilor de protecție lasă loc arbitrarului. Cu alte cuvinte, termenul „rezonabil“ folosit de legiuitor conferă procurorului un drept discreționar de a face verificările de rigoare, aspect ce contravine dreptului la un proces echitabil. Mai arată că nu reiese în mod clar dacă procurorul emite ordonanță motivată doar când dispune încetarea măsurilor de protecție sau și atunci când le menține. De asemenea, dispozițiile

art. 126 alin. (5) din Codul de procedură penală

nu menționează dacă și ordonanța emisă în temeiul textului menționat are caracter confidențial. Mai observă că din dispozițiile de lege criticate nu rezultă nici actul prin care se pronunță organul competent și nici regimul acestuia, sub aspectul confidențialității și al cenzurii pe calea controlului instanței de judecată.

6.

Judecătoria Salonta apreciază că se impune pronunțarea unei soluții de respingere a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 126 alin. (4)

și

(5) din Codul de procedură penală .

7.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

9.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 126 alin. (4)

și

(5) din Codul de procedură penală , care au următorul cuprins:

(4)

Procurorul dispune acordarea statutului de martor amenințat și aplicarea măsurilor de protecție prin ordonanță motivată, care se păstrează în condiții de confidențialitate.

(5)

Procurorul verifică, la intervale de timp rezonabile, dacă se mențin condițiile care au determinat luarea măsurilor de protecție, iar în caz contrar dispune, prin ordonanță motivată, încetarea acestora.

11.

În susținerea neconstituționalității dispozițiilor de lege criticate, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale

art. 1 alin. (5)

referitor la principiul legalității, ale

art. 11 alin. (1)

și

(2)

privind dreptul internațional și dreptul intern, ale

art. 20

referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului și ale

art. 21 alin. (3)

referitor la dreptul la un proces echitabil.

12.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile

art. 126 alin. (4)

și

(5) din Codul de procedură penală

au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la prevederile

art. 1 alin. (5)

și ale

art. 21 alin. (3) din Constituție

- invocate și în prezenta cauză - și față de critici similare.

13.

Astfel, prin

Decizia nr. 511 din 30 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 782 din 27 august 2020, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 126 alin. (4)

și

(5) din Codul de procedură penală , pentru argumentele reținute în paragrafele 16-24 din decizia menționată. În acest sens, Curtea a reamintit jurisprudența sa, potrivit căreia măsurile de protecție a martorilor sunt măsuri procesual penale cu caracter complex, prin care legiuitorul urmărește eficientizarea activității de administrare a probelor și, prin aceasta, a procesului penal, cu garantarea siguranței persoanelor implicate. Aceste măsuri au ca scop asigurarea protecției persoanelor care dețin informații cu privire la săvârșirea unor infracțiuni, informații care prezintă relevanță pentru soluționarea unor cauze penale, persoane a căror viață, integritate corporală sau libertate sunt în pericol, ca urmare a faptului că au furnizat respectivele informații sau au fost de acord să le furnizeze organelor judiciare. Legiuitorul a reglementat măsurile de protecție a martorilor în secțiunea a 5-a („Protecția martorilor“) a capitolului II („Audierea persoanelor“) din titlul IV („Probele, mijloacele de probă și procedeele probatorii“) al părții generale a Codului de procedură penală - respectiv în

art. 125 - 130

din acest cod, care cuprind dispoziții cu privire la martorii amenințați și la martorii vulnerabili -, precum și prin

Legea nr. 682/2002

privind protecția martorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 18 aprilie 2014, ce stabilește măsuri de protecție a martorilor complementare celor prevăzute de

Codul de procedură penală . Instituția martorului amenințat este o instituție procesual penală relativ nouă în legislația românească, ce are la bază Rezoluția Consiliului Uniunii Europene 327/04 din 23 noiembrie 1995 privind protecția martorilor în cadrul luptei împotriva criminalității organizate internaționale, Rezoluția Consiliului Uniunii Europene din 20 decembrie 1996 privind persoanele care cooperează în procesul judiciar în lupta împotriva criminalității organizate și Recomandarea Consiliului Europei nr. R(97)13 privind intimidarea martorilor și drepturile apărării, adoptată la 10 septembrie 1997 de Comitetul de Miniștri și adresată statelor membre ( Decizia Curții Constituționale nr. 248 din 16 aprilie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 19 iunie 2019, paragrafele 19 și 20).

14.

Prin

Decizia nr. 511 din 30 iunie 2020 , precitată, Curtea a mai observat că statutul de martor amenințat nu era definit ca atare în

Codul de procedură penală din 1968 , care stabilea însă, în dispozițiile

art. 86^1 , condițiile în care devenea incidentă măsura protecției datelor de identificare a martorului, pe baza existenței unor probe sau indicii temeinice care demonstrau existența unei stări de pericol privind viața, integritatea corporală sau libertatea lui ori a altei persoane, caz în care se atribuia martorului o altă identitate sub care urma să apară în fața organului judiciar. Potrivit prevederilor

art. 125 din noul Cod de procedură penală , pentru ca o persoană să dobândească statutul de martor amenințat trebuie să existe o suspiciune rezonabilă că viața, integritatea corporală, libertatea, bunurile sau activitatea profesională ale martorului sau ale unui membru de familie al acestuia ar putea fi puse în pericol ca urmare a datelor pe care le furnizează organelor judiciare sau a declarațiilor sale. Ținând cont de imperativul asigurării protecției persoanelor mai sus menționate, legiuitorul a reglementat, în dispozițiile

art. 126 alin. (1)

și

(2) din Codul de procedură penală , competența procurorului ca - în cursul urmăririi penale, din oficiu sau la cererea martorului, a uneia dintre părți sau a unui subiect procesual principal - să acorde statutul de martor amenințat și să dispună aplicarea uneia sau a mai multor măsuri de protecție, în considerarea rolului constituțional al Ministerului Public, care, în activitatea judiciară, reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor, rol consacrat de prevederile

art. 131 alin. (1) din Legea fundamentală . Măsurile de protecție ce pot fi luate de către procuror cu privire la martorul amenințat sunt, conform dispozițiilor

art. 126 alin. (1) din Codul de procedură penală , următoarele: supravegherea și paza locuinței martorului sau asigurarea unei locuințe temporare; însoțirea și asigurarea protecției martorului sau a membrilor de familie ai acestuia în cursul deplasărilor; protecția datelor de identitate, prin acordarea unui pseudonim cu care martorul va semna declarația sa; audierea martorului fără ca acesta să fie prezent, prin intermediul mijloacelor audio-video de transmitere, cu vocea și imaginea distorsionate, atunci când celelalte măsuri nu sunt suficiente.

15.

Tot prin

Decizia nr. 511 din 30 iunie 2020 , precitată, Curtea a reținut că legiuitorul a prevăzut o valoare probantă restrânsă a declarațiilor martorului protejat, aspect reglementat de dispozițiile

art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală , potrivit căruia hotărârea de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declarațiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejați. Restrângerea valorii probante a declarațiilor date de martorii protejați are la bază temerea că aceștia ar putea fi supuși unui anumit control de autoritate din partea organului de urmărire penală și astfel ar putea fi influențați în declarații. Pentru aceste considerente, și dispozițiile

art. 86^1 alin. 6 din Codul de procedură penală din 1968

limitau efectele declarațiilor martorilor supuși măsurilor de protecție în comparație cu efectele declarațiilor martorilor obișnuiți, arătând că acestea pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză ( Decizia Curții Constituționale nr. 248 din 16 aprilie 2019 , citată anterior, paragraful 23). Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în jurisprudența sa, că folosirea declarațiilor martorilor anonimi pentru a dispune condamnarea unei persoane nu este, în sine, incompatibilă cu prevederile

Convenției pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale, însă, în condițiile menținerii anonimatului martorului acuzării, prevederile

art. 6 paragraful 1

și

paragraful 3 lit. d) din Convenție

impun ca dezavantajul cu care se confruntă apărarea să fie în mod suficient contrabalansat prin procedura urmată de autoritățile judiciare. Curtea de la Strasbourg a reținut, astfel, că probele obținute de la martori, în condițiile în care drepturile apărării nu au putut fi asigurate la un nivel cerut de

Convenție , trebuie analizate cu extremă atenție, iar condamnarea unui acuzat nu se poate baza în exclusivitate sau într-o măsură determinantă pe mărturia anonimă (hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului din 20 noiembrie 1989, 14 februarie 2002 și 28 februarie 2006, pronunțate în cauzele Kostovski împotriva Olandei, paragraful 42, Visser împotriva Olandei, paragrafele 43-46, și Krasniki împotriva Republicii Cehe, paragrafele 79-86).

16.

Așadar, Curtea Constituțională a constatat, prin

Decizia nr. 511 din 30 iunie 2020 , că folosirea martorilor protejați este acceptată de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, iar acordarea posibilității inculpatului de a lua cunoștință de anumite elemente din conținutul ordonanței înseamnă a lipsi de eficiență măsurile de protecție a martorului. Caracterul confidențial al ordonanței prin care procurorul dispune aplicarea uneia sau a mai multor măsuri de protecție ține de însăși rațiunea reglementării instituției martorului amenințat, iar dezvăluirea de date privind conținutul respectivei ordonanțe este de natură să pericliteze situația martorului în cauză. De asemenea, Curtea a apreciat că dificultățile pe care un inculpat le are în susținerea apărării din cauza folosirii unui martor anonim sunt compensate prin interdicția impusă de legiuitor ca o hotărâre de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei să se întemeieze într-o măsură determinantă pe declarațiile unui asemenea martor, soluție instituită de prevederile

art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală . Consecința unei eventuale constatări a nelegalității ordonanței de acordare a statutului de martor amenințat este audierea martorului în condiții obișnuite, însă în acest caz respectiva declarație poate să servească într-o măsură determinantă la pronunțarea unei hotărâri de condamnare.

17.

Referitor la criticile formulate cu privire la lipsa de claritate și de previzibilitate a dispozițiilor

art. 126 alin. (5) din Codul de procedură penală , potrivit cărora procurorul verifică, la intervale de timp rezonabile, dacă se mențin condițiile care au determinat luarea măsurilor de protecție, prin

Decizia nr. 511 din 30 iunie 2020 , Curtea a constatat că, întrucât textul de lege nu distinge, procurorul poate face verificările respective atât din oficiu, cât și la cerere. Aceste verificări nu se fac la intervale de timp regulate/fixe, ci atunci când este oportun, adică atunci când se poate presupune în mod rezonabil că situația care a impus acordarea statutului de martor amenințat s-a schimbat, având în vedere că martorii nu sunt audiați în procesul penal la intervale regulate/fixe. Astfel, inculpatul poate cere ridicarea protecției martorului înainte de orice audiere a acestuia, indiferent de faza procesuală. Totodată, Curtea a reținut că verificările efectuate de procuror vizează ordonanța inițială prin care acesta a dispus acordarea statutului de martor amenințat și aplicarea măsurilor de protecție, ordonanță ale cărei efecte se mențin până la schimbarea condițiilor care au impus acordarea protecției. În cazul în care procurorul nu emite o ordonanță motivată de încetare a măsurilor de protecție, înseamnă că acesta a constatat cu ocazia verificărilor efectuate că se mențin temeiurile inițiale care au determinat luarea măsurilor de protecție. Așadar, procurorul dispune prin ordonanță motivată numai luarea și încetarea măsurilor de protecție, neimpunându-se emiterea unei ordonanțe la momentul celorlalte verificări, deoarece procurorul nu dispune o prelungire sau o menținere a măsurii, ci face o simplă verificare. În fine, Curtea a reținut că ordonanța prin care procurorul dispune încetarea măsurilor de protecție nu are caracter confidențial, ci ea urmează regimul juridic comun al ordonanțelor procurorului.

18.

În același sens este și

Decizia nr. 331 din 20 mai 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1056 din 4 noiembrie 2021.

19.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

20.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Lucian Câmpean în Dosarul nr. 2.928/833/2018/a1 al Judecătoriei Salonta și constată că dispozițiile

art. 126 alin. (4)

și

(5) din Codul de procedură penală

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Salonta și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 28 ianuarie 2025.