Decizia nr. 450/2024

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Andreea Costin

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 209 alin. (1) din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Societatea Service Auto Serus - S.R.L. din București, prin Matache Rusea, și de Matache Rusea în Dosarul nr. 1.614/2/2019 al Curții de Apel București - Secția a V-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 822D/2020.

2.

La apelul nominal se prezintă, pentru autorii excepției de neconstituționalitate, domnii avocați Valeriu Stoica, Daniel Aragea și Andreea Gurica din Baroul București, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentanților autorilor excepției de neconstituționalitate. Domnul avocat Valeriu Stoica solicită admiterea excepției. În acest sens susține, în esență, că sintagma „strâns legate de aceasta“ din cuprinsul dispozițiilor legale criticate are în vedere două cerințe alternative pentru admisibilitatea cererii reconvenționale, respectiv că pretențiile formulate prin cererea reconvențională trebuie să derive din același raport juridic și că, dacă nu este vorba despre același raport juridic, pretențiile trebuie să fie strâns legate de cele deduse judecății de către reclamant. Această sintagmă, prin sensul ei intrinsec, instituie un criteriu subiectiv care, în absența unor criterii obiective, lasă la aprecierea judecătorului admisibilitatea cererii reconvenționale.

4.

De asemenea, se arată că jurisprudența consacrată în materia noului

Cod de procedură civilă

cu referire la textul legal criticat a ajuns la concluzia că, dacă judecătorul apreciază că pretențiile formulate prin cererea reconvențională nu sunt strâns legate de cele formulate prin cererea reclamantului, soluția constă în respingerea ca inadmisibilă a cererii reconvenționale, îndepărtându-se astfel de jurisprudența statuată cu privire la vechea reglementare procesual civilă, potrivit căreia, în astfel de situații, judecătorul disjungea cererea reconvențională, și nu o respingea ca inadmisibilă.

5.

Se mai susține că textul legal criticat nu întrunește cerințele de claritate și previzibilitate care să împiedice arbitrarul sau abuzul judecătorului.

6.

În continuare se arată că, deși

art. 53 din Constituție

permite limitarea exercitării unor drepturi care nu sunt absolute, limitarea trebuie să îndeplinească cele trei condiții esențiale, respectiv să fie prevăzută de lege, necesară și proporțională. Or, sintagma din cuprinsul dispozițiilor legale criticate, nefiind clară și previzibilă, nu poate fi considerată ca fiind prevăzută de lege și nu este nici necesară atât timp cât anulează dreptul la un proces echitabil și nici proporțională.

7.

Totodată, textul legal criticat încalcă și

art. 24 din Constituție

și

art. 6 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și

art. 47 din Carta

drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

8.

Domnul avocat Daniel Aragea depune concluzii scrise.

9.

Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens arată că dispozițiile legale criticate sunt norme de procedură a căror reglementare intră în competența constituțională a legiuitorului. Accesul liber la justiție presupune valorificarea unor pretenții în fața instanței judecătorești prin formularea unei cereri de chemare în judecată. Modalitatea principală de accesare a justiției este cererea de chemare în judecată, și nu cererea reconvențională. Astfel, accesul liber la justiție nu este încălcat, partea având oricând posibilitatea formulării unei cereri principale de chemare în judecată.

10.

Nici

art. 24 din Constituție

nu este încălcat, întrucât este vorba despre aprecierea instanței judecătorești asupra pretențiilor care pot fi folosite ca mijloc de apărare sau pot fi valorificate distinct.

11.

În ceea ce privește încălcarea

art. 1 alin. (3)

și

(5) din Constituție

arată că legea este clară, modalitatea în care instanțele judecătorești se pronunță asupra acestei cereri reprezentând o chestiune de practică judiciară care excedează controlului de constituționalitate.

12.

În replică, având cuvântul, domnul avocat Valeriu Stoica arată că punctul de vedere al Ministerului Public privește doar sensul intrinsec al sintagmei criticate, însă trebuie avut în vedere și modul în care sintagma criticată a fost interpretată în practica judiciară, în sensul că, spre deosebire de practica consacrată pe vechiul

Cod de procedură civilă , cererea reconvențională este respinsă ca inadmisibilă și nu mai este disjunsă, ceea ce neagă

art. 21 din Constituție .

13.

Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public arată că este o chestiune de aplicare a legii, instanța constituțională neputând decide dacă instanțele judecătorești trebuie să disjungă sau să respingă, ca inadmisibilă, cererea reconvențională.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

14.

Prin Încheierea din 18 iunie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 1.614/2/2019, Curtea de Apel București - Secția a V-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 209 alin. (1) din Codul de procedură civilă . Excepția a fost invocată de Societatea Service Auto Serus - S.R.L. din București, prin Matache Rusea, și de Matache Rusea cu ocazia soluționării unui apel formulat împotriva unei încheieri prin care instanța judecătorească a respins, ca inadmisibile, capete din cererea reconvențională formulată.

15.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că actualul

Cod de procedură civilă

a adoptat o soluție legislativă diferită de cea anterioară, reglementând un veritabil fine de neprimire pentru cererea reconvențională care nu vizează pretenții din același raport juridic din cererea principală sau strâns legate de aceasta. Or, cererea reconvențională are o dublă natură, fiind atât o veritabilă cerere de chemare în judecată prin care se valorifică un drept propriu, cât și un mijloc de apărare față de pretențiile reclamantului.

16.

Prin noua soluție prevăzută de

art. 209 alin. (1) din Codul de procedură civilă , legiuitorul a instituit criteriul „strânsei legături“ cu cererea principală drept condiție de admisibilitate a judecării cererii reconvenționale. Acest criteriu reprezintă un obstacol ce pune în discuție tocmai substanța dreptului de acces la o instanță sau îl lipsește de efectivitate. Astfel, legiuitorul a relativizat accesul liber la justiție, având în vedere că titularului cererii reconvenționale i se poate refuza judecata cererii sale pe baza unor considerații arbitrare, în sensul că cererea sa nu ar fi în strânsă legătură cu cererea principală. Criteriul strânsei legături este în mod evident unul subiectiv ce ține de aprecierea judecătorului și poate deveni o sursă de interpretare neuniformă și de jurisprudență neunitară cu privire la admisibilitatea unei cereri prin care o persoană își valorifică pretențiile, textul criticat nerespectând condiția de previzibilitate și accesibilitate a legii. Așadar, judecătorului i se permite să refuze judecata unei cereri nu pe baza unor criterii obiective de care justițiabilul ar fi putut avea cunoștință înainte de formularea cererii, ci pe baza unei aprecieri subiective, fără ca acesta să se raporteze la vreo prevedere legală.

17.

În aplicarea

art. 209 alin. (1) din Codul de procedură civilă

în vederea luării unei decizii cu privire la admisibilitatea cererii reconvenționale, judecătorul nu se mai supune legii, deoarece legea îi acordă o discreție atât de întinsă încât voința judecătorului o înlocuiește pe cea a legiuitorului.

18.

Se mai arată că natura mixtă a cererii reconvenționale poate atrage și încălcarea dreptului la apărare a pârâtului ale cărui apărări, deduse judecății și pe cale ofensivă, sunt supuse discreției și arbitrarului judecătorului.

19.

Curtea de Apel București - Secția a V-a civilă apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

20.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

21.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susținerile reprezentantului autorilor excepției de neconstituționalitate, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

22.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

23.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile

art. 209 alin. (1) din Codul de procedură civilă , care au următorul cuprins: „(1) Dacă pârâtul are, în legătură cu cererea reclamantului, pretenții derivând din același raport juridic sau strâns legate de aceasta, poate să formuleze cerere reconvențională.“

24.

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în

art. 1 alin. (3)

referitor la principiile statului de drept și

alin. (5)

în componenta privind calitatea legii,

art. 21

- Accesul liber la justiție,

art. 24

- Dreptul la apărare,

art. 53

- Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și

art. 124 , potrivit căruia judecătorii sunt independenți și se supun numai legii. De asemenea, se invocă

art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și

art. 47 privind dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil din Carta

drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

25.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, potrivit textului legal criticat, obiectul cererii reconvenționale trebuie să vizeze o pretenție a pârâtului față de reclamant, care derivă din același raport juridic sau este strâns legată de cererea reclamantului. Astfel, pe calea cererii reconvenționale, pârâtul nu poate formula orice pretenții, ci poate doar pretinde tot ceea ce este legat de pretențiile reclamantului formulate prin cererea de chemare în judecată.

26.

Stabilirea gradului de legătură dintre pretențiile formulate de partea pârâtă și raportul juridic dedus judecății reprezintă o chestiune de fapt lăsată la aprecierea judecătorului, care este suveran în aplicarea și interpretarea legii, în funcție de circumstanțele proprii fiecărei cauze. Această apreciere trebuie să aibă în vedere o mai bună administrare a justiției, urmărindu-se soluționarea pretențiilor celor două părți într-un singur cadru procesual, ceea ce permite instanței judecătorești să cunoască, în complexitatea lor, raporturile juridice dintre părți, fiind, astfel, evitată pronunțarea unor hotărâri contradictorii. Prin urmare, noțiunea „strâns legate“ cuprinsă în dispozițiile legale criticate evocă o legătură inseparabilă, care este de natură să justifice soluționarea celor două cereri împreună, instanța fiind cea care va aprecia in concreto asupra gradului de legătură.

27.

De altfel, însăși Curtea Europeană a Drepturilor Omului a observat că există multe legi care se servesc, prin forța lucrurilor, de formule mai mult sau mai puțin vagi, ale căror interpretare și aplicare depind de practică, astfel că legea nu este obligatoriu să fie previzibilă cu o certitudine absolută, întrucât certitudinea, chiar dacă este de dorit, este însoțită câteodată de o rigiditate excesivă, or dreptul trebuie să poată să se adapteze schimbărilor de situație. În acest sens este, de exemplu, Hotărârea din 22 octombrie 2007, pronunțată în Cauza Lindon, Otchakovsky-Laurens și July împotriva Franței, paragraful 41.

28.

Referitor la cerința de precizie, claritate și previzibilitate a normei juridice, Curtea a reținut în jurisprudența sa că

art. 1 alin. (5) din Constituție

consacră principiul respectării obligatorii a legilor. Pentru a fi respectată de destinatarii săi, legea trebuie să îndeplinească anumite cerințe de precizie, claritate și previzibilitate, astfel încât aceștia să își poată adapta în mod corespunzător conduita. Curtea a precizat că previzibilitatea legii presupune ca aceasta să fie suficient de precisă și clară pentru a putea fi aplicată, altfel spus, să permită persoanelor interesate - care pot apela la nevoie la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 123 din 14 martie 2024 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 13 septembrie 2024, paragraful 28).

29.

Prin Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că este îndeplinită cerința de previzibilitate a legii atunci când justițiabilul are posibilitatea să cunoască, din însuși textul normei juridice pertinente, la nevoie, cu ajutorul interpretării date acesteia de către instanțe și, dacă este cazul, în urma obținerii unei asistențe juridice adecvate, care sunt efectele juridice ale actelor sau omisiunilor sale.

30.

Analizând dispozițiile

art. 209 alin. (1) din Codul de procedură civilă

în raport cu aceste repere ale jurisprudenței

instanței constituționale, precum și ale Curții Europene a Drepturilor Omului, rezultă că dispozițiile de lege criticate au un conținut clar și previzibil.

31.

Așadar, dispozițiile legale criticate reprezintă norme de procedură care privesc buna administrare a justiției reglementate de legiuitor în temeiul mandatului său constituțional conferit de

art. 126 alin. (2) din Constituție , potrivit căruia competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege și nu constituie un obstacol în exercitarea dreptului de acces liber la justiție sau a dreptului la apărare, partea pârâtă putându-și valorifica pretențiile, care nu au legătură cu raportul dedus judecății, formulate față de reclamant, prin introducerea cererii pe cale separată.

32.

Întrucât nu a fost constatată încălcarea vreunui drept sau vreunei libertăți fundamentale, dispozițiile

art. 53 din Constituție

nu au incidență în cauză.

33.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Service Auto Serus - S.R.L. din București, prin Matache Rusea, și de Matache Rusea în Dosarul nr. 1.614/2/2019 al Curții de Apel București - Secția a V-a civilă și constată că dispozițiile

art. 209 alin. (1) din Codul de procedură civilă

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a V-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 15 octombrie 2024.