Decizia nr. 594/2024
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27^21 alin. (1) lit. d) și ale art. 69 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Marian Enache
- președinte
Mihaela Ciochină
- judecător
Cristian Deliorga
- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu
- judecător
Laura-Iuliana Scântei
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Bianca Drăghici
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 27^21 alin. (1) lit. d)
și ale
art. 69 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 360/2002
privind Statutul polițistului, excepție ridicată de Cătălin Marius Moșneagu în Dosarul nr. 11.415/3/2020 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.996D/2020.
2.
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, susținând, în esență, că dispozițiile legale criticate nu sunt lipsite de claritate și previzibilitate, întrucât, chiar dacă nu sunt prevăzute, se știe de la început care sunt avizele necesare exercitării funcției. Ca atare, persoana nu se poate prevala de faptul că nu cunoaște care sunt acele avize necesare exercitării funcției la momentul retragerii acestora, când nu mai poate ocupa funcția respectivă.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
4.
Prin Încheierea din 20 octombrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 11.415/3/2020, Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 27^21 alin. (1) lit. d)
și ale
art. 69 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 360/2002
privind Statutul polițistului. Excepția a fost ridicată de Cătălin Marius Moșneagu într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ, respectiv a Dispoziției nr. 6.451 din 23 august 2019, emisă de Inspectoratul General al Poliției Române, doar în ceea ce privește măsura încetării raportului de serviciu al acestuia.
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că potrivit jurisprudenței Curții Constituționale cu privire la statutul polițistului, acesta este subiect al unui raport de serviciu, care ia naștere, se execută și încetează în condiții speciale. De aceea, aspectele esențiale ce vizează cele trei elemente ale raporturilor de serviciu se referă în mod intrinsec la statutul polițistului, statut care este reglementat prin lege organică, potrivit
art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție , respectiv
( Deciziile nr. 392 din 2 iulie 2014 ,
nr. 637 din 13 octombrie 2015 ,
nr. 172 din 24 martie 2016
și
nr. 317 din 21 mai 2019 ). De asemenea, prin
Decizia nr. 244 din 19 aprilie 2016 , Curtea a reținut că punerea la dispoziție este un caz de modificare a raportului de serviciu și că lăsarea acestui caz în competența de reglementare a ministrului afacerilor interne aduce atingere dispozițiilor
art. 1 alin. (4)
și
(5)
și ale
art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție .
6.
Se arată că
art. 27^21 alin. (1) din Legea nr. 360/2002
prevede cazurile de punere la dispoziție în vederea numirii într-o funcție, iar
lit. d)
a acestui articol nu reglementează care sunt acele autorizații, avize sau atestări necesare exercitării funcției, ci reglementarea acestora se realizează prin acte cu forță juridică net inferioară legii organice (cum ar fi fișa postului), deși consecințele prevăzute de lege în cazul retragerii sau neacordării unor astfel de autorizații/avize/atestate sunt deosebit de grave pentru cariera polițistului, ducând la eliberarea din funcție și punerea la dispoziție, așadar afectând raporturile de serviciu, iar ulterior, după expirarea perioadei de cel mult un an în care polițistul este pus la dispoziție, se dispune încetarea definitivă a raporturilor de serviciu.
7.
Se afirmă că fișa postului nu are caracterul unui contract, neputând fi negociată cu angajatorul, ca în cazul contractului de muncă, polițistul doar semnând de luare la cunoștință. Prin urmare, se constată că prin fișa postului se califică drept necesară pentru exercitarea atribuțiilor de serviciu deținerea/ obținerea autorizației de acces la informații clasificate în condițiile în care o astfel de autorizație nu este prevăzută ca fiind necesară pentru exercitarea funcției în legea ce reglementează statutul polițistului ( Legea nr. 360/2002) . Așadar, se ajunge ca prin fișa postului să se completeze în mod nelegal și neloial dispozițiile unei legi organice, în ceea ce privește condițiile în care polițistul își poate exercita funcțiile reglementate de legea organică, respectiv să se prevadă faptul că în cazul neacordării sau retragerii autorizației de acces la informații clasificate polițistul este eliberat din funcție și pus la dispoziție, inițial pentru o perioadă de 6 luni, care poate fi prelungită cu încă 6 luni, deși o astfel de autorizație nu este prevăzută ca fiind necesară pentru exercitarea funcției nici în
art. 27^21 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 360/2002
și nici în alte articole din cuprinsul aceleiași legi. Ulterior, la expirarea perioadei de un an (6 luni + 6 luni), în mod automat se dispune încetarea raporturilor de serviciu, prin aplicarea dispozițiilor
art. 69 lit. j)
raportate la
art. 27^21 din Legea nr. 360/2002 , așa cum se arată și în dispoziția emisă de către Inspectoratul General al Poliției Române a cărei anulare se solicită.
8.
Ca atare, autoritatea publică, prin acte de putere, în raport cu care polițistul nu are căi de atac, poate insera o serie de autorizații/atestate/certificate/avize care nu sunt prevăzute de lege, dar sunt apreciate unilateral ca fiind necesare pentru exercitarea funcției, ajungându-se, practic, la inventarea/crearea unor condiții neprevăzute de lege pentru exercitarea funcției, ducând ulterior la eliberarea din funcție, punerea la dispoziție a polițistului și apoi la încetarea raporturilor de serviciu în situații neprevizibile, nereglementate de
privind Statutul polițistului - singura lege care trebuie să prevadă condițiile pentru nașterea, modificarea și încetarea raporturilor de serviciu. Astfel, având în vedere că existența/obținerea/ retragerea unor avize, certificate, autorizații afectează raporturile de serviciu ale polițistului, acestea sunt strâns legate de cariera sa și influențează executarea și încetarea acestor raporturi.
9.
Statutul juridic al unei categorii de personal este reprezentat de dispozițiile de lege referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea raportului juridic de muncă în care se află respectiva categorie. În consecință, regulile esențiale privind punerea la dispoziție și încetarea raporturilor de serviciu țin de statutul polițistului, mai exact de exercitarea raportului de serviciu care se realizează de la nașterea până la încetarea acestuia.
10.
Se apreciază că atât timp cât textul de lege stabilește că retragerea unor avize/certificate/autorizații determină punerea la dispoziție și, ulterior, duce la încetarea raporturilor de serviciu, acestea - avizele/certificatele/autorizațiile - trebuie reglementate prin lege organică, respectiv
privind Statutul polițistului, lege specială în sensul
art. 1 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii . Or, dispozițiile legale criticate nu numai că nu reglementează care sunt aceste avize/ certificate/autorizații necesare exercitării funcției, dar nici măcar nu indică actele în care sunt prevăzute aceste avize/certificate/ autorizații ori modalitatea în care se stabilește că aceste avize/certificate/autorizații sunt necesare exercitării funcției, toate aceste aspecte fiind stabilite – în fapt – prin fișa postului ori prin alte acte administrative, ceea ce contravine dispozițiilor
art. 1 alin. (4)
și
(5)
și ale
art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție .
11.
Se mai susține că
art. 69 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 360/2002
nu stabilește care sunt criteriile și condițiile pentru a se constata că „nu se poate realiza“ numirea în funcție după punerea la dispoziție, ceea ce nu creează un cadru clar, predictibil și lipsit de echivoc cu privire la modalitatea de încetare a raportului de serviciu, conform
art. 69 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 360/2002 . Astfel, nu se poate deduce modul în care numirea în funcție nu a fost posibilă pe tot parcursul perioadei de punere la dispoziție în condițiile
art. 27^21 alin. (1) la
care face trimitere, în mod expres,
art. 69 lit. j) din Legea nr. 360/2002 .
12.
Se apreciază că o asemenea reglementare nu corespunde exigențelor prevederilor
art. 1 alin. (5) din Constituție , referitoare la calitatea actelor normative, așa cum au fost dezvoltate în jurisprudența Curții Constituționale, respectiv prin
Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014 . Astfel, dispozițiile
art. 27^21 alin. (1) lit. d )
și ale
art. 69 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 360/2002
nu relevă o soluție legislativă caracterizată de suplețe, ci o derobare a legiuitorului de la competența constituțională de a stabili condiții și criterii clare, concrete, referitoare la aspecte esențiale ale raportului de serviciu al polițistului pus la dispoziție. Prin aceste carențe de legiferare, reglementarea trimite, mai degrabă, la criterii ce țin de oportunitate și subiectivism, arbitrare, caracteristici ce nu pot constitui fundament al existenței și evoluției raportului de serviciu al unui funcționar public.
13.
Se consideră că, potrivit dispozițiilor de lege criticate, se ajunge la situația ca un aspect esențial care vizează executarea raporturilor de serviciu să fie reglementat printr-un act administrativ. Or, normele privind punerea la dispoziție și încetarea raporturilor de serviciu ca urmare a punerii la dispoziție trebuie să respecte anumite cerințe de stabilitate și previzibilitate. Astfel, delegarea atribuției de a stabili aceste norme unei autorități administrative prin emiterea unor acte administrative ce au caracter infralegal determină o stare de incertitudine juridică, acest tip de acte având, de obicei, un grad sporit de schimbări succesive în timp.
14.
Se apreciază că dispozițiile de lege criticate conferă putere discreționară autorității publice, nefiind indicate motivele și condițiile care fundamentează concluzia imposibilității numirii într-o funcție, o astfel de numire fiind lăsată, în mod exclusiv, la latitudinea autorității publice. Autorul afirmă că permiterea unui altfel de comportament din partea unei autorități publice poate genera apariția de abuzuri, situația sa fiind elocventă în acest sens, legea trebuind să fie clară, precisă și previzibilă, iar aplicarea acesteia să nu permită arbitrarul sau abuzul, conform jurisprudenței constante a Curții Constituționale.
15.
Prin urmare, prevederile
art. 27^21 alin. (1) lit. d)
și ale
art. 69 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 360/2002
contravin normelor constituționale ale
art. 1 alin. (4)
referitor la principiul separației și echilibrului puterilor în stat și ale
art. 1 alin. (5) , în componenta sa referitoare la previzibilitatea legii.
16.
Se susține că, potrivit
art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție , statutul funcționarilor publici se reglementează prin lege organică și, ținând cont de faptul că aspectele esențiale privind punerea la dispoziție și încetarea raporturilor de serviciu vizează o modificare a raporturilor de muncă, aceste aspecte esențiale trebuie reglementate prin lege organică. Actele administrative se emit numai pe baza și în executarea legii și trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise, fără ca prin acestea să poată fi completată legea. Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, a statuat că o dispoziție legală trebuie să fie precisă, neechivocă, să instituie norme clare, previzibile și accesibile, a căror aplicare să nu permită arbitrarul sau abuzul. De asemenea, norma juridică trebuie să reglementeze în mod unitar, uniform și să stabilească cerințe minimale aplicabile tuturor destinatarilor săi ( Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015 ). Or, în cazul de față, lăsând la latitudinea unei autorități publice, alta decât cea legiuitoare, stabilirea unor elemente esențiale ale raportului de serviciu al polițistului și, implicit, ale statutului acestuia, legea imprimă un caracter relativ, nepermis, procedurii și modificare și/sau încetare a raporturilor de serviciu ale polițistului. De altfel, nici apelând la legislația infralegală norma nu are un caracter previzibil,
Hotărârea Guvernului nr. 585/2002
pentru aprobarea
Standardelor naționale
de protecție a informațiilor clasificate în România cuprinzând o reglementare echivocă în ceea ce privește cazurile de retragere a autorizației de acces la informații clasificate.cazurilor de
17.
Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal apreciază că normele legale criticate sunt neclare și pot face loc arbitrarului, or, este importantă conduita angajatorului care trebuie să respecte obligațiile legale strict prevăzute, determinate, pentru a nu se aduce atingere dispozițiilor constituționale.
18.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
19.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
20.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
21.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 27^21 alin. (1) lit. d)
și ale
art. 69 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 360/2002
privind Statutul polițistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora:
–
Articolul 27
^21 alin. (1) lit. d):
(1)
Polițistul este eliberat din funcție și pus la dispoziție, în vederea numirii într-o funcție prin aplicarea prevederilor
art. 27^31 , în următoarele situații: [...]
d)
când nu sunt acordate sau când sunt retrase de către autoritățile competente avizele, autorizațiile sau atestările necesare exercitării funcției;
–
Articolul 69
alin. (1) lit. j):
Încetarea raporturilor de serviciu ale polițistului se dispune în mod corespunzător de către persoanele care, potrivit
art. 15 , au competența de acordare a gradelor profesionale și are loc:
[...]
j)
pentru alte motive sau nevoi ale Ministerului Afacerilor Interne, pe parcursul perioadei de punere la dispoziție în condițiile
art. 27^21 alin. (1)
atunci când nu s-a putut realiza numirea într-o funcție;
22.
Curtea observă că dispozițiile
art. 27^21 din Legea nr. 360/2002
fac trimitere la
art. 27^31
potrivit căruia:
(1)
Ordinea de prioritate în vederea numirii în funcție este următoarea:
a)
în funcția ocupată anterior, corespunzătoare postului ocupat, dacă este vacant, caz în care acordul polițistului nu mai este necesar;
b)
într-o funcție similară, în unitatea din care face parte;
c)
într-o funcție similară, în altă unitate;
d)
într-o funcție prevăzută cu un coeficient de ierarhizare egal sau inferior celei ocupate anterior, în unitatea din care face parte;
e)
într-o funcție prevăzută cu un coeficient de ierarhizare egal sau inferior celei ocupate anterior, în altă unitate;
f)
într-o funcție inferioară gradului profesional deținut, în unitatea din care face parte;
g)
într-o funcție inferioară gradului profesional deținut, în altă unitate.
În vederea numirii în funcție, polițistului i se prezintă funcțiile vacante în ordinea de prioritate prevăzută la
alin. (1) . Dacă polițistul nu își exprimă acordul pentru una dintre funcțiile prezentate, procedura se repetă, o singură dată.
În situația în care nu se realizează numirea în funcție după parcurgerea procedurii prevăzute la
alin. (2) , polițistul este numit, fără acordul său, într-o funcție potrivit ordinii de priorități prevăzute la
alin. (1) , în aceeași unitate sau într-o unitate din aceeași localitate.
Pe parcursul procedurii de numire în funcție, la cerere, polițistul poate fi numit direct în oricare dintre funcțiile vacante prevăzute la
alin. (1) .
23.
În opinia autorului excepției, dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale
art. 1 alin. (4)
și
privind principiul separației și echilibrului puterilor în stat, precum și obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor și ale
art. 73 alin. (3) lit. j)
referitor la reglementarea prin lege organică a statutului funcționarilor publici.
24.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că dispozițiile
art. 27^21 alin. (1) lit. d)
fac parte din
capitolul II : Cariera polițistului,
secțiunea a 3-a : Modificarea și suspendarea raportului de serviciu al polițistului, subsecțiunea 9: Punerea la dispoziție, iar dispozițiile
art. 69 alin. (1) lit. j)
se regăsesc în capitolul V: Încetarea raporturilor de serviciu ale polițiștilor.
25.
Referitor la statutul polițistului, în jurisprudența sa, Curtea a statuat, cu valoare de principiu, că acesta este funcționar public civil, cu statut special, potrivit
art. 1 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 , și că, în conformitate cu
art. 2 alin. (1)
din actul normativ menționat, polițistul este învestit cu exercițiul autorității publice. În considerarea acestor prevederi legale, statutul său juridic cunoaște elemente derogatorii de la dispozițiile generale care reglementează raporturile de muncă, respectiv
Legea nr. 53/2003 - Codul muncii , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011. Astfel, polițistul este subiect al unui raport de serviciu, raport care ia naștere, se execută și încetează în condiții speciale. În consecință, elementele esențiale în ceea ce privește nașterea, executarea și încetarea raporturilor de serviciu se referă în mod intrinsec la statutul polițistului, statut care este reglementat prin lege organică, potrivit
art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție , respectiv
(a se vedea, spre exemplu,
Decizia nr. 392 din 2 iulie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 11 septembrie 2014,
Decizia nr. 637 din 13 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015,
Decizia nr. 172 din 24 martie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 25 aprilie 2016,
Decizia nr. 244 din 19 aprilie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 469 din 23 iunie 2016,
Decizia nr. 258 din 27 aprilie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 18 iulie 2017,
Decizia nr. 306 din 8 mai 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 22 iunie 2018,
Decizia nr. 31 din 17 ianuarie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 12 aprilie 2019).
26.
În ceea ce privește dispozițiile
art. 27^21 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 360/2002 , sintetizând criticile de neconstituționalitate formulate, Curtea observă că autorul excepției susține, în esență, că stabilirea avizelor/autorizațiilor/atestatelor necesare exercitării funcției și a căror retragere duce la încetarea raporturilor de serviciu constituie un element esențial al statutului polițistului, care trebuie prevăzut în lege.
27.
Analizând conținutul normativ al dispozițiilor
art. 27^21 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 360/2002 , Curtea reține că aceste norme reglementează situația în care polițistul nu mai poate îndeplini atribuțiile funcției deținute, întrucât nu sunt acordate sau sunt retrase de către autoritățile competente avizele, autorizațiile sau atestările necesare exercitării funcției, acesta fiind eliberat din funcție și pus la dispoziție.
28.
Relativ la instituția punerii la dispoziție, prin
Decizia nr. 258 din 27 aprilie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 18 iulie 2017, paragraful 34, Curtea a observat că, în prezent, ca urmare a pronunțării deciziilor sale
nr. 172 din 24 martie 2016
și
nr. 244 din 19 aprilie 2016 , precitate, a fost adoptată
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2016
pentru modificarea și completarea
privind Statutul polițistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 21 iunie 2016, prin care a fost introdusă în cuprinsul legii punerea la dispoziție. Curtea a statuat că, în prezent, în
art. 27^21 alin. (1) din Legea nr. 360/2002
sunt prevăzute expres cazurile de punere la dispoziție în vederea numirii într-o funcție.
29.
Astfel, punerea la dispoziție a polițistului are în vedere identificarea într-un termen de 6 luni, care poate fi prelungit cu încă cel mult 6 luni, cu aprobarea ministrului afacerilor interne [ art. 27^22 lit. a)] , prin aplicarea prevederilor
art. 27^31
(reglementează ordinea de prioritate în vederea numirii în funcție), a unei funcții pe care să o exercite. În perioada punerii la dispoziție polițistul îndeplinește acele sarcini și atribuții stabilite în scris de șeful unității, comunicate sub semnătură, și beneficiază de drepturile bănești prevăzute de legislația privind salarizarea polițiștilor aflați în această situație, precum și de celelalte drepturi prevăzute de Legea nr. 360/2002
[ art. 27^23 alin. (1)
și
(3)] .
30.
Curtea reține că, potrivit
art. 27^31
la care face trimitere
art. 27^21 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 360/2002 , criticat în prezenta cauză, polițistului pus la dispoziție i se propune, în ordine, numirea: într-o funcție similară, în unitatea din care face parte; într-o funcție similară, în altă unitate; într-o funcție prevăzută cu un coeficient de ierarhizare egal sau inferior celei ocupate anterior, în unitatea din care face parte; într-o funcție prevăzută cu un coeficient de ierarhizare egal sau inferior celei ocupate anterior, în altă unitate, ori într-o funcție inferioară gradului profesional deținut, în unitatea din care face parte. De asemenea, potrivit
art. 27^31 alin. (2)
-
(4) din Legea nr. 360/2002 , în vederea numirii în funcție, polițistului i se prezintă funcțiile vacante în ordinea de prioritate prevăzută anterior. Dacă polițistul nu își exprimă acordul pentru una dintre funcțiile prezentate, procedura se repetă o singură dată. În situația în care nu se realizează numirea în funcție după parcurgerea procedurii anterior menționate, polițistul este numit, fără acordul său, într-o funcție potrivit ordinii de prioritate prevăzute la
alin. (1) al art. 27^31
în aceeași unitate sau într-o unitate din aceeași localitate.
31.
Având în vedere acestea, Curtea constată că elementele esențiale ale punerii la dispoziție - cazuri, procedură, efecte - sunt reglementate în lege.
32.
Faptul că legea nu a prevăzut expres tipurile de avize/autorizații/atestate a căror retragere conduce la punerea la dispoziție nu contravine
art. 1 alin. (5) din Constituție , deoarece, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că actul normativ trebuie să fie suficient de clar și precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens,
Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011,
Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau
Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013). Totodată, prin
Decizia nr. 772 din 15 decembrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 3 mai 2017, paragrafele 22 și 23, Curtea Constituțională s-a referit la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a constatat că semnificația noțiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conținutul textului despre care este vorba și de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilității legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă (Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, și Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunțată în Cauza Sud Fondi - S.R.L. și alții împotriva Italiei, paragraful 109). Având în vedere principiul aplicabilității generale a legilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forța lucrurilor, formule mai mult sau mai puțin vagi, ale căror interpretare și aplicare depind de practică. Rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor.
33.
De altfel, textul criticat nu ar fi putut să prevadă, în mod exhaustiv, toate tipurile de avize/autorizații/atestate corespunzătoare fiecărei funcții în parte, ci s-a referit, în mod generic, la avize/autorizații/atestate necesare exercitării funcției.
34.
Totodată, prin
Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, paragraful 58, Curtea a constatat că atribuțiile de serviciu, ca o componentă a stabilirii, derulării și încetării raporturilor de muncă, sunt caracterizate prin varietate, acestea rezultând din acte normative, instrucțiuni sau dispoziții ale organelor competente (fișa postului).
35.
De asemenea, Curtea reține că retragerea avizelor/ autorizațiilor/atestatelor, care poate conduce la încetarea funcției, se dispune printr-un act administrativ care, potrivit
Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004, poate fi supus controlului instanței de contencios administrativ.
36.
Având în vedere cele menționate, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 27^21 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 360/2002
este neîntemeiată.
37.
Referitor la prevederile
art. 69 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 360/2002
se susține, în esență, că aceste norme nu stabilesc care sunt criteriile și condițiile pentru a se constata că nu s-a putut realiza numirea în funcție după punerea la dispoziție, așa încât nu se poate deduce modul în care numirea în funcție nu s-a putut realiza pe tot parcursul perioadei de punere la dispoziție, în condițiile
art. 27^21 alin. (1)
din aceeași lege.
38.
Analizând aceste susțineri, Curtea reține că, în realitate, autorul excepției este nemulțumit de modalitatea de interpretare și aplicare a dispozițiilor de lege criticate la cazul său concret, și anume de modul în care partea potrivnică, respectiv Inspectoratul General al Poliției Române, a ajuns la concluzia că nu s-a putut realiza numirea sa într-o funcție, aspect ce nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale, ci a instanțelor judecătorești.
39.
Astfel, interpretarea normelor de lege este operațiunea de stabilire a conținutului și a sensului la care acestea se referă și este o etapă absolut necesară în vederea aplicării corecte a legii la situația de fapt concretă din cauză, instanța de judecată fiind ținută să aplice în acest scop metodele de interpretare a normelor juridice. Așa cum a stabilit Curtea, în mod constant, în jurisprudența sa, interpretarea legilor este o operațiune rațională, utilizată de orice subiect de drept în vederea aplicării și respectării legii, având ca scop clarificarea înțelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare. Instanțele judecătorești interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluționării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii. Oricât de clar ar fi textul unei dispoziții legale - se arată în Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pronunțată în Cauza C.R. împotriva Regatului Unit, paragraful 34, - în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară (a se vedea, în acest sens, și
Decizia nr. 600 din 14 aprilie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 11 iunie 2009, sau
Decizia nr. 360 din 25 martie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 14 mai 2010).
40.
Ca atare, problema de drept invocată de autorul excepției și dedusă spre soluționare Curții Constituționale este, în realitate, una de interpretare și de aplicare a legii la cazul concret dedus judecății instanței care a sesizat Curtea Constituțională. Or, potrivit
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată. Prin urmare, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 69 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 360/2002 , astfel cum a fost formulată, urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.
41.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , al
art. 1
-
3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A. d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1.
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Cătălin Marius Moșneagu în Dosarul nr. 11.415/3/2020 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile
art. 27^21 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 360/2002
privind Statutul polițistului sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
2.
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 69 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 360/2002
privind Statutul polițistului, excepție ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 5 noiembrie 2024.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Bianca Drăghici
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.