Hotărârea nr. 49/2025
referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) 2021/691 în ceea ce privește sprijinul acordat lucrătorilor afectați de disponibilizări iminente în întreprinderile în curs de restructurare - COM (2025) 140 final
prezumat în vigoare
În temeiul dispozițiilor
art. 67
și ale
art. 148 alin. (2)
și
(3) din Constituția României , republicată, precum și ale
Protocolului nr. 2
privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, anexat
Tratatului de la Lisabona
de modificare a
Tratatului privind Uniunea Europeană
și a
Tratatului de instituire a Comunității Europene , semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin
în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/171 din 4.06.2025,
Senatul adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Senatul României:
1.
constată că propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) 2021/691 în ceea ce privește sprijinul acordat lucrătorilor afectați de disponibilizări iminente în întreprinderile în curs de restructurare - COM (2025) 140 final respectă principiile subsidiarității și proporționalității;
2.
susține, în acord cu Ministerul Afacerilor Externe și cu Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, că extinderea prevederilor Regulamentului FEG și asupra lucrătorilor care vor fi afectați de pierderea iminentă a locurilor de muncă reprezintă, în principiu, o măsură justificată, având în vedere contextul economic european actual.
Articolul 2
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 10 iunie 2025, cu respectarea prevederilor
art. 76 alin. (2) din Constituția României , republicată.
p. PREȘEDINTELE SENATULUI, MIRCEA ABRUDEAN București, 10 iunie 2025. Nr. 49.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.