Decizia nr. 590

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Cristina Teodora Pop

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 64 alin. (5) lit. a) din Codul penal

cu referire la

art. 64 lit. k) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2008

privind pescuitul și acvacultura, excepție ridicată, din oficiu, în Dosarul nr. 319/285/2020 al Judecătoriei Rădăuți și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.148D/2020.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. În acest sens se arată că reglementarea, în cuprinsul actualului Cod penal, a soluției juridice a înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii și în cazul persoanelor condamnate pentru fapte pentru care legea penală nu prevede pedeapsa închisorii - spre deosebire de soluția din

Codul penal din 1969 , care prevedea această posibilitate doar în ipoteza în care infracțiunea comisă putea fi sancționată cu pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii - constituie opțiunea legiuitorului și că durata pedepsei închisorii dispusă în această situație este previzibilă de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare la pedeapsa amenzii. Se observă că în prezenta cauză instanța a reținut că persoana condamnată nu a executat, ulterior pronunțării hotărârii de condamnare, muncă neremunerată în folosul comunității. Se mai susține că dispozițiile legale criticate trebuie coroborate cu prevederile

art. 23 din Legea nr. 253/2013

privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea din 9 noiembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 319/285/2020, Judecătoria Rădăuți a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate

a dispozițiilor

art. 64 alin. (5) lit. a) din Codul penal

cu referire la

art. 64 lit. k) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2008

privind pescuitul și acvacultura, excepție ridicată, din oficiu, într-o cauză având ca obiect soluționarea unei sesizări a Serviciului de probațiune Suceava referitoare la înlocuirea, în privința persoanei condamnate în cauza în care a fost invocată prezenta excepție, a pedepsei amenzii, individualizată prin zile-muncă neremunerate în folosul comunității, cu pedeapsa închisorii.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că sintagma „instanța înlocuiește zilele-amendă neexecutate prin muncă în folosul comunității cu un număr corespunzător de zile cu închisoare“ din cuprinsul dispozițiilor

art. 64 alin. (5) lit. a) din Codul penal

este lipsită de claritate, precizie și previzibilitate, întrucât determină înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii și în cazul persoanelor condamnate pentru fapte pentru care legea penală nu prevede pedeapsa închisorii. Se arată că în ipoteza anterior menționată se află și persoana condamnată în cauza în care a fost invocată prezenta excepție, în privința căreia se solicită înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, în condițiile în care în sarcina acesteia a fost reținută infracțiunea prevăzută la

art. 64 lit. k) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2008 , infracțiune pentru care norma anterior menționată nu prevede pedeapsa închisorii alternativ cu pedeapsa amenzii.

6.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

7.

Guvernul arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se precizează în acest sens că, în vechea reglementare, înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii era posibilă numai la infracțiunile în cazul cărora pedeapsa amenzii era prevăzută alternativ cu pedeapsa închisorii, nu și în situațiile în care amenda era prevăzută singură, și numai dacă instanța aplica amenda nu ca efect al circumstanțelor atenuante, ci optând pentru această pedeapsă alternativă.

8.

Se arată, de asemenea, că, prin actuala reglementare, legiuitorul a avut în vedere reglementarea muncii în folosul comunității ca o formă substitutivă de executare a pedepsei amenzii în cazul persoanelor de bună-credință insolvabile, care consimt la această formă de executare, precum și că rațiunea acestei soluții juridice decurge din interpretarea istorică și logică a dispozițiilor legale criticate.

9.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

10.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile

art. 64 alin. (5) lit. a) din Codul penal

cu referire la

art. 64 lit. k) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2008

privind pescuitul și acvacultura, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 10 martie 2008. Din analiza excepției de neconstituționalitate, Curtea reține însă că sunt criticate, în realitate, dispozițiile

art. 64 alin. (5) lit. a) din Codul penal , care au următorul cuprins:

(5)

Instanța înlocuiește zilele-amendă neexecutate prin muncă în folosul comunității cu un număr corespunzător de zile cu închisoare, dacă:

a)

persoana condamnată nu execută obligația de muncă în folosul comunității în condițiile stabilite de instanță;.

12.

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, textul criticat contravine prevederilor constituționale ale

art. 23 alin. (1)

și

(12)

referitoare la libertatea individuală și la principiul legalității incriminării și a pedepsei.

13.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că secțiunea a 3-a, intitulată Amenda, a capitolului II - Pedepsele principale al titlului III - Pedepsele al părții generale a

Codului penal

reglementează, la

art. 61 , stabilirea amenzii, iar la

art. 62

ipoteza amenzii care însoțește pedeapsa închisorii, prevăzând, la

art. 63

și

64 , două soluții legislative distincte pentru situația în care persoana condamnată la pedeapsa amenzii nu execută această pedeapsă. Astfel, prevederile

art. 63 din Codul penal

reglementează ipoteza neexecutării cu rea-credință a pedepsei amenzii, situație în care pedeapsa amenzii se înlocuiește cu pedeapsa închisorii, conform regulilor stabilite prin norma penală anterior menționată, iar dispozițiile

art. 64 din Codul penal

reglementează ipoteza în care pedeapsa amenzii nu poate fi executată în tot sau în parte din motive neimputabile persoanei condamnate.

14.

Prin urmare, înlocuirea obligației de plată a amenzii neexecutate cu obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității este o măsură care poate fi dispusă, conform

art. 64 din Codul penal , cu titlu de excepție, atunci când persoana condamnată nu poate executa pedeapsa amenzii, în tot sau în parte. Prin urmare, executarea pedepsei amenzii reprezintă regula, iar înlocuirea obligației de plată a amenzii neexecutate cu obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității constituie excepția, prevăzută de legiuitor pentru situația în care plata amenzii nu este posibilă din motive obiective, exterioare voinței persoanei condamnate.

15.

Totodată, această formă de executare a pedepsei amenzii, cu caracter excepțional, reglementată la

art. 64 din Codul penal

pentru ipoteza neexecutării amenzii din motive care nu sunt imputabile persoanei condamnate, constituie un beneficiu prevăzut de legiuitor în favoarea acesteia, executarea muncii în folosul comunității având ca finalitate liberarea sa de obligația plății unei sume de bani (reprezentând amenda penală dispusă în sarcina sa) de care nu dispune și, în consecință, evitarea formelor de executare silită prevăzute de lege.

16.

Așadar, dispozițiile

art. 64 alin. (5) lit. a) din Codul penal

prevăd ipoteza în care, deși starea de sănătate îi permite persoanei condamnate să presteze muncă în folosul comunității și aceasta și-a exprimat acordul în acest sens, ea nu execută obligația anterior menționată în condițiile stabilite de instanță drept beneficiu, potrivit celor mai sus menționate.

17.

Din interpretarea gramaticală a normei juridice criticate rezultă că neexecutarea muncii în folosul comunității poate consta fie într-o neexecutare totală a acestei obligații, fie într-o neexecutare parțială a acesteia, fie în executarea sa în condiții diferite de cele dispuse de instanța de judecată prin hotărârea pronunțată.

18.

Însă, din interpretarea sistematică a dispozițiilor

art. 64 din Codul penal

rezultă că în oricare dintre cazurile anterior enumerate, neexecutarea de către persoana condamnată a obligației de a presta muncă în folosul comunității poate avea drept temei fie intervenirea unei cauze obiective, care face imposibilă executarea (de principiu, o cauză de sănătate atestată medical), ulterior dispunerii acestei forme subsidiare de executare a pedepsei amenzii, fie reaua-credință a persoanei condamnate în executarea muncii în folosul comunității în condițiile stabilite de instanța de executare.

19.

Referitor la cea dintâi ipoteză anterior menționată, aceasta poate fi adusă la cunoștința instanței de executare pe calea contestației la executare, ce poate fi formulată conform

art. 598 alin. (1) lit. c) teza a doua din Codul de procedură penală .

20.

În ceea ce privește cea de-a doua ipoteză enunțată, aceasta este similară celei prevăzute la

art. 63 din Codul penal , cele două având în comun reaua-credință a persoanei condamnate în executarea unei obligații dispuse în sarcina sa, respectiv a obligației de a presta muncă în folosul comunității [în cazul prevăzut la

art. 64 alin. (5) lit. a) din Codul penal ] - care derivă, potrivit

art. 64 alin. (1) din Codul penal , din imposibilitatea neimputabilă persoanei condamnate de plată a amenzii penale - și, respectiv, a obligației de plată a amenzii penale (în cazul prevăzut la

art. 63 din Codul penal ).

21.

Acesta este motivul pentru care legiuitorul a reglementat, pentru ambele ipoteze anterior menționate, soluția înlocuirii obligației neexecutate de către persoana condamnată cu pedeapsa închisorii. Măsura astfel dispusă nu are însă ca temei gradul de pericol social al infracțiunii comise, neaflându-se nici într-o legătură etiologică cu împrejurările și circumstanțele comiterii acesteia, ci este determinată de neexecutarea culpabilă, de către persoana condamnată, a unei măsuri și, respectiv, a unei pedepse mai ușoare.

22.

Pentru acest motiv, legiuitorul nu a condiționat dispunerea pedepsei închisorii, conform

art. 64 alin. (5) lit. a) din Codul penal , de prevederea în norma de reglementare pentru infracțiunea comisă de persoana condamnată a pedepsei amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii.

23.

Având însă în vedere considerentele mai sus invocate, Curtea reține că această soluție legislativă este una clară, precisă și previzibilă, rezultând în mod direct din interpretarea dispozițiilor

art. 64 din Codul penal , nefiind de natură să încalce principiul legalității incriminării și a pedepsei, astfel cum acesta este reglementat la

art. 21 alin. (12) din Constituție .

24.

În ceea ce privește pretinsa încălcare, prin textul criticat, a dispozițiilor constituționale ale

art. 23 alin. (1) , Curtea reține că libertatea individuală nu este absolută, exercițiul acesteia putând fi restrâns prin lege, atunci când o astfel de restrângere este proporțională cu interesul public care o generează. Pentru acest motiv, Curtea urmează a efectua „testul de proporționalitate“ stabilit în jurisprudența sa, pentru a determina dacă restrângerea libertății individuale prevăzută prin dispozițiile

art. 64 alin. (5) lit. a) din Codul penal

este proporțională cu scopul avut în vedere de legiuitor cu prilejul reglementării soluției legislative criticate. În acest sens Curtea reține că scopul reglementării are un caracter legitim, acesta constând în asigurarea executării pedepselor penale într-o manieră corectă și echitabilă. De asemenea, soluția legislativă este adecvată scopului anterior menționat, înlocuirea zilelor-amendă neexecutate prin muncă în folosul comunității cu un număr corespunzător de zile cu închisoare fiind de natură a determina realizarea acestuia. Totodată, soluția legislativă criticată este necesară, având în vedere caracterul imperativ al executării pedepselor penale dispuse prin hotărâri judecătorești de condamnare, care obligă la înlocuirea zilelor-amendă neexecutate prin muncă în folosul comunității cu pedeapsa închisorii. Nu în ultimul rând, Curtea reține că dispozițiile

art. 64 alin. (5) lit. a) din Codul penal

asigură un just echilibru între interesul public, constând în punerea în executare a pedepselor penale, și cel privat, al persoanei condamnate, care, în cazul neexecutării zilelor-amendă dispuse în privința sa prin hotărârea judecătorească de condamnare, va executa un număr egal de zile cu închisoare.

25.

Curtea reține că, într-adevăr,

art. 63^1 din Codul penal din 1969

prevedea că, dacă cel condamnat se sustrage cu reacredință de la executarea amenzii, instanța poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute pentru infracțiunea săvârșită, ținând seama de partea din amendă care a fost achitată, condiționând, așadar, posibilitatea înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii de prevederea, pentru fapta săvârșită, a celor două pedepse în mod alternativ, însă soluția legislativă anterior menționată era aplicabilă, astfel cum rezultă din textul său, în situația neexecutării cu rea-credință a pedepsei amenzii, soluție legislativă care a fost preluată, astfel cum am arătat mai sus, la

art. 63 din Codul penal .

26.

Mai mult, aceste soluții legislative constituie opțiunea legiuitorului potrivit politicii sale penale, dispozițiile

art. 64 alin. (5) lit. a) din Codul penal

fiind reglementate conform atribuției sale constituționale și în marja de apreciere prevăzute la

art. 61 alin. (1) din Constituție .

27.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Judecătoria Rădăuți, din oficiu, în Dosarul nr. 319/285/2020 și constată că dispozițiile

art. 64 alin. (5) lit. a) din Codul penal

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Rădăuți și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 31 octombrie 2024.