Acord · Consiliul de Miniștri

Acordul din 4 iunie 1976

între guvernul Republicii Socialiste România și guvernul Statelor Unite ale Americii privind transportul maritim

prezumat în vigoare

Data actului
4 iunie 1976
Emitent
Consiliul de Miniștri
Publicat în
Buletinul Oficial nr. 82 din 11 septembrie 1976
Structură
16 articole · 11.692 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Guvernul Republicii Socialiste România și guvernul Statelor Unite ale Americii,

avînd în vedere relațiile de prietenie indelungate dintre țările lor și popoarele român și american,

dorind sa promoveze relații prietenești pe baza principiilor înscrise în Declarația comuna a președinților celor două state, din 5 decembrie 1973 de la Washington, și reafirmand importanța continua a Declarației comune cu privire la cooperarea economică, industriala și tehnica, de la Washington din 5 decembrie 1973,

amintind Acordul privind relațiile comerciale dintre Republica Socialistă România și Statele Unite ale Americii, semnat la București la 2 aprilie 1975, care cuprinde prevederi pentru realizarea comerțului dintre țările lor care să servească intereselor ambelor popoare,

recunoscând ca este în avantajul lor reciproc sa întărească cooperarea dintre cele doua tari în domeniul transportului maritim,

au convenit asupra următoarelor:

Articolul 1

Definiții

În sensul prezentului acord:

A. Nava înseamnă orice nava comercială care este angajata în transportul maritim comercial de mărfuri sau pasageri.

B. Nava a unei părți înseamnă orice nava care poarta pavilionul Republicii Socialiste România sau Statelor Unite ale Americii și este înregistrată într-un port din Republica Socialistă România sau în Statele Unite ale Americii.

C. Nava nu include navele de război, asa cum sînt definite în convențiile multilaterale la care au aderat ambele părți.

D. Membru de echipaj înseamnă orice persoană angajata la bordul navei, care, în timpul călătoriei, îndeplinește servicii legate de exploatarea sau întreținerea navei și care este înscrisă în rolul de echipaj al navei.

Articolul 2

Navele de pescuit

Prezentul acord nu se aplică și nici nu influențează drepturile navelor de pescuit, navelor de cercetări piscicole și navelor pentru sprijinirea pescuitului.

Articolul 3

Participarea la transportul maritim

Părțile vor cauta sa încurajeze libera participare a navelor ambelor părți la transportul maritim dintre Republica Socialistă România și Statele Unite ale Americii.

Articolul 4

Dezvoltarea și facilitarea traficului maritim

1. Fiecare parte, în limita legilor și reglementărilor sale în vigoare, va lua toate măsurile adecvate pentru facilitarea și urgentarea traficului maritim dintre cele doua state, pentru prevenirea întârzierii navelor și, pe cat posibil, pentru simplificarea și urgentarea îndeplinirii formalităților administrative, vamale și a tuturor celorlalte formalități necesare.

2. Părțile vor incuraja dezvoltarea transportului containerizat și promovarea tehnologiilor moderne în traficul maritim dintre porturile celor două părți.

Articolul 5

Intrarea în porturi

1. Luînd în considerare prevederile art. 5 paragraful 3 al Acordului privind relațiile comerciale dintre Republica Socialistă România și Statele Unite ale Americii, încheiat la 2 aprilie 1975, părțile convin ca navelor fiecărei părți sa li se acorde, în condiții egale celor acordate navelor oricărei tari terțe, libertatea de a intra cu incarcaturile lor în porturile, locurile de acostare și apele celeilalte părți, deschise comerțului exterior și navigației, cu excepția și în măsura în care necesitați de securitate naționala nu limitează un astfel de acces; acestor nave și incarcaturilor lor li se va acorda în toate privintele tratamentul națiunii celei mai favorizate în porturile, locurile de acostare și apele celeilalte părți, cu excepția și în măsura în care aceasta nu este modificat de necesitați de securitate portuara.

2. Prevederile paragrafului 1 al acestui articol nu vor fi interpretate în sensul că o nava a unei părți poate efectua servicii portuare, inclusiv pilotaj, remorcaj sau servicii de salvare și asistența, în porturile sau locurile de acostare și apele celeilalte părți.

Articolul 6

Transportul pasagerilor și mărfurilor

1. Navele fiecărei părți au dreptul să efectueze transporturi comerciale de pasageri și mărfuri între porturile părții în care sînt înmatriculate și porturile celeilalte părți precum și între porturile celeilalte părți și terțe tari.

2. Prezentul acord nu se aplică transporturilor de pasageri și mărfuri între porturile aceleiași părți. Cu toate acestea, dreptul navelor fiecărei părți de a efectua transporturi comerciale de pasageri și mărfuri în conformitate cu paragraful 1 al prezentului articol include și posibilitatea de a imbarca și debarca pasageri și mărfuri în mai multe porturi ale celeilalte părți, în cazul în care pasagerii și mărfurile au destinația spre sau sosesc din alta țara cu aceeași nava.

3. Marfa transportată de nava unei părți pe teritoriul celeilalte părți poate fi reincarcata într-o nava a aceleiași părți în cazul în care după descărcarea ei ar fi fost refuzată de persoana căreia îi era destinată, și are ca noua destinație un port situat în afară teritoriului celeilalte părți.

Articolul 7

Reprezentanți operativi permanenți

În scopul facilitării operațiunilor și asigurării unei exploatări eficiente a navelor părților, întreprinderile de navigație care exploatează aceste nave pot menține reprezentanți operativi permanenți pe teritoriul celeilalte părți.

Articolul 8

Documente

1. Navele sub pavilionul unei părți și care poseda documentele cerute de legislația sa ca dovada a naționalității se considera ca fiind nave ale acelei părți.

2. Documentele unei nave, inclusiv certificatele de tonaj, precum și documentele care se referă la echipaj, eliberate în conformitate cu legile și reglementările părții al cărui pavilion îl poarta nava, sînt recunoscute de autoritățile celeilalte părți.

În sensul acestui paragraf, documentele individuale de identitate ale membrilor de echipaj sînt: carnet de marinar, pentru Republica Socialistă România, și seaman's documents, pentru Statele Unite ale Americii.

3. Fiecare parte va comunică celeilalte părți orice modificări în sistemul sau de măsurare a tonajului.

Articolul 9

Echipajele în port

1. Membrii de echipaj ai navelor oricăreia dintre părți au permisiunea de a cobori pe uscat în timpul stationarii navelor în porturile celeilalte părți, în conformitate cu legile și reglementările aplicabile ale părții unde se afla nava.

2. Fiecare parte poate refuza dreptul de a intra pe teritoriul sau oricărui membru al echipajului unei nave aparținînd celeilalte părți, în conformitate cu legile și reglementările sale aplicabile.

3. Membrilor de echipaj ai navelor oricăreia dintre părți, care necesita spitalizare, li se va permite intrarea și rămânerea pe teritoriul celeilalte părți pe perioada de timp necesară tratamentului medical, în conformitate cu legile și reglementările aplicabile ale părții pe teritoriul căreia au loc spitalizarea și tratamentul.

4. Marinarii oricăreia dintre părți, care poseda documentele arătate la paragraful 2 al art. 8 din prezentul acord, pot intra pe teritoriul celeilalte părți, în scopul de a se alătură echipajului navelor naționale, în conformitate cu legile și reglementările aplicabile ale celeilalte părți. De asemenea, membrii de echipaj ai navelor oricăreia dintre părți pot, în scopul intorcerii în țara, al deplasarii într-un alt port spre a se alătură echipajului unei nave sau pentru orice alt motiv acceptat de autoritățile corespunzătoare ale celeilalte părți, sa calatoreasca pe teritoriul acelei părți, după obținerea aprobării autorităților corespunzătoare ale acelei părți.

Articolul 10

Relații cu reprezentanții consulari

Membrii de echipaj ai navelor oricăreia dintre părți și reprezentanții lor consulari au dreptul de a lua legătură și de a se intalni ori de câte ori nava lor se afla în porturile celeilalte părți, în conformitate cu legile și reglementările aplicabile ale părții unde se afla nava.

Articolul 11

Nave în primejdie

1. Dacă nava uneia dintre părți este implicata într-un accident maritim sau intampina orice alt pericol în porturile, locurile de acostare și apele celeilalte părți, cealaltă parte va acorda un tratament prietenesc și întreaga asistența posibila pasagerilor, echipajului, încărcăturii și navei, în conformitate cu cele mai înalte traditii marinaresti.

2. Dacă nava uneia dintre părți este implicata într-un accident maritim sau intampina orice alt pericol și incarcatura respectiva este descarcata și depozitata pe teritoriul celeilalte părți, acea incarcatura nu va fi supusă nici unei taxe vamale, în afară cazului în care ar fi destinată consumului intern.

Cheltuielile ocazionate de depozitare vor fi stabilite în conformitate cu paragraful 1 al art. 5 din prezentul acord.

3. Fiecare parte va notifica cu promptitudine funcționarilor consulari sau, în absenta acestora reprezentanților diplomatici ai celeilalte părți atunci cînd una din navele acestei din urma părți se afla în pericol, informandu-i totodată asupra măsurilor luate pentru salvarea și protecția navei, echipajului, pasagerilor, încărcăturii și bunurilor existente la bordul navei.

Articolul 12

Navigația pe Dunăre

Prevederile prezentului acord se aplică, în ceea ce privește navigația pe Dunăre, ținându-se seama de regulile de navigație și reglementările corespunzătoare în vigoare.

Articolul 13

Drepturi rezervate

1. În măsura în care nu este prevăzut altfel în prezentul acord, legislația naționala și reglementările celor două părți rămîn rezervate.

2. Prevederile prezentului acord nu limitează dreptul fiecărei părți de a întreprinde orice acțiune în scopul protejării intereselor sale de securitate.

Articolul 14

Consultații

1. În scopul de a promova dezvoltarea și exploatarea sistematica și eficienta a transportului maritim comercial, părțile sînt de acord ca autoritățile lor competente să se intalneasca, ori de câte ori va fi necesar, pentru a examina problemele care decurg din prezentul acord.

2. Fiecare parte poate solicita consultații cu cealaltă parte în orice moment. Astfel de consultații se vor tine într-un loc convenit, în termen de 3 luni de la data primirii notificării prin care se solicita consultatiile.

3. Ori de câte ori o parte considera ca exista vreo problema în legătură cu interpretarea sau aplicarea prezentului acord, poziția sa va fi comunicată celeilalte părți, în scopul convenirii unei soluții.

Orice diferend care rămîne nerezolvat privind interpretarea sau aplicarea prezentului acord va fi supus negocierilor directe între părți.

Articolul 15

Durata

1. Durata inițială a acestui acord este de 3 ani. El va fi prelungit pentru perioade succesive de câte 3 ani, cu condiția unor negocieri între părți, în termen de 6 luni înaintea datei care încheie fiecare perioada, pentru aprobarea prelungirii.

2. Acest acord expira la încheierea unei perioade, dacă părțile nu au aprobat prelungirea lui, sau înaintea acestei perioade, după 90 de zile de la notificarea scrisă a oricăreia dintre părți.

Articolul 16

Intrarea în vigoare

Prezentul acord va intra în vigoare la data semnării lui.

Confirmand cele de mai sus, reprezentanții autorizați ai părților au semnat prezentul acord.

Făcut la Washington la 4 iunie 1976, în doua exemplare originale în limba română și în limba engleza, ambele texte fiind egal autentice.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.