Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 195/2025

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, în ansamblul său, precum și dispozițiile art. VII pct. 2 și 3 din această ordonanță de urgență, în special

prezumat în vigoare

Data actului
8 aprilie 2025
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 102 din 9 februarie 2026
Citează
9 acte
Structură
2 articole · 13.945 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • OUG nr. 59/2017 4 august 2017 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Daniela Ramona Marițiu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. VII pct. 2

și

3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017

privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, excepție ridicată de Andrei Badea în Dosarul nr. 195/44/2023 al Curții de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.911D/2023.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Președintele Curții dispune să se facă apelul și în dosarele nr. 1.945D/2023, nr. 1.947D/2023, nr. 2.070D/2023, nr. 2.071D/2023 și nr. 2.072D/2023, excepții de neconstituționalitate ce au un obiect parțial identic cu cel din dosarul anterior menționat, acestea fiind ridicate de Vasile Mircea, Alexandru Stan, Ion Moise, Tudor Constantin și Marița Mariana Jipa în dosarele nr. 154/44/2023, nr. 148/44/2023, nr. 161/44/2023, nr. 157/44/2023 și nr. 156/44/2023 ale Curții de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal.

4.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

5.

Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Reprezentanta Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.945D/2023, nr. 1.947D/2023, nr. 2.070D/2023, nr. 2.071D/2023 și nr. 2.072D/2023 la Dosarul nr. 1.911D/2023, care a fost primul înregistrat.

6.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care, invocând

Decizia nr. 395 din 17 septembrie 2024 , solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

7.

Prin Încheierea din 20 iunie 2023, pronunțată în Dosarul nr. 195/44/2023, Curtea de Apel Galați - Secția contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. VII pct. 2

si

3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017

privind modificarea si completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, excepție ridicată de Andrei Badea, cu ocazia soluționării unei cauze ce are ca obiect actualizarea/indexarea cuantumului pensiei militare de stat. Excepția de neconstituționalitate formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.911D/2023.

8.

Prin Încheierea din 20 iunie 2023, pronunțată în Dosarul nr. 154/44/2023, Curtea de Apel Galați - Secția contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. VII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017

privind modificarea si completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, excepție ridicată de Vasile Mircea, cu ocazia soluționării unei cauze ce are ca obiect actualizarea/indexarea cuantumului pensiei militare de stat. Excepția de neconstituționalitate formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.945D/2023.

9.

Prin Încheierea din 20 iunie 2023, pronunțată în Dosarul nr. 148/44/2023, Curtea de Apel Galați - Secția contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. VIII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017

privind modificarea si completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, excepție ridicată de Alexandru Stan, cu ocazia soluționării unei cauze ce are ca obiect actualizarea/indexarea cuantumului pensiei militare de stat. Excepția de neconstituționalitate formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.947D/2023.

10.

Prin încheierile din 22 iunie 2023, pronunțate în dosarele nr. 161/44/2023, nr. 157/44/2023 și nr. 156/44/2023, Curtea de Apel Galați - Secția contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. VII pct. 2

si

3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017

privind modificarea si completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, excepție ridicată de Ion Moise, Tudor Constantin și Marița Mariana Jipa, cu ocazia soluționării unor cauze ce au ca obiect actualizarea/indexarea cuantumului pensiei militare de stat. Excepția de neconstituționalitate formează obiectul dosarelor Curții Constituționale nr. 2.070D/2023, nr. 2.071D/2023 și nr. 2.072D/2023.

11.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017

a fost adoptată fără avizul Consiliului Legislativ, care a fost solicitat doar ulterior de către Guvern. Din acest motiv, apreciază autorii excepției, s-au încălcat prevederile

art. 1 alin. (3)

și

(5)

și

art. 79 alin. (1) din Constituție .

12.

Curtea de Apel Galați - Secția contencios administrativ si fiscal, invocând

Decizia nr. 50 din 15 februarie 2022 , apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată.

13.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

14.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

15.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

16.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din analiza actelor depuse la dosar, precum și din criticile de neconstituționalitate formulate, îl constituie

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017

privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, în ansamblul său, precum și dispozițiile

art. VII pct. 2

și

3

din această ordonanță de urgență, în special.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017

a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 7 august 2017. Dispozițiile criticate în mod punctual au următorul conținut:

–

Art. VII pct. 2

și

3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017 :

Legea nr. 223/2015

privind pensiile militare de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 556 din 27 iulie 2015, cu modificările si completările ulterioare, se modifică si se completează după cum urmează: [...]

2.

Articolul 59

se modifică si va avea următorul cuprins:

Articolul 59

Cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează, din oficiu, în fiecare an, cu rata medie anuală a inflației, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea si comunicat de Institutul Național de Statistică. Dacă în urma actualizării rezultă un cuantum al pensiei mai mic, se păstrează cuantumul pensiei aflat în plată.

3.

Articolul 60

se modifică si va avea următorul cuprins:

Articolul 60

La stabilirea pensiei militare de stat, pensia netă nu poate fi mai mare decât media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei.

17.

Autorii excepției susțin că textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în

art. 1 alin. (3)

și

(5)

referitor la statul de drept,

art. 79 alin. (1)

referitor la Consiliul Legislativ și

art. 147 alin. (4)

referitor la deciziile Curții Constituționale.

18.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra constituționalității acestor dispoziții, prin raportare la aceleași critici de neconstituționalitate invocate și în prezenta cauză, spre exemplu, prin

Decizia nr. 203 din 9 aprilie 2024 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 23 august 2024,

Decizia nr. 138 din 19 martie 2024 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 540 din 10 iunie 2024,

Decizia nr. 723 din 12 decembrie 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 15 aprilie 2024,

Decizia nr. 844 din 14 decembrie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 16 martie 2022.

19.

Cu referire la critica de neconstituționalitate extrinsecă raportată la

art. 79 alin. (1) din Constituție , prin

Decizia nr. 723 din 12 decembrie 2023 , precitată, paragraful 128, Curtea a reținut că invocarea

art. 79 alin. (1) din Constituție

ca normă de referință în cadrul controlului concret de constituționalitate este admisibilă numai dacă se demonstrează existența unei relații directe între afectarea drepturilor și a libertăților fundamentale și nesolicitarea avizului consultativ al Consiliului Legislativ; numai în corelare cu dreptul sau libertatea fundamentală afectată Curtea poate analiza constituționalitatea actului normativ în raport cu

art. 79 alin. (1) din Constituție . Astfel, în evaluarea constituționalității actului, mai întâi trebuie analizate criticile raportate la încălcarea drepturilor și a libertăților fundamentale invocate și, ulterior, concluzia astfel desprinsă să fie corelată cu exigențele

art. 79 alin. (1) din Constituție . Așadar, dacă nu există o încălcare a unui drept sau a unei libertăți fundamentale, atunci

art. 79 alin. (1) din Constituție

nu poate fi invocat și analizat pentru că ar deveni standard de referință de sine stătător. În schimb, dacă ar exista o încălcare a unui drept sau a unei libertăți fundamentale, atunci Curtea ar trebui să evalueze dacă afectarea s-a produs ca urmare a nesocotirii

art. 79 alin. (1)

și numai în situația unui răspuns afirmativ se vor constata incidența acestui din urmă text și, evident, încălcarea sa. În cadrul controlului concret de constituționalitate, respectarea

art. 79 alin. (1) din Constituție

reprezintă un standard de constituționalitate care nu poate fi invocat de sine stătător, ci corelat cu o altă reglementare constituțională.

20.

Întrucât în cauză nu s-a constatat încălcarea vreunui drept sau vreunei libertăți fundamentale, Curtea a reținut că

art. 79 alin. (1) din Constituție

nu este incident în cauză.

21.

Neintervenind elemente noi de natură să schimbe jurisprudența Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile anterior menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

22.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Andrei Badea, Vasile Mircea, Alexandru Stan, Ion Moise, Tudor Constantin și Marița Mariana Jipa în dosarele nr. 195/44/2023, nr. 154/44/2023, nr. 148/44/2023, nr. 161/44/2023, nr. 157/44/2023 și nr. 156/44/2023 ale Curții de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2017

privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, în ansamblul său, precum și dispozițiile

art. VII pct. 2

și

3

din această ordonanță de urgență, în special, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 8 aprilie 2025.

PREȘEDINTELE CURTII CONSTITUȚIONALE
pentru MARIAN ENACHE
în temeiul
art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă
coroborat cu
art. 14 din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, semnează
ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Maritiu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.