Decizia nr. 146/2000

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 291 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Maria Kope și Arpad Ferenczi în Dosarul nr. 1.229/2000 al Tribunalului Bihor - Secția penală.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 30 mai 2000 și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 29 iunie 2000 și apoi la 6 iulie 2000 și la 14 iulie 2000.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 5 aprilie 2000, pronunțată în Dosarul nr. 1.229/2000, Tribunalul Bihor - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 291 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Maria Kope și Arpad Ferenczi.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin ca dispozițiile criticate sunt contrare prevederilor art. 24 alin. (1) din Constituție, referitoare la garantarea dreptului la apărare, precum și prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Dispozițiile în discuție prevăd asa-numita instituție a termenului în cunoștința, care se acordă în ședința de judecată părților din procesul penal prezente la termenul respectiv. În cazul inculpatului, susțin autorii excepției, aceasta modalitate de citare este contrară principiului unui proces echitabil și garantarii dreptului la apărare, deoarece: a) inculpatul este subiectul principal al procesului penal și de aceea, pentru realizarea scopului procesului penal (art. 1 din Codul de procedură penală), pentru garantarea libertății persoanei (art. 6 din Codul de procedură penală), este necesar ca procedura în fața instanțelor de judecată să respecte strict aceste principii; b) este imperios necesar ca inculpatul sa cunoască direct de la instanța termenele la care se desfășoară judecata și sa existe obligația instanței de a-l incunostinta pe inculpat despre noile termene de judecată; c) necitarea inculpatului lipsa, cu motivarea ca fusese prezent la un termen anterior, îl pune pe acesta în imposibilitatea de a cunoaște termenul de judecată, ceea ce constituie o restrangere a drepturilor sale procesuale. Pentru evitarea acestor consecințe negative trebuie să existe obligația instanței de judecată de a înștiința părțile din proces în toate cazurile și să se evite varianta termenului în cunoștința, în cazul în care partea a lipsit la un termen anterior.

Tribunalul Bihor - Secția penală, exprimandu-și opinia asupra excepției, arata ca aceasta este neîntemeiată, întrucât inculpaților, autori ai excepției, nu li s-a îngrădit exercitarea vreunui drept la apărare câtă vreme, fiind prezenți la un termen de judecată, au luat cunoștința de data la care se va judeca din nou procesul lor. Asa fiind, dispozițiile art. 291 alin. 3 din Codul de procedură penală, conform cărora partea prezenta la un termen nu mai este citata pentru termenele ulterioare, chiar dacă a lipsit la unul dintre aceste termene, nu sunt neconstituționale și nu ingradesc nici un drept al părților.

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca textul alin. 3 al art. 291 din Codul de procedură penală, care prevede că "Partea prezenta la un termen nu mai este citata pentru termenele ulterioare, chiar dacă ar lipsi la vreunul dintre aceste termene", constituie o excepție de la regula citarii părților prevăzută în alin. 1 al aceluiași articol. Se mai arata ca excepția prevăzută la art. 291 alin. 3 din Codul de procedură penală "operează în scopul simplificarii activității judiciare, fără sa afecteze însă vreunul din drepturile procesuale fundamentale, cum ar fi dreptul la apărare". Asa fiind, necitarea părții lipsa la un termen ulterior nu poate fi interpretată ca o atingere adusă dreptului la apărare, întrucât revine acelei părți obligația de a se prezenta la noul termen pentru a-și exercită dreptul la apărare prevăzut de lege. Cu privire la încălcarea principiului unui proces echitabil, în punctul de vedere al Guvernului se menționează că "în Constituție nu este prevăzut un astfel de drept și, prin urmare, nu se poate declara neconstitutional un text de lege care nu încalcă nici o dispoziție expresă a Constituției". În fine, Guvernul considera ca excepția de neconstituționalitate a art. 291 alin. 3 din Codul de procedură penală este neîntemeiată și în raport cu prevederile art. 24 din Constituție, referitoare la dreptul la apărare.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, susținerile autorului excepției, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională constata ca a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Excepția de neconstituționalitate privește dispozițiile art. 291 alin. 3 din Codul de procedură penală, care are următorul conținut: "Partea prezenta la un termen nu mai este citata pentru termenele ulterioare, chiar dacă ar lipsi la vreunul din aceste termene."

Textul constituțional considerat a fi încălcat este art. 24 alin. (1), care are următorul cuprins: "Dreptul la apărare este garantat."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca dispozițiile art. 291 alin. 3 din Codul de procedură penală, care prevăd ca partea prezenta la un termen nu mai este citata pentru termenele ulterioare, chiar dacă ar lipsi la vreunul dintre aceste termene, instituie "termenul în cunoștința". Aceasta excepție de la regula citarii părților pentru judecata este justificată, deoarece citarea ar complica inutil desfășurarea procesului, în condițiile în care exista posibilitatea ca partea să se informeze cu privire la următorul termen de judecată.

Curtea mai constata ca în procesul penal, în situația necitarii părților pentru termenele următoare, se considera ca exista obligația părții de a se informa singura cu privire la eventualele termene ulterioare, acest minim de diligenta dându-i posibilitatea sa ia cunoștința de conținutul dezbaterilor, sa participe la desfășurarea acestora, în scopul pregătirii și sustinerii propriei apărări.

În ceea ce privește susținerea referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Constituție, Curtea constata ca aceste dispoziții nu sunt incalcate, deoarece ele garantează dreptul la apărare "în tot cursul procesului", iar nu și asigurarea acestuia prin mijloacele invocate de autorul excepției, altele decât cele prevăzute de legislația penală.

În cauza a fost invocată și încălcarea dispozițiilor art. 6, referitoare la dreptul la un proces echitabil, din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care au următorul conținut: "1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanța independenta și impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședința poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părți a acestuia în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanța atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiției.

2. Orice persoană acuzata de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită.

3. Orice acuzat are, în special, dreptul:

a) să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înțelege și în mod amănunțit, asupra naturii și cauzei acuzatiei aduse împotriva sa;

b) sa dispună de timpul și de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale;

c) să se apere el însuși sau să fie asistat de un apărător ales de el și, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plati un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției o cer;

d) sa intrebe sau să solicite audierea martorilor acuzarii și să obțină citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzarii;

e) să fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu înțelege sau nu vorbește limba folosită la audiere."

Examinând aceasta sustinere, Curtea constata ca nici una dintre aceste dispoziții nu este incalcata prin prevederile legale criticate.

În ceea ce privește afirmatia ca în Constituție nu este prevăzut expres "dreptul la un proces echitabil", la care se referă art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, și din acest motiv textul criticat nu poate fi declarat neconstitutional, Curtea constata ca aceasta afirmatie este lipsită de temei. Într-adevăr, la alin. (2) al art. 11 din Constituție se statuează ca "Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern". Astfel, ratificarea de către România a Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prin

Legea nr. 30 din 18 mai 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 31 mai 1994, a făcut ca aceasta convenție să facă parte din dreptul intern, situație în care raportarea la oricare dintre textele sale este impusa aceluiași regim cu cel aplicabil raportarilor la dispozițiile din Legea fundamentală. Curtea constata, de asemenea, ca aceasta interpretare este în deplin acord cu dispozițiile art. 20 din Constituție, care statuează astfel: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale."

Asa fiind, excepția de neconstituționalitate ridicată în cauza este neîntemeiată și urmează să fie respinsă.

Fața de cele de mai sus, cu majoritate de voturi, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 291 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Maria Kope și Arpad Ferenczi în Dosarul nr. 1.229/2000 al Tribunalului Bihor - Secția penală.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 iulie 2000.