Procedura din 12 februarie 2026
de restituire a taxei pe valoarea adăugată aferente achizițiilor de bunuri sau servicii efectuate de către Comisia Europeană sau de către o agenție ori un organism înființat în temeiul dreptului Uniunii Europene, în baza prevederilor art. 294 alin. (1) lit. k^1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal
prezumat în vigoare
ORDINUL nr. 145 din 12 februarie 2026 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 142 din 24 februarie 2026.
Aprobată prin
Articol unic
În situația în care nu se poate aplica scutirea directă de taxă pe valoarea adăugată prevăzută la
art. 2 alin. (2) din Normele
privind aplicarea prevederilor art. 293 alin. (1) lit. f^1) ,
art. 293 alin. (3) ,
art. 294 alin. (1) lit. k^1)
și ale
art. 294 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal , aprobate prin
Ordinul ministrului finanțelor nr. 1345/2021 , taxa pe valoarea adăugată aferentă achizițiilor de bunuri sau servicii efectuate de către Comisia Europeană sau de către o agenție ori un organism înființat în temeiul dreptului Uniunii Europene, în baza prevederilor
art. 294 alin. (1) lit. k^1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal , se restituie.
Restituirea taxei pe valoarea adăugată se efectuează de către Administrația fiscală pentru contribuabili nerezidenți. În vederea restituirii taxei, solicitanții trebuie să prezinte următoarele documente:
a)
o cerere de restituire a taxei pe valoarea adăugată;
b)
un borderou centralizator al achizițiilor pentru care se solicită restituirea, cuprinzând denumirea furnizorului, numărul și data facturii, baza impozabilă și taxa pe valoarea adăugată aferentă;
c)
copii după facturile în care sunt consemnate bunurile și serviciile achiziționate sau orice alte documente din care rezultă valoarea taxei pe valoarea adăugată a cărei restituire se solicită;
d)
copii după documentele care atestă achitarea contravalorii bunurilor/serviciilor și a taxei pe valoarea adăugată aferente, până la data depunerii cererilor.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.