Hotărâre · Senatul

Hotărârea nr. 15/2026

referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Consiliu - Strategia privind aplicarea AI - COM (2025) 723

prezumat în vigoare

Data actului
4 martie 2026
Emitent
Senatul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 173 din 6 martie 2026
Citează
2 acte
Structură
2 articole · 2.936 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În temeiul dispozițiilor

art. 67

și ale

art. 148 alin. (2)

și

(3) din Constituția României , republicată, precum și ale

Protocolului nr. 1

privind rolul parlamentelor naționale în Uniunea Europeană, anexat

Tratatului de la Lisabona

de modificare a

Tratatului privind Uniunea Europeană

și a

Tratatului de instituire a Comunității Europene , semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin

Legea nr. 13/2008 ,

în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/52 din 18.02.2026,

Senatul adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Senatul României:

1.

consideră că:

a)

Strategia privind aplicarea inteligenței artificiale este oportună și necesară, având în vedere impactul transversal al inteligenței artificiale asupra economiei, administrației publice și societății;

b)

abordarea sectorială propusă permite adaptarea soluțiilor de inteligență artificială la nevoile reale ale economiei europene și contribuie la evitarea fragmentării inițiativelor naționale;

c)

accentul pus pe utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale, în concordanță cu valorile europene și cu Regulamentul (UE) 2024/1.689 privind inteligența artificială, contribuie la menținerea unui echilibru între inovare și protecția drepturilor fundamentale;

d)

măsurile de sprijin pentru IMM-uri, inclusiv rolul consolidat al centrelor europene de inovare digitală și al infrastructurilor de testare și experimentare, pot facilita adoptarea pe scară largă a soluțiilor IA;

2.

susține că:

a)

este necesară accelerarea, la nivel național, a demersurilor legislative și instituționale pentru aplicarea Regulamentului privind inteligența artificială;

b)

autoritățile publice competente trebuie să realizeze o evaluare coordonată a impactului strategiei asupra sectoarelor economice și administrative relevante;

c)

implicarea mediului academic, a sectorului privat și a societății civile este esențială pentru implementarea coerentă a soluțiilor bazate pe inteligență artificială;

d)

România poate valorifica oportunitățile oferite de această strategie prin atragerea de finanțări europene, dezvoltarea competențelor digitale și modernizarea serviciilor publice.

Articolul 2

Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 4 martie 2026, cu respectarea prevederilor

art. 76 alin. (2) din Constituția României , republicată.

PREȘEDINTELE SENATULUI
MIRCEA ABRUDEAN
București, 4 martie 2026.
Nr. 15.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.