Ordinul nr. 303/2026
privind modificarea și completarea anexei nr. 1 la Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 179/2022 pentru aprobarea modelului și conținutului formularelor 205 "Declarație informativă privind impozitul reținut la sursă și câștigurile/pierderile din investiții, pe beneficiari de venit" și 207 "Declarație informativă privind impozitul reținut la sursă/impozitul suportat de plătitorul de venit/veniturile scutite, pe beneficiari de venit nerezidenți"
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Modifică 1
- Ordinul nr. 179/2022 8 februarie 2022 (prevederi anume) pentru aprobarea modelului și conținutului formularelor 205 "Declarație informativă privin…
Având în vedere dispozițiile
art. 111 alin. (6^4)-(6^6)
și
art. 132 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare, precum și avizul conform al Ministerului Finanțelor comunicat prin Adresa nr. 795.176 din data de 2.03.2026,
în temeiul prevederilor
art. 5 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 , cu modificările și completările ulterioare, ale
art. 342 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , cu modificările și completările ulterioare, precum și ale
art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013
privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările și completările ulterioare,
președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:
Articolul I
În anexa nr. 1 la
Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 179/2022
pentru aprobarea modelului și conținutului formularelor 205 „Declarație informativă privind impozitul reținut la sursă și câștigurile/pierderile din investiții, pe beneficiari de venit“ și 207 „Declarație informativă privind impozitul reținut la sursă/impozitul suportat de plătitorul de venit/veniturile scutite, pe beneficiari de venit nerezidenți“, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138 din 10 februarie 2022, cu modificările și completările ulterioare, instrucțiunile privind completarea formularului 205 „Declarație informativă privind impozitul reținut la sursă și câștigurile/pierderile din investiții, pe beneficiari de venit“, cod 14.13.01.13/I, se modifică și se completează după cum urmează:
1.
La
capitolul I „Depunerea declarației“ punctul 1, după litera k)
se introduce o nouă literă, litera l), cu următorul cuprins:
l)
venituri din transferul dezmembrămintelor dreptului de proprietate sub condiție suspensivă, plătite de persoane juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidență contabilă.
2.
La
capitolul II „Completarea declarației“, la punctul 7 „Cap. III «Date privind natura veniturilor»“, după subpunctul 7.8
se introduce un nou subpunct, subpunctul 7.9, cu următorul cuprins:
7.9.
Categoria «Venituri din transferul dezmembrămintelor dreptului de proprietate sub condiție suspensivă, plătite de persoane juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidență contabilă» se selectează în cazul veniturilor din transferul dezmembrămintelor dreptului de proprietate sub condiție suspensivă, pentru care impozitul pe venit se reține la sursă de către persoane juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidență contabilă.
3.
La
capitolul II „Completarea declarației“, la punctul 8 „Cap. IV «Date informative privind impozitul reținut la sursă și câștigurile/pierderile din investiții, pe beneficiari de venit, altele decât cele de la cap. V și cap. VI»“, primul paragraf
se modifică și va avea următorul cuprins:
Pentru fiecare tip de venit plătit se generează, în același formular, câte un tabel, înscriindu-se datele corespunzătoare, pe beneficiari de venit. Capitolul se completează pentru tipurile de venituri prevăzute la cap. I «Depunerea declarației» pct. 1 lit. b)-j) și lit. l) și pct. 2 subpct. 2.1.
Articolul II
Prevederile
art. I
se aplică pentru declararea, pe fiecare beneficiar de venit, a impozitului reținut la sursă, în cazul veniturilor din transferul dezmembrămintelor dreptului de proprietate sub condiție suspensivă, plătite începând cu 1 ianuarie 2025 de către persoane juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidență contabilă.
Articolul III
Direcția generală proceduri pentru administrarea veniturilor, Direcția generală de administrare a marilor contribuabili, precum și direcțiile generale regionale ale finanțelor publice și unitățile fiscale subordonate acestora vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul IV
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Adrian Nicușor Nica București, 5 martie 2026. Nr. 303.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.