Circulară · Banca Națională a României

Circulară nr. 5/2026

privind lansarea în circuitul numismatic a unei reproduceri din argint după moneda de 5 lei emisă în anul 1880 din Seria "Monedele României" - Reproducere monedă cu valoare nominală de 5 lei, emisă în anul 1880

prezumat în vigoare

Data actului
10 martie 2026
Emitent
Banca Națională a României
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 196 din 13 martie 2026
Citează
1 act
Structură
4 articole · 2.605 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Având în vedere prevederile

Legii nr. 312/2004

privind Statutul Băncii Naționale a României,

în temeiul

art. 48 din Legea nr. 312/2004

privind Statutul Băncii Naționale a României,

Banca Națională a României emite prezenta circulară.

Articolul 1

Începând cu data de 16 martie 2026, Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic o reproducere din argint după moneda de 5 lei emisă în anul 1880 din Seria „Monedele României“ - Reproducere monedă cu valoare nominală de 5 lei, emisă în anul 1880.

Articolul 2

Reproducerea după moneda de 5 lei emisă în anul 1880 are următoarele caracteristici:

Metal

argint

Titlu

999‰

Formă

rotundă

Diametru

37 mm

Greutate

31,103 g

Cant

zimțat

Calitate

proof

Aversul prezintă în centru efigia domnitorului Carol I al României în profil spre stânga. Litera „R“ de la reproducere apare în stânga portretului, în partea de jos numele gravorului „KULLRICH“ și inscripția „CAROL I DOMNUL ROMANIEI“ în arc de cerc. Toate elementele sunt înconjurate de un cerc perlat ce urmează circumferința piesei.

Reversul redă în centru stema României din anul 1880, având în partea de sus inscripția „ROMANIA“ în arc de cerc, valoarea nominală reprezentată prin cifra „5“ și litera „L“ poziționate bilateral, în dreapta un spic de grâu, în stânga litera „B“ și în exergă anul de emisiune „1880“. Toate elementele sunt înconjurate de un cerc perlat ce urmează circumferința piesei.

Articolul 3

Reproducerile din argint după moneda de 5 lei emisă în anul 1880 sunt ambalate în capsule de metacrilat transparent și sunt însoțite de certificate de autenticitate redactate în limbile română, engleză și franceză, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR și casierului central.

Articolul 4

Lansarea în circuitul numismatic a reproducerilor din argint după moneda de 5 lei emisă în anul 1880 se realizează prin sucursalele regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș ale Băncii Naționale a României.

Președintele Consiliului de administrație
al Băncii Naționale a României,
Mugur Constantin Isărescu
București, 10 martie 2026.
Nr. 5.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.