Decizie · Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept

Decizia nr. 28/2026

referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 1.489 alin. (2) teza a doua din Codul civil raportat la art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011

prezumat în vigoare

Data actului
9 februarie 2026
Emitent
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 214 din 19 martie 2026
Citează
16 acte
Structură
2 articole · 86.108 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Interpretează 1

  • Decizia nr. 87/2017 20 noiembrie 2017 referitoare la pronunțarea hotărârii prealabile cu privire la o chestiune de drept

Are ca temei 1

Dosar nr. 3.010/1/2024

Ana Hermina Iancu

- vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului

Adina Georgeta Ponea

- pentru președintele Secției I civile

Adina Oana Surdu

- președintele Secției a II-a civile

Elena Diana Tămagă

- președintele Secției de contencios administrativ și fiscal

Andreia Liana Constanda

- judecător la Secția I civilă

Simona Lala Cristescu

- judecător la Secția I civilă

Lavinia Dascălu

- judecător la Secția I civilă

Denisa Livia Băldean

- judecător la Secția I civilă

Liviu Eugen Făget

- judecător la Secția I civilă

Mărioara Isailă

- judecător la Secția a II-a civilă

Rodica Zaharia

- judecător la Secția a II-a civilă

Diana Manole

- judecător la Secția a II-a civilă

Ștefan Ioan Lucaciuc

- judecător la Secția a II-a civilă

Marcela Marta Iacob

- judecător la Secția a II-a civilă

Carmen Maria Ilie

- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Liliana Vișan

- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Doina Vișan

- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Vasile Bîcu

- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Mădălina Elena Vladu Crevon

- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

1.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost constituit conform

art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă

și

art. 35 alin. (1) din Regulamentul

privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin

Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023 , cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

2.

Ședința este prezidată de doamna judecător Ana Hermina Iancu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

3.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Ileana Peligrad, desemnată în conformitate cu dispozițiile

art. 36 din Regulament .

4.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 3.869/117/2024, în vederea dezlegării următoarei probleme de drept:

Modalitatea de interpretare a dispozițiilor

art. 1.489 alin. (2) teza a doua din Codul civil

raportat la

art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 , respectiv dacă dispozițiile legale menționate permit creditorului să obțină în instanță, de la data cererii de chemare în judecată, dobânda legală calculată asupra daunelor moratorii convenționale, atunci când creanța neachitată la termen și care a dat naștere daunelor moratorii are un alt izvor decât contractul de împrumut

5.

După prezentarea referatului de către magistratul-asistent, președintele completului, doamna judecător Ana Hermina Iancu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunțare.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I.

Titularul și obiectul sesizării

6.

Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 12 noiembrie 2024, în Dosarul nr. 3.869/117/2024, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul

art. 519 din Codul de procedură civilă , în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

7.

Sesizarea a fost înregistrată la 19 decembrie 2024, cu nr. 3.010/1/2024.

II.

Normele legale incidente

8.

Codul civil

Art. 1.489 alin. (2)

- „Dobânzile scadente produc ele însele dobânzi numai atunci când legea sau contractul, în limitele permise de lege, o prevede ori, în lipsă, atunci când sunt cerute în instanță. În acest din urmă caz, dobânzile curg numai de la data cererii de chemare în judecată.“

9.

Ordonanța Guvernului nr. 13/2011

privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin

Legea nr. 43/2012 , cu completările ulterioare, denumită în continuare

Ordonanța Guvernului nr. 13/2011

Articolul 1

(1)

Părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești.

(2)

Dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației, este denumită dobândă remuneratorie.

(3)

Dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare.

(4)

Dacă nu se precizează altfel, termenul dobândă din prezenta ordonanță privește atât dobânda remuneratorie, cât și dobânda penalizatoare. (...)

Articolul 8

(1)

Dobânda se va calcula numai asupra cuantumului sumei împrumutate.

(2)

Cu toate acestea, dobânzile se pot capitaliza și pot produce dobânzi în temeiul unei convenții speciale încheiate în acest sens, după scadența lor, dar numai pentru dobânzi datorate pe cel puțin un an (text în vigoare numai până la data intrării în vigoare a

Legii nr. 287/2009 - Codul civil

- 1 octombrie 2011).

(3)

Cu toate acestea, dobânzile remuneratorii se pot capitaliza și pot produce dobânzi (text în vigoare de la data intrării în vigoare a

Legii nr. 287/2009 - Codul civil , adică de la data de 1 octombrie 2011).

(4)

Dispozițiile alin. (1)-(3) nu se aplică contractului de cont curent nici atunci când prin lege s-ar dispune altfel.

III.

Expunerea succintă a procesului

10.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanta persoană juridică, în contradictoriu cu pârâta U.A.T. Municipiul [...], a solicitat emiterea ordonanței de plată și obligarea debitoarei la plata sumei de 104.402,80 lei reprezentând daune moratorii în cuantumul convențional convenit de 0,1%/zi de întârziere, calculate de la scadența obligației de plată a prețului până la 8 mai 2024 - data înregistrării cererii și la plata în continuare a daunelor moratorii convenționale în cuantum de 0,1%/zi de întârziere aplicate la restul neachitat din creanță, până la plata efectivă, precum și la dobânda legală penalizatoare aplicată la dobânda moratorie acumulată, în temeiul

art. 1.489 alin. (2) din Codul civil , de la data înregistrării prezentei cereri și până la plata integrală.

11.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părți sa încheiat un contract având ca obiect delegarea gestiunii serviciului de salubrizare, în executarea căruia și corelativ serviciului prestat a întocmit periodic și a comunicat facturile cuprinzând sumele de plată datorate.

12.

Prin clauza prevăzută la art. 4.5 din contract părțile au stabilit cuantumul convențional al daunelor moratorii datorate în cazul neachitării la scadență a facturilor, daune datorate de către debitor conform

art. 1.535 din Codul civil

pentru întârzierea la plată; a susținut că, în cazul obligației de plată a unei sume de bani, debitorul datorează dobândă și pentru dobânzile scadente, care este datorată de la data chemării în judecată potrivit

art. 1.489 alin. (2) din Codul civil .

13.

În executarea contractului a fost emisă o factură privind costul serviciului prestat, cu termen scadent la 2 februarie 2023, iar de la această dată debitorul datorează daune pentru plata cu întârziere a sumelor datorate, în cuantum de 0,1%/zi de întârziere conform convenției.

14.

Debitoarea a achitat doar parțial și cu întârziere sumele datorate și evidențiate în factura menționată prin mai multe plăți. De asemenea, reclamanta a susținut că debitorul datorează în continuare daune moratorii de 0,1%/zi de întârziere, până la plata integrală a sumelor datorate, respectiv până la plata restului neachitat.

15.

Prin întâmpinarea formulată, U.A.T. Municipiul [...] a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, cu motivarea că suma pretinsă nu este certă, întrucât nu a fost acceptată la plată.

16.

Tribunalul Cluj, prin Sentința civilă nr. 1.913/2024, a admis cererea emițând ordonanța de plată și ordonând debitorului să plătească creditoarei, în 10 zile de la comunicarea ordonanței, suma de 102.858,79 lei reprezentând daune moratorii în cuantumul convențional convenit de 0,1%/zi de întârziere, calculate de la scadența obligației de plată a prețului înscris în factura emisă și până la 8 mai 2024 (data înregistrării cererii de chemare în judecată), precum și să plătească în continuare daune moratorii convenționale de 0,1%/zi de întârziere aplicate la restul de creanță neachitat înscris în factură până la plata efectivă. Prin aceeași ordonanță de plată, prima instanță a ordonat debitoarei să plătească creditoarei și dobânda legală penalizatoare aplicată la dobânda convențională penalizatoare acumulată până la data înregistrării cererii de chemare în judecată (în cuantum de 102.858,79 lei), începând cu data înregistrării cererii de chemare în judecată și până la plata integrală, fixând același termen de plată de 10 zile de la comunicarea ordonanței.

17.

Prin cererea în anulare formulată la 23 iulie 2024 debitoarea U.A.T. [...] a solicitat anularea Sentinței civile nr. 1.913/2024, întrucât dobânzile penalizatoare nu pot produce dobânzi, ci doar cele remuneratorii.

18.

Cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor

art. 1.489 alin. (2) din Codul civil

a învederat că, deși se menționează că dobânzile scadente produc ele însele dobânzi, prin efectul dispozițiilor

art. 1 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 , se exclude aplicarea acestei dispoziții și dobânzilor legale penalizatoare, adică a celor care compun parte din pretenția solicitată prin acțiune.

19.

S-au mai invocat și Decizia nr. 87/2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, paragraful 74, precum și practică judiciară de la Tribunalul Cluj.

20.

Prin întâmpinarea formulată la cererea în anulare, creditoarea persoană juridică a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de emitere a ordonanței de plată; astfel, în acord cu instanța de fond,

art. 8 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011

este aplicabil strict contractului de împrumut. Aceasta rezultă prin raportare la dispozițiile

alin. (1)

din

art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 , care stabilesc sfera de aplicare a

alin. (2)

și

(3)

- dobânda se va calcula asupra cuantumului sumei împrumutate. Acest text legal reglementează interdicția anatocismului doar pentru situația obligațiilor de restituire a sumelor de bani împrumutate, iar nu a oricărei obligații de a da o sumă de bani. De altfel,

Ordonanța Guvernului nr. 13/2011

face distincție între împrumutul unei sume de bani și alte obligații bănești, prin art. 1 alin. (1).

21.

În opinia creditoarei, împrejurarea că dobânda penalizatoare scadentă produce ea însăși dobânzi, atunci când acest lucru este solicitat prin cererea de chemare în judecată, rezultă și din corelarea prevederilor

art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011

cu prevederile

art. 1.489 alin. (2) din Codul civil . Astfel,

art. 1.489 alin. (2) din Codul civil

stabilește că dobânzile scadente produc ele însele dobânzi în trei cazuri: când prevede astfel legea; când s-a stabilit, în limite legale, astfel prin contract și în cazul acțiunilor în instanță pentru plata dobânzilor scadente. Pe de altă parte,

alin. (2)

și

(3)

ale

art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011

au ca ipoteză specifică o „convenție specială încheiată în acest sens“.

22.

În concluzie, incidența

art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011

în chestiunea dobânzii aplicate dobânzilor scadente este limitată doar la unul dintre cazurile prevăzute de

alin. (2) al art. 1.489 din Codul civil .

23.

În același sens, un al treilea argument pornește de la a compara prevederile

art. 8 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011

cu prevederile

art. 1.489 alin. (2) din Codul civil

din perspectiva drepturilor prevăzute - prin ipoteză în situația existenței unui contract care prevede anatocismul și a unei sume împrumutate. Comparând cele două prevederi legale, se observă că

art. 8 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011

este mai restrictiv, limitând dreptul la dobândă aplicată dobânzilor scadente numai pentru cazul în care scadența capitalului este mai mare de un an.

24.

În cadrul soluționării cererii în anulare s-au dispus sesizarea instanței supreme și suspendarea judecății cauzei.

IV.

Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea sesizării

25.

Redând conținutul

art. 519 din Codul de procedură civilă , instanța de trimitere a apreciat că toate condițiile de admisibilitate presupuse de mecanismul întrebării prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, astfel cum acestea sunt reglementate de cadrul normativ incident și din jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, sunt îndeplinite. Astfel:

a)

existența unei cauze aflate în curs de judecată - condiție îndeplinită în cauză, Dosarul nr. 3.869/117/2024 având ca obiect cerere în anulare, aflându-se în faza de judecată pe rolul Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale;

b)

completul care uzează de mecanismul instituit de dispozițiile

art. 519 din Codul de procedură civilă

să judece cauza în ultimă instanță - condiție îndeplinită, cererea în anulare reprezentând singura cale de atac împotriva ordonanței de plată, hotărârea pronunțată în soluționarea cererii în anulare fiind definitivă potrivit

art. 1.024 alin. (7)

și

(8) din Codul de procedură civilă ;

c)

existența unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu - condiție îndeplinită atâta vreme cât este vorba de interpretarea dispozițiilor

art. 1.489 alin. (2) din Codul civil , corelate cu prevederile

art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 , urmând ca instanța să expună îndeplinirea acestei condiții cu ocazia expunerii punctului de vedere al completului de judecată;

d)

soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere - obiectul cauzei este reprezentat de solicitarea creditoarei de a fi obligată debitoarea la plata în favoarea sa a daunelor moratorii convenționale, precum și a dobânzii legale penalizatoare, calculată asupra daunelor moratorii convenționale, în temeiul

art. 1.489 alin. (2) din Codul civil ; prin urmare, cel puțin o parte din pretențiile creditoarei sunt fundamentate pe chestiunea de drept a cărei lămurire urmează a se solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție;

e)

noutatea chestiunii de drept a cărei lămurire se solicită - condiție îndeplinită întrucât pe rolul Tribunalului Cluj și al Curții de Apel Cluj există litigii având obiect similar, în care instanțele de fond au pronunțat soluții divergente cu privire la cererea de acordare a dobânzii legale penalizatoare calculate asupra daunelor moratorii convenționale. S-a mai susținut că au mai fost identificate două hotărâri definitive - Decizia civilă nr. 253/2024 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a V-a civilă în Dosarul nr. 4.346/3/2022 și Decizia civilă nr. 7/2024 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a X-a de contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice în Dosarul nr. 25.721/3/2023. A mai subliniat că practica judiciară identificată nu este suficientă pentru formularea unui recurs în interesul legii, chestiunea de drept fiind una nouă, având în vedere că hotărârile judecătorești identificate sunt pronunțate în anul 2024;

f)

chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare - în urma verificărilor nu a fost identificată nicio altă decizie prin care Înalta Curte de Casație și Justiție să fi statuat cu privire la chestiunea de drept incidentă în cauză.

V.

Punctul de vedere al completului de judecată

26.

Punctul de vedere al unuia dintre membrii completului de judecată este în sensul posibilității acordării dobânzii legale calculate asupra dobânzii moratorii convenționale acumulate și care decurge din alte tipuri de contracte decât contractele de împrumut, potrivit

art. 1.489 alin. (2) din Codul civil

coroborat cu

art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 .

27.

În acest sens s-a subliniat că din interpretarea

art. 1.489 alin. (2) din Codul civil

se desprinde concluzia că anatocismul poate interveni numai atunci când legea sau contractul îl reglementează, iar în lipsa unei astfel de reglementări capitalizarea dobânzii poate fi admisă numai în instanță, situație în care dobânda curge de la data introducerii cererii de chemare în judecată, iar creditoarea din prezentul litigiu pretinde capitalizarea dobânzii penalizatoare contractuale până la data cererii de chemare în judecată, în contextul în care este cert că prin contractul încheiat între părți nu este prevăzută o astfel de posibilitate.

28.

S-a mai susținut că legea specială nu reglementează anatocismul în materia dobânzii penalizatoare care decurge din alte tipuri de contracte decât contractul de împrumut, iar din dispoziția

art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011

reiese că acest articol se referă exclusiv la contractul de împrumut, concluzie întărită de faptul că dobânda remuneratorie este specifică împrumutului și, mai mult, alin. (4) face trimitere la contractul de cont curent, care este o specie a împrumutului;

art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011

reglementează numai anatocismul dobânzii remuneratorii, nu și pe acela al dobânzii penalizatoare.

29.

În concluzie, din moment ce legea nu cuprinde dispoziții privind anatocismul dobânzii penalizatoare în raporturi care nu decurg din contracte de împrumut, partea are posibilitatea să pretindă în instanță capitalizarea dobânzii penalizatoare de la momentul înregistrării cererii, în temeiul

art. 1.489 alin. (2) ultima teză din Codul civil .

30.

Opinia celui de-al doilea membru al completului de judecată este în sensul că dobânzile penalizatoare nu pot produce dobânzi, ci, în condițiile

art. 8 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 , doar cele remuneratorii.

31.

Subliniind că, potrivit

Codului civil , se admite, în principiu, anatocismul privind trei modalități de implementare: pe cale legală, prin clauze contractuale exprese sau printr-o hotărâre judecătorească, s-a susținut că, în aplicarea

art. 1.489 alin. (2) din Codul civil , este necesară observarea

art. 8 al Ordonanței Guvernului nr. 13/2011 , care, în privința anatocismului, face distincție între dobânda remuneratorie și cea penalizatoare; din textele de lege incidente rezultă că dobânzile penalizatoare nu pot produce dobânzi, ci, în condițiile

art. 8 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 , doar cele remuneratorii, apreciere expusă de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin

Decizia nr. 87/2017 , chiar dacă prin respectiva decizie sesizarea a fost respinsă ca inadmisibilă - paragrafele 73 și 74 din decizie.

32.

Referitor la susținerea privind incidența

art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011

doar asupra contractului de împrumut se reține că din cuprinsul articolului nu se poate desprinde o atare concluzie, sens în care a invocat jurisprudența altor instanțe (Decizia nr. 253/15.02.2024 a Curții de Apel București, Decizia nr. 43/2024 a Curții de Apel Cluj) prin care s-a statuat că nu pot fi reținute considerente conform cărora dispozițiile

art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011

s-ar aplica doar contractului de împrumut, astfel că dispozițiile

art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011

se aplică și pentru întârzierea la plată a unei obligații bănești, cum este cazul de față.

VI.

Punctul de vedere al părților

33.

Părțile au exprimat puncte de vedere divergente cu privire la chestiunea supusă analizei, acestea fiind cuprinse în pozițiile procesuale exprimate prin actele de procedură depuse la dosarul cauzei și fiind redate sintetic în actul de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

VII.

Jurisprudența instanțelor naționale în materie

34.

Opinii teoretice au fost transmise de colectivele de judecători care funcționează în cadrul curților de apel Cluj, Iași, Ploiești, Galați, Constanța și București.

35.

În afara celor două hotărâri judecătorești indicate în cuprinsul sesizării, provenind de la Curtea de Apel București, au mai fost comunicate, la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, câteva hotărâri judecătorești (date în primă instanță sau în căile de atac) pronunțate de către Curtea de Apel Ploiești, Curtea de Apel Constanța, Curtea de Apel Cluj și instanțele arondate acestora.

36.

Din evaluarea opiniilor teoretice ale colectivelor de judecători și a celor câteva hotărâri judecătorești pronunțate la nivel național rezultă că problema de drept analizată este de natură a genera interpretări diferite.

37.

Astfel, o primă interpretare ar conduce spre concluzia că dobânzile penalizatoare nu pot produce dobânzi, ci, în condițiile

art. 8 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 , doar cele remuneratorii sunt susceptibile de capitalizare. Dobânda legală nu ar putea să fie cumulată cu acele penalități care au un caracter de daune moratorii, menite a sancționa executarea cu întârziere deoarece un asemenea cumul ar echivala cu aplicarea a două sancțiuni de același fel pentru aceeași faptă, respectiv cu o dublă reparație a uneia și aceleiași încălcări a contractului. În acest sens, dispozițiile

art. 1.489 alin. (2) din Codul civil

teza a II-a raportat la

art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011

nu ar permite creditorului să obțină în instanță, de la data cererii de chemare în judecată, dobânda legală calculată asupra daunelor moratorii convenționale atunci când creanța neachitată la termen și care a dat naștere daunelor moratorii are un alt izvor decât contractul de împrumut (o astfel de interpretare decurge din opiniile teoretice comunicate de Curtea de Apel Galați, Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Ialomița, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Teleorman, Tribunalul Cluj (minoritar), Curtea de Apel Cluj, Judecătoria Constanța, Curtea de Apel Iași - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, Tribunalul Iași, Judecătoria Iași, Judecătoria Răducăneni și Judecătoria Pașcani.

38.

O altă interpretare propusă dispozițiilor

art. 1.489 alin. (2) teza a II-a din Codul civil , raportat la

art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 , ar fi că aceste prevederi generale ale

Codului civil

permit creditorului să obțină în instanță, de la data cererii de chemare în judecată, dobânda legală penalizatoare calculată asupra daunelor moratorii convenționale, atunci când creanța neachitată la termen și care a dat naștere daunelor moratorii are un alt izvor decât contractul de împrumut, iar un argument important ar fi acela că

art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011

vizează numai contractul de împrumut, astfel că prevederile

art. 8 alin. (3) , corelate cu

art. 1 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 , ar interzice anatocismul dobânzii penalizatoare numai în materia contractului de împrumut. În acest sens s-a apreciat că, prin raportare la

art. 10 din Codul civil , dispozițiile

art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011

derogă de la legea generală, în privința anatocismului, numai în ceea ce privește contractul de împrumut. Prin urmare, în cazul obligațiilor bănești rezultând din alte contracte decât cel de împrumut nu există o dispoziție legală care să interzică aplicarea dobânzii penalizatoare la dobânda penalizatoare, fiind incidente dispozițiile

art. 1.489 alin. (2) din Codul civil , conform cărora creditorul are dreptul să pretindă dobândă penalizatoare la dobânzile penalizatoare scadente până la data cererii de chemare în judecată, care se vor calcula însă în acord cu teza finală a acestui articol, numai de la data cererii de chemare în judecată (o astfel de interpretare este propusă de colectivele de judecători de la Judecătoria Buftea, Judecătoria Cornetu, Tribunalul Cluj, Curtea de Apel Constanța, Curtea de Apel Iași - Secția civilă, Tribunalul Vaslui, Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Buzău).

39.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în această problemă de drept.

VIII.

Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

40.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 87/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 18 ianuarie 2018, a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată cu privire la următoarea chestiune de drept: „din coroborarea dispozițiilor

art. 1.489 alin. (2) din Codul civil ,

art. 8 alin. (3)

și

art. 18 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011

privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin

Legea nr. 43/2012 , cu modificările și completările ulterioare, rezultă că pot fi acordate de instanță doar dobânzi la dobânzile remuneratorii prevăzute într-un contract sau, dimpotrivă, că pot fi acordate și dobânzi la dobânzile penalizatoare prevăzute de lege (dobânda legală)?“.

41.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, formulat prin

Decizia nr. 2/2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor

art. 1082

și

1088 din Codul civil din 1864 , respectiv ale

art. 1.531 alin. (1) ,

alin. (2)

teza I și

art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil , republicată, cu modificările ulterioare, a stabilit că pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile

art. 1

și

2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009

privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 230/2011 .

42.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin

Decizia nr. 55/2025 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 25 martie 2025, a respins ca inadmisibile sesizările privind dezlegarea următoarei probleme de drept: „posibilitatea acordării dobânzii legale penalizatoare și actualizării cu rata inflației a indemnizațiilor pentru limită de vârstă prevăzute de

Legea nr. 96/2006

privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în ipoteza în care plata indemnizațiilor restante s-a făcut ca urmare a declarării neconstituționale a actului normativ de abrogare a plății acestora“.

IX.

Opinia specialiștilor

43.

Prin opinia înaintată, Institutul Național al Magistraturii a apreciat că dispozițiile

art. 1.489 alin. (2) teza a II-a din Codul civil

permit creditorului să obțină în instanță, de la data cererii de chemare în judecată, dobânda legală calculată asupra daunelor moratorii convenționale, chiar și atunci când creanța neachitată la termen și care a dat naștere daunelor moratorii are un alt izvor decât contractul de împrumut.

44.

În susținere s-a arătat că dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 13/2011

nu au natura unor norme derogatorii, ci acestea întregesc

art. 1.489 din Codul civil , formând împreună dreptul comun în privința dobânzilor. Regimul juridic al dobânzii legale penalizatoare se completează și cu alte dispoziții din

Codul civil , legiuitorul făcând trimitere în mod expres, chiar în cadrul

Ordonanței Guvernului nr. 13/2011

( art. 10 ), la

art. 1.535

și

art. 1.538 - 1.543 din Legea nr. 287/2009

(ceea ce conduce la existența unui tratament unitar al daunelor-interese moratorii, indiferent de izvorul legal sau convențional al acestora).

45.

În ceea ce privește normele prevăzute de

art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011

s-a apreciat că, în forma lor inițială, unele dintre acestea aveau caracter de normă generală - alin. (2), în prezent nemaifiind aplicabil, iar celelalte au caracter de normă specială - alin. (1), alin. (3) și alin. (4), rămânând pertinentă prezența acestora în dreptul pozitiv.

46.

Nu s-a intenționat ca art. 8, în ansamblu său, să fie aplicabil numai în materia contractului de împrumut, ci legiuitorul a dorit ca în acest articol să reunească mai multe reguli specifice; unele dintre acestea au fost menite să aibă o existență limitată în timp, pentru perioada dintre data abrogării

Ordonanței Guvernului nr. 9/2000

privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești (care avea o reglementare similară în cadrul art. 8) și data intrării în vigoare a

Legii nr. 287/2009 ; celelalte norme au constituit dispoziții cu caracter special, fie în funcție de categoria dobânzii (în cazul dobânzii remuneratorii), fie în considerarea naturii contractului care generează obligația având ca obiect plata unei sume de bani: contractul de împrumut, respectiv contractul de cont curent, acesta din urmă nefiind o specie a contractului de împrumut.

47.

Așadar, completând prevederile Codului civil cu celelalte norme ale

Ordonanței Guvernului nr. 13/2011 , în special cu

art. 1 alin. (4) , cu

art. 8 alin. (3)

și cu

art. 18 alin. (3)

și

(4) din acest act normativ , s-a conchis că

art. 1.489 alin. (2), inclusiv teza a doua, din Codul civil

se referă (și) la dobânda penalizatoare, în absența unei distincții exprese.

48.

Din interpretarea acestor dispoziții și măsuri legislative, autorii opiniei au extras concluzia că

art. 1.489 alin. (2) din Codul civil

a „luat locul“ art. 8 alin. (2) în ansamblul prevederilor care constituie dreptul comun în materia dobânzii penalizatoare.

49.

Totodată, în considerarea datelor speței care a generat adresarea întrebării vizând dezlegarea problemei de drept, autorii opiniei au subliniat că existența unei plăți parțiale aduce în discuție și chestiunea imputației plății, care produce efecte juridice determinante pentru aplicarea

art. 1.489 alin. (2) din Codul civil .

50.

Astfel, potrivit

art. 1.509 alin. (2) din Codul civil , privind imputația legală, în toate cazurile, plata se va imputa mai întâi asupra cheltuielilor de judecată și executare, apoi asupra ratelor, dobânzilor și penalităților, în ordinea cronologică a scadenței acestora, și, în final, asupra capitalului, dacă părțile nu convin altfel.

51.

Prin urmare, s-a susținut că, dacă plata parțială epuizează cuantumul daunelor-interese moratorii scadente (a penalităților de întârziere convenite de părți), nu mai există fundamentul faptic al aplicării anatocismului, dat fiind că penalitățile de întârziere au fost achitate integral. Aplicarea

art. 1.489 alin. (2) teza a II-a din Codul civil

se va putea repune în discuție ulterior, pentru noi dobânzi scadente, aferente părții din debitul principal rămase neachitate și dacă se formulează o nouă cerere de judecată.

52.

Dacă plata parțială este într-un cuantum mai mic decât cel al daunelor-interese moratorii scadente, dispozițiile

art. 1.489 alin. (2) din Codul civil

se vor aplica numai în ceea ce privește creanța ce are ca obiect diferența rămasă neachitată.

53.

Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara a apreciat, prin opinia înaintată, că doar dobânzile remuneratorii pot produce dobânzi.

54.

În susținere s-a arătat că, dat fiind raportul dintre legea generală [în speță,

Codul civil, art. 1.489 alin. (2) ] și cea specială ( Ordonanța Guvernului nr. 13/2011, art. 8 ), cea din urmă se aplică prioritar, în măsura în care derogă de la cea dintâi, însă din lecturarea integrată a textelor legale evocate rezultă că

art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011

nu reglementează, în acest sens, o derogare de la

art. 1.489 alin. (2) din Codul civil .

55.

Având în vedere că legiuitorul nu distinge în

art. 1.489 din Codul civil

care este natura contractului din care derivă neexecutarea unei obligații de a da o sumă de bani, reiese că dobânzile remuneratorii se pot capitaliza nu doar în cazul contractului de împrumut, ci și în cazul altor tipuri de contracte. În acest sens, într-adevăr,

art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011

face referire la „suma împrumutată“, însă, potrivit

art. 2.167 din Codul civil , care reglementează domeniul de aplicare al prevederilor legale referitoare la împrumutul cu dobândă, dispozițiile referitoare la împrumutul cu dobândă sunt aplicabile, în mod corespunzător, ori de câte ori, în temeiul unui contract, se naște și o obligație de plată, cu termen, a unei sume de bani ori a altor bunuri de gen, în măsura în care nu există reguli particulare privind validitatea și executarea acelei obligații.

56.

Pe de altă parte, dobânda penalizatoare nu se poate capitaliza pentru a produce ea însăși dobândă, deoarece natura juridică a daunelor-interese moratorii este tocmai aceea de a acoperi prejudiciul adus creditorului prin neexecutarea obligației de plată la scadență. Dispozițiile supuse analizei trebuie coroborate și cu cele cuprinse în

art. 1.535 din Codul civil

care conturează specificul daunelor moratorii, spre deosebire de dobânda remuneratorie, ce are natura unor fructe civile. Altfel spus, se impune a se face distincția, pe care însuși legiuitorul o face între dobânda remuneratorie și cea moratorie (penalizatoare), în sensul că dobânda remuneratorie ține practic de derularea raportului contractual, fiind o creanță ce se cuvine creditorului tocmai în baza existenței respectivului raport, pe durata contractuală. Ca atare, dobânda remuneratorie reprezintă un preț al capitalului împrumutat, ceea ce implicit atrage posibilitatea capitalizării, deoarece se adaugă înseși creanței principale.

57.

În schimb, dobânda moratorie presupune per se depășirea scadenței, ceea ce plasează întreaga discuție în sfera răspunderii civile contractuale, iar nicidecum în cea a derulării raportului contractual. Drept urmare, dobânda moratorie nu reprezintă un fruct civil la care să fie îndreptățit creditorul și care să se adauge creanței principale ca urmare a executării contractului în condițiile convenite de părți, ci, dimpotrivă, constituie o reparare a prejudiciului suferit de creditorul ce nu și-a realizat dreptul la scadență.

58.

Aceeași concluzie se impune și prin prisma interpretării sistemice a

art. 1.489 din Codul civil ; plasarea acestuia în capitolul „Plata“, secțiunea „Condițiile plății“, indică faptul că reglementarea privește un incident al executării obligației în vederea stingerii ei prin executare voluntară, iar nu o amplificare a răspunderii civile pentru neexecutare. Astfel, este drept că în cuprinsul

art. 1.489 alin. (2) din Codul civil

nu se face nicio deosebire între tipurile de dobânzi și că, în temeiul principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, s-ar putea argumenta că anatocismul este permis atât în privința dobânzilor remuneratorii, cât și a celor penalizatoare, însă topografia textului analizat nu permite această concluzie.

59.

A recunoaște dobândă legală asupra daunelor moratorii deja calculate până la data introducerii acțiunii ar însemna să se segmenteze arbitrar remediul prevăzut pentru întârziere în tranșe „scadente“, ceea ce conduce, în esență, la compunerea remediului și la transformarea sa într-un mecanism de acumulare, incompatibil cu funcția sa reparatorie.

60.

Totodată, ipoteza

art. 1.489 alin. (2)

teza finală - „în lipsă, atunci când sunt cerute în instanță“ - confirmă că legiuitorul tratează dobânda la dobândă ca un efect excepțional, care nu se produce automat, ci numai în condiții strict determinate. În logica textului, cererea în instanță operează ca un declanșator punctual al anatocismului, evitând producerea automată a dobânzii la dobândă, nu ca un mecanism de eludare a limitelor materiale stabilite de lege pentru anumite categorii de dobânzi.

61.

Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș Bolyai din Cluj-Napoca, prin opinia înaintată, a considerat că, din coroborarea

art. 1.489 alin. (2) teza a doua din Codul civil ,

art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011

și a

art. 2.167 din Codul civil , un creditor poate să obțină în instanță, de la data cererii de chemare în judecată, dobânda legală calculată asupra daunelor moratorii convenționale, atunci când creanța neachitată la termen și care a dat naștere daunelor moratorii are un alt izvor decât contractul de împrumut, dacă izvorul este un alt contract, ce dă naștere unei obligații de plată, cu termen, a unei sume de bani ori a altor bunuri de gen, în măsura în care nu există reguli particulare pentru validitatea și executarea acelei obligații.

62.

În susținere s-a arătat că este valid anatocismul dacă îndeplinește următoarele condiții:

a)

este prevăzut expres în lege;

b)

în limitele prevăzute de lege, o prevede contractul;

c)

în lipsă, atunci când sunt cerute în instanță.

63.

Dacă, în primele două ipoteze, cuvântul sau noțiunea de „lege“ este exhibată explicit de către legiuitor, pentru cea de a treia ipoteză, instanța poate suplini tocmai lipsa convenției speciale de anatocism. Neîndeplinirea obligației la scadență generează un raport juridic nou - un raport juridic de răspundere civilă (contractuală sau delictuală, după caz, în funcție de valența obligației neîndeplinite). Dobânda penalizatoare este o tehnică de reparare a prejudiciului suportat de către creditor. Or, în materie de răspundere, funcționează principiul reparației integrale a prejudiciului.

X.

Raportul asupra chestiunii de drept

64.

Prin raportul întocmit în cauză, conform

art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă , s-a apreciat că dispozițiile

art. 1.489 alin. (2) teza a doua din Codul civil , corelat cu

art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 , nu permit creditorului să obțină în instanță, de la data cererii de chemare în judecată, dobânda legală calculată asupra daunelor moratorii convenționale acumulate de la data scadenței obligației și până la data cererii de chemare în judecată, atunci când creanța neachitată la termen și care a dat naștere daunelor moratorii are un alt izvor decât contractul de împrumut.

XI.

Înalta Curte de Casație și Justiție

Cu privire la admisibilitatea sesizării

65.

Conform

art. 519 din Codul de procedură civilă , „dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.

66.

Din examinarea acestor prevederi legale, astfel cum au fost interpretate și aplicate în jurisprudența obligatorie anterioară de către Înalta Curte de Casație și Justiție, rezultă necesitatea întrunirii cumulative a următoarelor condiții de admisibilitate:

–

existența unei cauze aflate în curs de judecată în ultimă instanță - condiție care este îndeplinită, deoarece litigiul în care s-a formulat sesizarea se derulează în Dosarul nr. 3.869/117/2024 aflat pe rolul Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, iar instanța care a formulat sesizarea a fost învestită cu o cale de atac specifică procedurii speciale a ordonanței de plată, mai precis cu o cerere în anularea ordonanței de plată emise de prima instanță, hotărârea ce urmează a fi pronunțată asupra cererii de anulare fiind definitivă, în acord cu dispozițiile

art. 1.024 alin. (7)

și

(8) din Codul de procedură civilă ;

–

existența unei chestiuni de drept dificile, reale și veritabile, susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu - condiție care este, de asemenea, îndeplinită. Reamintim că atât doctrina juridică de specialitate, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin jurisprudența sa obligatorie, au arătat că, pentru a fi în prezența unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile de a genera în viitor interpretări diferite ale unui text de lege, se cere ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară, necorelată cu alte dispoziții legale. Așadar, pentru a fi considerată reală, chestiunea de drept trebuie să privească fie posibilitatea interpretării diferite sau contradictorii a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete ori, după caz, incerte, fie incidența unor principii generale, al căror conținut sau sferă de aplicare sunt discutabile ori pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare. Simpla dilemă cu privire la sensul unei norme de drept nu poate constitui temei pentru inițierea mecanismului de unificare jurisprudențială reprezentat de pronunțarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

67.

În cazul prezentei sesizări, fiind vorba despre interpretarea și determinarea sferei de aplicare a dispozițiilor

art. 1.489 alin. (2) din Codul civil , în corelare cu prevederile

art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 , se pune în discuție dacă, în raport cu dispozițiile

art. 8 alin. (1)

și

(3) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011

(care se referă expres la calculul dobânzii numai asupra sumei împrumutate, stabilind, totodată, expres că doar dobânzile remuneratorii se pot capitaliza și pot produce dobânzi), prevederile cu caracter general ale

art. 1.489 alin. (2) din Codul civil

(care nu disting cu suficientă claritate și în afara oricărui dubiu între dobânda remuneratorie și cea penalizatoare) permit capitalizarea și a dobânzii penalizatoare, în cazul altor contracte civile decât cel de împrumut, pentru dobânda scursă până la data cererii de chemare în judecată, atunci când o astfel de dobândă penalizatoare este solicitată de către creditor în instanță.

68.

Caracterul real și dificil al chestiunii de drept supuse dezlegării decurge, pe de o parte, din terminologia diferită utilizată de legiuitor în cuprinsul celor două acte normative succesive, întrucât

Codul civil

nu mai folosește sintagmele „dobândă remuneratorie“ și „dobândă penalizatoare“, care sunt însă enunțate și explicate în cuprinsul

Ordonanței Guvernului nr. 13/2011 . De asemenea, caracterul real și dificil al chestiunii supuse analizei rezultă din opiniile divergente, dar argumentate, exprimate atât de membrii completului care a formulat sesizarea, cât și de colectivele de judecători din cadrul instanțelor judecătorești, inclusiv din soluțiile divergente pronunțate deja de unele instanțe naționale din care rezultă că această chestiune de drept a fost interpretată diferit, așa cum rezultă din cele expuse deja supra.

69.

Toate aceste aspecte permit concluzia conform căreia chestiunea de drept supusă dezlegării și care necesită cu pregnanță să fie lămurită prezintă un grad de dificultate suficient de mare, apt să justifice nevoia de interpretare realizată prin mijlocirea instanței supreme, într-un dublu scop: acela al unei rezolvări de principiu și acela al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății, înlăturat fiind riscul unei viitoare jurisprudențe neunitare la nivel național prin activarea mecanismului reglementat de

art. 519 din Codul de procedură civilă ;

–

soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere. Este îndeplinită și această condiție, deoarece, prin ordonanța de plată

emisă în primă instanță, Tribunalul Cluj a ordonat debitoarei să plătească creditoarei daunele moratorii convenționale acumulate de la data scadenței obligației principale (prețul serviciului prestat și facturat) și până la data cererii de chemare în judecată, daune moratorii determinate conform clauzei penale inserate în contract, dar, totodată, a ordonat debitoarei să plătească creditoarei, în temeiul

art. 1.489 alin. (2) din Codul civil , dobânda legală penalizatoare calculată asupra daunelor moratorii convenționale acumulate până la data sesizării instanței, socotite de la data cererii de chemare în judecată și până la plata integrală a penalității astfel capitalizate. Or, prin cererea în anulare a ordonanței de plată promovate de către debitoare este criticată soluția primei instanțe tocmai din această perspectivă, susținându-se că Tribunalul Cluj a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor

art. 1.489 alin. (2) din Codul civil

procedând la capitalizarea dobânzii penalizatoare convenționale acumulate până la data sesizării instanței, deși numai dobânda remuneratorie se poate capitaliza;

–

noutatea chestiunii de drept a cărei lămurire se solicită se apreciază a fi o condiție care, de asemenea, este îndeplinită în contextul în care, așa cum rezultă din sesizarea trimisă de instanța de trimitere, deși dispozițiile

art. 1.489 alin. (2) din Codul civil

sunt active în fondul normativ autohton încă de la data de 1 octombrie 2011 (data intrării în vigoare a

Legii nr. 287/2009 - Codul civil ), chestiunea de drept în discuție - posibilitatea ca o dobândă legală sau convențională penalizatoare să producă ea însăși dobândă în temeiul

art. 1.489 alin. (2) din Codul civil

- a fost dedusă analizei instanțelor naționale cu preponderență în ultimii ani, ceea ce prefigurează riscul dezvoltării unei jurisprudențe neunitare în viitor.

70.

În jurisprudența anterioară, Înalta Curte de Casație și Justiție a subliniat cu consecvență că, pentru ca o problemă de drept să fie nouă, ea trebuie să derive dintr-o dispoziție legală intrată recent în vigoare sau dintr-o dispoziție legală mai veche, a cărei aplicare frecventă să devină actuală recent ori la un moment dat, determinat de anumite realități sociale sau economice, iar problema de drept să nu fi primit deja o anumită interpretare, concretizată în jurisprudență bogată, astfel încât să fie, de fapt, susceptibilă a fi tranșată în cadrul unui recurs în interesul legii (paragraful 37,

Decizia nr. 87/2017

a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept).

71.

Așadar, pentru a se putea considera că este îndeplinită condiția noutății, în scopul declanșării mecanismului pronunțării unei hotărâri prealabile, pentru a dovedi necesitatea unificării practicii, determinată prin actualitatea problemei de drept care necesită interpretare, este necesar a se constata complexitatea, dualitatea sau precaritatea textului de lege, fie prin raportare la niște tendințe jurisprudențiale, fie prin dezvoltarea unor puncte de vedere argumentate care să reclame necesitatea intervenției Înaltei Curți de Casație și Justiție (paragraful 46,

Decizia nr. 87/2017

a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept).

72.

În acest context, este de observat că, deși dispozițiile legale a căror interpretare se solicită sunt în vigoare încă din anul 2011, un număr considerabil de instanțe naționale nu au fost încă sesizate cu litigii care să implice analiza, interpretarea și aplicarea lor la situații de fapt concrete.

73.

Numărul redus de soluții identificate în practica judiciară pune în lumină caracterul de noutate al chestiunii de drept supuse analizei, iar numărul considerabil de opinii teoretice ce sprijină ambele variante posibile de interpretare a textelor de lege examinate pun în relief aceeași concluzie, de noutate a chestiunii de drept și impun concluzia că intervenția instanței supreme, prin mecanismul de prevenire a dezvoltării în viitor a unei jurisprudențe neunitare, este necesară.

–

chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. Și această condiție este îndeplinită, deoarece, deși a mai existat în trecut o sesizare având un obiect similar și urmărind, în linii mari, lămurirea aceleiași chestiuni de drept, prin

Decizia nr. 87/2017

a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a respins ca inadmisibilă sesizarea formulată cu privire la următoarea chestiune de drept: „din coroborarea dispozițiilor

art. 1.489 alin. (2) din Codul civil ,

art. 8 alin. (3)

și

art. 18 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011

privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin

Legea nr. 43/2012 , cu completările ulterioare, rezultă că pot fi acordate de instanță doar dobânzi la dobânzile remuneratorii prevăzute într-un contract sau, dimpotrivă, că pot fi acordate și dobânzi la dobânzile penalizatoare prevăzute de lege (dobânda legală)?“.

74.

În motivarea acestei decizii s-a reținut, în esență, că niciuna dintre condițiile de admisibilitate instituite de

art. 519 din Codul de procedură civilă

nu a fost îndeplinită, în principal pentru argumente ce privesc caracterul eliptic al actului de sesizare, precum și un nivel precar de argumentare al acestuia, aspecte care au împiedicat instanța supremă să stabilească în mod neechivoc dacă instanța de trimitere judecă în ultimă instanță, dacă chestiunea de drept poate fi considerată nouă sau dacă prezintă gradul de dificultate necesar pentru a impune intervenția Înaltei Curți de Casație și Justiție prin intermediul mecanismului de prevenire a apariției unei jurisprudențe neunitare instituit de

art. 519 din Codul de procedură civilă . În plus, cu privire la interpretarea

art. 8 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 , instanța supremă a subliniat că „acest text de lege nu reglementează anatocismul dobânzii penalizatoare și, chiar prin coroborarea acestora cu cele ale

art. 1.489 alin. (2) din Codul civil , interpretarea lor nu poate folosi soluționării pe fond a cauzei (paragraful nr. 74)“.

75.

Considerentele din paragrafele finale ale acestei decizii (paragrafele 59-74) pun în evidență mai degrabă neîntrunirea condiției impuse de

art. 519 din Codul de procedură civilă , ca de lămurirea chestiunii de drept să depindă soluționarea pe fond a cauzei, în cazul acelui dosar în care s-a formulat sesizarea anterioară. În același timp, considerentul care subliniază interzicerea anatocismului este amintit tangențial, numai cu referire la dispozițiile

art. 8 alin. (1) ,

(3)

și

(4) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 . Or, în raport cu aceste aspecte, nu se poate considera, în prezent, că posibilitatea capitalizării dobânzii legale/convenționale penalizatoare, stabilite în alte contracte civile decât cel de împrumut, în temeiul dispozițiilor

art. 1.489 alin. (2) din Codul civil , a făcut obiectul unei statuări a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin unul dintre mecanismele de asigurare a unei practici unitare, astfel că această condiție examinată se cuvine a fi considerată îndeplinită.

Cu privire la fondul chestiunii de drept ce face obiectul sesizării

76.

O privire istorică asupra modului de reglementare a dobânzii în legislația autohtonă permite observația că dispozițiile

Codului civil de la 1864

nu au reglementat un regim juridic distinct al dobânzii remuneratorii, respectiv al dobânzii penalizatoare, într-o manieră clară și explicită. Referirile acestui act normativ erau la termenul de dobândă, revenind interpretului sarcina de a determina dacă dobânda la care făcea referire un anumit text de lege desemna o dobândă remuneratorie (privită ca fruct civil/preț al folosinței capitalului), respectiv o dobândă penalizatoare (privită ca o despăgubire pentru prejudiciul încercat, ca urmare a neexecutării unei obligații la scadență).

77.

Uneori, sarcina interpretului era facilitată de modul de exprimare a legiuitorului, întrucât „interesele“ la care făceau referire unele texte de lege (spre exemplu,

art. 762 ,

art. 899 ,

art. 900 din Codul civil de la 1864 ) aveau în vedere dobânda remuneratorie, în timp ce sintagma „daune-interese“ pentru neexecutare (spre exemplu,

art. 1.088 din Codul civil de la 1864 ) sugera referirea la o despăgubire, adică la o dobândă penalizatoare, având funcția de a sancționa neexecutarea la termen a unei obligații stabilite în bani, de a determina întinderea prejudiciului suferit de creditor și, în egală măsură, de a cuantifica despăgubirea ce i se cuvenea pentru repararea acestui prejudiciu.

78.

În același sens, fără a putea distinge cu ușurință dacă legiuitorul s-a referit la dobânda cu caracter remunerator sau, dimpotrivă, la dobânda având caracter penalizator (daune-interese), dispozițiile

art. 1.089 din Codul civil de la 1864

prevedeau că „dobânda pe timpul trecut poate produce dobândă, sau prin cerere în judecată sau prin convenție specială, numai ca, sau în cerere sau în convenție, să fie chestiune de dobândă debită cel puțin pentru un an întreg“.

79.

Cât privește anatocismul (dobânda la dobânda capitalizată), se cuvine a se sublinia, tot dintr-o perspectivă istorică, că acesta a fost privit ca fiind o capitalizare a dobânzii, căreia îi era recunoscută natura juridică de preț al folosirii capitalului altuia - fruct civil ( art. 523 din Codul civil de la 1864 ).

80.

Din această perspectivă, anatocismul a fost privit dintotdeauna ca un mecanism prin care fructele civile produse de un capital să fie alăturate capitalului și să producă la rândul lor alte fructe civile. Niciodată anatocismul nu a avut în vedere capitalizarea unei despăgubiri, de vreme ce despăgubirea are o funcție reparatorie, spre deosebire de fructele civile, care îndeplinesc o funcție remuneratorie și pot îndeplini, prin anatocism, și o funcție productivă asemenea capitalului care lea generat.

81.

Totodată, se cuvine a se aminti și faptul că, sub imperiul

Codului civil de la 1864 , anatocismul, în raporturile juridice civile, a fost interzis prin

art. 3 din Legea nr. 313/1879 , care a adăugat un nou alineat

art. 1089 din Codul civil , cu următorul conținut:

Clauza prin care, de mai înainte și în momentul formării unei convenții alta decât o convenție comercială, se va stipula dobânda la dobânzile datorite pentru un an sau pentru mai puțin, ori mai mult de un an, sau la alte venituri viitoare, se va declara nulă.

82.

Interdicția anatocismului a fost consacrată, în mod implicit, și prin acte normative edictate ulterior. Astfel, dispozițiile

art. 3 din Decretul nr. 311/1954

pentru stabilirea dobânzii legale (publicat în Buletinul Oficial nr. 38 din 9 august 1954) aveau un conținut apropiat, statuând în sensul că: „Dobânda se va calcula numai asupra cuantumului sumei împrumutate și ea nu poate fi percepută anticipat.“

83.

Ulterior, prin

Legea nr. 7/1998

privind declararea ca abrogate a unor acte normative, fostul

Decret nr. 311/1954

a fost abrogat, iar actul normativ subsecvent adoptat de legiuitor, având ca obiect de reglementare regimul juridic al dobânzii legale, a fost

Ordonanța Guvernului nr. 9/2000 .

84.

Nici acest act normativ nu a utilizat sintagmele „dobândă remuneratorie“ și „dobândă penalizatoare“, dar a reglementat dobânda legală în materie comercială la nivelul dobânzii de referință a Băncii Naționale a României [art. 3 alin. (1)] și nivelul dobânzii legale în toate celelalte cazuri la nivelul dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, diminuat cu 20% [art. 3 alin. (3)].

85.

Ordonanța Guvernului nr. 9/2000

a instituit, implicit, la rândul ei, printr-o formulare asemănătoare, interdicția anatocismului întrucât, prin art. 8 alin. (1), a prevăzut textual că „dobânda se va calcula numai asupra sumei împrumutate“.

86.

Chiar dacă nu a utilizat sintagma „dobândă remuneratorie“,

Ordonanța Guvernului nr. 9/2000

a oferit o definiție acesteia, asemănătoare celei propuse de doctrina juridică anterioară, stabilind în cuprinsul art. 6 următoarele: „prin dobândă se înțelege nu numai sumele socotite în bani cu acest titlu, dar și alte prestații sub orice titlu sau denumire, la care debitorul se obligă drept echivalent al folosinței capitalului.“

87.

Dihotomia dobândă remuneratorie vs dobândă penalizatoare a apărut în planul dreptului obiectiv odată cu intrarea în vigoare a

Ordonanței Guvernului nr. 13/2011 , primul act normativ care a realizat această distincție și a definit cele două sintagme în cuprinsul

art. 1 alin. (2)

și

(3) . Conform acestor dispoziții legale:

(2)

Dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației, este denumită dobândă remuneratorie.

(3)

Dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare.

88.

Din cuprinsul acestor texte legale se pot desprinde câteva caracteristici esențiale ale celor două tipuri de dobânzi.

89.

Dobânda remuneratorie este calculată pentru perioada anterioară unui termen de plată, reprezentând o obligație accesorie, asumată contractual ori impusă de lege în conținutul raportului juridic obligațional, pentru care debitorul beneficiază, de regulă, de o scadență (un termen suspensiv) pentru plată.

90.

Dimpotrivă, dobânda penalizatoare reprezintă un instrument de cuantificare a unei despăgubiri, de vreme ce ea se raportează la o obligație principală sau accesorie asumată de către debitor care nu a fost executată la termen, calculându-se pentru viitor, cu începere de la data împlinirii scadenței obligației respective și până la plata efectivă.

91.

Ordonanța Guvernului nr. 13/2011

privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar a intrat în vigoare de la 1 septembrie 2011, cu o lună înainte de intrarea în vigoare a

Legii nr. 287/2009 privind Codul civil .

92.

Intrând în vigoare sub imperiul activității

Codului civil de la 1864 , ordonanța a prevăzut, în cuprinsul art. 8, atât dispoziții de imediată aplicare, pentru perioada rămasă de activitate a

Codului civil de la 1864 , precum și prevederi ce urmau să intre în vigoare odată cu noul Cod civil, adoptat prin

Legea nr. 287/2009 , iar acest aspect a fost reglementat de prevederile tranzitorii din cuprinsul

art. 18 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 , care au prevăzut:

(3)

Dispozițiile art. 8 alin. (3) și art. 10 intră în vigoare începând cu data de 1 octombrie 2011.

(4)

Dispozițiile art. 8 alin. (2) se aplică numai până la data de 1 octombrie 2011.

93.

Se poate observa, așadar, că prevederile

art. 8 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011

(„cu toate acestea, dobânzile se pot capitaliza și pot produce dobânzi în temeiul unei convenții speciale încheiate în acest sens, după scadența lor, dar numai pentru dobânzi datorate pe cel puțin un an“) au fost în vigoare numai pe timpul activității normative a

Codului civil de la 1864 . Rostul lor a fost acela de a corela, temporar, dispozițiile ordonanței cu prevederile

art. 1.089 alin. 1 din Codul civil de la 1864 , având o reglementare asemănătoare, conform căreia: „Dobânda pe timpul trecut poate produce dobândă, sau prin cerere în judecată sau prin convenție specială, numai ca, sau în cerere sau în convenție, să fie chestiune de dobândă debită cel puțin pentru un an întreg.“

94.

În schimb, dispozițiile

art. 8 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 , conform cărora: „Cu toate acestea, dobânzile remuneratorii se pot capitaliza și pot produce dobânzi“, au intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011, odată cu

noul Cod civil (Legea nr. 287/2009 ), urmărind a pune în acord prevederile ordonanței cu dispozițiile actualului Cod civil. În considerarea aceleiași nevoi, de corelare legislativă, în acord cu prevederile

art. 18 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 , tot de la data de 1 octombrie 2011 (data intrării în vigoare a

Codului civil

actual) au fost prevăzute a deveni active și dispozițiile art. 10 din ordonanță, conform cărora: „Dispozițiile

art. 1.535

și

art. 1.538 - 1.543 din Legea nr. 287/2009 , republicată, sunt aplicabile dobânzii penalizatoare“.

95.

Aceste corelări legislative erau necesare, deoarece, în contrast cu

Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 , Codul civil actual, intrat în vigoare la 1 octombrie 2011, nu utilizează aceleași sintagme - dobândă remuneratorie și dobândă penalizatoare -, dar diferențiază cele două tipuri de dobândă în cuprinsul său prin terminologia proprie pe care o folosește.

96.

Astfel, o analiză a textelor normative cuprinse în

Codul civil

relevă că acesta operează cu alte două concepte: dobândă (termen utilizat în numeroase articole ale codului) și dobândă moratorie (termen utilizat exclusiv în

art. 1.535 din cod ).

97.

Natura juridică a dobânzii, în sensul utilizat de

Codul civil , este aceea de fruct civil și ea decurge din

art. 548 alin. (4) , conform căruia „fructele civile sunt veniturile rezultate din folosirea bunului de către o altă persoană în virtutea unui act juridic, precum chiriile, arenzile, dobânzile, venitul rentelor și dividendele“.

98.

În schimb, conceptul de „dobândă moratorie“ este utilizat de

Codul civil

numai în cuprinsul

art. 1.535 alin. (3) , ca sinonim al sintagmei „daune moratorii“ la care creditorul este îndreptățit, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.

99.

Concluzia ce se poate extrage din examinarea comparativă a dispozițiilor

Codului civil

cu prevederile actului normativ special -

Ordonanța Guvernului nr. 13/2011

- permite concluzia conform căreia „dobânda - fruct civil“ reglementată de

Codul civil

este echivalentul dobânzii remuneratorii la care se referă ordonanța, în timp ce „dobânda moratorie/daunele moratorii“ la care se referă

art. 1.535 din Codul civil

este o sintagmă echivalentă cu dobânda penalizatoare în sensul utilizat de

Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 . Această echivalență rezultă nu doar din compararea conținutului semantic al acestor sintagme și a funcțiilor pe care le îndeplinesc, ci și din cuprinsul

art. 10 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 , care statuează în mod expres, în sensul că dispozițiile

art. 1.535

și

art. 1.538 - 1.543 din Codul civil

(norme legale ce reglementează regimul juridic al dobânzii moratorii și al clauzei penale) sunt aplicabile dobânzii penalizatoare.

100.

Dat fiind acest context legislativ, chestiunea de drept ce se solicită a fi lămurită (legată de sfera de aplicare a dispozițiilor

art. 1.489 alin. (2) din Codul civil

și la tipurile de dobândă care se pot capitaliza și pot produce, la rândul lor, dobânzi, potrivit acestui text de lege) nu poate fi tranșată utilizând exclusiv argumentul de interpretare literală conform căruia textul legal examinat nu distinge între dobânda remuneratorie și cea penalizatoare, de vreme ce

Codul civil

nu operează, în tot cuprinsul său, cu aceste două concepte.

101.

Așa fiind, întrucât este vorba despre sfera de aplicare a unui text din

Codul civil , analiza chestiunii de drept impune, de principiu, o abordare logico-gramaticală și sistematică din perspectiva terminologiei juridice utilizate de

Codul civil .

102.

Astfel, din perspectiva unei interpretări sistematice a textului normativ reprezentat de

art. 1.489 alin. (2) din Codul civil , se impune ca demersul argumentativ să aibă ca punct de plecare constatarea că cele două concepte cu care operează Codul civil sunt cele de dobândă, în sens de fruct civil, și dobândă moratorie, în sens de despăgubire.

103.

Referitor la dobânda privită ca fruct civil, se remarcă faptul că, în viziunea

Codului civil , aceasta se aplică mai ales în contractele de împrumut de consumație. Această opțiune a legiuitorului explică prevederile

art. 2.167 din Codul civil , conform cărora „dispozițiile referitoare la împrumutul cu dobândă sunt aplicabile, în mod corespunzător, ori de câte ori, în temeiul unui contract, se naște și o obligație de plată, cu termen, a unei sume de bani ori a altor bunuri de gen, în măsura în care nu există reguli particulare privind validitatea și executarea acelei obligații“.

104.

În afara acestui principiu general, ce decurge din corelarea

art. 548 alin. (4)

cu

art. 2.167 din Codul civil , conform căruia sumele de bani sunt generatoare de fructe civile denumite dobândă, Codul civil conține numeroase alte dispoziții particulare aplicabile diverselor raporturi juridice prin care legea însăși instituie o obligație accesorie de plată a unor dobânzi, cu titlul de fructe civile. În acest sens, cu titlu exemplificativ, pot fi menționate următoarele:

–

obligația gerantului de a rambursa geratului cheltuielile necesare, precum și, în limita sporului de valoare, cheltuielile utile făcute de gerant, împreună cu dobânzile din ziua în care au fost efectuate, atunci când condițiile gestiunii de afaceri sunt întrunite, chiar dacă rezultatul nu a fost atins ( art. 1.337 din Codul civil );

–

obligația cumpărătorului de a plăti dobânzi asupra prețului din ziua dobândirii proprietății, dacă bunul produce fructe civile sau naturale, ori din ziua predării, dacă bunul nu produce fructe, însă îi procură alte foloase, dacă părțile nu au convenit altfel ( art. 1.721 din Codul civil );

–

obligația locatorului de a rambursa către locatar nu doar sumele avansate de acesta pentru reparațiile care sunt în sarcina locatorului, ci și dobânzile socotite de la data efectuării cheltuielilor [ art. 1.778 alin. (3) din Codul civil ].

105.

Relevantă este și împrejurarea că

art. 1.489 alin. (2) din Codul civil

este inclus în titlul V - „Executarea obligațiilor“, capitolul I - „Plata“, secțiunea a 3-a - „Condițiile plății“. Or, această secțiune reglementează distinct condițiile impuse de lege pentru ca o plată voluntară să fie valabilă, cu referiri exprese la modul de executare a diverselor obligații civile, asumate prin contract sau impuse de lege, incluzând, printre altele: obligația de a strămuta proprietatea ( art. 1.483 ), obligația de predare a unui bun ( art. 1.485 ), obligația de da bunuri de gen ( art. 1.486 ), obligația de a da o garanție ( art. 1.487 ) sau condițiile pentru validitatea unei plăți parțiale ( art. 1.490 ) ori pentru a opera darea în plată ( art. 1.492 ). Tot în această secțiune normativă sunt reglementate și condițiile pentru plata valabilă a unei sume de bani ( art. 1.488 ), ea cuprinzând și dispoziții privitoare la dobânzile sumelor de bani ( art. 1.489 ), plata parțială ( art. 1.490 ), locul plății ( art. 1.494 ), data plății ( art. 1.495 ) sau plata anticipată ( art. 1.496 ).

106.

Prin urmare, se poate concluziona în sensul că

art. 1.489 din Codul civil

se referă exclusiv la plata dobânzii privite ca fruct civil, ca obligație accesorie ce intră în conținutul raportului juridic de drept substanțial și pe care debitorul și-o asumă contractual ori care îi revine, potrivit legii, în cadrul unui anumit tip de raport juridic obligațional, obligație pe care trebuie să și-o îndeplinească până la scadența stabilită de părți ori impusă de lege.

107.

În această cheie trebuie înțeleasă și referirea

art. 1.489 alin. (2) din Codul civil

doar la „dobânzi scadente“, iar nu și la „dobânzi moratorii scadente“. Or, tot printr-o interpretare sistematică a textelor de lege se poate conchide că numai dobânzile privite ca fruct civil, ca obligație distinctă și autonomă în conținutul raportului juridic obligațional, pot avea o veritabilă scadență de plată, care poate implica un termen suspensiv pentru plata acestora, în măsura în care obligația de plată a dobânzii nu devine scadentă încă de la nașterea obligației.

108.

Sintagma „dobânzi scadente“ din cuprinsul

art. 1.489 alin. (2) din Codul civil

are în vedere numai dobânda privită ca fruct civil, inclusiv prin corelarea acesteia cu dispozițiile

art. 1 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 , care definește dobânda remuneratorie ca fiind dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței.

109.

În schimb, în ceea ce privește dobânda moratorie, aceasta nu constituie un fruct civil la care să fie îndreptățit creditorul în acord cu conținutul raportului juridic obligațional. Ea nu este un drept de creanță, născut în conținutul raportului juridic obligațional, ce ar putea fi afectat de un termen suspensiv. Dobânzile moratorii/penalizatoare sunt întotdeauna pure și simple, ergo exigibile de îndată ce se nasc, având funcția de a repara prejudiciul care se produce în mod continuu, zilnic, în paguba creditorului care nu a beneficiat de îndeplinirea obligației la timp.

110.

Dobânda moratorie/penalizatoare, care nu este niciodată cauza încheierii unui contract, ci doar un instrument de evaluare a răspunderii contractuale, presupune, așadar, ca premisă, depășirea scadenței unei obligații asumate contractual sau care îi revine debitorului în temeiul legii și deplasează sfera discuției dinspre conținutul raportului obligațional înspre tărâmul răspunderii contractuale, ce implică repararea unui prejudiciu produs. De aceea, daunele moratorii/penalizatoare sunt scadente de îndată ce se nasc, neavând o perioadă în care se acumulează, zi cu zi, și nici o veritabilă scadență proprie, în sens de termen de plată.

111.

Așa se explică de ce

Codul civil

reglementează dobânda moratorie/daunele moratorii într-un alt capitol decât cel referitor la plată, în care nu se preocupă de modalitatea de executare voluntară a obligațiilor ce intră în conținutul raportului juridic dintre părți, ci de consecințele neexecutării voluntare, până la scadență, a acestor obligații. În acest sens, despre dobânzi moratorii,

Codul civil

face vorbire exclusiv în cuprinsul

art. 1.535 , în secțiunea a 4-a „Executarea prin echivalent“ pct. 2 - „Prejudiciul“.

112.

Daunele moratorii/Dobânda moratorie la care se referă

Codul civil

nu reprezintă altceva decât dobânda penalizatoare (legală sau convențională) despre care face vorbire

art. 1 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 . O astfel de dobândă nu are o veritabilă scadență de plată, ci ea marchează o abatere de la conținutul și rigoarea contractuală, din moment ce curge de la scadența obligației asumată de debitor până la momentul satisfacerii efective a obligației prin plată, conturând despăgubirea necesară a acoperi prejudiciul încercat de creditor prin executarea cu întârziere a obligației de către debitor.

113.

Funcția daunelor moratorii (dobânzii penalizatoare) este aceea de a determina atât întinderea prejudiciului suferit de creditor, cât și cuantumul despăgubirii cuvenite pentru repararea acestui prejudiciu, configurând limitele răspunderii contractuale a debitorului, aflat în culpă pentru neexecutarea obligației asumate până la scadență.

114.

Este vorba, desigur, despre un prejudiciu prezumat de lege, în absența unei clauze penale inserate de părți în contract, sau despre un prejudiciu configurat estimativ, cu anticipație, de către părțile contractuale, prin clauza penală convenită contractual, în cuprinsul căreia au inserat o penalitate moratorie.

115.

Trebuie observat însă că legiuitorul se preocupă, în cuprinsul

art. 1.535 , a configura regimul juridic al dobânzii moratorii, astfel încât aceasta să conducă la repararea integrală a prejudiciului suferit de creditor, o dovadă în acest sens fiind prevederile

art. 1.535 alin. (2)

și

(3) din Codul civil , conform cărora:

(2)

Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență.

(3)

Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.

116.

Așa fiind, de vreme ce dobânda penalizatoare are funcția de a configura atât prejudiciul încercat de creditor prin neexecutarea la scadență a obligației asumate de către debitor, cât și cuantumul despăgubirii cuvenite pentru acoperirea acestui prejudiciu, iar

Codul civil

reglementează un regim juridic distinct de evaluare a prejudiciului și de determinare a despăgubirii necesare reparării lui, o capitalizare a dobânzii penalizatoare ar conduce la o augmentare nejustificată a despăgubirii cuvenite creditorului pentru unul și același prejudiciu încercat.

117.

În alte cuvinte, o interpretare a legii care ar permite dobânda legală asupra daunelor moratorii (capitalizarea despăgubirii) ar conduce la suprapunerea unui mecanism de „plată“ (anatocism judiciar) peste un mecanism de despăgubire/de reparare, rezultatul fiind o augmentare a compensației sub efectul trecerii timpului, pe cale exclusiv pretoriană, fără ca o asemenea finalitate să fie permisă de vreo normă juridică în vigoare și fără ca o asemenea finalitate să rezulte din funcția reparatorie pe care o îndeplinește dobânda penalizatoare/moratorie. Din perspectiva funcției reparatorii a despăgubirii (dobânzii moratorii/penalizatoare) nu se poate accepta ca aceeași sumă (despăgubirea determinată prin penalitățile de întârziere) să aibă atât funcția de a repara o pagubă prezumată de lege ori estimată de părți, cât și pe cea de a produce fructe sau, mai mult, de a fi prezumată absolut, în caz de neplată, că ar produce o nouă pagubă.

118.

În raport cu toate aceste considerente se poate concluziona în sensul că

art. 1.489 din Codul civil

reglementează regimul juridic al dobânzii privite ca fruct civil și ca obligație accesorie în cadrul unui raport juridic patrimonial (dobânda remuneratorie), în timp ce

art. 1.535 din Codul civil

reglementează regimul juridic al daunelor moratorii, adică al dobânzii moratorii privite ca instrument de cuantificare a prejudiciului și de stabilire a despăgubirii cuvenite creditorului pentru neplata la scadență a unei sume de bani.

119.

Astfel fiind, nu poate fi identificat un temei legal și cu atât mai puțin unul rațional, care să justifice combinarea celor două regimuri juridice distincte ale dobânzilor, în vederea augmentării despăgubirii cuvenite creditorului în limitele stabilite de

art. 1.535 din Codul civil , pentru unul și același prejudiciu încercat, prin mecanismul anatocismului, permis de prevederile

art. 1.489 alin. (2) din Codul civil

exclusiv cu referire la dobânda remuneratorie.

120.

O concluzie similară celei ce rezultă din considerentele expuse deja supra, în sensul că

art. 1.489 alin. (2) din Codul civil

nu îngăduie capitalizarea dobânzii moratorii (dobânzii penalizatoare), se poate desprinde și în urma unei interpretări logico-gramaticale a normei legale analizate, conform căreia: „Dobânzile scadente produc ele însele dobânzi numai atunci când legea sau contractul, în limitele permise de lege, o prevede ori, în lipsă, atunci când sunt cerute în instanță. În acest din urmă caz, dobânzile curg numai de la data cererii de chemare în judecată.“

121.

În pofida caracterului relativ neclar al normei, se pot identifica, totuși, trei ipoteze în care dobânzile scadente pot produce ele însele dobânzi, și anume: a) atunci când legea prevede; b) atunci când contractul prevede, în limitele permise de lege; c) atunci când sunt cerute în instanță.

122.

Această ultimă ipoteză a normei nu poate fi însă interpretată în sensul că anatocismul dobânzii ar fi posibil, chiar în afara cadrului permis de lege, dacă dobânda este solicitată printr-o cerere de chemare în judecată. Mențiunea „în lipsă“ nu se referă la absența oricărei dispoziții legale referitoare la anatocism, ci la absența unei clauze contractuale, condiția „în

limitele permise de lege“ definind, deopotrivă, ipoteza existenței unei clauze contractuale și pe aceea a solicitării dobânzii prin actul de sesizare a instanței de judecată.

123.

Or, din această perspectivă, nu există nicio dispoziție legală expresă care să permită capitalizarea daunelor moratorii, în sensul terminologiei utilizate de

Codul civil , sau a dobânzii penalizatoare, în sensul limbajului propriu al

Ordonanței Guvernului nr. 13/2011 . Dimpotrivă, în absența unei norme exprese care să permită anatocismul daunelor moratorii (dobânzii penalizatoare), există, totuși, o dispoziție expresă, cuprinsă în

art. 8 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 , care permite exclusiv capitalizarea dobânzii remuneratorii. Aceasta este norma juridică în vigoare la care trebuie considerat că face trimitere

art. 1.489 alin. (2) din Codul civil

și care stabilește limitele în care dobânda se poate capitaliza.

124.

Prin urmare, în logica textului analizat, cererea de chemare în judecată operează ca un mecanism declanșator al anatocismului, iar nu ca un mecanism de eludare a limitelor materiale stabilite de lege în privința dobânzilor care se pot capitaliza.

125.

Pe de altă parte, interpretarea logico-gramaticală și sistematică a prevederilor cuprinse în

Ordonanța Guvernului nr. 13/2011

nu permite concluzia conform căreia acest act normativ s-ar referi exclusiv la posibilitatea capitalizării dobânzii remuneratorii stipulate în cadrul contractului de împrumut, astfel că o eventuală capitalizare a dobânzii remuneratorii, provenite din alte izvoare generatoare de obligații, ar trebui să aibă un alt temei de drept.

126.

Este adevărat că dispozițiile

art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011

prevăd expres că „dobânda se va calcula numai asupra cuantumului sumei împrumutate“. Această împrejurare nu constituie însă un argument suficient pentru a se considera că dispozițiile subsecvente, inserate în

art. 8 alin. (3) din același act normativ , conform cărora „cu toate acestea, dobânzile remuneratorii se pot capitaliza și pot produce dobânzi“, s-ar aplica exclusiv la contractul de împrumut.

127.

Dimpotrivă, pentru corecta delimitare a sferei de aplicare a dispozițiilor

art. 8 alin. (3) din ordonanță , este necesară interpretarea sistematică a acestora, adică în corelare cu celelalte prevederi ale actului normativ. În acest sens se observă că titlul

Ordonanței Guvernului nr. 13/2011

are în vedere dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligațiile bănești, în general, iar nu doar cu referire la contractele de împrumut de consumație.

128.

Pe de altă parte, este adevărat că

art. 1 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011

are în vedere numai contractul de împrumut, atunci când prevede textual: „părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești“. Această abordare legislativă este similară cu cea din conținutul

art. 2.167 din Codul civil , din ambele texte de lege rezultând viziunea legiuitorului în sensul că dobânda, privită ca fruct civil (remuneratorie), este, în principiu, un element accesoriu în contractul de împrumut de consumație.

129.

Însă, în cuprinsul

art. 1 alin. (2) din ordonanță , definind dobânda remuneratorie, legiuitorul nu mai are în vedere doar contractul de împrumut, ci se referă explicit la „dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației“.

130.

Prin urmare, interpretarea

art. 8 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011

nu trebuie să se limiteze la corelarea sa cu

art. 8 alin. (1) din aceeași ordonanță , care se referă expres la contractul de împrumut, ci și la definiția pe care același act normativ o conferă dobânzii remuneratorii [în cuprinsul art. 1 alin. (2)].

131.

Nici perspectiva unei interpretări teleologice a textului de lege în analiză nu conduce la concluzia potrivit căreia intenția legiuitorului ar fi fost aceea ca dispozițiile

art. 1.489 alin. (2) din Codul civil

să permită o capitalizare a daunelor moratorii (dobânzii penalizatoare). Un argument în acest sens îl constituie conduita normativă a legiuitorului, care a adoptat

Ordonanța Guvernului nr. 13/2011

în proximitatea intrării în vigoare a Codului civil, reglementând expres, prin acest act normativ, numai posibilitatea capitalizării dobânzilor remuneratorii. În contextul în care nu există nicio altă normă juridică (nici în

Codul civil

și nici în

Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 ) care să permită capitalizarea dobânzii penalizatoare (dobânzii moratorii), iar ordonanța subliniază expres că dispozițiile

art. 1.535 ,

art. 1.538 - 1.543 din Codul civil

[iar nu

art. 1.489 alin. (2) din Codul civil ] sunt aplicabile dobânzii penalizatoare, în mod cert voința legiuitorului a fost aceea de a nu permite capitalizarea unei despăgubiri, stabilite prin intermediul dobânzii penalizatoare (dobânzii moratorii), în temeiul

art. 1.489 alin. (2) din Codul civil .

132.

În concluzie, dispozițiile

art. 1.489 alin. (2) din Codul civil , corelate cu prevederile

art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 , permit exclusiv capitalizarea dobânzilor remuneratorii, adică a acelor dobânzi pe care

Codul civil

le privește ca fiind un fruct civil, și nu permit capitalizarea dobânzii penalizatoare acumulate, mai precis nu pot constitui temei de drept pentru acordarea de dobânzi legale calculate asupra daunelor moratorii convenționale acumulate de la data scadenței obligației și până la data cererii de chemare în judecată, atunci când creanța neachitată la termen și care a dat naștere daunelor moratorii are un alt izvor decât contractul de împrumut.

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

În numele legii

DECIDE:

Admite sesizarea formulată de Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 3.869/117/2024 și, în consecință, stabilește că: Dispozițiile

art. 1.489 alin. (2) teza a doua din Codul civil , corelat cu

art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 , nu permit creditorului să obțină în instanță, de la data cererii de chemare în judecată, dobânda legală calculată asupra daunelor moratorii convenționale acumulate de la data scadenței obligației și până la data cererii de chemare în judecată, atunci când creanța neachitată la termen și care a dat naștere daunelor moratorii are un alt izvor decât contractul de împrumut.

Obligatorie, potrivit

art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă .

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 februarie 2026.

VICEPREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
ANA HERMINA IANCU
Magistrat-asistent,
Ileana Peligrad

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.