Decizia nr. 599/2025

Elena-Simina Tănăsescu

- președinte

Asztalos Csaba-Ferenc

- judecător

Mihai Busuioc

- judecător

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dacian Cosmin-Dragoș

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Mihaela Ionescu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 249 alin. (1) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Societatea Frasinul - S.R.L. din Maieru, județul Bistrița-Năsăud, în Dosarul nr. 395/112/2021 al Tribunalului Bistrița-Năsăud - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.724D/2021.

2.

La apelul nominal lipsește autoarea excepției, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii, în principal, de respingere ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate, întrucât normele procesual penale criticate nu au legătură cu cauza în care a fost invocată excepția, atât timp cât măsurile asigurătorii au fost dispuse de procurorul din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, iar, în subsidiar, de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, invocând în acest sens

Decizia Curții Constituționale nr. 307 din 18 iunie 2024 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea 7 mai 2021, pronunțată în Dosarul nr. 395/112/2021, Tribunalul Bistrița-Năsăud - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 249 alin. (1) din Codul de procedură penală . Excepția a fost ridicată de Societatea Frasinul - S.R.L. din Maieru, județul Bistrița-Năsăud, într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației formulate împotriva ordonanței procurorului prin care s-a dispus instituirea unei măsuri asigurătorii, precum și împotriva procesului-verbal de aplicare a sechestrului asigurător.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că normele procesual penale criticate sunt neconstituționale, întrucât nu prevăd condiția proporționalității, necesar a fi avută în vedere prin raportare la restrângerea dreptului de proprietate al persoanei față de care se dispune o măsură asigurătorie, și nici nu instituie un control judiciar subsecvent al menținerii condiției proporționalității pe parcursul procesului penal. Susține, totodată, că textul de lege criticat prevede doar anumite condiții pentru luarea măsurilor asigurătorii, în timp ce altele trebuie intuite. Astfel, consideră că, pentru ca soluția legislativă criticată să fie conformă cu dispozițiile constituționale invocate, legiuitorul avea obligația să reglementeze proporționalitatea măsurii pentru justa apărare a dreptului de proprietate al persoanei care ar putea fi supusă unei măsuri asigurătorii.

6.

Tribunalul Bistrița-Năsăud - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens invocă considerente ale

deciziilor Curții Constituționale nr. 198 din 23 martie 2017

și

nr. 654 din 17 octombrie 2019 .

7.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

9.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 249 alin. (1) din Codul de procedură penală , modificate prin prevederile

art. 102 pct. 166 din Legea nr. 255/2013

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 135/2010

privind

Codul de procedură penală

și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Ulterior invocării prezentei excepții de neconstituționalitate, dispozițiile

art. 249 alin. (1) din Codul de procedură penală

au fost modificate prin

articolul unic pct. 1 din Legea nr. 70/2025

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 135/2010

privind

Codul de procedură penală , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452 din 15 mai 2025. Cu privire la o astfel de ipoteză, Curtea Constituțională sa pronunțat prin

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care a constatat că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor

art. 29 alin. (1)

și ale

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare. Pentru aceste motive, Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 249 alin. (1) din Codul de procedură penală , în redactarea anterioară intrării în vigoare a

Legii nr. 70/2025 , reglementare în vigoare la data sesizării instanței de control constituțional. Normele procesual penale criticate au următorul conținut: „(1) Procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanță sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune.“

11.

Autoarea excepției de neconstituționalitate susține că normele procesual penale criticate sunt contrare dispozițiilor constituționale ale

art. 44 alin. (1)

privind dreptul de proprietate privată și ale

art. 53 alin. (2)

referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Totodată, invocă prevederile

art. 6 paragraful 1

privind accesul liber la justiție din

Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale

art. 1 din Primul Protocol

adițional la

Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la protecția proprietății. Curtea va reține ca normă de referință și dispozițiile constituționale ale

art. 21

privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, precum și ale

art. 44

privind dreptul de proprietate, astfel cum acestea se interpretează, potrivit

art. 20 alin. (1) din Constituție , și prin prisma dispozițiilor

art. 6 paragraful 1

privind accesul liber la justiție din

Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale

art. 1 din Primul Protocol

adițional la

Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

12.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile

art. 249 alin. (1) din Codul de procedură penală

au mai fost supuse controlului de constituționalitate, fiind examinate susțineri similare celor formulate în prezenta cauză. Prin

Decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 20 noiembrie 2015,

Decizia nr. 894 din 17 decembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 168 din 4 martie 2016,

Decizia nr. 463 din 27 iunie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 26 septembrie 2017,

Decizia nr. 146 din 27 martie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018,

Decizia nr. 654 din 17 octombrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 21 ianuarie 2020, și

Decizia nr. 307 din 18 iunie 2024 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 976 din 27 septembrie 2024, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate, reținând că dreptul de proprietate, drept fundamental, garantat prin

Constituție , al cărui conținut și ale cărui limite sunt stabilite prin lege, nu este un drept absolut, prin natura lui putând fi supus unor limitări rezonabile, iar pentru a constata restrângerea în mod nepermis a exercițiului acestui drept este necesar să se analizeze dacă această restrângere este conformă cu prevederile

art. 53

din Legea fundamentală.

13.

Astfel, Curtea a observat că, prin instituirea sechestrului, proprietarul bunurilor pierde dreptul de a le înstrăina sau de a le greva de sarcini, măsura afectând, așadar, atributul dispoziției juridice și materiale, pe întreaga durată a procesului penal, până la soluționarea definitivă a cauzei. Totodată, Curtea a observat că sechestrul asigurător poate afecta și atributele de usus și fructus, atunci când bunurile sechestrate trebuie ridicate în mod obligatoriu și predate pentru păstrare unor instituții de specialitate [ art. 252 alin. (2) ,

(3) ,

(4)

și

(5) din Codul de procedură penală ] ori atunci când au fost puse sub sigiliu și se desemnează un custode [ art. 252 alin. (9)

din același cod]. Așadar, interzicerea până la soluționarea definitivă a cauzei a transferului, distrugerii, transformării, înstrăinării, deplasării bunurilor asupra cărora s-a instituit sechestrul, asumarea temporară a custodiei sau a controlului asupra acestor bunuri afectează dreptul de proprietate nu numai al suspectului, inculpatului ori persoanei responsabile civilmente, dar și al terților proprietari ai acestor bunuri și care nu au calitate de parte în procesul penal.

14.

Din analiza dispozițiilor constituționale ale

art. 53

Curtea a reținut condițiile care trebuie îndeplinite pentru restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, respectiv: domeniul să vizeze doar drepturile fundamentale, și nu orice drepturi subiective de natură legală sau convențională; restrângerea exercițiului acestor drepturi să poată fi înfăptuită numai prin lege; restrângerea să poată opera numai dacă se impune și doar dacă este necesară într-o societate democratică; restrângerea să poată opera numai în una dintre ipotezele limitativ enumerate de

art. 53 din Constituție ; restrângerea să fie proporțională cu cauza; restrângerea să fie nediscriminatorie; restrângerea să nu afecteze substanța dreptului.

15.

Raportând condițiile arătate la prezenta cauză, Curtea a constatat că ingerința generată prin dispunerea sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ale suspectului, inculpatului, persoanei responsabile civilmente ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile vizează drepturi fundamentale, respectiv dreptul de proprietate, este reglementată prin lege, respectiv

art. 249

și următoarele din

Codul de procedură penală , are ca scop legitim desfășurarea instrucției penale, fiind o măsură judiciară aplicabilă în cursul procesului penal, se impune, fiind adecvată in abstracto scopului legitim urmărit, este nediscriminatorie și este necesară într-o societate democratică, pentru protejarea valorilor statului de drept. Totodată, Curtea a constatat că ingerința analizată este proporțională cu cauza care a determinat-o, de vreme ce măsurile asigurătorii au caracter provizoriu, întrucât acestea se dispun pe durata procesului penal, iar Curtea, analizând principiul proporționalității în jurisprudența sa constantă, a reținut că acesta presupune caracterul excepțional al restrângerilor exercițiului drepturilor sau libertăților fundamentale, ceea ce implică, în mod necesar, și caracterul lor temporar ( Decizia nr. 307 din 18 iunie 2024 , paragraful 17).

16.

Măsurile asigurătorii au, prin natura lor, un caracter provizoriu, temporar, producându-și efectele până la momentul pronunțării hotărârii definitive, când instanța decide situația juridică a bunurilor indisponibilizate, dispunând fie confiscarea acestora, fie ridicarea sechestrului. Pentru a avea eficiență - în sensul împiedicării suspectului/inculpatului să zădărnicească recuperarea prejudiciului și restabilirea situației anterioare săvârșirii faptei penale -, măsurile asigurătorii trebuie dispuse cât mai devreme în cursul urmăririi penale, deci cu mult înainte de a fi stabilită valoarea finală a prejudiciului. Aceasta este rațiunea pentru care organele judiciare au posibilitatea să instituie sechestrul asigurător pe bunurile suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente până la concurența valorii probabile a prejudiciului și a cheltuielilor judiciare, astfel cum este aceasta apreciată la momentul luării măsurii asigurătorii. Pe de altă parte însă, dacă, în urma administrării întregului probatoriu, se constată că această valoare - devenită, între timp, certă - este mai mică decât cea avută în vedere inițial, sechestrul poate fi restrâns de organul judiciar, din oficiu sau la cererea persoanei interesate.

17.

În aceste condiții, Curtea a constatat că dispozițiile de lege criticate nu aduc atingere prevederilor

art. 44 din Constituție , întrucât, deși reglementează o limitare a dreptului de proprietate privată, afectând atributul dispoziției juridice și materiale asupra bunurilor indisponibilizate - pe întreaga durată a procesului penal, până la soluționarea definitivă a cauzei -, această limitare este una permisă, având în vedere că se aplică în mod nediscriminatoriu, este justificată de un interes general, este necesară obiectivului urmărit de legiuitor și este proporțională cu scopul propus.

18.

Cât privește critica potrivit căreia măsura asigurătorie dispusă implică indisponibilizarea fără termen rezonabil a averii, în lipsa unui control judiciar subsecvent pe parcursul procesului penal, Curtea a reținut că normele procesual penale în materia măsurilor asigurătorii înființate de organele penale - cu privire la cazul particular al desființării (ridicării/încetării) măsurilor asigurătorii - se completează cu dispozițiile procesual civile, în temeiul prevederilor

art. 2 alin. (2) din Codul de procedură civilă , dispozițiile procesual civile constituind izvor de drept procesual penal în măsura în care

Codul de procedură penală

nu cuprinde dispoziții contrare.

19.

Astfel, Curtea a constatat că normele procesual civile, spre deosebire de normele procesual penale în materia măsurilor asigurătorii, reglementează atât desființarea de drept a sechestrului asigurător [ art. 955 din Codul de procedură civilă , în caz de nedepunere a cauțiunii în ipotezele reglementate de

art. 953 alin. (1)

și

(3)

din același cod], cât și instituția ridicării sechestrului asigurător [ art. 957 alin. (1) din Codul de procedură civilă ]. Așadar, potrivit dispozițiilor

art. 957 alin. (1) din Codul de procedură civilă , dacă debitorul va da în toate cazurile o garanție îndestulătoare, instanța va putea ridica, la cererea debitorului, sechestrul asigurător. În aceste condiții, Curtea a reținut că legea procesual civilă reglementează pentru debitor un remediu eficient pentru ridicarea măsurii sechestrului asigurător, și anume în cazul în care dă o garanție - reală sau personală - îndestulătoare. Astfel, dacă se va constitui la dispoziția creditorului o asemenea garanție, debitorul este îndreptățit să formuleze o cerere prin care să solicite ridicarea sechestrului; așadar, bunurile sale vor fi scoase de sub măsura indisponibilizării. Cât privește poprirea asigurătorie, conform prevederilor

art. 971 alin. (1) din Codul de procedură civilă , soluționarea cererii, executarea măsurii, desființarea și ridicarea popririi asigurătorii se vor efectua potrivit dispozițiilor

art. 954 - 959

din același cod, care se aplică în mod corespunzător, așa încât condițiile înființării popririi asigurătorii, precum și cele privind ridicarea acesteia sunt cele prevăzute la sechestrul asigurător, anterior menționate.

20.

Curtea a constatat, totodată, că normele procesual civile reglementează și un alt mijloc legal prin care debitorul sau terțul garant poate obține desființarea măsurilor asigurătorii, împiedicând valorificarea bunurilor la care acestea se referă, și anume „depunerea cu afectațiune specială“. Potrivit prevederilor

art. 721 alin. (1) din Codul de procedură civilă , până la adjudecarea bunurilor scoase la vânzare silită, debitorul sau terțul garant poate obține desființarea măsurilor asigurătorii ori de executare, consemnând la unitatea prevăzută de lege, la dispoziția executorului judecătoresc, întreaga valoare a creanței, cu toate accesoriile și cheltuielile de executare, și depunând dovada de consemnare la executorul judecătoresc. Așadar, prin efectuarea depunerii cu afectațiune specială, măsurile asigurătorii instituite încetează. De asemenea,

Codul de procedură civilă

reglementează, în cuprinsul dispozițiilor

art. 751 , situațiile în care debitorul are posibilitatea fie de a opri executarea silită prin împiedicarea aplicării sechestrului, fie de a obține ridicarea sechestrului în cazul în care a fost deja instituit. Cele două cazuri de împiedicare/ridicare a sechestrului prevăzute de

art. 751 din Codul de procedură civilă

sunt următoarele: a) debitorul plătește creanța, inclusiv accesoriile și cheltuielile de executare, în mâinile creditorului sau reprezentantului său având procură specială; b) debitorul face depunerea cu afectațiunea specială prevăzută la

art. 721 alin. (1) din Codul de procedură civilă

și predă executorului recipisa de consemnare. Similar, în cazul popririi, prevederile

art. 784 alin. (6) din Codul de procedură civilă

reglementează situația în care măsura indisponibilizării sumelor de bani sau a bunurilor mobile incorporale poprite poate înceta, respectiv în cazul în care debitorul consemnează, cu afectațiune specială, toate sumele pentru acoperirea cărora a fost înființată poprirea, la dispoziția executorului judecătoresc, în condițiile prevăzute la

art. 721 din Codul de procedură civilă . În acest caz, debitorul va înmâna recipisa de consemnare executorului judecătoresc, care îl va înștiința de îndată pe terțul poprit, acesta fiind astfel obligat să deblocheze conturile debitorului sau bunurile mobile incorporale ale acestuia. Practic, pentru ca debitorul să evite o pagubă în patrimoniul său, legiuitorul i-a recunoscut posibilitatea de a consemna cu afectațiune specială întreaga valoare a creanței la dispoziția executorului, înmânându-i acestuia dovada consemnării.

21.

Așadar, având în vedere că normele procesual civile precitate reglementează cu privire la desființarea măsurilor asigurătorii, la cerere, în ipotezele în care debitorul dă o garanție îndestulătoare, face depunerea cu afectațiune specială ori plătește creanța, inclusiv accesoriile, Curtea a constatat că, în măsura în care acestea se aplică în materie penală, suspectul/inculpatul față de care s-a dispus instituirea unei măsuri asigurătorii poate solicita, pe parcursul procesului penal, desființarea (ridicarea/încetarea) respectivei măsuri, dreptul de acces la justiție și dreptul la apărare fiind astfel garantate.

22.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 249 alin. (1) din Codul de procedură penală , pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

23.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Frasinul - S.R.L. din Maieru, județul Bistrița-Năsăud, în Dosarul nr. 395/112/2021 al Tribunalului Bistrița-Năsăud - Secția penală și constată că dispozițiile

art. 249 alin. (1) din Codul de procedură penală , în redactarea anterioară intrării în vigoare a

Legii nr. 70/2025

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 135/2010

privind

Codul de procedură penală , sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bistrița-Năsăud - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 11 noiembrie 2025.