Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 670/2025

referitoare la excepția de neconstituționalitate a sintagmei "apărare concretă și efectivă" din cuprinsul art. 91 alin. (3) din Codul de procedură penală

prezumat în vigoare

Data actului
25 noiembrie 2025
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 220 din 23 martie 2026
Citează
8 acte
Structură
0 articole · 14.469 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Elena-Simina Tănăsescu

- președinte

Asztalos Csaba-Ferenc

- judecător

Mihai Busuioc

- judecător

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dacian-Cosmin Dragoș

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Andrei Grigoraș

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 91 alin. (3) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Alen Daniel Moisin în Dosarul nr. 6.542/281/2021 al Tribunalului Prahova - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.233D/2021.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Președintele Curții dispune să se facă apelul și în Dosarul Curții Constituționale nr. 3.203D/2021, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții similare, excepție ridicată de același autor în Dosarul nr. 2.054/62/2021 al Curții de Apel Brașov - Secția penală.

4.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

5.

Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, în temeiul dispozițiilor

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 3.203D/2021 la Dosarul nr. 2.233D/2021, care a fost primul înregistrat.

6.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă. Se arată că, analizând excepții formulate de același autor, cu același obiect și întemeiate pe critici similare, Curtea a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate, reținând că autorul s-a limitat la enumerarea prevederilor constituționale pretins încălcate, fără a expune contrarietatea dintre acestea și dispozițiile legale criticate. În subsidiar, se susține că excepția este neîntemeiată, învederându-se că importanța structurării unei apărări concrete și efective a fost subliniată și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, fiind amintit faptul că etapa procesuală care se desfășoară înainte de sesizarea instanței este acoperită de garanțiile prevăzute la

art. 4 paragraful 3 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

7.

Prin Decizia nr. 229 din 10 iunie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 6.542/281/2021, Tribunalul Prahova - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 91 alin. (3) din Codul de procedură penală .

8.

Prin Decizia penală nr. 10/R din 20 octombrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 2.054/62/2021, Curtea de Apel Brașov - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a sintagmei „apărare concretă și efectivă“ din cuprinsul

art. 91 alin. (3) din Codul de procedură penală .

9.

Excepția de neconstituționalitate a fost invocată în cauze având ca obiect soluționarea contestației formulate împotriva unei sentinței penale pronunțate de Judecătoria Ploiești, respectiv soluționarea recursului împotriva unei decizii penale pronunțate de Tribunalul Brașov, cauze în care prezența autorului excepției, aflat în stare de deținere, la ședința de judecată a fost asigurată prin videoconferință, acesta fiind asistat de apărători desemnați din oficiu.

10.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia arată că norma criticată este lipsită de claritate și precizie, întrucât nu indică în mod concret ce presupune o astfel de apărare și care sunt obligațiile apărătorilor desemnați din oficiu. Se susține că simpla desemnare a unui avocat din oficiu și prezența acestuia în sala de judecată nu sunt suficiente pentru a garanta respectarea exigențelor constituționale și convenționale privind dreptul la apărare. Totodată, autorul precizează că, în cauzele deduse judecății, între acesta, în calitate de inculpat aflat în stare de deținere, și apărătorii desemnați din oficiu nu a existat niciun dialog anterior ședinței de judecată.

11.

Este invocată jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, între care se regăsesc

Hotărârea din 18 martie 2014 , pronunțată în Cauza Beraru împotriva României, și Hotărârea din 13 mai 1980, pronunțată în Cauza Artico împotriva Italiei.

12.

Tribunalul Prahova - Secția penală nu și-a exprimat opinia asupra excepției de neconstituționalitate, contrar dispozițiilor

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 .

13.

Curtea de Apel Brașov - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că prevederile

art. 6 paragraful 3 din Convenție

vizează alte aspecte decât definirea noțiunii de apărare „concretă și efectivă“. În ceea ce privește pretinsa lipsă de precizie și claritate, se apreciază că o reglementare care să detalieze modul în care trebuie realizată o apărare „concretă și efectivă“ nu este posibilă, după cum nici nu se pot stabili, în concret, obligații în sarcina apărătorilor desemnați din oficiu. Totodată, se subliniază că apărarea se realizează diferit, în funcție de cauza dedusă judecății, iar rolul asigurării respectării drepturilor părților revine organelor judiciare.

14.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

15.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În susținerea caracterului neîntemeiat al excepției de neconstituționalitate se reiterează că, deși numirea unui avocat din oficiu nu asigură, prin ea însăși, efectivitatea asistenței acordate unei persoane acuzate,

art. 6 paragraful 3 din Convenție

implică obligația autorităților naționale competente de a interveni atunci când apărarea realizată de apărătorul desemnat din oficiu este inadecvată (Hotărârea din 24 noiembrie 1993, pronunțată în Cauza Imbrioscia împotriva Elveției). Se susține, așadar, că acordarea unei apărări concrete și efective reprezintă un aspect ce trebuie analizat de la caz la caz, activitatea și obligațiile apărătorilor din oficiu neputând fi reglementate în detaliu prin lege. Totodată, se arată că, prin

Decizia nr. 188 din 31 martie 2015 , paragraful 18, Curtea Constituțională a reținut că eventualele greșeli de aplicare a legii nu pot constitui motive de neconstituționalitate, or, în cauzele deduse judecății, autorul vizează interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale criticate.

16.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

17.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

18.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din actele de sesizare, îl constituie dispozițiile

art. 91 alin. (3) din Codul de procedură penală , care au următorul conținut: „Avocatul din oficiu desemnat este obligat să se prezinte ori de câte ori este solicitat de organul judiciar, asigurând o apărare concretă și efectivă în cauză.“

19.

Analizând susținerile autorului, Curtea constată că, deși în Dosarul nr. 6.542/281/2021 al Tribunalului Prahova - Secția penală excepția de neconstituționalitate vizează dispozițiile

art. 91 alin. (3) din Codul de procedură penală

în ansamblul lor, similar Dosarului nr. 2.054/62/2021 al Curții de Apel Brașov - Secția penală, în realitate, criticile de neconstituționalitate fac referire exclusiv la sintagma „apărare concretă și efectivă“, astfel încât obiectul excepției îl constituie numai această sintagmă.

20.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale

art. 1 alin. (5)

privind calitatea legii, ale

art. 23 alin. (3)

privind durata reținerii, precum și ale

art. 24

privind dreptul la apărare, astfel cum acesta se interpretează potrivit

art. 20 alin. (1) din Constituție

și prin prisma dispozițiilor

art. 6 paragraful 3 lit. b)

și

c) din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul acuzatului de a dispune de timpul și de înlesnirile necesare pregătirii apărării și dreptul de a se apăra el însuși sau să fie asistat de un apărător ales.

21.

Examinând, cu titlu prealabil, admisibilitatea excepției, cu privire la elementele structurale ale acesteia, conform

art. 10 alin. (2)

raportat la

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , Curtea reține că, prin

Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, a stabilit că excepția de neconstituționalitate cuprinde 3 elemente: textul contestat din punctul de vedere al constituționalității, textul de referință pretins încălcat, precum și motivarea de către autorul excepției a relației de contrarietate existente între cele două texte, cu alte cuvinte, motivarea neconstituționalității textului criticat.

22.

Cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor

art. 91 alin. (3) din Codul de procedură penală , raportat la dispozițiile

art. 23 alin. (3) din Constituție , Curtea constată că autorul excepției nu a motivat în mod concret contrarietatea dintre dispozițiile legale criticate și cele constituționale pretins încălcate. Astfel, având în vedere lipsa motivării excepției, raportat la

art. 23 alin. (3) din Constituție , aceasta este inadmisibilă.

23.

Totodată, referitor la criticile de neconstituționalitate formulate în raport cu dispozițiile

art. 1 alin. (5) din Constituție , motivate de faptul că prevederile

art. 91 alin. (3) din Codul de procedură penală

nu ar arăta în ce constă o apărare „concretă și efectivă“, iar în cauzele pendinte apărătorul desemnat din oficiu nu a luat legătura cu inculpatul anterior ședinței de judecată, Curtea constată că, astfel formulate, pretinsele critici nu pun în discuție o veritabilă problemă de constituționalitate, ci vizează aspecte ce țin de aprecierea instanței de judecată asupra modului de îndeplinire a obligațiilor profesionale de către avocații desemnați din oficiu în cauzele deduse judecății. De asemenea, în raport cu critica autorului excepției care invocă lipsa de claritate a legii sub aspectul neprecizării exprese a obligațiilor avocatului din oficiu, Curtea constată că, în realitate, acesta urmărește completarea dispozițiilor

Codului de procedură penală

cu atribuții specifice, menite să favorizeze cauza sa. Așadar, motivarea excepției de neconstituționalitate vizează, în fapt, și o pretinsă omisiune de reglementare, fără relevanță constituțională, care, în temeiul

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , nu poate fi suplinită în cadrul controlului de constituționalitate, dat fiind faptul că, în temeiul

art. 61 alin. (1) din Constituție , modificarea sau completarea normelor juridice sunt atribuții exclusive ale Parlamentului (cu privire la relevanța constituțională a omisiunii legislative, a se vedea

Decizia nr. 308 din 12 mai 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 2 august 2016, paragraful 41, sau

Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017, paragraful 55).

24.

Totodată, cu referire la pretinsa încălcare a dispozițiilor

art. 24 din Constituție , precum și a celor ale

art. 6 paragraful 3 lit. b)

și

c) din Convenție , Curtea constată că autorul excepției nu formulează o critică distinctă de cea analizată în raport cu

art. 1 alin. (5) din Constituție , fiind doar o consecință a pretinsei încălcări a exigențelor constituționale referitoare la calitatea legii. Prin urmare, considerentele reținute cu privire la pretinsa încălcare a dispozițiilor constituționale ale

art. 1 alin. (5)

sunt aplicabile și în privința acestor susțineri.

25.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a sintagmei „apărare concretă și efectivă“ din cuprinsul

art. 91 alin. (3) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Alen Daniel Moisin în Dosarul nr. 6.542/281/2021 al Tribunalului Prahova - Secția penală și în Dosarul nr. 2.054/62/2021 al Curții de Apel Brașov - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Prahova - Secția penală și Curții de Apel Brașov - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 25 noiembrie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
Magistrat-asistent,
Andrei Grigoraș

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.