Decizia nr. 548/2025

:

În vederea combaterii faptelor de discriminare, Consiliul își exercită atribuțiile în următoarele domenii:

a)

prevenirea faptelor de discriminare;

b)

medierea faptelor de discriminare;

c)

investigarea, constatarea și sancționarea faptelor de discriminare;

d)

monitorizarea cazurilor de discriminare;

e)

acordarea de asistență de specialitate victimelor discriminării.

Consiliul își exercită competențele la sesizarea unei persoane fizice sau juridice ori din oficiu.;

–

:

Persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.

Consiliul soluționează sesizarea prin hotărâre a Colegiului director prevăzut la art. 23 alin. (1).

Prin cererea introdusă potrivit alin. (1), persoana care se consideră discriminată are dreptul să solicite înlăturarea consecințelor faptelor discriminatorii și restabilirea situației anterioare discriminării.

Colegiul director al Consiliului dispune măsurile specifice constatării existenței discriminării, cu citarea obligatorie a părților. Citarea se poate face prin orice mijloc care asigură confirmarea primirii. Neprezentarea părților nu împiedică soluționarea sesizării.

Acțiunea de investigare întreprinsă de Colegiul director se desfășoară la sediul instituției sau în alt loc stabilit de acesta.

Persoana interesată va prezenta fapte pe baza cărora poate fi prezumată existența unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că nu a avut loc o încălcare a principiului egalității de tratament. În fața Colegiului director se poate invoca orice mijloc de probă, respectând regimul constituțional al drepturilor fundamentale, inclusiv înregistrări audio și video sau date statistice.

Hotărârea Colegiului director de soluționare a unei sesizări se adoptă în termen de 90 de zile de la data sesizării și cuprinde: numele membrilor Colegiului director care au emis hotărârea, numele, domiciliul sau reședința părților, obiectul sesizării și susținerile părților, descrierea faptei de discriminare, motivele de fapt și de drept care au stat la baza hotărârii Colegiului director, modalitatea de plată a amenzii, dacă este cazul, calea de atac și termenul în care aceasta se poate exercita.

Hotărârea se comunică părților în termen de 30 de zile de la adoptare și produce efecte de la data comunicării.

Hotărârea Colegiului director poate fi atacată la instanța de contencios administrativ, potrivit legii.

Hotărârile emise potrivit prevederilor alin. (2) și care nu sunt atacate în termenul de 15 zile constituie de drept titlu executoriu.

14.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în

art. 1 alin. (3 )-( 5)

privind statul de drept, principiul separației puterilor în stat și principiul legalității,

art. 4

referitoare la unitatea poporului și egalitatea între cetățeni,

art. 10

privind relațiile internaționale,

art. 11

cu privire la dreptul internațional și dreptul intern,

art. 15 alin. (1)

privind principiul universalității,

art. 16

referitoare la egalitatea în drepturi a cetățenilor, astfel cum acestea se interpretează în temeiul

art. 20 din Constituție

și prin prisma exigențelor

art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,

art. 21 alin. (3)

privind dreptul la un proces echitabil,

art. 41

privind dreptul la muncă,

art. 47

cu privire la nivelul de trai,

art. 51

privind dreptul de petiționare,

art. 52

referitoare la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică,

art. 53

privind restrângerea unor drepturi,

art. 73

referitoare la categoriile de legi,

art. 126

cu privire la competența instanțelor judecătorești,

art. 128

referitoare la folosirea limbii materne și a interpretului în justiție și

art. 129

privind folosirea căilor de atac.

15.

Examinând excepția de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată, Curtea va analiza, cu titlu prealabil, îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a acesteia.

16.

Curtea reține că, prin

Decizia nr. 875 din 16 decembrie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 3 martie 2022, paragraful 20, a stabilit următoarea ordine de soluționare a condițiilor de admisibilitate reglementate de

Legea nr. 47/1992 : (i) identificarea elementelor structurale ale excepției de neconstituționalitate conform

art. 10 alin. (2)

raportat la

art. 29 alin. (1)

cu referire la noțiunea „excepțiilor“ din

Legea nr. 47/1992

pentru a determina dacă cererea formulată se constituie într-o veritabilă excepție; (ii) analiza condițiilor de admisibilitate prevăzute de

art. 29 alin. (1 )-( 3) din Legea nr. 47/1992

și (iii) analiza condițiilor de admisibilitate ce țin de limitele de competență ale instanței constituționale [ art. 61 ,

art. 126 alin. (1) ,

art. 142 alin. (1)

și

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și

art. 2 alin. (2)

și

(3) din Legea nr. 47/1992 ]. Curtea a reținut în decizia menționată că neîndeplinirea uneia dintre aceste condiții are efecte dirimante, făcând inutilă analiza celorlalte condiții.

17.

Referitor la identificarea elementelor structurale ale excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin

Decizia nr. 1313 din 4 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, paragraful 1, Curtea a statuat că există trei elemente, inerente și intrinseci oricărei excepții de neconstituționalitate, și anume: textul de lege contestat din punctul de vedere al constituționalității, textul de referință pretins încălcat și motivarea de către autorul excepției a relației de contrarietate existente între cele două texte. Curtea a mai reținut că, dacă primele două elemente pot fi determinate absolut, al treilea element comportă un anumit grad de relativitate determinat tocmai de caracterul său subiectiv. Astfel, nu este o condiție sine qua non ca motivarea să existe în materialitatea ei dacă textul de referință invocat este suficient de precis și clar, astfel încât instanța constituțională să poată reține în mod rezonabil existența unei minime critici de neconstituționalitate. În schimb, în cazul în care excepția de neconstituționalitate nu cuprinde motivarea ca element distinct, iar din textul constituțional invocat nu rezultă în mod rezonabil vreo critică de neconstituționalitate, nu se poate reține existența unei veritabile critici de neconstituționalitate. Prin aceeași decizie, făcând referire la jurisprudența sa anterioară, Curtea a statuat că nu poate proceda la examinarea excepției de neconstituționalitate motivate într-o manieră eliptică întrucât aceasta ar presupune ca instanța de control constituțional să se substituie autorului pentru a formula critici de neconstituționalitate, ceea ce ar echivala cu exercitarea unui control din oficiu, nepermis de

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 .

18.

Aplicând aceste considerente de principiu la cauza de față, Curtea constată că, în ceea ce privește dispozițiile art. 19, precum și dispozițiile

art. 20 alin. (2 )-( 6)

și

(9) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 , excepția formulată de către autorul excepției nu conține și motivarea expresă a neconstituționalității textelor criticate, potrivit

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 . Cu toate acestea, din conținutul cererii de sesizare, se poate deduce că în privința

art. 19 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

nemulțumirea autorului vizează aspecte referitoare la modul de reglementare a competenței Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (denumit în continuare Consiliu). În schimb, referitor la dispozițiile

art. 20 alin. (2 )-( 6)

și

(9) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 , Curtea nu poate deduce în mod rezonabil o minimă critică de neconstituționalitate din textele constituționale enumerate.

19.

Prin urmare, ținând cont de dispozițiile

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 20 alin. (2 )-( 6)

și

(9) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

este inadmisibilă întrucât lipsește motivarea relației de contrarietate dintre acestea și normele constituționale de referință invocate ca fiind încălcate.

20.

În continuare, Curtea va analiza îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, ce țin de limitele de competență ale instanței constituționale, a dispozițiilor

art. 19

și ale

art. 20 alin. (1) ,

(7) ,

(8)

și

(10) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 .

21.

În ceea ce privește

art. 19 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 , Curtea constată că, în realitate, critica autorului vizează aspecte care țin de interpretarea și aplicarea legii, aspecte a căror analiză excedează competenței Curții Constituționale. De asemenea, se constată că și critica referitoare la

art. 20 alin. (10)

cu privire la punerea efectivă în executare a hotărârilor Consiliului vizează, în realitate, modul de aplicare a legii. Prin urmare, ținând cont de prevederile

art. 2 alin. (2)

și

(3) din Legea nr. 47/1992 , excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 19

și ale

art. 20 alin. (10) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

este inadmisibilă.

22.

În continuare, Curtea va analiza doar criticile formulate de autorul excepției care îndeplinesc toate condițiile de admisibilitate, respectiv dispozițiile

art. 20 alin. (1) ,

(7)

și

(8) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 .

23.

Prin

Decizia nr. 749 din 4 noiembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 22 ianuarie 2016, Curtea a constatat că prevederile

art. 19 alin. (1) lit. c)

și ale

art. 20 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

sunt constituționale în raport cu criticile formulate, critici care se refereau la natura juridică a Consiliului.

24.

În ceea ce privește critica referitoare la

art. 20 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

din perspectiva încălcării dispozițiilor

art. 21 din Constituție , Curtea nu poate reține că termenul prevăzut pentru sesizarea Consiliului ar îngrădi accesul liber la justiție, având în vedere că

art. 27 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

prevede un termen de 3 ani pentru sesizarea instanței, care curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei, așadar independent de sesizarea Consiliului în termenul de un an prevăzut la

art. 20 alin. (1) , sesizare care are caracter facultativ, în acord cu prevederile

art. 21 alin. (4) din Legea fundamentală .

25.

În acest sens, prin

Decizia nr. 749 din 4 noiembrie 2015 , precitată, paragraful 24, Curtea Constituțională a reținut, în raport cu dispozițiile

art. 21 alin. (4) din Constituție , că semnificația termenului „facultativ“, în înțelesul normei constituționale evocate, este aceea că, pentru soluționarea unui conflict, persoana care consideră că drepturile sau libertățile sale au fost vătămate are posibilitatea de a opta, de a alege fie calea administrativ-jurisdicțională, fie direct calea judecătorească. Alegând calea administrativ-jurisdicțională, persoana care se consideră vătămată are în continuare deschisă posibilitatea de a contesta soluția dată de autoritatea administrativ-jurisdicțională în fața unei instanțe judecătorești, fiind asigurat astfel liberul acces la justiție. Așadar, caracterul facultativ al jurisdicțiilor administrative speciale este o garanție a accesului liber la justiție, alegerea - electa una via - aparținând persoanei care se consideră vătămată în drepturile sale. Prin urmare, critica referitoare la neconstituționalitatea dispozițiilor

art. 20 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 , prin raportare la prevederile

art. 21 din Constituție , este neîntemeiată.

26.

În ceea ce privește critica adusă

art. 20 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

raportată la principiul egalității în drepturi a cetățenilor, consacrat de

art. 16 din Constituție , constând în aceea că norma ar institui un tratament discriminatoriu între cetățenii care sesizează Consiliul pe motiv de discriminare și cei care sesizează instanța pentru fapte care constituie infracțiunea de hărțuire prevăzută de art. 208 din Codul penal, Curtea reține că nici aceasta nu poate fi admisă.

27.

Curtea a reținut în jurisprudența sa că principiul egalității nu înseamnă eo ipso aplicarea aceluiași regim juridic unor situații care, prin specificul lor, sunt diferite, mai ales că acesta nu presupune uniformitate, ci stabilește că în situații egale trebuie să se aplice un tratament egal, iar la situații diferite să existe un tratament diferit. Astfel spus, principiul egalității nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situații diferite ( Decizia nr. 555 din 24 octombrie 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 22 februarie 2024, paragraful 22).

28.

Aplicând aceste considerente de principiu în cauza de față, Curtea constată că, în mod evident, situația în care se află cele două categorii de persoane diferă în esență, în prima situație fiind vorba despre persoane care reclamă săvârșirea unor fapte contravenționale, iar în al doilea caz, despre persoane care reclamă săvârșirea unei infracțiuni. Prin urmare, critica referitoare la neconstituționalitatea dispozițiilor

art. 20 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

prin raportare la prevederile

art. 16 din Constituție

este neîntemeiată.

29.

Referitor la critica potrivit căreia termenul de soluționare a sesizării de către Consiliu și termenul de comunicare către părți a hotărârii acestuia, prevăzute de

art. 20 alin. (7)

și

(8) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 , ar fi prea lungi și ar aduce atingere astfel dreptului la un proces echitabil, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale, stabilirea regulilor procedurale în funcție de specificul materiei reglementate, inclusiv a celor referitoare la exercitarea căilor de atac, ține de opțiunea legiuitorului, fiind impropriu să se pună problema instituirii unui tratament juridic discriminatoriu prin prisma unor comparații între reguli aplicabile unor domenii distincte, cu individualitate proprie, reguli adaptate specificului materiei în care sunt edictate ( Decizia nr. 568 din 31 octombrie 2024 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 11 iulie 2025). Prin urmare, excepția de neconstituționalitate a

art. 20 alin. (7)

și

(8) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2 000, prin raportare la

art. 21 din Constituție , este neîntemeiată.

30.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 19

și ale

art. 20 alin. (2 )-( 6) ,

(9)

și

(10) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, excepție ridicată de Dan Băzăvan în Dosarul nr. 1.496/2/2020 al Curții de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

2.

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe și constată că dispozițiile

art. 20 alin. (1) ,

(7)

și

(8) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 4 noiembrie 2025.