Decizia nr. 603/2025

Elena-Simina Tănăsescu

- președinte

Asztalos Csaba-Ferenc

- judecător

Mihai Busuioc

- judecător

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dacian-Cosmin Dragoș

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Mihaela Ionescu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 90 lit. b)

și

c) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Dumitru Blănar, de Mihai Marin Hașmei și de Societatea Delgaz Grid - S.A. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 1.137/237/2020/a1 al Tribunalului Suceava - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.076D/2021.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens,

deciziile Curții Constituționale nr. 234 din 27 aprilie 2023

și

nr. 617 din 21 noiembrie 2023 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea nr. 183 din 22 iunie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 1.137/237/2020/a1, Tribunalul Suceava - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 90 lit. b)

și

c) din Codul de procedură penală . Excepția a fost ridicată de Dumitru Blănar, de Mihai Marin Hașmei și de Societatea Delgaz Grid - S.A. din Cluj-Napoca într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației formulate împotriva încheierii de cameră preliminară. Potrivit încheierii de sesizare, ulterior emiterii ordonanței de schimbare a încadrării juridice a faptei, organele de urmărire penală au procedat la aducerea la cunoștință a noii încadrări juridice și la audierea inculpaților, autori ai excepției de neconstituționalitate, fără a fi desemnat un avocat din oficiu, deși una dintre infracțiunile pentru care erau acuzați prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că, în lipsa reglementării unor criterii minime ori a situațiilor în care organul judiciar ar aprecia că suspectul/inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea, dispozițiile

art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală

sunt lipsite de previzibilitate, consecința fiind neaplicarea acestora. În ceea ce privește dispozițiile

art. 90 lit. c)

din același act normativ, susțin că nu există nicio rațiune pentru care, în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, să fie asigurată asistența juridică obligatorie doar în procedura camerei preliminare sau în timpul judecății, iar nu și în timpul urmăririi penale.

6.

Tribunalul Suceava - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens reține că intră în competența instanțelor judecătorești modul de interpretare și aplicare a normelor procesual penale criticate. Totodată, reține că respectarea de către organul judiciar a obligației prevăzute de norma criticată este garantată prin

art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală , care sancționează cu nulitatea absolută încălcarea dispozițiilor privind asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum și a celorlalte părți, atunci când asistența juridică este obligatorie. Arată că, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare, nulitatea se constată până la încheierea procedurii în cameră preliminară, potrivit

art. 281 alin. (4) lit. a)

din același act normativ. Apreciază că incidența dispozițiilor

art. 90 lit. b)

și

c)

și ale

art. 91 alin. (1) din Codul de procedură penală

nu este determinată de o anumită calitate, orice suspect sau inculpat beneficiind de asistență juridică din oficiu, dacă nu are avocat ales și se află în una dintre situațiile reglementate de

art. 90 lit. b)

și

c)

din același act normativ, având în vedere că principiul egalității presupune un tratament identic pentru toate persoanele aflate în aceeași situație. Reține, de asemenea, că dreptul la apărare, consacrat de

art. 24 din Constituție , se referă la asistența juridică facultativă, iar excepțiile de la această regulă pot fi stabilite în mod exclusiv de legiuitor. În cazurile în care legea impune asistența juridică obligatorie a suspectului sau inculpatului, apărarea are valoarea unei instituții de cert interes social, care funcționează atât în favoarea suspectului și a inculpatului, cât și în vederea asigurării unei bune desfășurări a procesului penal, în considerarea unor situații speciale ce rezultă din însăși enumerarea cuprinsă în textul de lege.

7.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, având în vedere considerentele

Deciziei Curții Constituționale nr. 134 din 20 martie 2018 .

9.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

10.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 90 lit. b)

și

c) din Codul de procedură penală , având următorul conținut: „Asistența juridică este obligatorie: […] b) în cazul în care organul judiciar apreciază că suspectul ori inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea; c) în cursul procedurii în cameră preliminară și în cursul judecății în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani.“

12.

Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că normele procesual penale criticate sunt contrare dispozițiilor constituționale ale

art. 1 alin. (5)

referitor la principiul legalității, ale

art. 16 alin. (1)

referitor la egalitatea în drepturi, ale

art. 21 alin. (3)

referitor la dreptul la un proces echitabil și ale

art. 24

privind dreptul la apărare.

13.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile

art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală

au mai format obiectul controlului de constituționalitate, prin raportare la critici similare, fiind pronunțate

Decizia nr. 519 din 24 septembrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 27 ianuarie 2020, și

Decizia nr. 647 din 19 octombrie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 3 ianuarie 2022, prin care excepția de neconstituționalitate a fost respinsă ca neîntemeiată.

14.

În motivarea soluției sale, Curtea a reținut că

art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală

reglementează unul dintre cazurile de asistență juridică obligatorie a suspectului sau a inculpatului, și anume cazul în care organul judiciar apreciază că suspectul ori inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea, și, totodată, că

art. 91 alin. (1) din Codul de procedură penală

instituie în sarcina organului judiciar obligația de a asigura prezența unui avocat din oficiu, dacă suspectul sau inculpatul nu și-a ales un avocat, în cazurile în care asistența juridică este obligatorie. Respectarea de către organul judiciar a acestei obligații este garantată prin intermediul

art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală , care sancționează cu nulitatea absolută încălcarea dispozițiilor privind asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum și a celorlalte părți, atunci când asistența juridică este obligatorie. Dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare, nulitatea se constată până la încheierea procedurii în camera preliminară, potrivit

art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală .

15.

Curtea a constatat, la paragraful 16 al

Deciziei nr. 647 din 19 octombrie 2021 , precitată, că dispozițiile

art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală

nu aduc atingere dreptului la apărare consacrat de prevederile

art. 24 din Constituție , având în vedere că dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistență juridică obligatorie. Primul este garantat în toate cazurile, iar cel de-al doilea este creat de legiuitor, care stabilește și cazurile în care consideră că este necesar. De vreme ce Legea fundamentală garantează dreptul la apărare, iar nu și pe cel la asistență juridică obligatorie, stabilirea cazurilor în care aceasta din urmă este obligatorie constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Dreptul la apărare, consacrat de

art. 24 din Constituție , se referă la asistența juridică facultativă, iar excepțiile de la această regulă pot fi stabilite în mod exclusiv de legiuitor. În cazurile în care legea impune asistența juridică obligatorie a suspectului sau a inculpatului, apărarea are valoarea unei instituții de cert interes social, care funcționează atât în favoarea suspectului și a inculpatului, cât și în vederea asigurării unei bune desfășurări a procesului penal, în considerarea unor situații speciale ce rezultă din însăși enumerarea cuprinsă în textul de lege.

16.

De asemenea, Curtea a reținut și că norma cuprinsă în

art. 91 alin. (1) din Codul de procedură penală

- care este mai favorabilă decât norma corespondentă din

art. 6 paragraful 3 lit. c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , ce prevede dreptul acuzatului de a se apăra el însuși sau de a fi asistat de un apărător ales de el și, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, de a fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției o cer - asigură inculpatului un apărător din oficiu atunci când acesta nu are posibilitatea să beneficieze de serviciile unui avocat ales, iar asistența juridică este obligatorie, și anume în cazurile stabilite de

art. 90 din Codul de procedură penală .

17.

Totodată, Curtea a constatat la paragraful 18 al

Deciziei nr. 647 din 19 octombrie 2021 , precitată, că dispozițiile de lege criticate nu îngrădesc nici dreptul subiecților procesuali interesați de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și a intereselor lor legitime și de a se prevala, în tot cursul procesului penal, de toate garanțiile care condiționează, într-o societate democratică, procesul echitabil, potrivit

art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală . De asemenea, Curtea nu a reținut nici critica adusă dispozițiilor

art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală

cu privire la pretinsa încălcare a principiului egalității cetățenilor în fața legii, consacrat de

art. 16 alin. (1) din Constituție , câtă vreme dispozițiile de lege criticate se aplică în mod egal tuturor persoanelor vizate de ipoteza normei juridice, fără discriminări pe considerente arbitrare. Astfel, instanța de control constituțional a reținut că incidența dispozițiilor

art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală

nu este determinată de o anumită calitate, orice suspect sau inculpat beneficiind de asistență juridică din oficiu dacă nu are avocat ales și se află în una dintre situațiile reglementate de acestea, având în vedere că principiul egalității presupune un tratament identic pentru toate persoanele aflate în aceeași situație juridică, iar nu uniformizarea situațiilor în care se poate afla o persoană.

18.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală , pronunțată prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

19.

Distinct față de considerentele jurisprudențiale invocate în paragrafele anterioare ale prezentei decizii, Curtea constată că reglementarea de către legiuitor a unei ipoteze a normei procesual penale criticate, relativ determinate, prin lăsarea la aprecierea organului judiciar a condițiilor și împrejurărilor de aplicare a normei nu contravine dispozițiilor

art. 1 alin. (5) din Constituție , câtă vreme starea de fapt, potrivit căreia „suspectul ori inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea“, nu permite o enumerare exhaustivă a unor criterii/situații în baza cărora organul judiciar să aprecieze și să dispună asistența juridică obligatorie. De altfel, nu se poate reține că legiuitorul lasă la aprecierea discreționară a organului judiciar stabilirea, în concret, a ipotezei vizate de

art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală , câtă vreme circumstanțele de natură să îl împiedice pe suspect sau inculpat să își facă singur apărarea pot să fie dovedite în fața judecătorului de cameră preliminară și să atragă nulitatea actelor de procedură efectuate în cursul urmăririi penale, dacă judecătorul apreciază că, în raport cu aceste circumstanțe, era necesară desemnarea unui avocat din oficiu. Totodată, Curtea reține că modul de interpretare și aplicare de către organul judiciar a dispozițiilor

art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală

nu intră sub incidența controlului de constituționalitate, fiind de competența instanțelor judecătorești.

20.

În ceea ce privește dispozițiile

art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală , Curtea a reținut, în

Decizia nr. 617 din 21 noiembrie 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 22 martie 2024, paragrafele 13-15, că dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistență juridică obligatorie, de vreme ce Legea fundamentală garantează dreptul la apărare, iar nu și pe cel la asistență juridică obligatorie, stabilirea cazurilor în care asistența juridică este obligatorie constituind atributul exclusiv al legiuitorului. Totodată, prin decizia precitată, Curtea a constatat că persoanele care au calitatea de suspect sau de inculpat în cursul urmăririi penale și cele care au calitatea de inculpat în cursul procedurii de cameră preliminară și al judecății se află în situații juridice diferite, chiar dacă sunt acuzate de săvârșirea unor infracțiuni din aceeași categorie, respectiv infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani sau detențiunea pe viață. Diferența este determinată de specificul celor două faze procesuale invocate și de drepturile și obligațiile diferite pe care părțile procesului penal le au în cadrul acestor faze. Aceste aspecte justifică reglementarea de către legiuitor a unui regim juridic diferit sub aspectul asigurării asistenței juridice din oficiu, fără ca, în acest fel, textul de lege criticat să contravină prevederilor

art. 16 alin. (1) din Constituție . De altfel, în cursul urmăririi penale, persoanele în sarcina cărora este reținută săvârșirea unor infracțiuni din categoria anterior menționată au dreptul să își angajeze un avocat, fiindu-le asigurat, conform aceleiași jurisprudențe, dreptul la apărare (în același sens, a se vedea

Decizia nr. 328 din 24 mai 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 10 august 2016, paragraful 17,

Decizia nr. 506 din 5 iulie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 833 din 20 octombrie 2016, paragraful 15,

Decizia nr. 134 din 20 martie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 5 iulie 2018, paragraful 19, și

Decizia nr. 519 din 24 septembrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 27 ianuarie 2020, paragraful 16).

21.

De asemenea, Curtea a constatat că dispozițiile

art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală

nu aduc atingere nici accesului liber la justiție, consacrat de prevederile

art. 21 din Constituție . Accesul liber la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește, iar regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești sunt de competența exclusivă a legiuitorului, așa cum rezultă din prevederile

art. 126 alin. (2) din Constituție , potrivit cărora „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, și din cele ale

art. 129 din Legea fundamentală , conform cărora „Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii“. Astfel, accesul liber la justiție presupune posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri în formele și în modalitățile instituite de lege, cu respectarea regulii consacrate de prevederile

art. 21 alin. (2) din Constituție , potrivit cărora nicio lege nu poate îngrădi accesul la justiție, ceea ce semnifică faptul că legiuitorul nu poate exclude de la exercițiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nicio categorie sau niciun grup social ( Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994,

Decizia nr. 540 din 12 iulie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 24 octombrie 2016, paragraful 22,

Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 5 mai 2017, paragraful 24, și

Decizia nr. 18 din 17 ianuarie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 2 mai 2017, paragraful 24).

22.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

23.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Dumitru Blănar, de Mihai Marin Hașmei și de Societatea Delgaz Grid - S.A. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 1.137/237/2020/a1 al Tribunalului Suceava - Secția penală și constată că dispozițiile

art. 90 lit. b)

și

c) din Codul de procedură penală

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Suceava - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 11 noiembrie 2025.