Decizia nr. 418/2025

Articolul 519

: „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“;

–

Articolul 520

alin. (1):

„(1) Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la

art. 519 , prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susțin admisibilitatea sesizării potrivit dispozițiilor

art. 519 , punctul de vedere al completului de judecată și al părților.“

13.

În susținerea excepției de neconstituționalitate sunt invocate prevederile constituționale cuprinse în

art. 1 alin. (5)

în componenta privind calitatea legii, în

art. 21

- Accesul liber la justiție și în

art. 126 alin. (1)

și

(3)

privind rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

14.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autoarea acesteia susține că prevederile

art. 519 din Codul de procedură civilă

nu îndeplinesc condițiile de calitate a legii, întrucât nu definesc caracterul de noutate al chestiunii de drept supuse analizei Înaltei Curți de Casație și Justiție atunci când este învestită cu soluționarea unei cereri de pronunțare a unei hotărâri prealabile și nu definesc nici conținutul normativ al condiției legăturii cu soluționarea fondului, în sensul că nu precizează dacă instanța supremă, în exercitarea acestei atribuții, trebuie să se pronunțe și asupra aspectelor procedurale sau doar asupra celor care au legătură cu fondul cauzei.

15.

Referitor la modul de reglementare a normelor, Curtea, prin

Decizia nr. 322 din 18 mai 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 16 august 2021, paragrafele 14 și 15, a reținut că, având în vedere principiul generalității legilor, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40,

Hotărârea din 4 mai 2000 , pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunțată în Cauza Leempoel & S.A. ED. Ciné Revue împotriva Belgiei, paragraful 59). Întinderea noțiunii de previzibilitate depinde însă, într-o largă măsură, de conținutul textului respectiv, de domeniul la care se referă, precum și de numărul și de calitatea destinatarilor săi. Asemenea consecințe nu au nevoie să fie previzibile cu o certitudine absolută. O atare certitudine, oricât de dorită ar fi, este imposibil de realizat și, mai mult, poate da naștere la o rigiditate excesivă a reglementării. Prin urmare, existența unor probleme de interpretare și aplicare a legii este inerentă oricărui sistem de drept, deoarece, în mod inevitabil, normele juridice au un anumit grad de generalitate.

16.

Aplicând aceste considerente de principiu la prezenta cauză, Curtea reține că, fără a defini în mod exhaustiv condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, dispozițiile

art. 519

- Obiectul sesizării din Codul de procedură civilă indică anumite criterii care să conducă la circumstanțierea conținutului acestor elemente, respectiv soluționarea pe fond a cauzei respective să depindă de chestiunea de drept invocată, iar aceasta să fie nouă, respectiv asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

17.

Sensul comun al noțiunii de noutate poate fi determinat prin interpretarea gramaticală și semantică a textului, acesta caracterizând un lucru nou; care apare pentru prima dată; de curând pus în circulație; sau care abia a fost descoperit. Pornind de la înțelesul general al noțiunii, Curtea reține că, în analiza acestei condiții de admisibilitate prevăzute de

art. 519 din Codul de procedură civilă , revine atât instanței de trimitere, cât și Înaltei Curți de Casație și Justiție sarcina de a determina caracterul de noutate al chestiunii de drept ce urmează să fie rezolvată, prin raportare la contextul legislativ și jurisprudențial existent.

18.

De altfel, Curtea observă că, în jurisprudența sa, Înalta Curte de Casație și Justiție a identificat criterii pentru definirea noțiunii de noutate a chestiunii de drept (spre exemplu: este o condiție distinctă de aceea a nepronunțării anterioare; este îndeplinită atunci când chestiunea de drept își are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare; poate fi generată și de o normă mai veche, sub condiția ca instanța să fie chemată să se pronunțe pentru prima dată asupra respectivei probleme de drept; nu este îndeplinită când aspecte esențiale au fost explicitate în considerentele unei alte hotărâri prealabile sau decizii pronunțate în recurs în interesul legii), care a fost definită, în esență, ca putând fi o problemă generată nu numai de o reglementare nou-intrată în vigoare, ci și de una veche, cu condiția însă ca instanța să fie chemată să se pronunțe asupra respectivei probleme de drept pentru prima dată (a se vedea, în acest sens, spre exemplu,

Decizia nr. 34 din 6 iunie 2022

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 14 septembrie 2022, paragraful 98).

19.

Așadar, analizate în ansamblul reglementării din care fac parte, respectiv capitolul II - Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cuprins în titlul III al cărții a doua din Codul de procedură civilă, prevederile legale criticate sunt redactate cu suficientă precizie și claritate astfel încât să permită destinatarilor interpretarea și aplicarea lor, dată fiind și calitatea acestora, respectiv judecători membri ai unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță (a se vedea, în acest sens,

Decizia Curții Constituționale nr. 322 din 18 mai 2021 , precitată).

20.

Totodată, în ceea ce privește condiția legăturii chestiunii de drept cu soluționarea fondului cauzei în jurisprudența instanței supreme s-a reținut că această interdependență trebuie înțeleasă în sens larg, incluzând nu numai problemele de drept material, ci și pe cele de drept procesual, cu condiția ca de rezolvarea acestora să depindă soluționarea pe fond a cauzei (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 49 din 26 iunie 2017

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 616 din 31 iulie 2017, paragraful 49).

21.

Așadar, analiza situației de fapt și aprecierea în concret a aplicabilității prevederilor legale criticate revin judecătorului, ca parte constitutivă a principiului înfăptuirii justiției, prevăzut de

art. 124 din Legea fundamentală , principiu în virtutea căruia funcția jurisdicțională a instanțelor implică în mod esențial interpretarea legilor la speță, ca activitate indisolubil legată de actul de justiție. În acest context, lipsa unei definiții exhaustive a sintagmelor criticate nu reprezintă un viciu de neconstituționalitate, acestea putând fi analizate și apreciate, de la caz la caz, de instanțele judecătorești.

22.

În continuare, Curtea reține că, potrivit

art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă , instanța judecătorească este cea care apreciază asupra sesizării, întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție - chemată să pronunțe o hotărâre prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept - răspunde, în mod necesar, nu părților din proces, ci instanței de judecată, care apreciază asupra caracterului de noutate, precum și asupra condiției legăturii cu fondul cauzei, având nevoie de rezolvarea de principiu a respectivei chestiuni din partea instanței supreme. Mecanismul de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept are caracter de noutate în legislația procesual civilă, fiind un instrument util instanțelor judecătorești, suverane în formularea sesizării, pentru lămurirea unei chestiuni de drept. Acest mecanism nu este de natură să aducă atingere accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil, prevăzute de

art. 21 din Constituție , întrucât nu înlătură posibilitatea părților de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 143 din 21 martie 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 540 din 16 iunie 2023, paragrafele 16-18).

23.

Prin urmare, dispozițiile legale criticate contribuie la realizarea competenței constituționale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, având în vedere că pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reprezintă un mecanism menit să preîntâmpine apariția unei practici neunitare în aplicarea și interpretarea legii de către instanțele judecătorești, astfel încât acestea nu contravin, ci, din contră, dau expresie prevederilor

art. 126 alin. (3) din Constituție .

24.

Așadar, instituirea unor condiții de admisibilitate a cererii de pronunțare a unei hotărâri prealabile, raportat la rolul care revine instanței judecătorești, de a aprecia întrunirea acestor condiții, nu contravine dispozițiilor constituționale invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate.

25.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 13 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Asociația de Proprietari Bloc Romarta din Craiova, în Dosarul nr. 14.531/215/2019 al Tribunalului Dolj - Secția I civilă și constată că dispozițiile

art. 519

și ale

art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Dolj - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 14 octombrie 2025.