Decizia nr. 609/2025

Elena-Simina Tănăsescu

- președinte

Asztalos Csaba-Ferenc

- judecător

Mihai Busuioc

- judecător

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dacian-Cosmin Dragoș

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Cosmin-Marian Văduva

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana-Codruța Dărângă.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 17 alin. (3) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepția a fost ridicată de Alexandra Culcea și alții, prin mandatar Andreea Roxana Neagu, în Dosarul nr. 1.164/87/2021 al Tribunalului Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal - Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.838D/2021.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Magistratul-asistent precizează că autoarea excepției de neconstituționalitate a depus note scrise în sensul admiterii excepției.

4.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției, deoarece stabilirea salariilor intră în competența exclusivă a legiuitorului. Conform jurisprudenței Curții Constituționale, aceasta nu reprezintă o chestiune de constituționalitate, ci de oportunitate. Diferența de salarizare criticată se bazează pe criterii obiective, adică volumul, complexitatea și importanța activităților desfășurate de categoriile de personal între care se pretinde că există discriminarea fiind diferite. Diferențierea de salarizare instituită de legiuitor este impusă de nevoia de a asigura echilibrul între volumul de activitate desfășurată și remunerare. În sfârșit, cu referire la pretinsa încălcare a

art. 41

și

47 din Constituție , arată că dreptul la salariu este garantat, dar nu într-un anumit cuantum. Legiuitorul are posibilitatea de a institui diferențieri rezonabile în funcție de criterii obiective, fără a încălca aceste prevederi constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5.

Prin Încheierea din 17 noiembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 1.164/87/2021, Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal – Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 17 alin. (3) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepția a fost ridicată de Alexandra Culcea și alții, prin mandatar Andreea Roxana Neagu, într-o cauză având ca obiect acordarea drepturilor salariale.

6.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că grefierii parchetelor de pe lângă judecătoriile care nu se află în București și în reședințele de județ sunt discriminați față de grefierii parchetelor de pe lângă judecătoriile din București și din reședințele de județ, deoarece salarizarea lor este mai mică decât cea a acestora din urmă.

7.

Autoarele excepției consideră că situațiile în care se află cele două categorii tratate diferențiat sunt în mod obiectiv similare, ilustrând această afirmație cu susținerea că grefierii Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede desfășoară o activitate mai mare, schema de personal fiind mai redusă și neocupată integral, decât cea a grefierilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria, reședința județului Teleorman. Își susțin critica pe jurisprudența Curții Constituționale referitoare la semnificația noțiunii discriminare, de exemplu,

Decizia nr. 685 din 28 iunie 2012 , precum și pe jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Nu există nicio justificare rezonabilă, reală și obiectivă pentru instituirea acestui tratament salarial diferențiat. În susținere este adusă și

Decizia nr. 46 din 15 decembrie 2008

a instanței supreme care a arătat că neacordarea sporului de confidențialitate tuturor categoriilor de salariați este nu doar discriminatorie, ci și contrară

art. 41 alin. (2)

și

(4) din Constituție .

8.

Deși Înalta Curte de Casație și Justiție, în decizia amintită, a recunoscut puterea și marja de apreciere a statului în materie salarială, a statuat că, în ceea ce privește sporurile la salariul de bază, acestea trebuie să fie acordate tuturor salariaților aflați în situații similare, indiferent de posturile și funcțiile pe care le ocupă și de domeniul în care își desfășoară activitatea, atât timp cât lucrează efectiv în condițiile prescrise de legea care reglementează plata sporurilor respective.

9.

Autoarele prezentei excepții solicită Curții Constituționale să aplice mutatis mutandis aceste considerente și în cauza de față, astfel încât majorarea de 5% să fie acordată tuturor grefierilor care își desfășoară activitatea la parchetele de pe lângă judecătorii, în mod nediscreționar și nediscriminatoriu, indiferent de localitatea în care își are sediul unitatea de parchet.

10.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

11.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

12.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 17 alin. (3) din anexa nr. V , și nu

VI , cum dintr-o simplă eroare materială s-a consemnat în încheierea de sesizare, la

Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, având următorul conținut: „Salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate și personalul conex de la tribunale/tribunale specializate, tribunalele militare și de la parchetele de pe lângă acestea, de la judecătoriile din municipiul București și din localitățile reședință de județ, precum și de la parchetele de pe lângă acestea sunt cele prevăzute la alin. (2) majorate cu 5%.“

14.

Așa cum a reținut în mod expres și instanța de sesizare, autoarele excepției nu solicită constatarea pură și simplă a neconstituționalității

art. 17 alin. (3) din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 , ci doar constatarea neconstituționalității soluției de excludere din câmpul de aplicare a acestora a grefierilor care activează în parchete arondate instanțelor judecătorești care nu se află în București sau în localitățile reședință de județ.

15.

Autoarele excepției de neconstituționalitate apreciază că dispozițiile criticate contravin prevederilor din

Constituție

cuprinse în

art. 16 alin. (1)

privind egalitatea în drepturi, astfel cum acestea se interpretează, în temeiul

art. 20

referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, și prin prisma exigențelor

art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , a

art. 1 al Protocolului nr. 12

la

Convenție

și prevederilor

art. 26 din Pactul internațional privind drepturile civile și politice , precum și în

art. 41 alin. (2)

și

(4)

privind munca și protecția socială a muncii.

16.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autoarele acesteia își îndreaptă criticile asupra unei prezumții factuale a legiuitorului care stă la baza reglementării criticate. Astfel, legiuitorul a prezumat că activitatea instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea din București și/sau din localitățile de reședință de județ și a celor din restul orașelor în care sunt înființate conține, pe lângă asemănările de esență dintre ele, și unele deosebiri care se pot reflecta în mod legitim într-o reglementare salarială ușor diferențiată. Câtă vreme însă această prezumție legislativă ține seama de diferențe obiective și rezonabile dintre activitatea grefierilor care activează în localitățile din județ, altele decât cea de reședință, și cea a grefierilor care activează în reședința de județ nu se poate pune problema unei încălcări a

art. 16 din Constituție .

17.

Există suficiente elemente care să îndreptățească legiuitorul să reglementeze diferențiat salarizarea grefierilor care lucrează în parchetele de pe lângă instanțele reședință de județ și salarizarea grefierilor din cadrul parchetelor de pe lângă celelalte instanțe dintr-un județ. Astfel, prin însăși

Legea nr. 304/2022

privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1104 din 16 noiembrie 2022, orașele reședință de județ, concept al dreptului administrativ, sunt particularizate, prin faptul că toate tribunalele sunt localizate în reședința fiecăruia dintre județele țării. Tribunalele sunt, potrivit

art. 40 alin. (1) din această lege , „instanțe cu personalitate juridică, organizate la nivelul fiecărui județ și al municipiului București, potrivit anexei nr. 1, și au, de regulă, sediul în municipiul reședință de județ“.

18.

Această diferențiere este suficient de importantă încât să valideze opțiunea legiuitorului de a reglementa ușor diferențiat salarizarea grefierilor parchetelor potrivit criteriului localizării instanțelor pe lângă care funcționează parchetele.

19.

Nu se poate contesta, în principiu, că, în fapt, așa cum se susține în motivarea excepției, activitatea grefierilor de la parchetele de pe lângă instanțele din localitățile din județ, altele decât cea de reședință, ar putea fi, pentru perioade mai scurte sau mai lungi, mai intensă, derulată în condiții de infrastructură mai proaste etc. Cu toate acestea, nici legiuitorul român și niciun alt legiuitor nu se pot dispensa de instrumentul reglementării generale și abstracte care, prin natura sa, presupune o anumită generalizare empirică și care, deci, de la caz la caz, se poate dovedi discutabilă și chiar injustă. Ceea ce i se poate cere legiuitorului în procesul de reglementare pe calea normelor generale și abstracte este ca aceste generalizări empirice să nu fie arbitrare, contrare însuși scopului pe care, în mod formal și aparent, doresc să îl servească. În prezenta cauză, așa cum sa statuat deja, legiuitorul a plecat de la premisa că activitatea judiciară în cadrul parchetelor din reședințele de județ este întrun grad suficient diferită de celelalte parchete din județ și, ca atare, și remunerarea unora dintre salariații acestora, în particular a grefierilor, poate fi diferențiat reglementată. În concluzie, Curtea reține că tratamentul salarial diferențiat nu este discriminatoriu, în sensul interzis de prevederile constituționale și convenționale invocate în motivarea excepției.

20.

Curtea reține, în continuare, că nici dreptul fundamental al salariaților la măsuri de protecție socială nu este încălcat de reglementarea criticată. Din motivarea excepției, precum și din conținutul reglementării criticate, rezultă că autoarele excepției consideră că le este încălcat dreptul fundamental la măsuri de protecție socială sub aspectul securității și sănătății salariaților.

21.

Curtea observă însă că reglementarea criticată nu este nici măcar susceptibilă să încalce acest aspect al dreptului la măsuri de protecție socială. Reglementarea criticată este o normă de salarizare și nu o normă care vizează securitatea și sănătatea salariaților. Obiectivul protecției sociale a salariaților sub aspectul securității și sănătății este urmărit de legiuitor, cu precădere, prin reglementări precum

Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 26 iulie 2006. Astfel, în principiu, chiar și o reglementare salarială identică a categoriilor de salariați între care se pretinde că se realizează discriminarea ar putea lăsa nereglementate sau reglementate deficitar aspectele referitoare la securitatea și sănătatea salariaților. Mai mult, în principiu, o salarizare a oricărei categorii de salariați oricât de mulțumitoare nu este per se de natură să înlăture eventualele deficiențe a securității și sănătății în muncă.

22.

Cu referire la pretinsa încălcare a prevederilor

art. 41 alin. (4) din Constituție , potrivit căruia, „La muncă egală, femeile au salariu egal cu bărbații“, Curtea reține că, în analiza pretinsei discriminări instituite de către reglementări primare, legi, în sens de act al Parlamentului, sau ordonanțe ori ordonanțe de urgență ale Guvernului, trebuie să verifice în ce măsură acestea, prin chiar formularea lor, marchează anumite categorii de persoane pentru a fi tratate diferențiat în mod arbitrar. De exemplu, în

Decizia nr. 519 din 3 noiembrie 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 23 ianuarie 2023, paragraful 20, Curtea a respins, ca inadmisibilă, excepția, deoarece autorii acesteia au invocat inegalitate de tratament juridic ce nu este intrinsecă textelor de lege supuse controlului de constituționalitate.

23.

În mod similar, în prezenta cauză, Curtea reține că textul de lege criticat nici măcar nu menționează cuvintele bărbat sau femeie și nici nu conține vreo normă prin care salarizarea acestora să fie diferențiate. Ca atare, criticile privind un presupus caracter discriminatoriu al normei criticate sunt vădit neîntemeiate.

24.

Distinct însă de acest aspect, în principiu Curtea ar putea constata caracterul discriminatoriu al unor norme generale chiar și atunci când nu sunt în mod intrinsec discriminatorii, ci aplicate în mod constant într-un mod discriminatoriu. Astfel, Curtea a admis că, pentru determinarea conținutului normativ al normei supuse controlului de constituționalitate, Curtea trebuie să țină seama de modul în care aceasta este interpretată în practica judiciară (a se vedea paragraful 20 al

Deciziei nr. 276 din 10 mai 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016). Cu alte cuvinte, Curtea nu va ține seama exclusiv de conținutul intrinsec al normei supuse controlului de constituționale care, aparent, poate satisface exigențele

art. 41 alin. (4) din Constituție

de a nu „ținti“ în mod expres, fără o justificare rațională, salarizarea femeilor. Autoarele excepției nu indică, în susținerea unei eventuale discriminări care operează în fapt, în practica administrativă sau judiciară, niciun fel de dovezi, elemente care să conducă la o astfel de concluzie, așa cum a statuat Curtea în paragraful 20 al

Deciziei nr. 276 din 10 mai 2016 , potrivit căruia interpretarea dată normelor juridice trebuie să fie una general acceptată, aceasta putându-se realiza fie prin pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a unor hotărâri prealabile sau în soluționarea unor recursuri în interesul legii, fie printr-o practică judiciară constantă.

25.

Pentru aceste considerente, Curtea reține că dreptul fundamental la protecție socială al autoarelor excepției nu este încălcat.

26.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată Alexandra Culcea și alții, prin mandatar Andreea Roxana Neagu, în Dosarul nr. 1.164/87/2021 al Tribunalului Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal - Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale și constată că dispozițiile

art. 17 alin. (3) din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal - Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 11 noiembrie 2025.