Decizia nr. 684/2025

Articolul 486

alin. (1) lit. d)

și

alin. (3):

(1)

Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: (...)

d)

motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat;

(...)

(3)

Mențiunile prevăzute la

alin. (1) lit. a)

și

c)

-

e) , precum și cerințele menționate la

alin. (2)

sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. Dispozițiile

art. 82 alin. (1)

și ale

art. 87 alin. (2)

rămân aplicabile.;

–

Articolul 487

: „(1) Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la

art. 470 alin. (5) , aplicabile și în recurs.“;

–

Articolul 488

alin. (1):

(1)

Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate:

1.

când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale;

2.

dacă hotărârea a fost pronunțată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii;

3.

când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii;

4.

când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești;

5.

când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității;

6.

când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei;

7.

când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat;

8.

când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.;

–

Articolul 489

alin. (2 ): „(2) Aceeași sancțiune [nulitatea recursului, conform

art. 489 alin. (1)

- n.n.] intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la

art. 488 .“

21.

În opinia autorului excepției, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din

Constituție

cuprinse în

art. 11

- Dreptul internațional și dreptul intern,

art. 16

- Egalitatea în drepturi, astfel cum acesta se interpretează potrivit

art. 20 alin. (1) din Constituție

și prin prisma dispozițiilor

art. 14

- Interzicerea discriminării din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ,

art. 21

- Accesul liber la justiție, astfel cum acesta se interpretează potrivit

art. 20 alin. (1) din Constituție

și prin prisma dispozițiilor

art. 6

privind dreptul la un proces echitabil și ale

art. 13

privind dreptul la un recurs efectiv din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ,

art. 24

- Dreptul la apărare și

art. 149

- Aderarea la Tratatul Atlanticului de Nord. De asemenea, se menționează încălcarea

art. 3

- Interzicerea torturii, a

art. 8

- Dreptul la respectarea vieții private și de familie, a

art. 10

- Libertatea de exprimare și a

art. 46

- Forța obligatorie și executarea hotărârilor din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , astfel încât Curtea reține ca norme de referință și

art. 22 alin. (2)

și

art. 30 alin. (1) din Constituție , astfel cum sunt interpretate prin prisma exigențelor textelor convenționale corespondente.

22.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile criticate reglementează, în esență, procedura recursului și prevăd, în principal, obligația recurentului de a indica motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, de a încadra motivele de nelegalitate în cele limitativ prevăzute de dispozițiile

art. 488 alin. (1) , precum și sancțiunea nulității recursului în cazul nerespectării acestor condiții. Autorul excepției consideră că aceste limite legale în exercitarea recursului, precum și sancțiunea corelativă nerespectării limitelor încalcă dreptul la acces liber la instanță, la un proces echitabil și la un recurs efectiv.

23.

Totodată, față de situația de fapt din cele patru cauze în care a fost invocată prezenta excepție, Curtea reține că în trei dintre acestea autorul a avut acces la judecarea cauzei în fond, apel și recurs, iar în una dintre cauze, având ca obiect o acțiune în contencios administrativ, a avut acces la două grade de jurisdicție, fond și recurs.

24.

Cu privire la pretinsa încălcare a

art. 21 din Constituție

privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, astfel cum acesta se interpretează, potrivit

art. 20 , și prin prisma dispozițiilor

art. 6

- Dreptul la un proces echitabil și ale

art. 13

- Dreptul la un recurs efectiv din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , precum și a prevederilor constituționale ale

art. 24

- Dreptul la apărare, Curtea Constituțională a stabilit, la nivel de principiu, printr-o jurisprudență constantă, că reglementarea procedurii de judecată este de competența legiuitorului, conform

art. 126 alin. (2) din Constituție , acesta având o largă marjă de apreciere, în măsura în care se conformează dispozițiilor

Constituției

(a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018). Curtea a statuat, prin

Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, că, de principiu, este de competența exclusivă a legiuitorului să instituie regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești. Este, de altfel, o soluție care rezultă în mod categoric din dispozițiile

art. 126 alin. (2)

și ale

art. 129 din Constituție . Judecătorul „spune dreptul“ pentru soluționarea unui litigiu, dar numai în formele și în condițiile procedurale instituite de lege. În consecință, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură ca modalități de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege. De asemenea, Curtea a reținut că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părților interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătorești considerate defavorabile, iar lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunțate în instanță echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiție devenind astfel un drept iluzoriu și teoretic (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 192 din 3 aprilie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014, paragraful 13,

Decizia nr. 375 din 7 iunie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 22 august 2016, paragrafele 38 și 39, sau

Decizia nr. 711 din 6 decembrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 7 martie 2017, paragraful 16).

25.

Aplicând considerentele mai sus enunțate la dispozițiile

art. 486 alin. (1) lit. d)

și

alin. (3) , ale

art. 487 alin. (1)

și ale

art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă , Curtea constată că prevederile criticate sunt norme de procedură, instituind reguli de desfășurare a procesului civil, și, prin urmare, se circumscriu jurisprudenței mai sus citate, care rămâne valabilă și în prezenta cauză, limitările accederii la calea extraordinară de atac a recursului conformându-se dispozițiilor

Constituției

în ceea ce privește respectarea dreptului de acces la instanță, la căi de atac, precum și respectarea dreptului la un proces echitabil.

26.

Cu privire la dispozițiile

art. 489 alin. (2) din Codul de procedură civilă

se observă că instanța de contencios constituțional s-a pronunțat prin mai multe decizii în sensul că prin reglementarea instituției nulității, ca sancțiune procedurală aplicabilă titularului unei cereri de recurs care nu a fost motivată cu respectarea cerințelor impuse de lege, nu este încălcat accesul liber la justiție și nici dreptul la un recurs efectiv (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 83 din 27 februarie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 3 iulie 2018, paragraful 29, sau

Decizia nr. 350 din 27 iunie 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 708 din 2 august 2023, paragrafele 18 și 19).

27.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale cu privire la analiza textelor ce formează obiectul controlului de constituționalitate, atât soluțiile, cât și considerentele cuprinse în deciziile antemenționate își păstrează în mod corespunzător valabilitatea și în cauza de față, excepția care face obiectul prezentei cauze fiind neîntemeiată.

28.

Cu privire la celelalte dispoziții constituționale și convenționale menționate în susținerea excepției, Curtea observă că invocarea acestora este doar formală, nefiind motivată pretinsa relație de contrarietate între normele criticate și cele de referință indicate. În acest sens, Curtea a statuat, prin

Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, că simpla enumerare a unor dispoziții constituționale sau convenționale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituționalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepției de neconstituționalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanța de control constituțional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituționalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012).

29.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Nistor Isai Faur în Dosarul nr. 1.040/108/2020 al Curții de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal și în dosarele nr. 16.369/55/2018, nr. 19.567/325/2016 și nr. 6.067/55/2019 ale Curții de Apel Timișoara - Secția I civilă și constată că dispozițiile

art. 486 alin. (1) lit. d)

și

alin. (3) , ale

art. 487 alin. (1) , ale

art. 488 alin. (1)

și ale

art. 489 alin. (2) din Codul de procedură civilă

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal și Curții de Apel Timișoara - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 4 decembrie 2025.