Decizia nr. 573/2025

Articolul 84

alin. (3^1)-(3^4) din Legea nr. 1/2011 :

(3^1)

Elevilor de nivel liceal care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu la filiera/profilul/specializarea solicitată li se decontează cheltuielile de transport din bugetul Ministerului Educației Naționale, prin unitățile de învățământ la care sunt școlarizați, pe bază de abonament, în limita a 50 de km, sau li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a 8 călătorii dus-întors pe semestru, dacă locuiesc la internat sau în gazdă.

(3^2)

Prin derogare de la prevederile

art. 43 lit. b) din Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007 , cu modificările și completările ulterioare, tariful maxim per kilometru aferent abonamentului de transport rutier prevăzut la

alin. (3)

și

(3^1)

se stabilește și se actualizează prin hotărâre a Guvernului.

(3^3)

Metodologia de calcul al tarifului maxim prevăzut la alin. (3^2) și valorile aferente se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

(3^4)

Operatorul de transport rutier are obligația să emită abonamente pentru transportul elevilor și să asigure transportul rutier al elevilor potrivit prevederilor alin. (3^2).

–

Articolul 45

alin. (8^2) din Legea nr. 92/2007 :

Constatarea contravențiilor prevăzute la

alin. (7^1)

în ceea ce privește asigurarea facilității de transport rutier contra cost de persoane și aplicarea sancțiunilor contravenționale se fac de către agenți constatatori din Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (I.S.C.T.R.) potrivit legislației în vigoare.

–

Articolul 45

alin. (7^1) din Legea nr. 92/2007 , la care face referire textul mai sus reprodus, prevede următoarele:

Constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 4.000 lei la 6.000 lei operatorii de transport rutier pentru următoarele fapte:

a)

nerespectarea obligației de a emite abonamente pentru serviciul public de transport rutier al elevilor, potrivit

art. 84 alin. (3^4) din Legea educației naționale nr. 1/2011 , cu modificările și completările ulterioare;

b)

nerespectarea obligației de a asigura transportul rutier al elevilor potrivit

art. 84 alin. (3^4) din Legea nr. 1/2011 , cu modificările și completările ulterioare.

15.

În opinia autoarelor excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din

Constituție

cuprinse în

art. 1 alin. (5)

privind principiul legalității în componenta sa referitoare la calitatea legii,

art. 21 alin. (3)

privind accesul liber la justiție,

art. 44 alin. (1)

și

(2)

privind dreptul de proprietate privată, astfel cum sunt interpretate, potrivit

art. 20 alin. (1) din Constituție , și prin prisma exigențelor

art. 1 din Primul Protocol adițional

la

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind protecția proprietății ,

art. 45

privind libertatea economică,

art. 53

privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți,

art. 120-122

privind administrația publică locală și

art. 135

privind economia.

16.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că autoarele acesteia, societăți de transport local, județean și interjudețean, susțin că textele criticate sunt lipsite de claritate și previzibilitate. Față de aceste critici, în jurisprudența sa, Curtea a statuat constant că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar și precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens,

Decizia Curții Constituționale nr. 903 din 6 iulie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010,

Decizia Curții Constituționale nr. 743 din 2 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011,

Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau

Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013). În cauză, reglementarea criticată stabilește în mod previzibil dreptul elevilor la decontarea transportului și obligația operatorilor de transport de a emite abonamente, fiind completată de hotărârile Guvernului privind metodologia și tariful maxim. Prin urmare, din această perspectivă nu se poate reține o încălcare a

art. 1 alin. (5) din Constituție .

17.

În opinia autoarelor, lipsa precizării cu suficientă claritate a obligațiilor ce le revin operatorilor de transport rutier afectează garanțiile constituționale și convenționale ce caracterizează dreptul de acces liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, inclusiv în componenta privind dreptul la apărare, fiind astfel încălcate prevederile constituționale ale

art. 21

și

24 din Constituție . Față de aceste critici, Curtea observă că textele de lege criticate nu conțin reguli de procedură aplicabile în cadrul unor procese soluționate de instanțele judecătorești, ci reprezintă dispoziții de drept substanțial, care vizează, în esență, decontarea cheltuielilor de transport pentru elevii de nivel liceal care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu la filiera/profilul/specializarea solicitată și obligația operatorilor de transport rutier să emită abonamente pentru transportul acestora și să asigure transportul lor rutier. Ca atare, prevederile constituționale menționate nu au relevanță în motivarea pretinsei neconstituționalități.

18.

În ceea ce privește pretinsa încălcare a

art. 44 din Constituție , referitor la dreptul de proprietate privată, autoarele excepției susțin că prin plafonarea tarifului și lipsa compensațiilor se afectează patrimoniul operatorilor de transport. Sub acest aspect, Curtea reamintește că însăși

Constituția

statuează, în

alin. (1) al art. 44 , că atât conținutul, cât și limitele acestui drept sunt stabilite de lege. Având în vedere aceste prevederi, Curtea a reținut că dreptul de proprietate nu este unul absolut și poate fi supus limitărilor justificate de interesul general ( Decizia nr. 295 din 18 mai 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 10 iunie 2022, paragraful 167, sau

Decizia nr. 662 din 11 noiembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2015, paragraful 32). În cauză, Curtea constată că măsura criticată a vizat asigurarea accesului la educație și sprijinirea elevilor în ceea ce privește facilitarea utilizării de către aceștia a mijloacelor de transport, fără a aduce însă atingere dreptului de proprietate al operatorilor de transport.

19.

Referitor la presupusa încălcare a

art. 45

privind libertatea economică, Curtea reține că această libertate nu are caracter absolut, legiuitorul fiind competent să stabilească reguli privind desfășurarea activităților economice, în considerarea protejării unui interes public. În jurisprudența sa, Curtea a statuat că asemenea măsuri sunt constituționale în măsura în care urmăresc un scop legitim, sunt adecvate realizării acestuia și păstrează un just echilibru între interesul public urmărit și interesele economice (a se vedea

Decizia nr. 282 din 8 mai 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 16 iulie 2014, paragraful 16). În cauza de față, plafonarea tarifului maximal per kilometru pentru abonamentele de transport ale elevilor urmărește un scop legitim, respectiv asigurarea accesului efectiv la educație al elevilor care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu. Măsura este adecvată, întrucât are aptitudinea abstractă de a atinge scopul urmărit și în același timp este necesară întrucât limitează costurile suportate de elevi și familiile acestora, prevenind astfel riscul practicării unor tarife excesive. Totodată, Curtea constată că măsura este proporțională în sens strict, întrucât asigură un just echilibru între interesele de ordin general și individual, stabilind așadar un mod de exercitare a libertății economice în coordonatele unui raport echitabil între cele două interese concurente. Stabilirea unui plafon tarifar care permite continuarea activității economice în condiții previzibile nu pune în discuție suprimarea libertății economice a operatorilor de transport și nu afectează substanța acesteia, ci stabilește un plafon tarifar care permite continuarea activității economice în condiții previzibile. Prin urmare, dispozițiile legale criticate nu aduc atingere prevederilor constituționale ale

art. 45 .

20.

În ceea ce privește critica prin raportare la dispozițiile

art. 120-122 din Constituție

privind principiile administrației publice locale, cu referire în special la principiul descentralizării și cel al autonomiei locale, se susține că Guvernul a preluat competențele autorităților locale, în condițiile în care

art. 84 alin. (3^2) din Legea nr. 1/2011

prevede că tariful maxim per kilometru aferent abonamentului de transport rutier prevăzut la

alin. (3)

și

(3^1)

se stabilește și se actualizează prin hotărâre a Guvernului, iar nu prin hotărâre a consiliilor locale, consiliilor județene, a Consiliului General al Municipiului București sau a adunării generale din cadrul asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, după caz, așa cum se prevede în

art. 43 lit. b) din Legea nr. 92/2007 , cu modificările și completările ulterioare, iar metodologia de calcul al tarifului maxim, precum și valorile aferente se aprobă prin hotărâre a Guvernului. Față de aceste critici, Curtea reține că, în jurisprudența sa, a arătat că principiul autonomiei locale nu exclude existența unor reglementări unitare la nivel central în domenii de interes național. De exemplu, prin

Decizia nr. 154 din 30 martie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 mai 2004, Curtea a statuat că principiul autonomiei locale nu presupune totala independență și competența exclusivă a autorităților publice din unitățile administrativ-teritoriale, ci acestea sunt obligate să se supună reglementărilor legale general valabile pe întreg teritoriul țării și dispozițiilor legale adoptate pentru protejarea intereselor naționale. În cauză, transportul elevilor are un asemenea caracter încât este justificată opțiunea legiuitorului de a da în competența Guvernului stabilirea elementelor mai sus arătate.

21.

Cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor constituționale ale

art. 135

privind economia, Curtea reține că economia de piață se întemeiază pe libertatea economică, dar nu exclude posibilitatea intervenției statului prin măsuri de reglementare, atunci când acestea sunt justificate de protejarea unor interese generale, astfel cum Curtea a statuat în jurisprudența sa (a se vedea

Decizia nr. 227 din 27 aprilie 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 17 iulie 2023, paragrafele 13 și 14). În cauza de față, dispozițiile de lege criticate se circumscriu domeniului politicilor sociale și de transport și urmăresc asigurarea accesului efectiv la educație al elevilor, constituind o opțiune a legiuitorului în marja sa de apreciere. Limitările aduse operatorilor economici sunt justificate de interesul general și nu afectează principiile fundamentale ale economiei de piață. Prin urmare, Curtea constată că nu sunt încălcate prevederile

art. 135 din Constituție .

22.

Având în vedere cele expuse, Curtea Constituțională reține că

art. 53 din Constituție , invocat de către autoarele excepției de neconstituționalitate, nu are incidență în cauză.

23.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 84 alin. (3^4)

prin prisma pretinsei încălcări a prevederilor constituționale mai sus menționate, Curtea observă că acestea instituie obligația operatorilor de transport rutier de a emite abonamente pentru transportul elevilor și de a asigura transportul acestora potrivit

alin. (3^1) . Or, obiectul litigiului de față îl constituie anularea

Hotărârii Guvernului nr. 863/2016

pentru aprobarea

Metodologiei

de calcul și stabilirea tarifului maxim per kilometru aferent abonamentului de transport prevăzut la

alin. (3) al art. 84 din Legea educației naționale nr. 1/2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 943 din 23 noiembrie 2016, prin care a fost aprobată metodologia de calcul și stabilire a tarifului maxim per kilometru pentru transportul elevilor, iar nu conduita operatorilor de transport sau modul concret de emitere a abonamentelor. Din actele dosarului nu rezultă că s-ar fi pus în discuție aplicarea sau refuzul aplicării obligației prevăzute de

alin. (3^4) , astfel că dispozițiile criticate nu sunt incidente în soluționarea cauzei.

24.

În ceea ce privește criticile referitoare la pretinsa lipsă de precizie a dispozițiilor

art. 45 alin. (8^2) din Legea nr. 92/2007 , potrivit cărora constatarea contravențiilor prevăzute la

alin. (7^1)

în ceea ce privește asigurarea facilității de transport rutier contra cost de persoane și aplicarea sancțiunilor contravenționale se fac de către agenți constatatori din Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (I.S.C.T.R.), Curtea reține că acestea reglementează exclusiv competența Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier de a constata contravenții și de a aplica sancțiuni. Or, obiectul litigiului de față îl constituie anularea

Hotărârii Guvernului nr. 863/2016 , prin care a fost aprobată

metodologia

de calcul și stabilire a tarifului maxim per kilometru pentru transportul elevilor, iar nu constatarea ori sancționarea unor contravenții. Din actele dosarului nu rezultă că s-ar fi pus în discuție aplicarea vreunei sancțiuni contravenționale, astfel că dispozițiile criticate nu sunt incidente în soluționarea cauzei. Întrucât textul de lege supus controlului nu are legătură cu litigiul pendinte, analiza sa ar echivala cu un control abstract disimulat, ceea ce contravine dispozițiilor

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 . Ar avea, întradevăr, legătură dacă obiect al litigiului ar fi anularea unor procese-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute la

alin. (7^1)

în ceea ce privește asigurarea facilității de transport rutier contra cost de persoane, fiindcă într-o asemenea situație s-ar pune problema analizării calității legii, în vederea determinării precise a elevilor care beneficiază de facilitatea în discuție (a se vedea

Decizia nr. 381 din 18 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 917 din 8 octombrie 2020, paragraful 26, și

Decizia nr. 805 din 7 decembrie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 14 martie 2022, paragraful 31).

25.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 84 alin. (3^4) din Legea educației naționale nr. 1/2011

și ale

art. 45 alin. (8^2) din Legea serviciilor publice de transport persoane în unitățile administrativ-teritoriale nr. 92/2007 , excepție ridicată de Societatea Intertranscom - S.R.L. din Buhuși și alte societăți de transport în Dosarul nr. 5.711/2/2017/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.

2.

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de aceleași autoare în același dosar al aceleiași instanțe și constată că dispozițiile

art. 84 alin. (3^1)

-

(3^3) din Legea educației naționale nr. 1/2011

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 6 noiembrie 2025.