Decizia nr. 422/2025

Elena-Simina Tănăsescu

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dacian-Cosmin Dragoș

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Andreea Costin

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Laurențiu Sorescu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a sintagmei „prin încheiere nesupusă niciunei căi de atac“ din cuprinsul

art. 913 alin. (2) din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Geanina Bălbărău în Dosarul nr. 578/231/2020 al Tribunalului Brăila - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.194D/2020.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens arată, în esență, că norma criticată vizează o măsură de ocrotire a minorului în contextul în care orice măsură care privește contactul dintre minor și o persoană apropiată implică asistarea de către un specialist care trebuie să faciliteze trecerea mai ușoară a minorului peste potențialul conflict dintre persoanele interesate să păstreze legătura cu acesta. Astfel cum rezultă și din Hotărârea din 10 decembrie 2021 pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Abdi Ibrahim împotriva Norvegiei, statul are obligația de a se asigura că ia măsurile necesare pentru a menține contactul dintre minor și o persoană apropiată cu ascultarea acestuia, așa cum prevede și legislația națională. O cale de atac ar putea afecta celeritatea procedurii, precum și relația minorului cu creditorul și ar aduce prejudicii dezvoltării personale a minorului, în contextul în care există obligația ca astfel de proceduri să se desfășoare rapid. De asemenea, legiuitorul are posibilitatea de a nu reglementa o cale de atac în condițiile în care nu există un drept la dublu grad de jurisdicție în materie civilă.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Decizia civilă nr. 28 din 24 noiembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 578/231/2020, Tribunalul Brăila - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a sintagmei „prin încheiere nesupusă niciunei căi de atac“ din cuprinsul

art. 913 alin. (2) din Codul de procedură civilă . Excepția a fost invocată de Geanina Bălbărău într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva încheierii prin care a fost admisă cererea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea și a fost dispusă consilierea psihologică a minorului pentru o perioadă de 3 luni.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, deoarece încalcă accesul liber la justiție, precum și dreptul la un proces echitabil, prin faptul că lipsa oricărui control de legalitate poate conduce la favorizarea uneia dintre părți sau la existența unor abuzuri prin pronunțarea unor hotărâri nelegale. Or, legiuitorul trebuie să asigure părților interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătorești considerate defavorabilă, lipsa acesteia echivalând cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiție devenind astfel un drept iluzoriu și teoretic. Exercitarea căilor de atac are ca efect punerea în mișcare a controlului judiciar îndeplinit de instanțele superioare asupra hotărârilor instanțelor inferioare și este guvernată de principiul legalității căilor de atac prevăzut și de

art. 129 din Constituție , care se referă la elemente precum obiectul căii de atac, subiectele acesteia, termenele de exercitare, ordinea în care acestea se exercită.

6.

În continuare, arată că minorii se bucură de măsuri suplimentare de protecție a drepturilor lor, iar interzicerea expresă a exercitării oricărei căi de atac într-o cauză cu implicație directă în executarea minorului suprimă orice drept garantat de Constituție pentru asigurarea unui proces echitabil și de exercitare a căilor de atac.

7.

Tribunalul Brăila - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată.

8.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

10.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă sintagma „prin încheiere nesupusă niciunei căi de atac“ din cuprinsul

art. 913 alin. (2) din Codul de procedură civilă , care are următorul conținut: „Reprezentantul direcției generale de asistență socială și protecția copilului va sesiza instanța competentă de la locul unde se află minorul, pentru ca aceasta să dispună, în funcție de vârsta copilului, un program de consiliere psihologică, pentru o perioadă ce nu poate depăși 3 luni. Cererea se soluționează de urgență în camera de consiliu, prin încheiere nesupusă niciunei căi de atac, pronunțată cu citarea părinților și, după caz, a persoanei la care se află copilul. Dispozițiile legale privind ascultarea copilului rămân aplicabile.“

12.

În susținerea excepției de neconstituționalitate sunt invocate prevederile constituționale cuprinse în

art. 21

- Accesul liber la justiție care se interpretează potrivit

art. 20 alin. (2) din Constituție

și prin prisma

art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în

art. 49

- Protecția copiilor și a tinerilor și în

art. 129

- Folosirea căilor de atac.

13.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că dispozițiile legale criticate dispun, pentru situația în care minorul este cel care se opune la executare, cu privire la una dintre măsurile pe care legiuitorul le-a stabilit în vederea ducerii la îndeplinire a obligației stabilite prin titlul executoriu. Acestea fac parte din procedura de executare a hotărârilor judecătorești referitoare la minori reglementată de dispozițiile

art. 910 - 914 din Codul de procedură civilă . Din analiza textelor legale ce reglementează această procedură, Curtea a reținut, în jurisprudența sa, că legiuitorul a prevăzut mai multe măsuri graduale ca intensitate menite să constrângă debitorul obligației de încredințare a minorului să execute obligația prevăzută în titlul executoriu, prin intermediul instanței de judecată, inclusiv prin aplicarea unei sancțiuni pecuniare, respectiv aplicarea penalităților, ori constrângerea debitorului cu aplicarea unei sancțiuni penale. Referitor la posibilitatea de a influența comportamentul minorului în sensul de a-l respinge pe părintele care a câștigat procesul, Curtea a reținut că legiuitorul a prevăzut, în funcție de vârsta copilului, un program de consiliere psihologică pentru o perioadă ce nu poate depăși 3 luni, la finalizarea căruia psihologul numit de instanță va întocmi un raport. După primirea raportului, executorul judecătoresc va relua procedura executării silite (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 18 din 15 ianuarie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 685 din 20 august 2019, paragrafele 15 și 16).

14.

Cu privire la această procedură, Curtea a reținut, prin decizia anterior menționată, că nu încalcă dreptul la un proces echitabil garantat constituțional și convențional. Dispozițiile

art. 21 alin. (3) din Constituție

prevăd judecarea proceselor în mod echitabil și soluționarea lor într-un termen rezonabil, drept consfințit și de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Procesul echitabil constituie o garanție a principiului legalității, iar termenul rezonabil, o garanție a faptului că justiția asigură realizarea drepturilor și libertăților cetățenilor, cu eliminarea tergiversărilor și a mijloacelor șicanatoare. Or, procedura legală criticată instituie suficiente garanții pentru asigurarea unui proces echitabil și a termenului rezonabil.

15.

În continuare, Curtea reține că, potrivit prevederilor legale criticate, cererea pentru stabilirea programului de consiliere psihologică formulată de reprezentantul direcției generale de asistență socială și protecția copilului se soluționează de instanța judecătorească competentă, de urgență, în camera de consiliu, prin încheiere nesupusă niciunei căi de atac, pronunțată cu citarea părinților și a persoanei la care se află copilul, precum și cu ascultarea copilului, după caz. Autoarea excepției de neconstituționalitate este nemulțumită de faptul că încheierea astfel pronunțată nu este supusă niciunei căi de atac, considerând că se încalcă astfel accesul liber la justiție, dreptul copiilor la protecție, dar și dreptul la folosirea căilor de atac.

16.

Referitor la această critică, instanța constituțională reține faptul că, în jurisprudența sa, a statuat în mod constant că accesul liber la justiție nu presupune dreptul de acces la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege. Mai mult, nicio dispoziție cuprinsă în Legea fundamentală nu instituie obligativitatea legiuitorului de a garanta parcurgerea, în fiecare cauză, a tuturor gradelor de jurisdicție, ci, dimpotrivă, potrivit

art. 129 din Constituție , căile de atac pot fi exercitate în condițiile legii (a se vedea, de exemplu,

Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994,

Decizia nr. 66 din 14 aprilie 1997 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 24 decembrie 1997,

Decizia nr. 1.137 din 13 septembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 5 octombrie 2011, sau

Decizia nr. 396 din 26 aprilie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 31 mai 2012).

17.

Așadar, faptul că încheierea nu este supusă niciunei căi de atac nu este de natură să încalce accesul liber la justiție și nici dreptul la folosirea căilor de atac, având în vedere că procedura de punere în executare a hotărârilor judecătorești și a altor titluri referitoare la minori este o procedură caracterizată de celeritate și care reclamă protejarea interesului superior al minorului. În cadrul procedurii sunt stabilite termene scurte de îndeplinire a actelor de executare, ceea ce este în concordanță cu prevederile

art. 263 alin. (4) din Codul civil , potrivit cărora procedurile referitoare la copii trebuie să se desfășoare într-un timp rezonabil, astfel încât interesul superior al copilului și relațiile de familie să nu fie afectate.

18.

În acest sens a statuat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 5 decembrie 2002, pronunțată în Cauza Hoppe împotriva Germaniei, paragraful 54, reținând că

art. 8 din Convenție , din punctul de vedere al garanțiilor procedurale, impune și o altă obligație în sarcina statelor, și anume aceea de a soluționa cauzele cu celeritate, întrucât în relația unui părinte cu copilul său trebuie manifestată o diligență excepțională, având în vedere faptul că trecerea timpului poate reprezenta o soluționare de facto a cauzei.

19.

Totodată, Curtea reține că etapa de consiliere psihologică, prin care se decelează cu claritate opțiunea reală a minorului, este încuviințată de instanța judecătorească, tocmai în vederea asigurării protejării interesului superior al copilului, care nu poate fi obligat, contra refuzului său, să aibă relații personale cu părintele creditor. Copilul nu poate fi sancționat pentru că nu mai dorește să aibă relații personale cu unul dintre părinți, dar această dorință a sa este analizată cu ajutorului unui psiholog specializat capabil să deceleze opiniile reale ale minorului de atitudinile condiționate de un eventual conflict de loialitate sau de manipularea părintelui căruia i-a fost încredințat copilul. Autoritățile competente trebuie să acționeze cu celeritate în sensul rezolvării acestor situații delicate care țin de viața de familie (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 18 din 15 ianuarie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 685 din 20 august 2019, paragrafele 24 și 28).

20.

Așadar, legiuitorul a urmărit, pe de o parte, să determine debitorul să își îndeplinească voluntar obligațiile cu privire la minor și, pe de altă parte, să evite expunerea sau supunerea minorului unor acte de executare care i-ar putea dăuna, fiind interzis oricărei persoane, potrivit

art. 911 alin. (4) din Codul de procedură civilă , să bruscheze minorul sau să exercite presiuni asupra lui pentru a se realiza executarea. Având în vedere că în ipoteza normei criticate chiar minorul este cel care se opune la executare, legiuitorul a recurs la instituirea programului de consiliere psihologică, norma fiind în acord cu interesul superior al acestuia, iar procedura de stabilire a programului este caracterizată prin celeritate.

21.

Referitor la prevalența interesului superior al copilului, Curtea a reținut, prin

Decizia nr. 18 din 15 ianuarie 2019 , precitată, paragrafele 20-22, că instanța de la Strasbourg a statuat că respectul pentru viața familială implică, în materia separației copiilor de părinți, obligația pozitivă a statului de a lua toate măsurile necesare, atât pentru a menține legăturile personale, cât și pentru a reuni copilul cu părintele său, ținând cont de interesul superior al minorului (Hotărârea din 7 august 1996, pronunțată în Cauza Johansen împotriva Norvegiei,

paragraful 52, și Hotărârea din 24 martie 1988, pronunțată în Cauza Olsson împotriva Suediei, paragraful 71).

22.

În concluzie, Curtea observă că există suficiente prevederi legale în procedura menționată care se constituie implicit sau explicit în drepturi ale minorului asupra căruia poartă executarea, și anume dreptul minorului ca la executare să participe obligatoriu un reprezentant al direcției generale de asistență socială și protecția copilului și, atunci când este necesar, un psiholog; dreptul minorului de a nu fi bruscat și de a nu face obiectul presiunilor pentru realizarea executării; dreptul minorului de a refuza să îl părăsească pe debitor; libertatea minorului de a-și manifesta aversiunea față de creditor; dreptul minorului la consiliere psihologică. Toate aceste prevederi conduc la concluzia că minorul nu poate fi considerat doar un simplu obiect al executării silite directe reglementate în

titlul III al cărții a V-a a Codului de procedură civilă

(a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 696 din 12 decembrie 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 din 8 martie 2024, paragraful 15).

23.

De aceea, sintagma criticată nu contravine dispozițiilor constituționale și convenționale invocate, scopul urmărit de legiuitor fiind ducerea la îndeplinire întocmai și cu bună-credință a obligațiilor ce revin statului, ca urmare a tratatelor la care este parte.

24.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Geanina Bălbărău în Dosarul nr. 578/231/2020 al Tribunalului Brăila - Secția I civilă și constată că sintagma „prin încheiere nesupusă niciunei căi de atac“ din cuprinsul

art. 913 alin. (2) din Codul de procedură civilă

este constituțională în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Brăila - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 14 octombrie 2025.