Decizia nr. 661/2025

Elena-Simina Tănăsescu

- președinte

Asztalos Csaba-Ferenc

- judecător

Mihai Busuioc

- judecător

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dacian-Cosmin Dragoș

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Claudia-Ilona Dascălu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 211 lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011 , excepție ridicată de Radu Ciprian Harja în Dosarul nr. 580/117/2020 al Curții de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.224D/2021.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale, respectiv

Decizia nr. 333 din 9 iulie 2024

și

Decizia nr. 5 din 28 ianuarie 2025 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea din 7 iunie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 580/117/2020, Curtea de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 211 lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011 . Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Radu Ciprian Harja într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de acordare a unor despăgubiri de către angajator, pentru săvârșirea unor fapte de discriminare salarială.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile

art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011

sunt neconstituționale, deoarece legiuitorul nu a impus obligativitatea ca termenul de promovare a acțiunii în justiție îndreptate împotriva angajatorului să fie calculat de la momentul în care salariații păgubiți ar fi cunoscut săvârșirea actului de discriminare sau de la momentul în care acest act sa produs în concret (data plății efectuate).

6.

Raportat la principiul constituțional privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil se arată că normele criticate sunt susceptibile să ridice probleme de constituționalitate în ceea ce privește momentul de la care se poate demara în justiție o acțiune pentru plata unor despăgubiri ca urmare a unei discriminări. În susținerea acestei critici este invocată

Decizia Curții Constituționale nr. 670 din 18 mai 2011 .

7.

De asemenea, în opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate nu clarifică dacă data producerii pagubei este data la care un angajator a efectuat o plată discriminatorie sau data aferentă unei indemnizații lunare pentru care plata discriminatorie s-a realizat. În speță, angajatorul a achitat în luna decembrie 2019 sume reprezentând diferențe salariale aferente perioadei 2010-2015. Or, dacă se apreciază că termenul pentru formularea acțiunii curge de la data scadențelor lunare a salariilor (pentru care s-au achitat diferențe), atunci față de autorul excepției sunt lipsite de orice efecte remediile juridice reglementate de prevederile legale criticate.

8.

Curtea de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece dispozițiile legale criticate au mai format obiectul controlului de constituționalitate, prin prisma unor critici asemănătoare, Curtea Constituțională constatând constituționalitatea acestor dispoziții prin raportare la normele constituționale și convenționale invocate. Instanța amintește, în acest sens, mai multe decizii ale Curții Constituționale (spre exemplu,

Decizia nr. 580 din 14 iulie 2020 ,

Decizia nr. 605 din 22 septembrie 2016

sau

Decizia nr. 38 din 5 februarie 2013 ) și ale Curții Europene a Drepturilor Omului (spre exemplu, Hotărârea din 10 mai 2001, pronunțată în Cauza Z și alții împotriva Regatului Unit).

9.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 211 lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 31 august 2012.

13.

Curtea observă că, ulterior sesizării sale,

Legea nr. 62/2011

a fost abrogată, în ansamblul său, prin

art. 189 din Legea privind dialogul social nr. 367/2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1238 din 22 decembrie 2022.

14.

Însă, în aplicarea

Deciziei Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit căreia sunt supuse controlului de constituționalitate dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, Curtea urmează să analizeze constituționalitatea dispozițiilor

art. 211 lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011 , în redactarea care produce efecte juridice în prezenta cauză, aceasta fiind următoarea: „Cererile pot fi formulate de cei ale căror drepturi au fost încălcate după cum urmează: (...) c) plata despăgubirilor pentru pagubele cauzate și restituirea unor sume care au format obiectul unor plăți nedatorate pot fi cerute în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.“

15.

În opinia autorului excepției, normele legale criticate contravin dispozițiilor din

Constituție

cuprinse în

art. 1 alin. (5)

în componenta sa privind previzibilitatea legii,

art. 16

privind egalitatea în drepturi,

art. 21

privind accesul liber la justiție și

art. 24

privind dreptul la apărare, astfel cum acestea se interpretează, în temeiul

art. 20

referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, prin prisma exigențelor

art. 14

privind interzicerea discriminării, respectiv

art. 6

privind dreptul la un proces echitabil din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , precum și dispozițiilor cuprinse în

art. 17

privind interzicerea abuzului de drept și

art. 18

privind restrângerile ce pot fi aduse drepturilor și libertăților din

Convenție . De asemenea, este invocată încălcarea art. 9 alin. (1) din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă și ale

art. 47 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene .

16.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că textul de lege criticat, potrivit căruia plata despăgubirilor pentru pagubele cauzate și restituirea unor sume care au format obiectul unor plăți nedatorate pot fi cerute în termen de 3 ani de la data producerii pagubei, a mai constituit obiect al controlului de constituționalitate exercitat prin prisma unor critici similare celor formulate în prezenta cauză (a se vedea, spre exemplu,

Decizia nr. 5 din 28 ianuarie 2025 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 10 iulie 2025,

Decizia nr. 333 din 9 iulie 2024 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1230 din 6 decembrie 2024,

Decizia nr. 513 din 5 octombrie 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 23 februarie 2024,

Decizia nr. 512 din 5 octombrie 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 184 din 6 martie 2024, sau

Decizia nr. 580 din 14 iulie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 990 din 27 octombrie 2020).

17.

Curtea a reținut că termenul prevăzut de

art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011

vizează, deopotrivă, atât acțiunile în justiție ale salariaților, cât și pe cele ale angajatorului. De asemenea, stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție este în atribuția legiuitorului, fără ca prin aceasta să se încalce principiul legalității, consacrat de

art. 1 alin. (5) din Constituție

(a se vedea

Decizia nr. 512 din 5 octombrie 2023 , precitată, paragrafele 34 și 35).

18.

Curtea a constatat caracterul neîntemeiat al criticii de neconstituționalitate raportate la dispozițiile

art. 16 din Constituție

și bazate pe instituirea unui cadru legislativ discriminator privind acordarea posibilității obținerii unor hotărâri judecătorești de recunoaștere a unor drepturi bănești pentru anumite categorii de personal din justiție. Referitor la semnificația

art. 16 alin. (1) din Constituție , Curtea a statuat, cu valoare de principiu, prin

Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, că principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite și, în același timp, acesta nu exclude ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. În consecință, un tratament diferit trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice.

19.

Ținând cont de această jurisprudență, Curtea a reținut că norma legală supusă controlului de constituționalitate, potrivit căreia acțiunea în răspundere patrimonială a angajatului se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei, nu contravine dispozițiilor

art. 16 din Constituție , neinstituind nici privilegii și nici discriminări (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 580 din 14 iulie 2020 , precitată, paragrafele 20 și 21).

20.

De asemenea, Curtea a statuat la paragraful 11 din

Decizia nr. 580 din 14 iulie 2020

că instituția prescripției, în general, și termenele în raport cu care aceasta își produce efectele nu pot fi considerate de natură să îngrădească accesul liber la justiție, finalitatea lor fiind, dimpotrivă, de a-l facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării în condiții optime a acestui drept constituțional, prevenindu-se eventualele abuzuri și limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilității și securității raporturilor juridice civile. Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. Departe de a constitui o negare a dreptului în sine, asemenea exigențe dau expresie ordinii de drept, absolutizarea exercițiului unui anumit drept având consecință fie negarea, fie amputarea drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul este ținut să le acorde ocrotire, în egală măsură. Curtea Constituțională a amintit și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 10 mai 2001, pronunțată în Cauza Z și alții împotriva Regatului Unit, paragraful 93, în care s-a reținut că

art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

poate fi invocat de orice persoană care consideră că a existat o ingerință ilegală în privința exercițiului unuia dintre drepturile sale având caracter civil, adăugând însă că dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut și că acesta poate fi supus unor restricții legitime, cum ar fi termenele legale de prescripție (a se vedea

Decizia nr. 580 din 14 iulie 2020 , paragraful 23).

21.

Referitor la modalitatea concretă de calcul al termenului de promovare a acțiunii în justiție îndreptate împotriva angajatorului, Curtea a constatat că aceste susțineri vizează, în realitate, o chestiune de competența instanței judecătorești, referitoare la interpretarea și aplicarea concretă a dispozițiilor de lege criticate la situația dedusă judecății.

22.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, considerentele și soluția deciziilor precitate își păstrează în mod corespunzător valabilitatea și în prezenta cauză.

23.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A. d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Radu Ciprian Harja în Dosarul nr. 580/117/2020 al Curții de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale și constată că dispozițiile

art. 211 lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 25 noiembrie 2025.