Raportul nr. 4560/2026
privind verificarea legalității veniturilor și cheltuielilor electorale ale Partidului România în Acțiune, cu ocazia alegerilor locale parțiale din data de 7.12.2025
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
- extras -
În conformitate cu prevederile
art. 42 alin. (1)
și ale
art. 44 alin. (1) ,
(4)
și
(6) din Legea nr. 334/2006
privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în perioada 8.01.2026-6.03.2026 s-a desfășurat misiunea de control referitoare la verificarea legalității veniturilor și cheltuielilor electorale înregistrate de Partidul România în Acțiune, efectuate cu ocazia alegerilor locale parțiale din data de 7 decembrie 2025.
I.
Constatări Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor puse la dispoziția echipei de control pentru campania electorală aferentă alegerilor locale parțiale din data de 7 decembrie 2025 s-a constatat:
–
contribuțiile electorale au fost în cuantum de 11.000,00 lei, doar din surse de finanțare private, din care: • 1.000,00 lei - venituri proprii ale candidaților;
• 10.000,00 lei - contribuții ale formațiunii politice din activitatea curentă;
–
cheltuielile electorale au fost în cuantum de 10.701,80 lei, din care: • cheltuieli pentru producția și difuzarea materialelor de propagandă electorală online în cuantum de 3.000,00 lei;
• cheltuieli pentru afișe electorale în cuantum de 5.000,00 lei;
• cheltuieli pentru broșuri, pliante și alte materiale de propagandă electorală tipărite în cuantum de 2.500,00 lei;
• cheltuieli aferente serviciilor de telefonie și internet, cheltuieli de transport și cazare ale candidaților, cheltuieli de hrană, cazare și transport ale voluntarilor și ale membrilor partidului politic, cheltuieli pentru închirierea de spații și echipamente, cheltuieli pentru vestimentația voluntarilor și a membrilor partidului politic inscripționată cu denumirea sau numele competitorului electoral, cheltuieli de protocol destinate organizării de reuniuni electorale, cheltuieli pentru asistență juridică și alte tipuri de consultanță, precum și pentru plata serviciilor mandatarilor financiari în cuantum de 200,00 lei;
• cheltuieli pentru comisioanele bancare în cuantum de 1,80 lei.
Nu a fost solicitată rambursarea cheltuielilor, neîndeplinind condițiile legale prevăzute de
art. 48 alin. (5) din Legea nr. 334/2006
privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, formațiunea politică nefiind astfel îndreptățită să beneficieze de rambursarea sumelor cheltuite în campania electorală, în condițiile legii.
II.
Sancțiuni aplicate Partidul România în Acțiune a fost sancționat cu avertisment ca urmare a nerespectării prevederilor
art. 47 alin. (1)
și ale
art. 36 alin. (3^2) din Legea nr. 334/2006, republicată , cu modificările și completările ulterioare.
București, 23 martie 2026. Nr. 4.560.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.