Metodologie · Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene

Metodologia din 6 mai 2026

de aplicare a reducerilor/corecțiilor financiare individuale

prezumat în vigoare

Data actului
6 mai 2026
Emitent
Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 408 din 14 mai 2026
Citează
3 acte
Structură
8 articole · 8.074 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

ORDINUL nr. 654 din 6 mai 2026 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 14 mai 2026.

Aprobată prin

Capitolul I Obiectul și domeniul de aplicare ale metodologiei

Articolul 1

(1)

Prezenta metodologie stabilește cadrul procedural de aplicare a reducerilor/corecțiilor financiare individuale, în cazul constatării unor abateri/nereguli cu privire la contractele de furnizare de produse/prestare de servicii/execuție de lucrări finanțate din fondurile externe nerambursabile și rambursabile aferente Mecanismului de redresare și reziliență, alocate României prin Planul național de redresare și reziliență, încheiate de beneficiarii privați care nu au obligația de a respecta prevederile legale aplicabile în domeniul achizițiilor publice.

(2)

În cazul constatării unor abateri/nereguli, autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor externe nerambursabile/ rambursabile alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, prevăzute la

art. 10^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2022

privind prevenirea, verificarea și constatarea neregulilor/dublei finanțări, a neregulilor grave apărute în obținerea și utilizarea fondurilor externe nerambursabile/ rambursabile alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora și recuperarea creanțelor rezultate, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 227/2023 , cu modificările și completările ulterioare, au obligația de a stabili reduceri/corecții financiare individuale din cheltuielile efectuate și declarate de beneficiarii privați, pentru acele cheltuieli care nu respectă condițiile de legalitate, regularitate ori conformitate stabilite prin prevederile legislației naționale și a Uniunii Europene în vigoare, în situația în care acestea determină existența unor astfel de cheltuieli.

(3)

Cuantumul reducerilor/corecțiilor financiare individuale aplicabile beneficiarilor privați este prevăzut în

anexa nr. 13 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2022 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 227/2023 , cu modificările și completările ulterioare.

Capitolul II Principii aplicabile

Capitolul III Constatarea abaterilor/neregulilor și aplicarea reducerilor/corecțiilor financiare individuale

Articolul 3

(1)

Acțiunea de identificare și constatare a abaterilor/neregulilor se realizează pe baza analizării documentelor aferente contractelor de furnizare de produse/prestare de servicii/execuție de lucrări finanțate din fondurile externe nerambursabile și rambursabile aferente Mecanismului de redresare și reziliență, alocate României prin Planul național de redresare și reziliență, încheiate de beneficiarii privați care nu au obligația de a respecta prevederile legale aplicabile în domeniul achizițiilor publice.

(2)

Acțiunea de identificare și constatare a abaterilor/ neregulilor rezultate din nerespectarea obligațiilor privind evitarea situațiilor de natură să genereze dubla finanțare și a obligațiilor privind adoptarea de măsuri necesare pentru respectarea principiului DNSH („Do No Significant Harm“) are la bază verificarea existenței declarațiilor pe propria răspundere, astfel cum sunt prevăzute în ghidurile aplicabile emise în cadrul Planului național de redresare și reziliență.

Articolul 4

(1)

Abaterea/Neregula constatată trebuie descrisă factual, clar și complet, cu indicarea circumstanțelor concrete în care a fost săvârșită.

(2)

Abaterea/Neregula constatată trebuie încadrată în tipurile de abateri/nereguli prevăzute în

anexa nr. 13 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2022 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 227/2023 , cu modificările și completările ulterioare.

(3)

Încadrarea se face cu indicarea punctului din

anexa nr. 13 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2022 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 227/2023 , cu modificările și completările ulterioare, prin descrierea abaterii/neregulii și asigurarea corespondenței dintre fapta constatată și dispozițiile anexei menționate anterior.

Articolul 5

(1)

Reducerile/Corecțiile financiare individuale aplicabile beneficiarilor privați se aplică în limitele prevăzute în

anexa nr. 13 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2022 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 227/2023 , cu modificările și completările ulterioare.

(2)

La evaluarea gravității abaterii/neregulii se au în vedere, după caz, următoarele criterii:

a)

impactul asupra utilizării fondurilor în raport cu alegerea procedurii;

b)

măsura în care abaterea/neregula a afectat transparența și a influențat rezultatul procedurii la publicarea și/sau atribuirea contractului de achiziție;

c)

măsura în care abaterea/neregula a creat un risc de limitare a concurenței sau de favorizare a unui operator economic;

d)

ponderea valorii achiziției afectate de neregulă în raport cu valoarea contractului de finanțare.

Articolul 6

(1)

În situația în care sunt constatate mai multe abateri, astfel cum este prevăzut la pct. 7 din

anexa nr. 13 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2022 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 227/2023 , cu modificările și completările ulterioare, se aplică o reducere/corecție financiară individuală în cuantum de 30.000 lei.

(2)

În cazul constatării altor abateri care nu sunt definite în

anexa nr. 13 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2022 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 227/2023 , cu modificările și completările ulterioare, autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene nerambursabile/rambursabile alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, cu rol de verificare și control, aplică reduceri/corecții financiare individuale, în conformitate cu prevederile art. 10^1 alin. (3) din ordonanța de urgență.

Articolul 7

(1)

Reducerea/Corecția financiară individuală se dispune prin nota de constatare a neregulilor și de stabilire a reducerilor/corecțiilor financiare individuale emisă de către coordonatorul național/coordonatorul de reforme și/sau investiții în cadrul căruia funcționează structura cu rol de verificare și control, întocmită conform modelului din

anexa nr. 7 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2022 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 227/2023 , cu modificările și completările ulterioare.

(2)

Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a reducerilor/corecțiilor financiare individuale constituie titlu de creanță și poate fi contestată de beneficiar în termenele și condițiile prevăzute în

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2022 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 227/2023 , cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 8

Recuperarea sumelor individualizate în titlurile de creanță, reprezentând reduceri/corecții financiare individuale aplicabile beneficiarilor privați, se realizează potrivit mecanismelor prevăzute la

art. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2022 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 227/2023 , cu modificările și completările ulterioare.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.