Decizia nr. 388/2025

Elena-Simina Tănăsescu

- președinte

Asztalos Csaba-Ferenc

- judecător

Mihai Busuioc

- judecător

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Raluca-Alexandra Buterez-Fășie

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Laurențiu Sorescu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Suceava în Dosarul nr. 2.115/1/2020/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 6D/2021.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, arătând că textul criticat a mai constituit obiectul controlului de constituționalitate. Reprezentantul Ministerului Public apreciază, în esență, că textul criticat reprezintă, de fapt, o punere în aplicare a dispozițiilor constituționale privind statul de drept și principiul securității raporturilor juridice.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea din 15 decembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 2.115/1/2020/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă . Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Suceava într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de revizuire formulate în temeiul textului de lege criticat.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea excepției susține că textul criticat este neconstituțional dacă se interpretează în sensul că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri nu este admisibilă decât dacă se pune problema unei contrarietăți între dispozitivele respectivelor hotărâri, iar nu și între considerentele acestora.

6.

De asemenea, se arată că dispozițiile criticate creează confuzii la nivel logico-juridic și procedural, iar consecința caracterului echivoc al reglementării este declararea inadmisibilității unei căi de atac, fie ea și extraordinară, din rațiuni care excedează sferei legale a textului criticat, fapt ce contravine

art. 1 alin. (3)

și

(5) din Constituție . Se susține că echivocul reglementării permite inserarea unor condiții pretins legale, care sunt, în realitate, suplimentare, fapt care conduce la restrângerea nelegală a drepturilor fundamentale, respectiv a dreptului la un proces echitabil, a principiului securității raporturilor juridice și a dreptului la un remediu efectiv, prevăzut de

art. 13 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Pentru aceste motive se susține și contrarietatea dintre textul criticat și prevederile constituționale ale

art. 53 .

7.

Se mai arată că textul criticat provoacă grave erori judiciare, de natură să creeze situații juridice contradictorii, generatoare de insecuritate juridică, întrucât au condus la validarea unui titlu de proprietate, deși printr-o hotărâre judecătorească definitivă s-a stabilit că titularul titlului nu este și nu a fost niciodată proprietar al terenului.

8.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă apreciază că excepția invocată este neîntemeiată. Prevederile legale invocate sunt norme de procedură, iar, în conformitate cu

art. 126 alin. (2)

și

art. 129 din Constituție , procedura de judecată și exercitarea căilor de atac sunt stabilite numai prin lege. Sub aspectul încălcării dreptului la un proces echitabil, prevăzut de

art. 21 alin. (3) din Constituție , trebuie avut în vedere că accesul liber la justiție presupune că părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, cu respectarea principiilor fundamentale, or, în speța de față, judecata se desfășoară în fața unei instanțe independente și imparțiale, cu respectarea drepturilor procesuale ale părții. Nu se poate reține nici încălcarea dispozițiilor

art. 53 din Constituție

privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți și ale

art. 13 din Convenția

europeană a drepturilor omului privind dreptul la un remediu efectiv, câtă vreme garantarea dreptului la un recurs efectiv presupune că orice persoană ale cărei drepturi și libertăți au fost încălcate are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale. Ca atare, dreptul la un recurs judiciar efectiv, astfel cum este consacrat prin

art. 13 din Convenție , obligă la asigurarea unei căi de atac care să garanteze toate drepturile și garanțiile specifice judecării în fața unui tribunal, care să poată analiza încălcarea dreptului subiectiv, or, în cauză a fost formulată cererea de revizuire, cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege.

9.

Cu referire la cea de-a doua teză invocată de autoarea excepției, aceea a neconstituționalității cerinței ca a doua instanță să nu fi fost sesizată cu privire la existența primei hotărâri și să nu se fi pronunțat ea însăși asupra autorității de lucru judecat, se arată că aceasta nu poate face obiectul unui control de neconstituționalitate în condițiile în care o astfel de

condiție izvorăște chiar din natura juridică a instituției revizuirii, care este o cale extraordinară de atac, de retractare, și nu o cale de reformare, pentru a se erija într-un recurs la recurs.

10.

Totodată, în opinia instanței supreme, textul invocat de autoarea excepției respectă standardele de claritate și predictibilitate ce derivă din

art. l alin. (5) din Constituție , care consacră principiul respectării obligatorii a legilor, fiind formulat cu o precizie suficientă pentru a permite destinatarilor acestuia să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele ce pot rezulta din aplicarea acestuia.

11.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

12.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

13.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă , republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, care au următorul cuprins: „(1) Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (...) 8. există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri;“.

15.

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale

art. 1 alin. (3)

privind caracterele statului de drept, ale

art. 1 alin. (5)

privind obligația respectării

Constituției , a supremației sale și a legilor, ale

art. 21 alin. (3)

privind dreptul la un proces echitabil și ale

art. 53

referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Totodată, în temeiul dispozițiilor

art. 11

și ale

art. 20 alin. (1) din Constituție , prin raportare la prevederile constituționale corespondente, sunt invocate și exigențele

art. 13 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul la un recurs efectiv.

16.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că principala critică de neconstituționalitate a autoarei este aceea că textul criticat este neconstituțional în măsura în care se interpretează în sensul că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri nu este admisibilă decât dacă se pune problema unei contrarietăți între dispozitivele respectivelor hotărâri, iar nu și între considerentele acestora.

17.

În continuare, Curtea arată că, printr-o jurisprudență bogată (a se vedea, spre exemplu,

Decizia nr. 448 din 15 octombrie 2024 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 25 martie 2025, paragrafele 24-27,

Decizia nr. 417 din 17 iunie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1035 din 29 octombrie 2021, paragrafele 16-18,

Decizia nr. 23 din 30 ianuarie 2024 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 914 din 10 septembrie 2024, paragrafele 21-23), a reținut, referitor la imposibilitatea de a utiliza calea de atac a revizuirii în temeiul

art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă , atunci când nerespectarea autorității de lucru judecat este determinată de contrarietatea dintre considerentele pe care se bazează hotărârile definitive potrivnice, că

art. 461 alin. (1) din Codul de procedură civilă

clarifică obiectul asupra căruia poartă orice cale de atac, stabilind că partea din hotărâre împotriva căreia se îndreaptă aceasta este soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii.

18.

Așadar, revizuirea, la fel ca orice altă cale de atac, indiferent de caracterul acesteia - ordinară sau extraordinară, de reformare sau de retractare, devolutivă sau neevolutivă -, se îndreaptă împotriva soluției cuprinse în dispozitivul hotărârii. Chiar dacă, în concepția actuală a

Codului de procedură civilă , se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât și considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede

art. 430 alin. (2) din Codul de procedură civilă , revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorității de lucru judecat nu poate viza decât soluția pronunțată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este, conform

art. 513 alin. (4) din Codul de procedură civilă , anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăți existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuție.

19.

Curtea a mai reținut că

art. 461 alin. (2)

din același cod reglementează și problema considerentelor, în sensul că, potrivit acestuia, calea de atac poate să vizeze anumite considerente ale hotărârii, și anume cele prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea. Într-o asemenea situație, instanța, admițând calea de atac, va înlătura acele considerente și le va înlocui cu propriile considerente, menținând soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate. Această ipoteză este valabilă însă numai în ceea ce privește căile de atac de reformare, întrucât necesită un control judiciar efectiv al hotărârii, iar nu și în ceea ce privește căile de atac de retractare, așa cum este revizuirea, ceea ce justifică, de altfel, soluția pronunțată de instanță în cazul încuviințării cererii de revizuire pentru cazul hotărârilor potrivnice, constând în anularea celei din urmă hotărâri și, după caz, trimiterea cauzei spre rejudecare.

20.

În ceea ce privește considerentele prin care a fost soluționată pe cale incidentală o chestiune litigioasă (așanumitele considerente decizorii), Curtea a observat că acestea nu pot constitui motiv de revizuire a celei de-a doua hotărâri, ca urmare a faptului că ar contraveni considerentelor decizorii cuprinse într-o altă hotărâre anterioară. Aceasta deoarece o astfel de ipoteză este exclusă de existența unei alte căi procedurale puse la îndemâna părții interesate încă din timpul soluționării celui de-al doilea proces, și anume posibilitatea acesteia de a invoca excepția autorității de lucru judecat cu referire la soluția dată cu privire la aceeași chestiune litigioasă rezolvată pe cale incidentală într-o cauză precedentă. Prin urmare, în condiții de diligență procesuală, se poate preveni apariția unor considerente decizorii contradictorii, astfel încât să nu se mai pună problema unei eventuale revizuiri întemeiate pe un asemenea motiv. Se valorifică astfel efectul pozitiv al lucrului judecat, consacrat de

art. 431 alin. (2) din Codul de procedură civilă , potrivit căruia oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.

21.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să conducă la reconsiderarea jurisprudenței Curții, soluția pronunțată prin deciziile menționate și considerentele pe care aceasta se sprijină își mențin valabilitatea și în cauza de față.

22.

Referitor la restul criticilor formulate de autoarea excepției, Curtea constată că acestea nu reprezintă veritabile critici de neconstituționalitate, ci probleme de aplicare a legii la cauză, revenind instanței învestite cu judecarea acesteia competența de a le analiza și de a corecta eventualele erori de judecată, invocate de autoarea excepției.

23.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Suceava în Dosarul nr. 2.115/1/2020/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă și constată că dispozițiile

art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 18 septembrie 2025.