Comunicatul din 15 iulie 2026

Rezumat

Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile art. I pct. 2, pct. 3, pct. 45 [cu referire la

art. 344 alin. (3)

și

(4) din Codul de procedură penală ] și pct. 50 din Legea pentru modificarea și completarea

Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură

penală sunt contrare prevederilor

art. 1 alin. (5) ,

art. 21 alin. (3)

și ale

art. 24 din Constituție .

Argumente

Cu privire la criticile de neconstituționalitate formulate, Curtea Constituțională a constatat următoarele:

– reglementarea, prin dispozițiile art. I pct. 2 și 3 din lege, a competenței judecătorului de cameră preliminară de a dispune reunirea și, respectiv, disjungerea cauzelor este în dezacord cu natura procedurii camerei preliminare și a funcției judiciare exercitate de judecătorul de cameră preliminară, creând o incoerență legislativă incompatibilă cu standardele de calitate a legii ce rezultă din prevederile

art. 1 alin. (5) din Constituție .

– dispozițiile art. I pct. 45 din lege [cu referire la

art. 344 alin. (3)

și

(4) din Codul de procedură penală ] transferă în sarcina participanților la procesul penal obligația organelor judiciare penale de a aduce la cunoștința participanților la procesul penal (prin procedura de citare) termenele de judecată, obligație ce constituie singura formă de garantare de către stat, prin intermediul acestor organe, a drepturilor fundamentale prevăzute la

art. 21 alin. (1)

și

(3)

și

art. 24 din Constituție . De asemenea, dispozițiile art. I pct. 45, care prevăd acordarea termenului în continuare fără a preciza procedura concretă potrivit căreia participanții la procesul penal își pot îndeplini obligația procesuală de a urmări parcursul dosarului, contravin principiului legalității procesului penal și, totodată, standardelor de calitate a legii ce rezultă din prevederile constituționale ale

art. 1 alin. (5) din Constituție .

– soluția legislativă prevăzută la art. I pct. 50 din lege, prin care încheierile judecătorului de cameră preliminară sunt asociate cu principiul autorității de lucru judecat, și, respectiv, cu principiul ne bis in idem, încalcă standardele de calitate a legii procesual penale ce rezultă din prevederile

art. 1 alin. (5)

din Legea fundamentală, întrucât aceste încheieri nu soluționează fondul cauzei penale, nepresupunând o analiză a raportului juridic penal de conflict, care să se finalizeze cu stabilirea vinovăției sau nevinovăției inculpatului, în timp ce principiul anterior menționat are în vedere hotărârile penale definitive, prin care se soluționează fondul cauzelor penale. Mai mult, reglementarea în privința încheierilor judecătorului de cameră preliminară a efectelor specifice autorității de lucru judecat ar avea ca efect imposibilitatea invocării, ulterior momentului finalizării fazei camerei preliminare, a acelor cauze de nulitate absolută care, în prezent, conform dispozițiilor

art. 281 alin. (3)

și

alin. (4) lit. c) din Codul de procedură penală , pot fi invocate în orice stare a procesului, cu consecința imposibilității excluderii, potrivit dispozițiilor

art. 101 - 102 din Codul de procedură penală , a probelor corespunzătoare obținute sau administrate în mod nelegal, în cursul urmăririi penale, din dosarul cauzei, aspecte ce încalcă drepturile fundamentale prevăzute la

art. 21 alin. (3)

și ale

art. 24 din Constituție .

*

Decizia este definitivă și general obligatorie.