Decizia nr. 214/2026
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 651 alin. (4) coroborat cu art. 718 din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Elena-Simina Tănăsescu
- președinte
Asztalos Csaba-Ferenc
- judecător
Mihai Busuioc
- judecător
Mihaela Ciochină
- judecător
Dacian-Cosmin Dragoș
- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Ioana-Laura Paris
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 651 alin. (4)
coroborat cu
art. 718 din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Societatea Raiffeisen Bank - S.A. din București în Dosarul nr. 14.612/320/2018 al Curții de Apel Târgu Mureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.300D/2021.
2.
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, deoarece reglementarea procedurii de judecată este de competența exclusivă a legiuitorului.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4.
Prin Încheierea din 9 iunie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 14.612/320/2018, Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 651 alin. (4)
coroborat cu
art. 718 din Codul de procedură civilă . Excepția a fost invocată de Societatea Raiffeisen Bank - S.A. din București într-o cauză aflată în faza recursului, acesta fiind formulat împotriva hotărârii de respingere a apelului prin care fusese admisă în parte o contestație la executare.
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile criticate sunt neconstituționale deoarece, de vreme ce în materie civilă, în lipsa unei reguli speciale, orice cerere evaluabilă în bani poate fi judecată în fond, apel și recurs, se creează o reală discriminare cu privire la imposibilitatea exercitării căii de atac a recursului în contestațiile la executarea silită, în care are loc o adevărată judecată pe fond, discriminarea creată nefiind întemeiată pe o cauză obiectivă. Neconstituționalitatea dispozițiilor criticate se raportează și la efectele concrete pe care le produce asupra justului echilibru dintre justițiabili, în sensul că se încalcă principiul egalității în fața legii.
6.
Autoarea subliniază că nu se poate face abstracție de natura conflictului ivit în raporturile dintre părți și, astfel, se impune ca natura litigiului să determine tratamentul juridic, iar dificultatea unei probleme de drept nu poate fi evaluată în funcție de cadrul procesual în care se invocă, ci de natura sa. Or, reglementarea normativă a recursului nu atașează acestei căi de atac tipologiile de hotărâri care pot fi supuse acestuia, ci vizează numai motivele pentru care poate fi exercitată.
7.
În practica judiciară se manifestă un consens în ceea ce privește judecarea, în cadrul procesual al contestațiilor la executare, a petitelor privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale și eliminarea lor din contract, corelativ cu restituiri de sume încasate în temeiul clauzelor pretins abuzive - cereri în cazul cărora, dacă ar fi formulate pe calea dreptului comun, ar fi beneficiat de apel și de recurs. Prin urmare, dispozițiile criticate blochează accesul la calea de atac a recursului, punând ab initio justițiabilii - reclamant și pârât, respectiv contestator și intimat, părți ale raportului juridic de aceeași natură - pe poziții diferite, fără o justificare obiectivă și rezonabilă.
8.
Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece stabilirea căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor pronunțate în diferite materii este atributul exclusiv al legiuitorului, iar soluția legislativă prevăzută la
art. 718
coroborat cu
art. 651 alin. (4) din Codul de procedură civilă
nu reprezintă o încălcare a dreptului justițiabilului de acces la justiție sau o discriminare în raport cu celelalte subiecte de drept care au deschisă calea de atac a recursului potrivit normelor de drept comun. Reglementarea analizată se aplică tuturor persoanelor fizice sau juridice de drept privat care sunt părți într-o contestație la executare, fiind respectat principiul egalității în fața legii. Instituirea, în anumite materii, a unor reguli speciale cu privire la căile de atac nu încalcă principiul înfăptuirii justiției și nici accesul la justiție.
9.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
10.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
11.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
12.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile
art. 651 alin. (4)
coroborat cu
art. 718 din Codul de procedură civilă , care au următorul conținut:
–
Articolul 651
- Instanța de executare
(4)
Dacă prin lege nu se dispune altfel, instanța de executare se pronunță prin încheiere executorie, care poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare.;
–
Articolul 718
- Căi de atac
Hotărârea pronunțată cu privire la contestație poate fi atacată numai cu apel, cu excepția hotărârilor pronunțate în temeiul art. 712 alin. (4) și art. 715 alin. (4) care pot fi atacate în condițiile dreptului comun.
Hotărârea prin care s-a soluționat contestația privind înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea ce se execută. Dacă prin contestație s-a cerut lămurirea înțelesului, întinderii ori aplicării unui titlu care nu constituie hotărâre a unui organ de jurisdicție, hotărârea prin care s-a soluționat contestația va putea fi atacată numai cu apel, dispozițiile alin. (1) aplicându-se în mod corespunzător.
13.
În susținerea excepției de neconstituționalitate sunt invocate prevederile constituționale cuprinse în
art. 16
- Egalitatea în drepturi,
art. 21
- Accesul liber la justiție și în astfel cum este interpretat, în temeiul
art. 20 alin. (1) din Constituție , și prin prisma exigențelor
art. 6
- Dreptul la un proces echitabil din
Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,
art. 124
- Înfăptuirea justiției,
art. 129
- Folosirea căilor de atac și ale
art. 14 - Interzicerea discriminării din Convenție .
14.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că dispozițiile criticate au mai constituit obiect al controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași dispoziții din
Legea fundamentală , excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 651 alin. (4)
coroborate cu cele ale
art. 718 alin. (1) din Codul de procedură civilă
fiind respinsă ca neîntemeiată. În acest sens, cu titlu exemplificativ, prin
Decizia nr. 72 din 25 februarie 2025 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 9 iulie 2025, paragrafele 17-21, Curtea a reținut că dispozițiile
art. 651 alin. (4) din Codul de procedură civilă
reglementează regimul juridic al căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor pronunțate de instanța de executare. Această reglementare a fost adoptată de legiuitor în cadrul competenței sale constituționale conferite de
art. 126 alin. (2)
și
art. 129
și reglementează caracterul executoriu al încheierii pronunțate de instanța de executare, calea de atac ce poate fi formulată, precum și termenul de exercitare a acesteia. Aceasta este voința legiuitorului, care are posibilitatea să reglementeze regimul juridic al hotărârii instanței de executare circumscris materiei în care a fost pronunțată, respectiv materia executării silite.
15.
Curtea a reținut că sunt neîntemeiate susținerile referitoare la neconstituționalitatea
art. 718 alin. (1) din Codul de procedură civilă
din perspectiva imposibilității exercitării căii de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în materia contestației la executare, statuând că accesul liber la justiție, garantat de prevederile
art. 21 din Legea fundamentală , nu presupune și accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor de atac, este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură. Nici reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale,
art. 13 din Convenție
consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție.
16.
Curtea a mai reținut că
art. 718 alin. (1) din Codul de procedură civilă
nu contravine nici art. 16 din Constituție, întrucât legiuitorul, în considerarea unor situații speciale, justificate în mod obiectiv și rațional, poate institui un tratament juridic diferențiat. În cazul de față, legiuitorul a stabilit, ca regulă generală, că atacarea hotărârilor pronunțate în contestația la executare se face numai cu apel. Cele două excepții cuprinse în textul contestat se referă la împărțirea bunurilor proprietate comună [ art. 712 alin. (4) din Codul de procedură civilă ] și la contestația formulată de o terță persoană ce vizează un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit [ art. 715 alin. (4) din Codul de procedură civilă ]. O atare opțiune a legiuitorului este justificată de domeniile în care intervin aceste reglementări, și anume în ipoteze specifice ce țin de materia succesiunilor sau a drepturilor reale. Pentru aceleași considerente, dispozițiile criticate nu contravin nici
art. 124 alin. (2) din Constituție
și nici
art. 14 din Convenție .
17.
Totodată, Curtea a observat că nu sunt aplicabile cele reținute prin
Decizia nr. 369 din 30 mai 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, prin care s-a constatat că este neconstituțională sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv", cuprinsă în
art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013
privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a
Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă . Admiterea excepției cu acel prilej a avut ca temei încălcarea
art. 16 alin. (1) din Constituție , întrucât legiuitorul a stabilit un prag valoric prin care nu a asigurat o protecție egală a drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor, creând discriminări între cetățeni - în ceea ce privește dreptul de a formula o cale de atac - în funcție de valoarea cererii adresate instanței judecătorești. Este vorba despre o discriminare pe criteriul valorii cererii în cadrul aceleiași categorii de persoane care au formulat cereri evaluabile în bani. Or, aceste considerente nu pot fi translatate în cauza de față, unde criteriul folosit este cel al materiei, care poate fi stabilit de legiuitor potrivit opțiunii sale, fără a se putea pune semnul egalității între persoane care au litigii din materii diferite.
18.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudența Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
19.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1 - 3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Raiffeisen Bank - S.A. din București în Dosarul nr. 14.612/320/2018 al Curții de Apel Târgu Mureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile
art. 651 alin. (4)
coroborat cu
art. 718 din Codul de procedură civilă
sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel Târgu Mureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 5 martie 2026.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU Magistrat-asistent, Ioana-Laura Paris
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.