Regulamentul din 4 august 2026
privind recunoașterea organismelor delegate și supravegherea activității acestor organisme pentru băuturi spirtoase desemnate prin indicații geografice înregistrate sau care urmează să obțină protecția ca indicație geografică
prezumat în vigoare
ORDINUL nr. 213 din 4 august 2026 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 673 din 14 august 2026.
Aprobat prin
Capitolul I Dispoziții generale
Articolul 1
Prezentul regulament se referă la recunoașterea organismelor delegate pentru băuturi spirtoase și la supravegherea activității acestor organisme, care verifică și certifică conformitatea cu caietul de sarcini al băuturilor spirtoase desemnate prin indicații geografice înregistrate sau care urmează să obțină protecția ca indicație geografică.
Articolul 2
Rolul organismelor delegate pentru băuturi spirtoase este de a atesta conformitatea cu caietul de sarcini al băuturilor spirtoase desemnate prin indicații geografice înregistrate sau care urmează să obțină protecția ca indicație geografică și că acesta respectă prevederile art. 22 din Regulamentul (UE) 2019/787 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 aprilie 2019 privind definirea, descrierea, prezentarea și etichetarea băuturilor spirtoase, utilizarea denumirilor băuturilor spirtoase în prezentarea și etichetarea altor produse alimentare, protecția indicațiilor geografice ale băuturilor spirtoase, utilizarea alcoolului etilic și a distilatelor de origine agricolă în băuturile alcoolice, și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 110/2008, denumit în continuare Regulamentul (UE) 2019/787.
Articolul 3
Controlul operatorilor care doresc să participe la orice activitate care face obiectul caietului de sarcini al unei băuturi spirtoase desemnate printr-o indicație geografică și atestarea conformității cu caietul de sarcini al băuturilor spirtoase desemnate prin indicații geografice înregistrate sau care urmează să obțină protecția ca indicație geografică se fac de către organisme delegate acreditate care îndeplinesc condițiile prevăzute în prezentul regulament.
Articolul 4
În situația în care nu sunt organisme delegate recunoscute de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), atestarea conformității cu caietul de sarcini menționat la art. 22 din Regulamentul (UE) 2019/787 se verifică de către o comisie aprobată de conducerea MADR.
Comisia își desfășoară activitatea pe o perioadă limitată, respectiv până la data la care va fi recunoscut un organism delegat.
Comisia va fi constituită dintr-un număr impar de membri desemnați de ministrul agriculturii și dezvoltării rurale din cadrul structurilor de specialitate cu atribuții în reglementarea și implementarea politicilor agricole comunitare și naționale, de inspecție și control și în monitorizarea și evaluarea politicilor publice agricole în conformitate cu regulamentele europene. Numărul de membri care vor constitui comisia se va dimensiona în funcție de arealul geografic menționat în caietul de sarcini.
Comisia, în urma evaluării documentației, va proceda la eliberarea unui proces-verbal de conformitate, al cărui model este prevăzut în
anexa nr. 1
la prezentul regulament.
Valabilitatea procesului-verbal menționat la
alin. (4)
încetează în termen de 6 luni de la data la care Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale recunoaște un organism delegat, perioadă în care solicitantul are obligația de a încheia un contract de verificare a conformității cu caietul de sarcini cu organismul delegat recunoscut.
Operatorii, potrivit prevederilor art. 39 din Regulamentul (UE) 2024/1.143 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 aprilie 2024 privind indicațiile geografice pentru vin, băuturi spirtoase și produse agricole, precum și privind specialitățile tradiționale garantate și mențiunile facultative de calitate pentru produsele agricole, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1.308/2013, (UE) 2019/787 și (UE) 2019/1.753 și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1.151/2012, denumit în continuare Regulamentul (UE) 2024/1.143, pot solicita la MADR, în baza unei cereri, emiterea unui extras de listă, conform modelului prevăzut în
anexa nr. 2
la prezentul regulament.
Comisia, în urma analizării cererii, va emite extrasul menționat în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/26 al Comisiei din 30 octombrie 2024 de completare a Regulamentului (UE) 2024/1.143 al Parlamentului European și al Consiliului cu norme privind înregistrarea și protecția indicațiilor geografice, a specialităților tradiționale garantate și a mențiunilor facultative de calitate, precum și de abrogare a Regulamentului delegat (UE) nr. 664/2014, la art. 17 alin. (1)-(3), al cărui model este prevăzut în anexa IX.
Articolul 5
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin structura de specialitate cu atribuții în implementarea Regulamentului (UE) 2019/787, transmite Comisiei Uniunii Europene lista cu organismele delegate, precum și competențele acestora.
Capitolul II Condiții de recunoaștere a organismelor delegate
Articolul 6
Organismele delegate candidate pentru recunoaștere de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele cerințe:
a)
să fie persoane juridice cu sediul în România sau persoane juridice care au sediul principal în alte state membre, dar care pe toată perioada de desfășurare a activității de verificare și control privind respectarea conformității cu caietul de sarcini au obligația stabilirii și menținerii unui sediu secundar în România, în condițiile legii;
b)
să dispună de structură, echipamente și proceduri care să permită efectuarea tuturor activităților privind verificarea, controlul și certificarea respectării conformității cu caietul de sarcini;
c)
să dispună de un laborator propriu acreditat sau să aibă un contract de colaborare cu un astfel de laborator, pentru a executa toate analizele și determinările necesare în vederea efectuării verificării, controlului și atestării respectării de către produse a datelor cuprinse în caietul de sarcini;
d)
să dispună de personal calificat și cu experiență, pentru efectuarea verificărilor și controalelor;
e)
să fie imparțiale și independente în raport cu toate părțile implicate; organismele delegate și personalul aferent nu trebuie să fie supuși niciunei presiuni comerciale sau financiare care ar putea să le influențeze deciziile;
f)
să satisfacă în totalitate exigențele stabilite prin standardul european EN ISO/IEC 17065 (și să fie acreditate în conformitate cu acesta sau cu orice viitoare modificare, revizuire ori versiune aplicabilă acestuia) de către organismul național de acreditare
din România (RENAR) sau de către organisme de acreditare echivalente prevăzute la art. 41 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2024/1.143 și documentele care certifică îndeplinirea cerințelor art. 41 alin. (1) lit. a) din Regulamentul (UE) 2024/1.143.
Articolul 7
În vederea recunoașterii, organismul candidat va depune la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale următoarele documente:
a)
cererea pentru obținerea certificatului de recunoaștere de către organismul delegat care verifică și certifică conformitatea cu caietul de sarcini al băuturilor spirtoase desemnate prin indicații geografice înregistrate sau care urmează să obțină protecția ca indicație geografică, conform modelului prevăzut în
anexa nr. 3
la prezentul regulament;
b)
copia certificatului de înmatriculare eliberat de Oficiul Național al Registrului Comerțului din România, care să conțină și codul unic de înregistrare;
c)
copia certificatului de acreditare, conform standardului european EN ISO/IEC 17065;
d)
actul constitutiv sau statutul organismului candidat;
e)
o declarație scrisă prin care se angajează să pună la dispoziția Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în anumite situații, alte documente și informații cu privire la acreditare, conform standardului european EN ISO/IEC 17065;
f)
procedura standard de control care să conțină o descriere detaliată a măsurilor și cerințelor de control pe care organismul se angajează să le impună operatorilor;
g)
dosarul personalului angajat și/sau colaborator, care va cuprinde:
(i)
copii ale diplomelor de studii superioare/postuniversitare de specialitate;
(ii)
curriculum vitae;
(iii)
copii ale contractelor individuale de muncă sau ale contractelor de prestări servicii;
(iv)
copii ale adeverințelor/certificatelor de formare sau perfecționare profesională a auditorilor/inspectorilor, care să dovedească calificarea lor pentru efectuarea auditurilor/inspecțiilor, eliberate de un organism abilitat în acest scop;
h)
angajamentul scris că nu va permite în activitatea operatorilor economici utilizarea organismelor modificate genetic sau a derivatelor acestora.
Articolul 8
După analiza documentelor depuse, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin structura de specialitate cu atribuții în implementarea Regulamentului (UE) 2019/787, emite un raport, care conține, la secțiunea concluzii, propunerea motivată de aprobare sau de respingere a cererii pentru obținerea certificatului de recunoaștere.
În baza raportului prevăzut la
alin. (1)
se emite ordinul semnat de conducerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale privind recunoașterea organismului delegat care verifică și certifică conformitatea cu caietul de sarcini al băuturilor spirtoase desemnate prin indicații geografice înregistrate sau care urmează să obțină protecția ca indicație geografică sau, după caz, respingerea cererii. Ordinul se consemnează în Registrul de recunoaștere a organismelor delegate și se comunică în scris organismului candidat, în termen de maximum 10 zile calendaristice de la data semnării acestuia. Modelul ordinului se găsește în
anexa nr. 4
la prezentul regulament.
În urma emiterii ordinului de recunoaștere a organismului delegat, structura de specialitate cu atribuții în implementarea Regulamentului (UE) 2019/787 eliberează certificatul de recunoaștere organismului solicitant, conform modelului prevăzut în
anexa nr. 5
la prezentul regulament. În funcție de solicitarea din cererea menționată la
art. 7 lit. a) , certificatul de recunoaștere se acordă organismului solicitant care verifică și certifică conformitatea cu caietul de sarcini al băuturilor spirtoase desemnate prin indicații geografice înregistrate sau care urmează să obțină protecția ca indicație geografică pentru băuturile spirtoase enumerate în cerere.
Certificatul de recunoaștere prevăzut de dispozițiile
alin. (3)
reprezintă actul în baza căruia Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale deleagă organismelor solicitante atribuții de verificare și certificare a conformității cu caietul de sarcini al produselor agricole desemnate prin indicații geografice sau specialități tradiționale garantate înregistrate sau care urmează să obțină protecția pe un sistem de calitate.
Articolul 9
Certificatul de recunoaștere acordat unui organism delegat este valabil 4 ani și se vizează anual de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în urma controlului și supravegherii activității organismului delegat, efectuate de către structura de specialitate cu atribuții de inspecție și control din minister.
Pentru vizarea certificatului de recunoaștere, în fiecare an, înainte de 31 martie, organismul delegat transmite Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale cererea pentru vizarea anuală a certificatului de recunoaștere, al cărei model este prevăzut în
anexa nr. 6
la prezentul regulament, însoțită de următoarele documente:
a)
certificatul de acreditare, conform standardului european EN ISO/IEC 17065, al organismului delegat;
b)
lista cu numele și funcțiile personalului responsabil pentru executarea verificărilor și controalelor;
c)
procedurile privind verificările și controalele.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin structura de specialitate cu atribuții în implementarea Regulamentului (UE) 2019/787, analizează documentația depusă în vederea vizării anuale a certificatului de recunoaștere și întocmește raportul, care conține, la secțiunea concluzii, propunerea motivată de aprobare sau de respingere a cererii de vizare anuală a certificatului de recunoaștere.
În baza raportului prevăzut la
alin. (3)
se emite ordinul semnat de conducerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale privind aprobarea cererii de vizare anuală a certificatului de recunoaștere, conform modelului prevăzut în
anexa nr. 7
la prezentul regulament, sau, după caz, respingerea motivată.
Ordinul prevăzut la
alin. (4)
se comunică organismului delegat prin grija structurii de specialitate cu atribuții în implementarea Regulamentului (UE) 2019/787, în termen de maximum 10 zile calendaristice de la data emiterii.
Articolul 10
Certificatul de recunoaștere acordat organismului delegat poate fi retras sau o cerere de avizare anuală poate fi respinsă în următoarele cazuri:
a)
activitatea nu este conformă cu procedurile de verificare și control standard;
b)
nu a corectat neconformitățile identificate în urma controlului efectuat de structura de specialitate cu atribuții de inspecție și control din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale;
c)
nu a permis reprezentanților structurii de specialitate cu atribuții de inspecție și control din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale să își desfășoare activitatea de control și supraveghere;
d)
organismul delegat și-a încetat activitatea, activitatea sa este suspendată sau organismul delegat este supus procedurii de executare silită;
e)
atunci când, în urma comunicării primite de la organismul național de acreditare din România (RENAR) sau de la alte organisme de acreditare echivalente, prevăzute la art. 41 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2024/1.143, se constată că acreditarea organismului a expirat sau a fost retrasă în baza deciziei de retragere a acreditării;
f)
cererea pentru vizarea anuală a certificatului de recunoaștere nu a fost depusă înainte de 31 martie, conform
art. 9 alin. (2) .
În condițiile prevăzute la
art. 9 alin. (5)
se comunică și ordinul privind retragerea totală/parțială a certificatului de recunoaștere acordat organismului delegat. Modelul ordinului este prevăzut în
anexa nr. 8
la prezentul regulament.
Dacă un organism de inspecție și certificare este nemulțumit, poate depune la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în termen de 30 de zile de la data comunicării ordinului, o contestație care va cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază, în conformitate cu prevederile
Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare.
Contestația se soluționează în termen de 30 de zile calendaristice de la data primirii de către comisia de soluționare a contestațiilor, numită de conducerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Comisia de soluționare a contestațiilor prevăzută la
alin. (4) , în urma soluționării contestației, va comunica decizia de aprobare/respingere a contestației.
În cazul emiterii unei decizii de aprobare a contestației, aceasta se comunică și structurii de specialitate cu atribuții în implementarea Regulamentului (UE) 2019/787, în vederea punerii în aplicare.
În situația în care un certificat de recunoaștere acordat unui organism delegat este retras sau o cerere de avizare anuală este respinsă, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale informează organismul național de acreditare din România (RENAR) sau alt organism de acreditare echivalent prevăzut la art. 41 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2024/1.143, precum și solicitanții înscriși la acest organism cu privire la interzicerea utilizării mărcii de certificare a acestuia și a oricărei declarații de conformitate cu legislația națională și comunitară în domeniu, precum și la necesitatea încheierii unui contract cu un alt organism delegat.
Dacă unui organism delegat i-a fost retras certificatul de recunoaștere, depunerea unei noi solicitări se face numai după remedierea neconformităților identificate.
Articolul 11
În vederea extinderii recunoașterii pentru noi categorii de băuturi spirtoase conform art. 5 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (UE) 2024/1.143, organismul delegat recunoscut transmite o solicitare la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale însoțită de următoarele documente:
a)
cererea pentru extinderea recunoașterii pentru noi categorii de băuturi spirtoase menționate în prezentul alineat, al cărei model este prevăzut în
anexa nr. 9
la prezentul regulament;
b)
certificatul de acreditare pentru noile categorii de băuturi spirtoase menționate în prezentul alineat, emis de organismul de acreditare, conform standardului european EN ISO/IEC 17065 (și care sunt acreditate în conformitate cu acesta sau cu orice viitoare modificare, revizuire ori versiune aplicabilă acestuia), de către organismul național de acreditare din România (RENAR) sau alte organisme de acreditare echivalente prevăzute la art. 41 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2024/1.143, și documentele care dovedesc îndeplinirea cerințelor art. 41 din Regulamentul (UE) 2024/1.143;
c)
procedurile de verificare și control necesare pentru categoriile de băuturi spirtoase pentru care se solicită extinderea.
La primirea solicitării pentru extinderea domeniului, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale verifică, prin structura de specialitate cu atribuții în implementarea Regulamentului (UE) 2019/787, documentele menționate la
alin. (1)
și întocmește raportul care conține la secțiunea concluzii propunerea motivată de aprobare sau de respingere a cererii de extindere, în termen de 30 de zile de la depunerea ei.
În baza raportului prevăzut la
alin. (2)
se emite ordinul pentru extinderea domeniului de certificare pentru băuturile spirtoase, semnat de conducerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, conform modelului prevăzut în
anexa nr. 10
la prezentul regulament, sau, după caz, respingerea motivată.
Ordinul prevăzut la
alin. (3)
se comunică organismului delegat, prin structura de specialitate cu atribuții în implementarea Regulamentului (UE) 2019/787, în termen de maximum 10 zile calendaristice de la data semnării acestuia.
Se va emite un nou certificat de recunoaștere cu numărul celui inițial și respectând valabilitatea de 4 ani, conform modelului din
anexa nr. 5
la prezentul regulament, în care se vor menționa data reacreditării domeniului de certificare și data extinderii certificatului de recunoaștere.
Articolul 12
Lista organismelor delegate pentru care s-au emis certificate de recunoaștere va conține informații privind denumirea completă și sediul acestora și se va publica anual pe site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Capitolul III Obligațiile organismelor delegate
Articolul 13
Organismele delegate recunoscute au următoarele obligații:
a)
să verifice și să certifice conformitatea cu caietul de sarcini al băuturilor spirtoase desemnate prin indicații geografice înregistrate sau care urmează să obțină protecția ca indicație geografică;
b)
să verifice și să certifice conformitatea cu caietul de sarcini ca urmare a unei cereri de modificare a acestuia încadrată ca modificare la nivelul Uniunii și/sau modificare standard conform art. 24 din Regulamentul (UE) 2024/1.143;
c)
să controleze și să certifice respectarea datelor cuprinse în caietul de sarcini prevăzut la art. 22 din Regulamentul (UE) 2019/787;
d)
să fundamenteze decizia de certificare a conformității a băuturii spirtoase din caietul de sarcini menționat la
lit. a) ;
e)
să fundamenteze decizia de respingere a cererii de certificare a conformității cu caietul de sarcini al băuturilor spirtoase desemnate prin indicații geografice înregistrate sau care urmează să obțină protecția ca indicație geografică, în situația în care constată că cererea și caietul de sarcini nu întrunesc condițiile prevăzute în Regulamentul (UE) 2019/787, pe care o transmit solicitantului și structurii de specialitate cu atribuții în implementarea Regulamentului (UE) 2019/787 din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale;
f)
să reia procedura de certificare în cazul unei cereri de modificare a unui caiet de sarcini încadrată ca modificare la nivelul Uniunii și/sau modificare standard conform art. 24 din Regulamentul (UE) 2024/1.143;
g)
să efectueze primul audit anunțat într-un interval de maximum 120 de zile calendaristice de la data semnării contractului de certificare cu solicitantul, în conformitate cu procedura de control/certificare standard a fiecărui organism delegat;
h)
să efectueze într-un an minimum un audit planificat. De asemenea, pot efectua controale neanunțate, din propria
inițiativă sau la sesizarea unor terți, pentru a verifica dacă sunt respectate condițiile din cererea de înregistrare a indicațiilor geografice ale băuturilor spirtoase pentru a putea fi protejate;
i)
să propună Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, din motive justificate, anularea înregistrării indicațiilor geografice ale băuturilor spirtoase, când respectarea condițiilor din caietul de sarcini nu mai poate fi asigurată;
j)
să permită accesul la sediul social și punctele de lucru și să pună la dispoziție toată documentația solicitată de către reprezentanții direcției de specialitate din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, atunci când aceștia exercită atribuțiile de control și supraveghere;
k)
să verifice, la locul de fabricare a produselor, modul de aplicare a legislației privind regulile specifice de etichetare a băuturilor spirtoase care au obținut protecția indicațiilor geografice, conform prevederilor
art. 5 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 537/2022 , cu modificările și completările ulterioare;
l)
să comunice Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale eventualele modificări în statutul lor de acreditare, în termen de 5 zile de la data primirii comunicării oficiale din partea organismului de acreditare;
m)
să transmită Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, până la data de 31 ianuarie a fiecărui an, lista operatorilor verificați și controlați în anul anterior, cuprinzând numele și adresa solicitantului, tipul operatorului (producător, procesator), denumirea produsului, data înregistrării, data verificării și certificării, neconformități constatate/măsuri de remediere dispuse;
n)
să transmită Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale raportul final al controlului efectuat la solicitanți (conform modelului RENAR);
o)
să anunțe Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale orice schimbare a statutului juridic, sediului sau orice fel de informații relevante care ar împiedica desfășurarea activității de control și supraveghere;
p)
să emită actul denumit „Atestat oficial“ unui solicitant care respectă caietul de sarcini al unei indicații geografice, în temeiul art. 45 alin. (1) din Regulamentul (UE) 2024/1.143, conform modelului prevăzut în anexa IX la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/26 al Comisiei din 30 octombrie 2024 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) 2024/1.143 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește înregistrările, modificarea Regulamentului, anulările, asigurarea respectării protecției, etichetarea și comunicarea în domeniul indicațiilor geografice și în cel al specialităților tradiționale garantate, de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2019/34 în ceea ce privește indicațiile geografice din sectorul vitivinicol și de abrogare a Regulamentelor de punere în aplicare (UE) nr. 668/2014 și (UE) 2021/1.236.
Organismele delegate transmit Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale orice neregularități constatate în urma controalelor realizate la solicitanți privind respectarea datelor cuprinse în caietul de sarcini și măsurile dispuse.
Solicitanții încheie contract de certificare cu un singur organism delegat. Dacă solicitantul încheie contractul de certificare cu un organism delegat și din motive pertinente nu poate fi respectat, atunci solicitantul poate încheia un alt contract de certificare cu un alt organism delegat, cu condiția rezilierii primului contract de certificare. Primul organism are obligația să transmită cu celeritate organismului delegat care a preluat activitatea toate informațiile necesare pentru continuarea activității de verificare și certificare a conformității datelor din caietul de sarcini.
Articolul 14
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin structura de specialitate cu atribuții în implementarea Regulamentului (UE) 2019/787, are următoarele atribuții privind controlul și supravegherea organismelor delegate recunoscute:
a)
verifică dacă sunt respectate condițiile prevăzute la
art. 6
și documentația prevăzută la
art. 7
din prezentul regulament;
b)
retrage recunoașterea organismului delegat, în condițiile prevăzute la
art. 10
din prezentul regulament;
c)
asigură o comunicare eficientă atât cu organismele delegate și cu organismul național de acreditare din România (RENAR), cât și cu alte organisme de acreditare echivalente prevăzute în art. 41 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2024/1.143;
d)
participă, după caz, cu rol de observator la punctul de lucru al operatorului economic, cu ocazia controalelor efectuate pentru acordarea atestatului oficial;
e)
informează structura de specialitate cu atribuții de inspecție și control din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale cu privire la eventuale riscuri identificate referitoare la activitatea organismelor delegate recunoscute.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin structura de specialitate cu atribuții de inspecție și control, are următoarele atribuții privind controlul și supravegherea organismelor delegate recunoscute:
a)
verifică, în urma sesizărilor primite, activitatea organismelor delegate recunoscute;
b)
monitorizează activitatea desfășurată în anul în curs de organismele delegate recunoscute prin evaluarea modului în care gestionează rezolvarea notificărilor, sesizărilor, efectuarea controalelor, frecvența operatorilor în diferite notificări, realizarea schimbului de informații, precum și analiza constatărilor/ neconformităților din rapoartele transmise;
c)
întocmește raportul de evaluare a activității organismului delegat recunoscut, pentru anul anterior, pe care îl comunică și structurii de specialitate cu atribuții în implementarea Regulamentului (UE) 2019/787, până la data de 31 martie a anului în curs;
d)
elaborează în fiecare an tematica și programul activității de control și supraveghere a organismelor delegate recunoscute, pe care le supune spre aprobare conducerii Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Planul anual de control prevede efectuarea de controale la organismele delegate și audituri prin observare directă a inspectorilor organismului delegat, la nivel de operator economic. La elaborarea lor se iau în considerare informările primite de la structura de specialitate cu atribuții în implementarea Regulamentului (UE) 2019/787;
e)
efectuează în fiecare an cel puțin un audit prin observare directă a inspectorilor organismului delegat;
f)
efectuează auditul anual cu privire la menținerea condițiilor care au stat la baza recunoașterii organismului delegat;
g)
notifică organismelor delegate neconformitățile identificate în urma auditului anual și termenele prevăzute pentru remedierea acestora;
h)
participă, după caz, cu rol de observator la controalele efectuate de organismele delegate;
i)
aduce la cunoștința structurii de specialitate cu atribuții în implementarea Regulamentului (UE) 2019/787 orice nereguli și/sau încălcări ale activității organismelor delegate recunoscute și propune retragerea recunoașterii acestora, după caz.
Articolul 15
Anexele nr. 1-10
fac parte integrantă din prezentul regulament.
Anexa 1 la regulament
- model -
MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE
PROCES-VERBAL
de constatare a conformității produsului
nr. ......... eliberat la data de ................
Comisia legal constituită în temeiul art. 4 alin. (1) și (2) din Regulamentul privind recunoașterea organismelor delegate și supravegherea activității acestor organisme pentru băuturi spirtoase desemnate prin indicații geografice înregistrate sau care urmează să obțină protecția ca indicație geografică, aprobat prin
Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, interimar, nr. 213/2026 , ca urmare a evaluării și verificării documentației depuse în vederea obținerii protecției ca indicație geografică, conform Regulamentului (UE) 2019/787 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 aprilie 2019 privind definirea, descrierea, prezentarea și etichetarea băuturilor spirtoase, utilizarea denumirilor băuturilor spirtoase în prezentarea și etichetarea altor produse alimentare, protecția indicațiilor geografice ale băuturilor spirtoase, utilizarea alcoolului etilic și a distilatelor de origine agricolă în băuturile alcoolice și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 110/2008 și Caietului de sarcini ediția ............ versiunea ..........., verifică și certifică conformitatea băuturii spirtoase ..............., aparținând solicitantului*) ................ .
Data constatării conformității ........................................
Data expirării conformității ............................................
Prezentul proces-verbal este valabil ............................
Comisia de constatare a conformității produsului
1.
.................................
2.
.................................
3.
.................................
4.
.................................
5.
.................................
*) Se întocmește o anexă la prezentul proces-verbal unde vor fi indicate componența solicitantului, adresa unității de procesare, tipul operatorului (producător, procesator).
Anexa 2 la regulament
- model -
CERERE
de emitere a extrasului de listă
Solicitantul ...................., cu sediul în localitatea ..........., str. ............ nr. ...., bl. ...., sc. ...., ap. ...., județul/sectorul ..............., România, nr. de telefon ............., e-mail .............., înregistrat la registrul comerțului cu nr. ............, reprezentat prin .............., domiciliat în localitatea .............., str. ........... nr. ....., bl. ....., sc. ....., ap. ...., județul/sectorul ............, țara ........., nr. de telefon .............., e-mail................., având activitatea de [ ] producție,
[ ] prelucrare,
[ ] ambalare
și/sau altele .....(Se va preciza în concret.)....., desfășurând activitatea prevăzută în caietul de sarcini al indicației geografice .........., potrivit art. 39 alin. (1) din Regulamentul (UE) 2024/1.143, solicit emiterea extrasului de listă în conformitate cu prevederile art. 22 din Regulamentul (UE) 2019/787.
Se va preciza motivul solicitării acestui document: ..................
[Solicit acest document pentru punerea la dispoziția autorităților vamale sau a altor autorități din Uniune implicate în verificarea utilizării indicațiilor geografice/specialităților tradiționale garantate în cazul mărfurilor declarate pentru liberă circulație sau introduse pe piața internă.]
Anexat: Proces-verbal de constatare a conformității produsului nr. ....../data ..........
Semnătura reprezentantului legal ..................
Anexa 3 la regulament
- model -
CERERE
pentru obținerea certificatului de recunoaștere de către
organismul delegat care verifică și certifică conformitatea
cu caietul de sarcini al băuturilor spirtoase desemnate prin
indicații geografice înregistrate sau care urmează să obțină
protecția ca indicație geografică
Persoana juridică .................., cu sediul în localitatea ................., str. .............. nr. ....., bl. ......., sc. ....., ap. ....., județul/sectorul ............., România, nr. de telefon ..............., e-mail .................., înmatriculată la registrul comerțului cu nr. ................., reprezentată prin .........................., solicit eliberarea certificatului de recunoaștere ca organism delegat pentru indicații geografice ale băuturilor spirtoase, conform art. 5 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (UE) 2024/1.143, pentru următoarele categorii de băuturi spirtoase prevăzute în anexa I la Regulamentul (UE) 2019/787:
1.
..........................................;
2.
..........................................;
3.
..........................................;
4.
......................................... .
Anexez următoarele documente:
a)
copia certificatului de înmatriculare la Oficiul Național al Registrului Comerțului (care să conțină și codul unic de înregistrare);
b)
actul constitutiv al organismului delegat;
c)
copia certificatului de acreditare eliberat de organismul național de acreditare, conform standardului european EN ISO/IEC 17065;
d)
declarație scrisă prin care solicitantul este de acord ca organismul care a emis certificatul de acreditare menționat la
lit. c)
să pună la dispoziția Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, la cerere sau din oficiu, documente și informații cu privire la acreditarea acestuia conform standardului european EN ISO/IEC 17065;
e)
procedura standard de control, cu descrierea detaliată a măsurilor și cerințelor de control pe care organismul delegat se angajează să le impună solicitanților;
f)
dosarul de prezentare al personalului angajat, care va cuprinde:
–
copii ale diplomelor de studii superioare de specialitate;
–
curriculum vitae;
–
copii ale contractelor individuale de muncă sau ale contractelor de colaborare/prestări servicii;
g)
angajamentul scris că nu va permite în activitatea operatorilor economici utilizarea organismelor modificate genetic sau a derivatelor acestora.
Semnătura reprezentantului legal ....................
Anexa 4 la regulament
- model -
ORDIN
nr. ............ din .................
privind recunoașterea organismului delegat care verifică
și certifică conformitatea cu caietul de sarcini al
băuturilor spirtoase desemnate prin indicații geografice
înregistrate sau care urmează să obțină protecția ca
indicație geografică
Având în vedere:
–
Cererea nr. ....................................;
–
Raportul nr. ....................................;
–
Referatul de aprobare nr. ...............,
în temeiul:
–
art. 41 din Regulamentul (UE) 2024/1.143 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 aprilie 2024 privind indicațiile geografice pentru vin, băuturi spirtoase și produse agricole, precum și privind specialitățile tradiționale garantate și mențiunile facultative de calitate pentru produsele agricole, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1.308/2013, (UE) 2019/787 și (UE) 2019/1.753 și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1.151/2012;
–
art. 9 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017
privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și pentru modificarea
art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014
privind organizarea și funcționarea Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul agriculturii și dezvoltării rurale emite prezentul ordin.
Articolul 1
Se aprobă/Nu se aprobă recunoașterea ............. ca organism delegat pentru băuturi spirtoase desemnate prin indicații geografice înregistrate sau care urmează să obțină protecția ca indicație geografică, în urma evaluării documentelor prezentate prin care s-a constatat conformitatea/neconformitatea cu prevederile legale în vigoare.
Articolul 2
Se eliberează/Nu se eliberează certificatul de recunoaștere a ................ ca organism delegat pentru băuturi spirtoase desemnate prin indicații geografice înregistrate sau care urmează să obțină protecția ca indicație geografică.
Articolul 3
Prezentul ordin intră în vigoare de la data semnării acestuia și se comunică în scris organismului candidat, în termen de maximum 10 zile calendaristice de la data semnării acestuia.
Articolul 4
Prezentul ordin se poate contesta în condițiile și termenele prevăzute de prevederile
Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare.
Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,
.............
Anexa 5 la regulament
- model -
CERTIFICAT DE RECUNOAȘTERE
nr. ........... din .......................
Persoana juridică .............., cu sediul în localitatea .............., str. .......... nr. ......, bl. ......, sc. ....., ap. ....., județul/sectorul ............., România, telefon ..............., e-mail ........................., înmatriculată la registrul comerțului cu nr. ............., reprezentată prin .............., este recunoscută ca organism delegat, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (UE) 2024/1.143, ale
Hotărârii Guvernului nr. 537/2022
privind stabilirea cadrului instituțional și a măsurilor pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2019/787 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 aprilie 2019 privind definirea, descrierea, prezentarea și etichetarea băuturilor spirtoase, utilizarea denumirilor băuturilor spirtoase în prezentarea și etichetarea altor produse alimentare, protecția indicațiilor geografice ale băuturilor spirtoase, utilizarea alcoolului etilic și a distilatelor de origine agricolă în băuturile alcoolice, și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 110/2008, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale
Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, interimar, nr. 213/2026
pentru aprobarea Regulamentului privind recunoașterea organismelor delegate și supravegherea activității acestor organisme pentru băuturi spirtoase desemnate prin indicații geografice înregistrate sau care urmează să obțină protecția ca indicație geografică, pentru următoarele categorii de indicații geografice ale băuturilor spirtoase prevăzute în anexa I la Regulamentul (UE) 2019/787:
1.
......................................;
2.
......................................;
3.
......................................;
4.
..................................... .
Director general,
.........................
Viză
ANUL I
Anul ...........
Valabil din data .......
până în data ..........
Viză
ANUL II
Anul ...........
Valabil din data .......
până în data ..........
Viză
ANUL III
Anul ...........
Valabil din data .......
până în data ..........
Viză
ANUL IV
Anul ...........
Valabil din data .......
până în data ..........
Acest certificat nu este valabil decât vizat pe anul în curs.
Anexa 6 la regulament
- model -
CERERE
pentru vizarea anuală a certificatului de recunoaștere
Organismul delegat pentru băuturile spirtoase desemnate prin indicații geografice înregistrate sau care urmează să obțină protecția ca indicație geografică, cu sediul în localitatea ................, str. ................ nr. ......, județul/sectorul ................, România, telefon ................., e-mail ..................., înmatriculat la registrul comerțului cu nr. ............., reprezentat prin .................., cu domiciliul în localitatea ............., str. ................... nr. ........, bl. ....., sc. ......, ap. ......, județul/sectorul ..............., țara .............., telefon .............., e-mail .............., solicit vizarea Certificatului de recunoaștere nr. ............... din data de ..........., în conformitate cu legislația în vigoare.
Semnătura reprezentantului legal ............
Anexa 7 la regulament
- model -
ORDIN
nr. ............. din ...........
privind vizarea anuală a certificatului de recunoaștere ca
organism delegat care verifică și certifică conformitatea cu
caietul de sarcini al băuturilor spirtoase desemnate prin
indicații geografice înregistrate sau care urmează să obțină
protecția ca indicație geografică
Având în vedere:
–
Cererea nr. ..........................;
–
Raportul nr. ........................;
–
Referatul de aprobare nr. .............................,
în temeiul
art. 9 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017
privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și pentru modificarea
art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014
privind organizarea și funcționarea Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul agriculturii și dezvoltării rurale emite prezentul ordin.
Articolul 1
Se aprobă/Nu se aprobă vizarea anuală a certificatului de recunoaștere eliberat pentru ................ în urma evaluării documentelor prezentate de ..................., ca urmare a constatării conformității/neconformității cu prevederile art. 9 alin. (2) din Regulamentul privind recunoașterea organismelor delegate și supravegherea activității acestor organisme pentru băuturi spirtoase desemnate prin indicații geografice înregistrate sau care urmează să obțină protecția ca indicație geografică, aprobat prin
Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, interimar, nr. 213/2026 .
Articolul 2
Prezentul ordin intră în vigoare de la data semnării acestuia și se comunică în scris organismului delegat recunoscut, în termen de maximum 10 zile calendaristice de la data semnării acestuia.
Articolul 3
Prezentul ordin se poate contesta în condițiile și termenele prevăzute de prevederile
Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare.
Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,
...................
Anexa 8 la regulament
- model -
ORDIN
nr. .......... din ...............
privind retragerea totală/parțială a certificatului
de recunoaștere acordat organismului delegat
Având în vedere:
–
Cererea nr ..................;
–
Referatul de aprobare nr. ..................,
în temeiul
art. 9 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017
privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și pentru modificarea
art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014
privind organizarea și funcționarea Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul agriculturii și dezvoltării rurale emite prezentul ordin.
Articolul 1
Se retrage total/parțial Certificatul de recunoaștere nr. ......./.........., cu valabilitate până la data de ........., eliberat pentru ..................., cu sediul în localitatea ................, str. ................. nr. ........, bl. ......., sc. ...., ap. ....., județul/sectorul ............, înmatriculată la Oficiul Național al Registrului Comerțului cu nr. ............., cod unic de identificare, CUI ..............., reprezentată legal prin ..............., acordat pentru următoarele categorii de băuturi spirtoase indicații geografice .............. .
Articolul 2
Motivele care au stat la baza retragerii totale/parțiale a Certificatului de recunoaștere nr. ......../........, precum și normele de drept încălcate sunt: în fapt, .......................,
în drept, ....................... .
Articolul 3
Prezentul ordin intră în vigoare de la data semnării acestuia și se comunică în scris organismului delegat recunoscut, în termen de maximum 10 zile calendaristice de la data semnării acestuia.
Articolul 4
Prezentul ordin se poate contesta în condițiile și termenele prevăzute de prevederile
Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare.
Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,
.........................
Anexa 9 la regulament
- model -
CERERE
pentru extinderea domeniului de certificare
Organismul delegat ................, cu sediul în localitatea ................, str. ............ nr. ......, bl. ......., sc. ......, ap. ......., județul/sectorul ............, România, telefon .............., e-mail ......................, înmatriculat la registrul comerțului cu nr. .................., deținător al Certificatului de acreditare nr. .........../................, reprezentat prin ..................., cu domiciliul în localitatea .................., str. ........... nr. ......, bl. ......., sc. ........, ap. ........., județul/sectorul ..............., țara ..........., telefon .............., e-mail ..................., solicit extinderea pentru următoarele categorii de indicații geografice băuturi spirtoase prevăzute în anexa I la Regulamentul (UE) 2019/787:
1.
.....................................;
2.
.....................................;
3.
.....................................;
4.
.................................... .
Anexez la prezenta cerere o copie a Certificatului de acreditare nr. ......../............, eliberat de organismul național de acreditare, conform standardului european EN ISO/IEC 17065, și documentele care certifică îndeplinirea cerințelor prevăzute la art. 39 alin. (3) lit. b) din Regulamentul (UE) 2024/1.143.
Semnătura reprezentantului legal ..............
Anexa 10 la regulament
- model -
ORDIN
nr. .......... din ...........
pentru extinderea domeniului de certificare
pentru băuturile spirtoase
Având în vedere:
–
Cererea nr. .................;
–
Raportul nr. ..............;
–
Referatul de aprobare nr. .................,
în temeiul:
–
art. 41 din Regulamentul (UE) 2024/1.143 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 aprilie 2024 privind indicațiile geografice pentru vin, băuturi spirtoase și produse agricole, precum și privind specialitățile tradiționale garantate și mențiunile facultative de calitate pentru produsele agricole, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1.308/2013, (UE) 2019/787 și (UE) 2019/1.753 și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1.151/2012;
–
art. 9 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017
privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și pentru modificarea
art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014
privind organizarea și funcționarea Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul agriculturii și dezvoltării rurale emite prezentul ordin.
Articolul 1
Se aprobă/Nu se aprobă extinderea domeniului de certificare pentru următoarele indicații geografice ale băuturilor spirtoase conform categoriilor prevăzute în anexa I la Regulamentul (UE) 2019/787 ........................
în urma evaluării documentelor prezentate de ................., ca urmare a constatării conformității/neconformității cu prevederile art. 11 din Regulamentul privind recunoașterea organismelor delegate și supravegherea activității acestor organisme pentru băuturi spirtoase desemnate prin indicații geografice înregistrate sau care urmează să obțină protecția ca indicație geografică, aprobat prin
Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, interimar, nr. 213/2026 .
Articolul 2
Prezentul ordin intră în vigoare de la data semnării acestuia și se comunică în scris organismului delegat recunoscut, în termen de maximum 10 zile calendaristice de la data semnării acestuia.
Articolul 3
Prezentul ordin se poate contesta în condițiile și termenele prevăzute de prevederile
Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare.
Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,
.......................
-----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.