Decizia nr. 77/2026

Asupra admisibilității sesizării

35.

Examinând condițiile de admisibilitate necesar a fi întrunite pentru declanșarea mecanismului de interpretare constând în pronunțarea unei hotărâri prealabile asupra unor chestiuni de drept, Înalta Curte constată că sesizarea a fost transmisă instanței supreme în temeiul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 , act normativ care a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024 și care, potrivit

art. 4 , se completează cu dispozițiile

Codului de procedură civilă , prin urmare și cu prevederile

art. 519

și următoarele din acest cod.

36.

Din coroborarea dispozițiilor speciale cuprinse în

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024

cu prevederile generale ale

art. 519 din Codul de procedură civilă

rezultă că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, în virtutea acestui act normativ cu caracter special, presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții de admisibilitate:

(i)

existența unei cauze aflate în curs de judecată, care să privească fie stabilirea și/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv obligarea la emiterea actelor administrative sau anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze;

(ii)

instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în primă instanță sau în calea de atac;

(iii)

existența unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei;

(iv)

chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

37.

Evaluând sesizarea ce face obiectul prezentului dosar, pentru a stabili dacă se verifică îndeplinirea simultană a tuturor condițiilor care permit declanșarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că primele două condiții legale sunt îndeplinite.

38.

Astfel, litigiul în cadrul căruia s-a formulat sesizarea se află în curs de soluționare pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, care judecă în apel, conform

art. 96 pct. 2 din Codul de procedură civilă

și

art. 271 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată , cu modificările și completările ulterioare ( Codul muncii ).

39.

Litigiul se circumscrie domeniului specific de reglementare prevăzut la

art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 , curtea de apel fiind învestită cu judecarea cererii formulate de reclamant în numele și pe seama membrelor de sindicat, asistenți medicali în cadrul DSP Ialomița, o categorie de salariați cuprinsă în sfera personalului plătit din fonduri publice, privind acordarea unui spor de 55% pentru condiții de muncă periculoase sau vătămătoare aplicat la salariul de bază lunar, pentru perioada 5.12.2023-31.12.2023 și 1.05.2024-27.08.2024.

40.

Chestiunea sesizată, conform conținutului întrebării adresate de instanța de trimitere, este chiar cea dedusă judecății, verificându-se astfel și condiția de admisibilitate a legăturii de determinare, respectiv aceea conform căreia de chestiunea sesizată să depindă soluționarea cauzei pe fond.

41.

În egală măsură, chestiunea de drept deferită instanței supreme nu a făcut obiectul unei statuări anterioare punctuale a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin intermediul vreunuia dintre mecanismele de unificare a jurisprudenței.

42.

În ceea ce privește condiția ca prin sesizare să fie dedusă spre interpretare o veritabilă chestiune de drept, susceptibilă unei dezlegări de principiu, aptă să preîntâmpine jurisprudența neunitară, se constată că această condiție este neîndeplinită, ceea ce face demersul inadmisibil.

43.

Prevederile

art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024

impun ca o condiție de admisibilitate a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile existența unei „chestiuni de drept“ veritabile, aptă a declanșa acest mecanism de unificare a practicii judiciare, iar noțiunea de „chestiune de drept“ are înțelesul dat de dispozițiile

art. 519 din Codul de procedură civilă , deoarece termenii folosiți de legiuitor sunt aceiași, iar

art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024

prevede că „Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată , cu modificările și completările ulterioare, precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie“.

44.

În lipsa unei definiții legale a noțiunii, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formată în aplicarea

art. 519 din Codul de procedură civilă , s-a statuat în mod constant că pentru a se putea discuta de existența unei chestiuni de drept este necesar ca problema de drept antamată „să necesite cu pregnanță a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății“ ( Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, și

Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).

45.

Totodată, s-a statuat că problema de drept supusă dezlegării trebuie să ridice serioase dificultăți de interpretare a unor dispoziții legale imperfecte, lacunare ori contradictorii, dificultăți decurgând din neclaritatea normei, din caracterul incomplet al acesteia, susceptibil de mai multe sensuri ori accepțiuni deopotrivă de justificate față de imprecizia redactării textului legal.

46.

Ca atare, chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege fie din cauză că acesta este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziții legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare sau că și-ar putea extinde efectele după data abrogării lui (prin ultraactivitate), fie că ar intra în coliziune cu principii fundamentale ale dreptului.

47.

Cu privire la existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei, în jurisprudența sa anterioară, Înalta Curte de Casație și Justiție a subliniat că ceea ce este definitoriu pentru această procedură este faptul că urmărește interpretarea cu caracter de principiu a unei norme de drept (îndoielnice, neclare), stabilită ca incidentă în cauză de către instanța de trimitere, aptă să ducă la dezlegarea litigiului, iar nu determinarea, în concret, de către instanța supremă a elementelor care conturează raționamentul juridic, pentru ca, ulterior, instanța de trimitere să recurgă la punerea punctuală în aplicare a acestuia la raportul juridic dedus judecății, întrucât nu aceasta este finalitatea mecanismului de unificare a practicii judiciare. Instanța supremă nu poate fi învestită, în cadrul acestei proceduri, cu interpretarea și aplicarea legii la circumstanțele concrete ale cauzei aflate pe rol, atribut care se impune cu necesitate să rămână în sfera de competență exclusivă a completului de judecată legal învestit cu soluționarea procesului ( Decizia Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 62 din 28 octombrie 2024 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1277 din 18 decembrie 2024).

48.

În caz contrar, rolul instanței supreme ar deveni unul de soluționare directă a cauzei aflate pe rol și ar neutraliza funcția constituțională a instanței legal învestite de a judeca în mod direct și efectiv procesul.

49.

În concret, instanța de trimitere solicită lămurirea chestiunii de drept privind modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor

articolului unic lit. A pct. 1 din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru

aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 , prin raportare la

art. 1 din Ordinul nr. 4.128/2023

și

art. 6 lit. a) din Legea nr. 136/2020 , în sensul de a se stabili dacă sintagma „epidemii deosebit de grave și altele asemenea stabilite de Ministerul Sănătății și declarate prin ordin“ are un conținut autonom sau dacă existența unui ordin al ministrului sănătății de declarare a unei epidemii la nivel național este suficientă pentru nașterea dreptului la spor.

50.

În realitate, titularul sesizării solicită interpretarea unor dispoziții legale care nu comportă o reală și serioasă dificultate, de natură a fi dedusă dezlegării în cadrul procedurii hotărârii prealabile; dubiul de interpretare și aparenta dificultate a problemei de drept pot fi surmontate printr-o interpretare adecvată și corelată a normelor de drept stabilite ca fiind incidente cauzei.

51.

Se constată că, în cauză, nu se poate aprecia că există o dificultate de interpretare, așa cum a reținut instanța de trimitere, atâta timp cât norma solicitată a fi dezlegată - care nu are un caracter neclar, incomplet sau echivoc - poate fi interpretată prin coroborarea cu alte texte normative.

52.

Prevederile

art. 7 alin. (1) din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

conferă doar o vocație la a beneficia de unul dintre sporurile enumerate de lege. În acest sens, dispozițiile cuprinse în

art. 7 alin. (1) din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

se referă la sporuri care „pot fi acordate“, în raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, personalului de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din unitățile sanitare și unitățile medico-legale, cu respectarea dispozițiilor legale, ceea ce presupune analiza tuturor prevederilor legale care stabilesc condițiile de acordare a acestor sporuri și limitele în care pot fi acordate.

53.

Din această perspectivă, dispozițiile

art. 7 alin. (3) din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

stabilesc cu caracter de principiu condițiile pentru acordarea sporurilor enumerate la

alin. (1) , statuând că „locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum și condițiile de acordare a acestora se stabilesc de către ordonatorul de credite, cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanților salariaților, în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens“.

54.

Examinând aceste dispoziții legale, Curtea Constituțională a subliniat că „aceste dispoziții păstrează concepția legislativă care se regăsește și în prevederile

art. 23-25 din Legea-cadru nr. 153/2017

cu privire la libertatea pe care legiuitorul o dă autorităților administrative de a stabili, în funcție de situațiile concrete pe care le prezintă activitatea în domeniu, locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum și condițiile de acordare a acestuia“ ( Decizia Curții Constituționale nr. 63 din 28 februarie 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 18 iulie 2023, paragraful 33).

55.

În egală măsură, au relevanță asupra litigiului dedus judecății, prin raportare la calitatea membrilor de sindicat de angajați ai direcției de sănătate publică, și prevederile

art. 7 alin. (5)

din același act normativ, conform cărora „personalul din cadrul direcțiilor de sănătate publică poate beneficia, în raport cu condițiile de muncă, de sporurile prevăzute la

alin. (1) lit. a) ,

b) ,

c)

și

e) , dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu personalul care beneficiază de aceste sporuri“.

56.

De asemenea, dispozițiile

Regulamentului-cadru

aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr. 153/2018

stabilesc criteriile pentru încadrarea locurilor de muncă în una dintre categoriile prevăzute în anexe, respectiv periculoase, vătămătoare, deosebit de periculoase, condiții grele de muncă, periculoase și vătămătoare, condiții deosebite ( art. 7 din regulamentul-cadru ), instituind, în același timp, prerogativa ordonatorului de credite de a proceda la nominalizarea personalului care beneficiază de spor pe locuri de muncă, categorii de personal și mărimea concretă a sporului, în limita prevederilor stabilite prin regulament, cu consultarea sindicatelor reprezentative la nivel de unitate/sindicatelor afiliate la o federație reprezentativă pe grup de unități/sector sau, după caz, a reprezentanților salariaților.

57.

Astfel, dispozițiile

art. 7 alin. (1) lit. b) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

reglementează posibilitatea acordării unui spor pentru condiții deosebit de periculoase, iar

alin. (5)

al aceluiași articol prevede expres că personalul din cadrul direcțiilor de sănătate publică poate beneficia de aceste sporuri „dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu personalul care beneficiază de aceste sporuri“.

58.

Totodată,

articolul unic lit. A pct. 1 din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru

aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr. 153/2018

stabilește, în concret, categoria de personal vizată și condiția participării efective la aplicarea măsurilor de limitare a unor epidemii deosebit de grave și altele asemenea stabilite de Ministerul Sănătății și declarate prin ordin.

59.

În același timp, dispozițiile

art. 6 lit. a) din Legea nr. 136/2020

califică drept situație de risc epidemiologic „epidemia declarată prin ordin al ministrului sănătății“.

60.

Prin urmare, din interpretarea coroborată a acestor dispoziții rezultă că legiuitorul a avut în vedere acordarea sporului în considerarea condițiilor concrete de muncă și a participării efective a personalului la măsurile dispuse într-un anumit context epidemiologic, iar nu instituirea unui drept salarial automat, decurgând exclusiv din emiterea ordinului ministrului sănătății de declarare a epidemiei.

61.

În acest sens, se observă că însăși instanța de trimitere a identificat posibilele interpretări rezultate din coroborarea dispozițiilor

articolului unic lit. A pct. 1 din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru

aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr. 153/2018

cu prevederile

art. 6 lit. a) din Legea nr. 136/2020 , reținând faptul că ordinul ministrului sănătății nu califică expres epidemia ca fiind „deosebit de gravă“.

62.

Totuși, împrejurarea că un text legal presupune un demers de interpretare judiciară nu este suficientă pentru activarea mecanismului hotărârii prealabile, câtă vreme norma nu este lacunară, contradictorie ori susceptibilă, prin ea însăși, de interpretări divergente de o manieră care să depășească obligația ordinară a instanței de a interpreta și aplica legea.

63.

De altfel, chestiunea invocată de instanța de trimitere se circumscrie, în realitate, modalității de evaluare a condițiilor concrete de acordare a sporului salarial solicitat, aspect evidențiat inclusiv de susținerile formulate în apel de pârâtă, referitoare la gradul de gravitate al situației epidemiologice din județul Ialomița, la timpul efectiv lucrat în condițiile prevăzute de lege și la inexistența rapoartelor justificative privind activitatea desfășurată de reclamante.

64.

Or, aceste aspecte țin de analiza probatoriului administrat și de aplicarea dispozițiilor legale la situația de fapt dedusă judecății, competență ce revine exclusiv instanței învestite cu soluționarea litigiului.

65.

Prin urmare, chestiunea de drept nu suscită serioase dificultăți care ar împiedica pronunțarea soluției. Chiar și în situația în care legea ar fi incompletă, judecătorul este chemat să se pronunțe și să recurgă la alte norme juridice sau principii de drept incidente sau, dacă legea este neclară, trebuie să folosească metode de interpretare în conformitate cu principiile de drept pe care i le furnizează doctrina și jurisprudența, atât timp cât interpretarea legii civile reprezintă o etapă necesară în procesul aplicării legii civile, în scopul de a stabili conținutul și sensul normei și a o putea aplica situației de fapt conturate în cazul dedus judecății.

66.

Sub un al doilea aspect, se constată că riscul de apariție a unei practici neunitare din perspectiva chestiunii de drept ce face obiectul prezentei sesizări este practic inexistent. Astfel, hotărârile judecătorești identificate în cuprinsul încheierii de sesizare și al jurisprudenței comunicate de instanțele naționale privesc, în realitate, litigii generate de acordarea sporului în contextul pandemiei de COVID-19, caracterizată printr-un cadru normativ și factual distinct, inclusiv sub aspectul declarării pandemiei de către Organizația Mondială a Sănătății și al măsurilor excepționale adoptate la nivel național și internațional.

67.

Or, problema de drept dedusă judecății în prezenta cauză privește interpretarea dispozițiilor

articolului unic lit. A pct. 1 din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru

aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr. 153/2018

în contextul epidemiei de rujeolă declarate prin

Ordinul ministrului sănătății nr. 4.128/2023 , astfel încât nu se poate reține existența unei jurisprudențe divergente relevante și consolidate asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.

68.

Nu în ultimul rând, se reține că opiniile teoretice exprimate de judecătorii din cadrul instanțelor care au înaintat puncte de vedere, deși nu au caracter uniform, nu justifică prin ele însele declanșarea mecanismului reglementat de dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 , întrucât scopul pronunțării unei hotărâri prealabile este acela de a asigura coeziunea în plan jurisdicțional, ceea ce presupune existența unor tendințe jurisprudențiale concrete orientate către soluții diferite.

69.

Reținând, în condițiile expuse, neconformitatea sesizării și în acord cu jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform căreia rațiunea reglementării mecanismului hotărârii preliminare este aceea a asigurării unor dezlegări în drept de principiu, iar nu a subrogării în atribuțiile jurisdicționale ale instanței de judecată, rolul instanței supreme neputând deveni astfel unul de soluționare directă a cauzei, se impune respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 1.638/98/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor

articolului unic lit. A pct. 1 al anexei nr. 2 la Regulamentul-cadru

privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în

anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a condițiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupațională de funcții bugetare „Sănătate și asistență socială“, aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 , cu modificările și completările ulterioare, să se stabilească dacă în noțiunea de „epidemii deosebit de grave și altele asemenea stabilite de Ministerul Sănătății și declarate prin ordin“ se include și noțiunea de epidemie la nivel național stabilită de Ministerul Sănătății prin ordin, prin raportare la

art. 1 din Ordinul nr. 4.128/2023

privind declararea epidemiei de rujeolă pe teritoriul României și aprobarea măsurilor de limitare a răspândirii epidemiei și

art. 6 lit. a) din Legea nr. 136/2020

privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic.

Obligatorie, potrivit

art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă .

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 iunie 2026.

Pentru judecător Mariana Constantinescu,

vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție

la data pronunțării deciziei,

eliberat din funcție prin pensionare,

semnează președintele în funcție,

judecător Lia Savonea

Magistrat-asistent,

Raluca Emilia Leote