Acordul din 23 septembrie 1976
între guvernul Republicii Socialiste România și guvernul Republicii Democrate Populare Laos
prezumat în vigoare
Republica Socialistă România și Republica Democrata Populara Laos, denumite mai jos părți contractante,
dorind sa lărgească cooperarea și relațiile prietenești existente între cele doua tari, pe baza principiilor egalității în drepturi, independentei și suveranității naționale, neamestecului în treburile interne și avantajului reciproc,
dorind, ca tari în curs de dezvoltare, sa întărească relațiile comerciale și economice dintre ele în conformitate cu necesitățile și obiectivele lor de dezvoltare și comerciale și pe baza egalității și avantajului reciproc,
avînd în vedere respectivele lor drepturi și obligații internaționale și ținînd seama de importanța unor condiții de acces mai favorabile pentru produsele lor naționale pe piața celeilalte tari,
au convenit următoarele:
Articolul 1
Părțile contractante vor promova dezvoltarea relațiilor comerciale și economice dintre ele în cadrul prezentului acord și al legilor și reglementărilor în vigoare în fiecare dintre cele doua tari.
Articolul 2
Cele doua părți își acorda în mod reciproc, cu efect imediat și necondiționat, tratamentul națiunii celei mai favorizate cu privire la toate problemele legate de schimburile comerciale bilaterale, și anume:
- taxele vamale și impozitele de orice fel aplicate în legătură cu importul sau exportul de mărfuri sau transferurile de fonduri efectuate pentru reglementarea importurilor și exporturilor;
- metodele de percepere a unor tarife și impozite, precum și cu privire la ansamblul reglementărilor și formalităților aferente importurilor și exporturilor.
De asemenea, fiecare parte contractantă va acorda produselor originare ale celeilalte părți contractante tratamentul națiunii celei mai favorizate în toate problemele referitoare la:
- taxele interne sau alte impozite interne de orice fel aplicate pentru sau în legătură cu mărfurile importate;
- toate legile, reglementările și formalitățile care afectează vînzarea interna, oferta pentru vînzare, cumpărare, transportul, distribuirea sau folosirea mărfurilor importate pe teritoriul uneia dintre părțile contractante, precum și la reglementările cantitative privind amestecul, prelucrarea sau utilizarea, în cantități sau proporții determinate, a anumitor produse.
Orice avantaj, favoare, privilegiu sau scutire care a fost acordată sau va putea fi acordată în viitor de către oricare parte contractantă, pentru orice produs al unei terțe tari în legătură cu prevederile de mai sus, se va acorda imediat și necondiționat și produselor originare de același fel ale celeilalte părți contractante, indiferent de naționalitatea cărăușului, în virtutea acordării reciproce a tratamentului națiunii celei mai favorizate.
Dispozițiile acestui articol nu se vor aplica avantajelor, scutirilor și privilegiilor pe care:
a) fiecare dintre părțile contractante le-a acordat sau le va acorda țărilor limitrofe, în scopul facilitării comerțului de frontieră;
b) fiecare dintre părțile contractante le-a acordat sau le va acorda conform G.A.T.T., ca urmare a participării la zone de comerț liber, uniuni vamale.
Articolul 3
Livrările de mărfuri între cele doua tari se vor efectua pe bază de protocoale anuale încheiate între ministerele interesate din cele doua tari.
Articolul 4
Schimburile de mărfuri în cadrul acestui acord se vor efectua prin încheierea de contracte între persoane juridice române și persoane juridice și fizice laotiene, care, potrivit legislației interne a fiecăreia dintre părțile contractante, sînt autorizate să efectueze operațiuni de comerț exterior.
În vederea desfășurării comerțului reciproc avantajos, autoritățile competente din cele doua tari vor elibera licentele de import și export necesare, în conformitate cu legile și reglementările în vigoare în fiecare dintre țările lor.
Prețurile mărfurilor schimbate în cadrul acestui acord se vor stabili în raport cu prețurile de pe piața mondială.
Articolul 5
Toate plățile provenind din schimbul de mărfuri și servicii, cooperare economică, precum și orice alte plati între cele doua tari, vor fi efectuate în devize liber convertibile, în conformitate cu legile și reglementările din fiecare dintre cele doua tari.
Articolul 6
Ambele părți contractante vor incuraja și facilita încheierea de contracte pe termen lung privind importurile și exporturile, între sau prin organizațiile și întreprinderile guvernamentale ale țărilor lor, pe baza obiectivelor comerciale de dezvoltare ale fiecărei tari.
Articolul 7
Fiecare parte contractantă se angajează sa acorde cetățenilor, firmelor, companiilor și organizațiilor economice ale celeilalte părți protecția inventiilor, marcilor de fabrica și marcilor de comerț, în conformitate cu prevederile convențiilor internaționale în acest domeniu.
Articolul 8
Fiecare parte contractantă va excepta de la plata taxelor vamale sau oricare alte obligații fiscale următoarele mărfuri de origine din țara partenera celeilalte părți contractante:
a) mostrele comerciale care nu sînt destinate vinzarii;
b) cataloage, liste de prețuri, broșuri și alte materiale de propaganda comercială, inclusiv filme asupra mărfurilor oferite spre vînzare pe piața tarii importatoare;
c) mărfuri și materiale pentru tirgurile și expozițiile permanente sau temporare sau alte mărfuri, cît timp acestea nu sînt destinate vinzarii;
d) ambalaj marcat, importat pentru a fi umplut, ca și ambalajul conținînd obiecte importate și care trebuie returnat la expirarea unei perioade convenite conform reglementărilor interne ale fiecărei părți contractante în acest domeniu;
c) piese de schimb livrate gratuit pentru înlocuirea pieselor recunoscute defecte în cursul perioadelor de garanție;
d) echipamente destinate pentru experimentari, probe și cercetări științifice, în conformitate cu programele convenite în prealabil.
Articolul 9
Părțile contractante vor înlesni și promova participarea la tîrguri și expoziții internaționale și la organizarea expozițiilor individuale pe teritoriul fiecărei părți, în conformitate cu legile și reglementările în vigoare în fiecare dintre cele doua tari.
Articolul 10
Cu scopul de a promova dezvoltarea relațiilor comerciale între ambele tari, părțile contractante își acorda posibilitatea de a stabili reprezentante comerciale în capitalele țărilor respective. Statutul, scutirile și alte facilități ce se vor acorda reprezentanților comerciali vor fi identice cu cele care se acordă reprezentanților comerciali ai altor guverne și se vor baza pe principiul reciprocității, în conformitate cu practica internationala.
De asemenea, părțile contractante vor incuraja și facilita trimiterea de tehnicieni și experți ai organizațiilor sau firmelor dintr-o țara, interesate să între în raporturi comerciale cu organizații sau firme din cealaltă țara.
Articolul 11
Cele doua părți declara ca garantează și recunosc deciziile instanțelor de arbitraj care au fost desemnate de comun acord cu partenerii care încheie contracte comerciale în cadrul prezentului acord, precum și executarea lor.
Executarea deciziilor arbitrale se va face în conformitate cu legislația tarii în care are loc executarea.
Articolul 12
Prezentul acord este valabil pentru o perioadă de 5 ani de la data semnării sale și va fi prelungit pe perioade de cîte un an, prin tacită reconditiune, atît timp cît oricare dintre părți nu îl va denunta în scris cu 3 luni înaintea datei expirării perioadei respective.
În cazul expirării acestui acord, prevederile sale vor continua să se aplice obligațiilor neindeplinite din contractele încheiate în cadrul și în timpul valabilității acestuia.
Articolul 13
Prezentul acord va fi supus aprobării autorităților competente din cele doua tari și va intra în vigoare provizoriu la data semnării sale și definitiv la data ultimei notificări a aprobării sau ratificării prezentului acord de către cele doua părți.
Încheiat la București la 23 septembrie 1976, în limbile română, laotiana și franceza, toate textele fiind egal autentice.
În caz de interpretări diferite, textul în limba franceza va fi text de referința.
Pentru guvernul
Republicii Socialiste România,
George Macovescu
Pentru guvernul
Republicii Democrate Populare Laos,
Sanan Southichak
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.