HG nr. 1231/2000
pentru aplicarea rezolutiilor nr. 1.298(2000) și nr. 1.312(2000) ale Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite privind Eritreea și Etiopia
prezumat în vigoare
În temeiul prevederilor art. 107 din Constituția României și având în vedere prevederile rezolutiilor nr. 1.298(2000) din 17 mai 2000 și nr. 1.312(2000) din 31 iulie 2000 ale Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite,
ținând seama de obligația ce revine statelor membre ale Organizației Națiunilor Unite de a îndeplini rezoluțiile adoptate de Consiliul de Securitate, în conformitate cu prevederile cap. VII al Cartei Organizației Națiunilor Unite,
Guvernul României adopta prezenta hotărâre.
Articolul 1
Organele și instituțiile de stat, persoanele fizice și juridice române, precum și persoanele fizice și juridice străine care desfășoară activități economice și financiare pe teritoriul României vor lua măsurile necesare pentru aplicarea prevederilor rezolutiilor nr. 1.298(2000) și nr. 1.312(2000) ale Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite privind Eritreea și Etiopia, al căror text se publică în continuare.
Articolul 2
Orice încălcare a prevederilor prezentei hotărâri va atrage răspunderea administrativă, contravențională sau penală, după caz, a persoanelor vinovate, în conformitate cu prevederile cuprinse în reglementările legale în vigoare.
PRIM-MINISTRU MUGUR CONSTANTIN ISARESCU Contrasemnează: p. Ministru de stat, ministrul afacerilor externe, Stelian Oancea, secretar de stat Președintele Agenției Naționale de Control al Exporturilor Strategice și al Interzicerii Armelor Chimice, Marius Petrescu p. Ministrul apărării naționale, Ioan Bogdan Tudoran, subsecretar de stat Ministrul industriei și comerțului, Radu Berceanu Ministrul finanțelor, Decebal Traian Remes REZOLUTIE 1298 17/05/2000 REZOLUTIE 1312 31/07/2000
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.