Decizia nr. 194/2000
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 177 alin. 8 teza finala din Codul de procedură penală
prezumat în vigoare
Ioan Muraru - președinte
Costica Bulai - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stangu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 177 alin. 8 teza finala din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gheorghe Constantin Paunescu în Dosarul nr. 10.706/1999 al Judecătoriei Sectorului 1 București.
La apelul nominal a lipsit autorul excepției, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției. Asupra prevederilor art. 177 alin. 8 din Codul de procedură penală Curtea Constituțională s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 48/2000 și a constatat ca acestea sunt constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:
Prin Încheierea din 13 decembrie 1999, pronunțată în Dosarul nr. 10.706/1999, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 177 alin. 8 teza finala din Codul de procedură penală, excepție ridicată, prin apărător, de Gheorghe Constantin Paunescu, având calitatea de inculpat în cauza.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca dispozițiile art. 177 alin. 8 din Codul de procedură penală, potrivit cărora invinuitul sau inculpatul care locuiește în străinătate se citeaza prin scrisoare recomandată, iar recipisa de predare a scrisorii tine loc de dovada a îndeplinirii procedurii de citare, încalcă principiul egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, precum și pe cel al garantarii dreptului la apărare, prevăzute la art. 16 alin. (1) și (2), respectiv la art. 24 alin. (1) din Constituție. Conform susținerilor autorului excepției, abaterea de la regula generală înscrisă la art. 178 alin. 1 din Codul de procedură penală, care stabilește modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, prin excepția prevăzută la art. 177 alin. 8 din Codul de procedură penală, "se creează un tratament juridic diferit, în ceea ce privește procedura de citare, între invinuitul sau inculpatul care locuiește în țara și cel care locuiește în străinătate". În legătură cu nerespectarea dreptului la apărare autorul excepției susține ca "art. 24 alin. (1) din Constituție garantează dreptul la apărare, scop pe care art. 177 alin. 8 din Codul de procedură penală îl eludeaza".
Judecătoria Sectorului 1 București, exprimandu-și opinia, considera ca excepția ridicată este neîntemeiată, deoarece invinuitul sau inculpatul care locuiește în străinătate se afla într-o situație diferita față de cel care locuiește în țara, ceea ce justifica și impune chiar un tratament juridic diferențiat.
În conformitate cu dispozițiile
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca dispozițiile art. 177 alin. 8 din Codul de procedură penală nu contravin principiului consacrat la art. 16 din Constituție, întrucât "tuturor persoanelor le sunt aplicate aceleași reguli procedurale. Existenta unor norme derogatorii de la dreptul comun nu infirma respectarea acestui principiu, deoarece aplicarea acelor norme nu se face în mod discriminatoriu". În susținerea acestei aprecieri se citeaza Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1/1994. În același punct de vedere se considera, în continuare, ca "nu se încalcă nici dreptul la apărare, acesta cuprinzând mai multe componente, printre care și obligația organelor judiciare de a avea în vedere, din oficiu, aspectele favorabile părților sau existenta asistenței juridice obligatorii ori a condițiilor cerute de lege pentru valabilitatea unor acte sau posibilitatea părților de a folosi calea de atac a apelului". Se invoca totodată și Decizia Curții Constituționale nr. 48/2000 referitoare la constituționalitatea aceluiași text de lege.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , retine următoarele:
Curtea Constituțională constata ca a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, ale art. 1 alin. (1), ale
art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Articolul 177
alin. 8 din Codul de procedură penală, care face obiectul excepției, are următorul conținut: "Dacă invinuitul sau inculpatul locuiește în străinătate, citarea se face prin scrisoare recomandată, în afară de cazul când prin lege se dispune altfel. Recipisa de predare a scrisorii tine loc de dovada a îndeplinirii procedurii de citare." Potrivit dispozițiilor alin. 9 al aceluiași articol, prevederile alineatelor precedente, referitoare la citarea învinuitului sau a inculpatului, se aplică în mod corespunzător și altor persoane care urmează să fie citate în cursul procesului penal.
În legătură cu obiectul excepției de neconstituționalitate, Curtea constata ca, deși este criticat art. 177 alin. 8 din Codul de procedură penală în întregul său, din motivarea excepției rezultă ca aceasta critica vizează doar dispoziția din teza finala a art. 177 alin. 8 din Codul de procedură penală, potrivit căreia "Recipisa de predare a scrisorii tine loc de dovada a îndeplinirii procedurii de citare". În consecința, controlul de constituționalitate exercitat în prezenta cauza se va limita la aceasta dispoziție legală.
În opinia autorului excepției, textul de lege criticat încalcă doua norme constituționale, referitoare la drepturile fundamentale ale cetățenilor, și anume:
a) Prevederile art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, potrivit cărora "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări", respectiv "Nimeni nu este mai presus de lege". Se susține în motivarea excepției, sub aceste aspecte, ca textul de lege criticat instituie o discriminare între persoanele care urmează să fie citate la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată, în cursul procesului penal, în funcție de locul domiciliului, în țara sau în străinătate; de vreme ce pentru persoanele care locuiesc în țara îndeplinirea procedurii de citare trebuie să rezulte din dovada de inmanare a citației, în cazul persoanelor care locuiesc în străinătate, pentru dovedirea îndeplinirii procedurii este suficienta recipisa de predare a scrisorii recomandate, prin care s-a făcut citarea.
În ceea ce privește interpretarea și aplicarea prevederilor art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, Plenul Curții Constituționale a stabilit, prin Decizia nr. 1/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, ca "Principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotriva, presupune soluții diferite pentru situații diferite". Aceasta jurisprudenta a Curții este constanta, soluții identice fiind adoptate în numeroase decizii ulterioare, dintre care menționăm Decizia nr. 2 din 3 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 10 aprilie 1998, și Decizia nr. 49 din 10 martie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 23 aprilie 1998.
În același sens sunt și dispozițiile din anexa la Carta socială europeană - revizuită, ratificată de Parlamentul României prin
și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 4 mai 1999, care prevede în Partea a V-a, art. E, ca "O diferența de tratament intemeiata pe un motiv obiectiv și rezonabil nu este considerată ca discriminatorie". Or, este evident ca situația persoanelor care locuiesc în străinătate este esențial diferita de cea a persoanelor care locuiesc în țara. Sub aspectul îndeplinirii procedurii de citare sunt diferite atât posibilitățile de comunicare, cat și cele de deplasare. Tot ca o cauza obiectivă, care justifica diferența de tratament procedural, o constituie și faptul ca legislația naționala poate stabili obligația agenților proprii de transmitere a corespondentei sa returneze dovada îndeplinirii procedurii de citare sau de comunicare a actelor judiciare, dar nu poate prevedea aceleași obligații pentru agenții altor state.
De altfel, normele procedurale prevăd numeroase excepții de la regula generală a inmanarii în mod direct și personal a citației și în cazul persoanelor care locuiesc în țara, cum sunt de exemplu: predarea citației unor rude sau altor persoane care locuiesc împreună cu persoana în cauza, afișarea citației, citarea prin publicitate, citarea prin administrațiile locului de deținere, ale unităților militare sau ale spitalelor ori prin poarta hotelului și altele, dar aceste excepții nu înseamnă discriminare, ci modalități diferite de îndeplinire a procedurii de citare, determinate de situația obiectiv diferita a persoanelor citate. O cauza legală de împiedicare a continuării judecații o constituie absenta inculpatului deținut (art. 314 din Codul de procedură penală), întrucât acesta nu are libertate de mișcare, iar prezenta lui trebuie asigurata de administrația locului de deținere.
Cerința legală de a asigura persoanei citate posibilitatea reală de a lua cunoștința de citație, cu toate datele pe care aceasta trebuie să le conțină, este general valabilă și obligatorie, fără nici o discriminare și fără nici un privilegiu. Îndeplinirea viciata a procedurii de citare, ca și imposibilitatea de a se prezenta la termenul fixat pot fi invocate de părțile interesate, urmând ca instanța de judecată sa dispună în consecința. Aceasta însă nu este o problemă de constituționalitate, ci una de aplicare a legii.
b) Cel de al doilea motiv de neconstituționalitate, susținut de autorul excepției, se referă la încălcarea dreptului la apărare, prevăzut la art. 24 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia "Dreptul la apărare este garantat". În opinia autorului excepției lipsa dovezii de inmanare a citației creează o incertitudine asupra primirii citației de către persoana respectiva, care, în necunostinta de cauza, nu își poate exercita dreptul la apărare.
Curtea constata ca nici acest motiv de neconstituționalitate nu este întemeiat. Comunicarea citației printr-o scrisoare recomandată presupune, după toate regulile de transmitere a corespondentei, predarea personală a acesteia. Or, persoana care a avut posibilitatea reală de a lua la cunoștința faptul ca a fost citata la o anumită instanța, într-o anume cauza, într-o anumită calitate procesuala și la un termen precizat, nu mai poate fi considerată îngrădită în exercițiul dreptului sau la apărare. Dovada contrariului cade în sarcina celui care se considera lezat în drepturile sale.
Pe baza acelorași considerente, într-o alta cauza, Curtea Constituțională a respins, prin Decizia nr. 48 din 16 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 1 iunie 2000, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 177 alin. 8 teza finala din Codul de procedură penală. Aceeași soluție se impune și în prezenta cauza, întrucât nu au intervenit elemente noi, care să justifice reconsiderarea jurisprudenței Curții.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al
art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu majoritate de voturi,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 177 alin. 8 teza finala din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gheorghe Constantin Paunescu în Dosarul nr. 10.706/1999 al Judecătoriei Sectorului 1 București.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 12 octombrie 2000.
PREȘEDINTE, prof. univ. dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent, Mihai Paul Cotta
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.