Înțelegere din 11 octombrie 2000
între Guvernul României și Guvernul Republicii Coreea privind creditul de la Fondul pentru Dezvoltare și Cooperare Economică
prezumat în vigoare
-------
au convenit următoarele:
*) Traducere.
Guvernul României și Guvernul Republicii Coreea, în conformitate cu Acordul dintre Guvernul Republicii Coreea și Guvernul României referitor la acordarea de credite de la Fondul pentru Dezvoltare și Cooperare Economică, denumit în continuare EDCF, semnat la 20 noiembrie 1997, și cu Înțelegerea dintre Guvernul Republicii Coreea și Guvernul României referitor la creditul EDCF, semnată la 11 februarie 1998,
Articolul 1
Guvernul Republicii Coreea înlesnește Guvernului României să obțină un credit, denumit în continuare credit, de la Banca de Export-Import a Republicii Coreea, denumita în continuare Banca, agenția guvernamentală pentru EDCF, pentru implementarea etapei a II-a a Proiectului de modernizare a rețelei de telecomunicații a județelor Alba și Buzau, denumit în continuare Proiect.
Împrumutatul va fi Guvernul României, reprezentat de Agenția Naționala pentru Comunicații și Informatica.
Creditul va fi exprimat în woni coreeni. Valoarea creditului exprimată în woni coreeni nu va depăși echivalentul a treisprezece milioane dolari americani (13.000.000 U.S.D.) și va fi stabilită în conformitate cu prevederile unui acord de împrumut care va fi încheiat între Beneficiar și Banca, denumit în continuare Acord de credit.
Articolul 2
Termenii și condițiile creditului, precum și procedurile de utilizare a acestuia vor fi guvernate de Acordul de credit, care va conține, între altele, următoarele principii:
1. perioada de rambursare va fi de 20 (douăzeci) de ani, incluzând o perioadă de grație de 10 (zece) ani;
2. rata dobânzii va fi de doi virgula cinci la suta (2,5%) pe an;
3. un comision de o zecime de procent (0,1%) din valoarea fiecărei plati în cadrul procedurii de plată directa sau din valoarea specificată în scrisoarea de contractare în cadrul procedurii de contractare va fi reținut de Banca. Toate comisioanele bancare și/sau costurile serviciilor oferite de bănci comerciale în legătură cu plățile ratelor creditului, rambursarea creditului sau plata dobânzii către Banca în cadrul Acordului de credit vor fi subiectul unei înțelegeri între băncile comerciale implicate ale celor două tari; și
4. în cazul în care Beneficiarul nu efectuează plata totală sau parțială a ratelor creditului sau a oricărei alte sume datorate conform Acordului de credit, rata neplatita va fi purtatoarea unei dobânzi suplimentare de unu virgula cinci la suta (1,5%) pe an, peste rata dobânzii.
Articolul 3
Țara eligibilă pentru procurarea de bunuri și servicii necesare Proiectului va fi Republica Coreea.
Furnizorii bunurilor și serviciilor necesare pentru implementarea Proiectului vor fi selectați prin contract direct cu furnizori din țara eligibilă.
Bunurile care conțin materiale importate din alte tari decât țara eligibilă pot fi eligibile pentru finanțarea din cadrul creditului, dacă partea importata este mai mica de cincizeci la suta (50%) din prețul de contract al acestor bunuri. O formula de calcul al ponderii părții importate va fi prevăzută în Acordul de credit.
Metodele și procedurile detaliate pentru procurare vor fi guvernate de Acordul de credit.
Articolul 4
În cazul în care fondurile alocate pentru cheltuieli în cadrul creditului sunt insuficiente pentru implementarea completa a Proiectului, Guvernul României va putea încheia înțelegeri imediate pentru asigurarea acestor fonduri în cuantumul necesar.
Articolul 5
Ratele creditului vor fi achitate de banca Beneficiarului sau a furnizorului, în numele Beneficiarului, în conformitate cu evoluția Proiectului, până la valoarea totală a creditului, în cadrul perioadei de rambursare specificate în Acordul de credit și conform cu procedurile de plată prevăzute de Acordul de credit.
Articolul 6
Alte clauze și condiții ce urmează să fie cuprinse în Acordul de credit vor fi stabilite pe bază de negocieri între Beneficiar și Banca.
Articolul 7
Aceasta înțelegere va intra în vigoare la data ultimei notificări prin care părțile își comunică îndeplinirea procedurilor legale necesare în vederea intrării sale în vigoare și va rămâne în vigoare, dacă părțile nu convin altfel, până când Beneficiarul își îndeplinește toate obligațiile din cadrul Acordului de credit.
Semnată la București la 11 octombrie 2000, în doua exemplare, în limba engleza, ambele exemplare fiind egal autentice.
Pentru Guvernul României,
prof. dr. ing. Sergiu Stelian Iliescu,
președintele Agenției Naționale
pentru Comunicații și Informatica
Pentru Guvernul Republicii Coreea,
Kang Gwang-won,
ambasadorul Republicii Coreea
în România
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.