Hotărârea nr. 7/2001
privind demisia unui deputat
prezumat în vigoare
În temeiul art. 67 alin. (2) și al art. 68 alin. (2) din Constituția României, precum și al art. 183 alin. 1 și al art. 192 din Regulamentul Camerei Deputaților, aprobat prin
Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/1994 , republicat, cu modificările ulterioare,
Camera Deputaților adopta prezenta hotărâre.
Articol unic
Camera Deputaților ia act de cererea de demisie prezentată de domnul Marian Balan, ales deputat la 26 noiembrie 2000 în Circumscripția electorală nr. 23 Ialomita, aparținând Grupului parlamentar al P.D.S.R. (social-democrat și umanist), și declara vacant locul de deputat deținut de acesta.
Aceasta hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 16 ianuarie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR VALER DORNEANU
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.