Decret · Consiliul de Stat

Decretul nr. 61/1978

privind ratificarea Convenției dintre R.S.R. și Republica Finlanda pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe avere și a protocolului la aceasta, încheiate la Helsinki la 18 august 1977

prezumat în vigoare

Data actului
2 martie 1978
Emitent
Consiliul de Stat
Publicat în
Buletinul Oficial nr. 16 din 6 martie 1978
Citat de
1 act
Structură
31 de articole, 2 anexe · 48.248 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Se ratifica Convenția dintre Republica Socialistă România și Republica Finlanda pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe avere și protocolul la aceasta, încheiate la Helsinki la 18 august 1977.

Anexa 1 CONVENȚIE

între R.S.R. și Republica Finlanda pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe avere și a protocolului la aceasta, încheiate la Helsinki la 18 august 1977

Articolul 1

Persoane vizate

Prezenta convenție se va aplica persoanelor care sînt rezidente ale unuia sau ale ambelor state contractante.

Articolul 2

Impozite vizate

1. Prezenta convenție se aplică impozitelor pe venit și pe avere stabilite în numele fiecărui stat contractant sau al autorităților locale ori al colectivităților publice, indiferent de modul cum sînt percepute.

2. Sînt considerate ca impozite pe venit și pe avere toate impozitele percepute pe venitul total, pe averea totală sau pe elemente de venit ori de avere, inclusiv impozitele pe cîștigurile provenind din înstrăinarea bunurilor mobile sau imobile, precum și impozitele asupra creșterii valorii averii.

3. Impozitele existente care cad sub incidența prezentei convenții sînt următoarele:

a) În România:

(i) impozitele pe retribuții, pe veniturile din lucrări de litere, arta și știința, precum și pe veniturile obținute din colaborări la publicații sau la spectacole, din expertize și din alte surse asemănătoare;

(îi) impozitul pe veniturile realizate din România de persoanele fizice și juridice nerezidente;

(iii) impozitul pe veniturile de la societățile mixte constituite cu participarea unor organizații economice române și a unor parteneri străini;

(iv) impozitul pe veniturile obținute din activități lucrative cum ar fi meserii, profesii libere, precum și din întreprinderi altele decât cele de stat;

(v) impozitul pe veniturile obținute din închirierea clădirilor și terenurilor; și

(vi) impozitul pe veniturile realizate din activități agricole; (mai jos denumite impozit român).

b) În Finlanda:

(i) impozitul de stat pe venit și avere;

(îi) impozitul comunei;

(iii) impozitul bisericii;

(iv) impozitul marinarilor; și

(v) impozitul reținut la sursa din venitul nerezidentilor; (mai jos denumite impozit finlandez).

4. Convenția se va aplica, de asemenea, oricăror impozite de natura identică sau analoagă care se vor adauga sau care le vor înlocui pe cele existente după data semnării prezentei convenții. Autoritățile competente ale statelor contractante își vor comunică reciproc orice modificări mai importante aduse legislatiilor fiscale respective.

Articolul 3

Definiții generale

1. În sensul prezentei convenții, în măsura în care contextul nu cere o interpretare diferita:

a) termenul România înseamnă teritoriul Republicii Socialiste România, fundul marii și subsolul ariilor submarine situate în afară apelor teritoriale asupra cărora România exercita drepturi suverane în conformitate cu dreptul internațional și cu propria sa legislație, în scopul explorării și pentru exploatarea resurselor naturale a unor astfel de arii;

b) termenul Finlanda înseamnă Republica Finlanda și, cînd este folosit în sens geografic, înseamnă teritoriul Republicii Finlanda și orice suprafața adiacenta apelor teritoriale ale Republicii Finlanda înăuntrul cărora, în conformitate cu legislația Finlandei și în conformitate cu dreptul internațional, Finlanda își exercită drepturile sale cu privire la explorarea și exploatarea resurselor naturale ale fundului marilor și subsolului marin; în ce privește impozitul comunal, termenul nu include tinutul Aland;

c) expresiile un stat contractant și celălalt stat contractant indica, după context, România sau Finlanda;

d) termenul persoana cuprinde o persoană fizica, o societate și orice alta grupare de persoane; cuprinde, de asemenea, o societate de persoane;

e) termenul societate indica orice persoană juridică, inclusiv o societate mixtă constituită în conformitate cu prevederile legislației române sau oricare entitate considerată ca persoana juridică în vederea impozitării;

f) expresiile întreprindere a unui stat contractant și întreprindere a celuilalt stat contractant indica, după caz, o întreprindere exploatată de un rezident al unui stat contractant sau o întreprindere exploatată de un rezident al celuilalt stat contractant;

g) termenul naționali înseamnă:

(i) cu privire la România, orice persoană care are cetățenia român și orice persoană juridică sau alta entitate constituită potrivit legilor române în vigoare;

(îi) cu privire la Finlanda, orice persoană fizica care are cetățenia finlandeza și orice persoană juridică, societate de persoane și asociație care își obține statutul juridic ca atare, conform legislației în vigoare în Finlanda;

h) termenul trafic internațional înseamnă orice transport făcut de către o nava sau o aeronava exploatate de către o întreprindere care are sediul conducerii efective într-unul din statele contractante, cu excepția cazului cînd nava sau aeronava este exploatată numai între doua locuri situate în celălalt stat contractant;

i) expresia autoritate competentă indica:

(i) în cazul României, ministrul finanțelor sau reprezentantul sau autorizat;

(îi) în cazul Finlandei, Ministerul Finanțelor sau reprezentantul autorizat al acestuia.

2. În ceea ce privește aplicarea convenției de către un stat contractant, orice expresie care nu este altfel definitivă va avea, dacă contextul nu cere altfel, înțelesul ce i se atribuie de către legislația acelui stat contractant, referitoare la impozitele care fac obiectul convenției. Contrar prevederilor propozitiei anterioare, dacă înțelesul unei asemenea expresii conform legislației unui stat contractant este diferit de înțelesul expresiei conform legislației celuilalt stat contractant sau dacă înțelesul unei atari expresii nu este ușor determinabil conform legislației unuia dintre statele contractante, autoritățile competente ale statelor contractante pot stabili un înțeles comun al expresiei, în sensul acestei convenții.

Articolul 4

Domiciliu fiscal

1. În sensul prezentei convenții, expresia rezident al unui stat contractant înseamnă orice persoană care în virtutea prevederilor legale ale acelui stat este subiect de impunere în acel stat datorită domiciliului sau, rezidentei sale, sediului conducerii sau pe baza oricărui alt criteriu de natura analoagă.

2. Cînd, conform dispozițiilor paragrafului 1, o persoană fizica este considerată rezidență în ambele state contractante, atunci acest caz se va rezolva conform următoarelor reguli:

a) persoana va fi considerată rezidență a statului contractant în care dispune de o locuinta permanenta. Dacă dispune de o locuinta permanenta în fiecare dintre statele contractante, ea va fi considerată ca rezidență a statului contractant cu care legăturile sale personale și economice sînt cele mai strânse (centrul intereselor vitale);

b) dacă statul contractant în care aceasta persoana are centrul intereselor sale vitale nu poate fi determinata sau dacă aceasta persoana nu dispune de o locuinta permanenta la dispoziția sa în nici unul dintre statele contractante, atunci va fi considerată ca este rezidență a statului contractant în care locuiește în mod obișnuit;

c) dacă aceasta persoana locuiește în mod obișnuit în ambele state contractante sau dacă nu locuiește în mod obișnuit în nici unul dintre ele, ea va fi considerată ca rezidență a statului contractant a cărui cetățenia o are;

d) dacă aceasta persoana are cetățenia ambelor state contractante sau dacă nu are cetățenia nici unuia dintre ele, autoritățile competente ale statelor contractante transeaza problema de comun acord.

3. Cînd, după prevederile paragrafului 1, o persoană, alta decât o persoană fizica, este rezidență a ambelor state contractante, ea va fi considerată ca rezidență a statului unde se găsește sediul conducerii sale efective.

Articolul 5

Sediu permanent

1. În sensul prezentei convenții, expresia sediu permanent indica un loc fix de afaceri, în care întreprinderea exercita în total sau în parte activitatea sa.

2. Expresia sediu permanent cuprinde îndeosebi:

a) un sediu de conducere;

b) o sucursala;

c) un birou;

d) o uzina;

e) un atelier;

f) o mina, o cariera sau orice alt loc de extracție a resurselor naturale;

g) un șantier de construcție sau de montaj a cărui durata depășește 12 luni.

3. Nu se considera sediu permanent:

a) folosirea de instalații în scopul exclusiv al depozitarii, expunerii sau livrării ca urmare a unui contract de vânzare de produse sau mărfuri aparținînd întreprinderii;

b) menținerea unui stoc de produse sau mărfuri aparținînd întreprinderii în scopul exclusiv al stocării, expunerii sau livrării;

c) menținerea unui stoc de produse sau mărfuri aparținînd întreprinderii numai în scopul exclusiv de a fi prelucrate de către o alta întreprindere;

d) vînzarea produselor sau mărfurilor aparținînd întreprinderii, expuse exclusiv în cadrul unui târg sau expoziții temporare, care sînt vândute de către întreprindere după închiderea acelui târg sau expoziții;

e) menținerea unui loc stabil de afaceri în scopul exclusiv de a face reclama, de a furniza informații, pentru cercetări științifice sau activități analoage care au caracter preparator sau auxiliar pentru întreprindere.

4. O persoana activând într-unul dintre statele contractante în contul unei întreprinderi a celuilalt stat contractant - alta decât un agent cu statut independent în sensul paragrafului 3 - se considera ca este un sediu permanent în primul stat contractant, dacă dispune de puteri pe care le exercita în mod obișnuit în acest stat, care îi permit sa încheie contracte în numele întreprinderii, în afară de cazul cînd activitatea acestei persoane este limitată la cumpărarea de mărfuri pentru întreprindere.

5. O întreprindere a unui stat contractant nu va fi considerată ca are un sediu permanent în celălalt stat contractant numai prin faptul ca aceasta își exercită activitatea în acel celălalt stat contractant prin intermediul unui curtier (broker), al unui comisionar general sau al oricărui alt intermediar (agent) cu statut independent, cu condiția ca aceste persoane sa acționeze în cadrul activității lor obișnuite.

6. Faptul ca o societate rezidență a unui stat contractant controlează sau este controlată de către o societate care este rezidență a celuilalt stat contractant sau care își exercită activitatea sa în acest ultim stat contractant (printr-un sediu permanent sau în alt mod) nu este prin el însuși suficient pentru a face din oricare dintre aceste societăți un sediu permanent al celeilalte.

Articolul 6

Venituri imobiliare

1. Veniturile provenind din bunuri imobile, inclusiv veniturile din exploatările agricole și forestiere, sînt impozabile în statul contractant în care aceste bunuri sînt situate.

2. a) Expresia bunuri imobile supuse prevederilor subparagrafelor b) și c) se defineste în conformitate cu legislația statului contractant în care bunurile în discuție sînt situate;

b) Expresia bunuri imobile va cuprinde, în orice caz, toate accesoriile bunurilor imobile, inventarul viu și mort al exploatarilor agricole și forestiere, drepturile asupra cărora se aplică dreptul comun cu privire la proprietatea funciară, uzufructul bunurilor imobile și drepturile la rente variabile sau fixe ca plata pentru exploatarea sau concesionarea exploatării zăcămintelor minerale, surselor și altor bogatii naturale ale solului;

c) Navele și aeronavele nu sînt considerate ca bunuri imobile.

3. Prevederile paragrafului 1 se vor aplica veniturilor obținute din exploatarea directa, din închirierea sau din folosirea în orice alta forma a proprietății imobiliare.

4. În cazul cînd deținerea în proprietate a acțiunilor sau a altor părți sociale ale unei societăți indreptateste pe deținătorul de acțiuni sau părți sociale la folosirea unor bunuri imobile proprietatea societății, veniturile obținute din exploatarea directa, din închirierea sau din utilizarea în orice alta forma a unui asemenea drept de folosință sînt impozabile în statul contractant în care sînt situate bunurile imobile.

5. Prevederile paragrafelor 1, 3 și 4 se aplică, de asemenea, veniturilor provenind din bunuri imobile ale unei întreprinderi și veniturilor din bunuri imobile folosite la executarea unei profesiuni libere.

Articolul 7

Beneficiile întreprinderilor

1. Beneficiile unei întreprinderi a unui stat contractant sînt impozabile numai în acel stat, în afară de cazul cînd întreprinderea își exercită activitatea în celălalt stat contractant printr-un sediu permanent aflat în acel stat. Dacă întreprinderea exercita activitatea sa în acest mod, beneficiile întreprinderii pot fi impuse în celălalt stat, dar numai în măsura în care acestea sînt atribuibile acelui sediu permanent.

2. Cînd o întreprindere a unui stat contractant își exercită activitatea în celălalt stat contractant printr-un sediu permanent aflat în acel stat, se va atribui în fiecare stat contractant, acelui sediu permanent, beneficiile pe care le-ar fi putut realiza dacă ar fi constituit o întreprindere distinctă și separată exercitând activități identice sau analoage în condiții identice sau analoage și tratand cu toată independenta cu întreprinderea al cărui sediu permanent este.

3. La determinarea beneficiilor unui sediu permanent se vor acorda ca deducere cheltuielile făcute pentru scopurile sediului permanent, inclusiv cheltuielile de conducere și cheltuielile generale de administrare, efectuate fie în statul contractant în care se afla sediul permanent, fie în altă parte.

4. În măsura în care într-un stat contractant este uzual ca beneficiile de atribuit unui sediu permanent să fie determinate pe baza unei repartizari a beneficiilor totale ale întreprinderii între diversele ei părți componente, nici o prevedere a paragrafului 2 nu va împiedica acel stat contractant de a determina beneficiile de impus printr-o asemenea repartiție, asa după cum este uzual. Metoda de repartizare adoptată trebuie să fie, în orice caz, astfel încît rezultatul sa corespundă principiilor enunțate în prezentul articol.

5. Nici un beneficiu nu se va atribui unui sediu permanent pentru faptul ca acest sediu permanent cumpara mărfuri pentru întreprindere.

6. În vederea aplicării prevederilor paragrafelor precedente, beneficiile atribuibile unui sediu permanent se vor determina în fiecare an prin aceeași metoda, în afară de cazul cînd exista motive valabile și suficiente de a proceda altfel.

7. În cazul cînd beneficiile cuprind elemente de venit tratate separat în alte articole ale prezentei convenții, dispozițiile acelor articole nu sînt afectate de prevederile prezentului articol.

Articolul 8

Transporturi maritime și aeriene

1. Beneficiile obținute din exploatarea în trafic internațional a navelor sau aeronavelor vor fi impozabile numai în statul contractant în care este situat sediul conducerii efective a întreprinderii.

2. Dacă sediul conducerii efective al unei întreprinderi de transporturi navale se afla la bordul unei nave, atunci se va considera ca se afla în statul contractant în care este situat portul de înregistrare a navei sau dacă nu exista un atare port de înregistrare, în statul contractant în care este rezident cel care exploatează nava.

3. Prevederile paragrafului 1 se vor aplica, de asemenea, beneficiilor obținute din participarea într-un pool, la o exploatare în comun sau la o agenție internationala.

Articolul 9

Întreprinderi asociate

1. Atunci cînd:

a) o întreprindere a unui stat contractant participa direct sau indirect la conducerea, controlul sau la capitalul unei întreprinderi a celuilalt stat contractant sau cînd

b) aceleași persoane participa direct sau indirect la conducerea, controlul sau la capitalul unei întreprinderi a unui stat contractant și a unei întreprinderi a celuilalt stat contractant și, fie într-un caz, fie în celălalt, între cele doua întreprinderi s-au stabilit ori impus condiții în relațiile lor comerciale sau financiare, care diferă de acelea care ar fi fost stabilite între întreprinderi independente, atunci orice beneficii care ar fi revenit uneia dintre întreprinderi dacă n-ar fi fost acele condiții, dar, datorită acelor condiții nu i-au mai revenit, pot fi incluse în beneficiile acelei întreprinderi și impuse în mod corespunzător.

2. În cazul cînd beneficiile pentru care o întreprindere a unui stat contractant a fost impusa în acel stat sînt de asemenea incluse în beneficiile unei întreprinderi a celuilalt stat contractant și impuse ca atare, iar beneficiile astfel incluse sînt beneficii care ar fi trebuit sa revină acelei întreprinderi a celuilalt stat dacă condițiile stabilite între întreprinderi ar fi fost cele care s-ar fi stabilit între întreprinderi independente, atunci primul stat menționat va face o modificare corespunzătoare sumei impozitului stabilit asupra acelor beneficii în primul stat menționat. Pentru determinarea unei asemenea modificări se va acorda cuvenită atenție celorlalte prevederi ale prezentei convenții în legătură cu proveniență venitului, iar în acest scop autoritățile competente ale statelor contractante se vor consulta dacă considera necesar.

Articolul 10

Dividende

1. Dividendele plătite de o societate rezidență a unui stat contractant unei persoane rezidență a celuilalt stat contractant pot fi impuse în acel celălalt stat.

2. Totuși, astfel de dividende pot fi impuse în statul contractant în care este rezidență societatea plătitoare de dividende, potrivit legislației acelui stat; dar impozitul astfel stabilit nu va depăși 10 la suta din suma bruta a dividendelor.

Prevederile acestui paragraf nu vor afecta impunerea societății cu privire la beneficiile din care se plătesc dividendele.

3. Termenul dividende folosit în acest articol indica venituri provenind din acțiuni sau alte drepturi, fără a fi drepturi de creanta, participari la beneficii, precum și venituri din alte părți sociale, care sînt supuse aceluiași regim de impunere ca și veniturile provenite din acțiuni de legislația fiscală a statului în care este rezidență societatea distribuitoare a dividendelor. În acest context beneficiile repartizate de societățile mixte române subscriitorilor de capital sînt asimilate dividendelor.

4. Prevederile paragrafelor 1 și 2 nu se aplică dacă beneficiarul dividendelor, fiind rezident al unui stat contractant, desfășoară activitățile în celălalt stat contractant în care societatea plătitoare de dividende este rezidență, printr-un sediu permanent situat în acel celălalt stat contractant, sau prestează în acel celălalt stat contractant servicii la liber-profesionist servindu-se de o baza fixa situata în acel celălalt stat, și de care este legată în mod efectiv participarea generatoare de dividende. În acest caz se aplică prevederile art. 7 sau ale art. 15, după caz.

5. În cazul cînd o societate rezidență a unui stat contractant obține beneficii sau venituri din celălalt stat contractant, acel celălalt stat nu poate percepe nici un impozit asupra dividendelor plătite de acea societate persoanelor rezidente ale primului stat menționat sau sa supună beneficiile nedistribuite ale societății unui impozit asupra beneficiilor nedistribuite chiar dacă dividendele plătite sau beneficiile nedistribuite constau, în total sau în parte, din beneficii sau venituri provenind din acel celălalt stat. Prevederile acestui paragraf nu vor împiedica pe acel celălalt stat contractant de a impune dividendele plătite rezidenților acelui stat sau dividendele referitoare la o participare care este în mod efectiv legată de un sediu permanent sau de o baza fixa menținută în acel celălalt stat de către un rezident al primului stat menționat.

Articolul 11

Dobânzi

1. Dobânzile provenind dintr-un stat contractant și plătite unui rezident al celuilalt stat contractant sînt impozabile în acel celălalt stat contractant.

2. Totuși, aceste dobânzi pot fi impuse în statul contractant din care provin, în conformitate cu legislația acelui stat, dar impozitul astfel stabilit nu va depăși 10 la suta din suma bruta a dobânzilor.

3. Contrar prevederilor paragrafelor 1 și 2, dobânzile provenind dintr-un stat contractant și plătite celuilalt stat contractant însuși, unei autorități locale, unei colectivități publice sau oricărei instituții din acesta aparținînd în întregime acelui stat sau autorități locale ori colectivități publice vor fi scutite de impozit în primul stat contractant menționat.

4. Termenul dobânzi folosit în acest articol indica veniturile provenite din creanțe de orice fel indiferent dacă sînt sau nu garantate ipotecar și indiferent dacă dau sau nu dreptul de a participa la beneficiile debitorului și în special veniturile provenite din efecte publice de stat și din obligațiuni, incluzînd prime și premii legate de obligațiuni. Penalitățile pentru plata cu întîrziere nu vor fi considerate ca dobânzi în sensul acestui articol.

5. Prevederile paragrafelor 1 și 2 nu se vor aplica dacă beneficiarul dobânzilor, fiind rezident al unui stat contractant, desfășoară activitate în celălalt stat contractant din care provin dobânzile, printr-un sediu permanent situat în acest stat, sau prestează servicii profesionale în celălalt stat folosind o baza fixa situata în acest stat, și creanta pentru care se plătesc dobânzile sînt legate efectiv de un atare sediu permanent sau baza fixa. În acest caz se vor aplica prevederile art. 7 sau ale art. 15, după caz.

6. Dobânzile vor fi considerate ca provin dintr-un stat contractant cînd plătitorul este statul însuși, o autoritate locală sau o colectivitate publică ori un rezident al acelui stat. Totuși, cînd persoana care plătește dobânzile, indiferent dacă este sau nu rezident al unui stat contractant, are într-un stat contractant un sediu permanent în legătură cu care a fost contractantă creanta asupra căreia se plătesc dobânzile, iar aceste dobânzi sînt suportate de un atare sediu permanent, atunci se va considera ca asemenea dobânzi provin din statul contractant în care este situat sediul permanent.

7. În cazul cînd, datorită unor relații speciale dintre plătitor și primitor sau între ambii și o altă persoană, suma dobânzilor plătite, ținînd cont de creanta pentru care s-a plătit aceasta, depășește suma care ar fi fost convenită de plătitor și primitor în lipsa unor asemenea relații, prevederile prezentului articol se vor aplica numai la aceasta ultima suma menționată. În acest caz, partea excedentară a plăților va rămîne impozabilă conform legislației fiecărui stat contractant, ținându-se cont de celelalte prevederi ale prezentei convenții.

Articolul 12

Comisioane

1. Comisioanele provenind dintr-un stat contractant și plătite unui rezident al celuilalt stat contractant pot fi impuse în acest celălalt stat.

2. Totuși, asemenea comisioane pot fi impuse în statul contractant din care provin, conform legislației acelui stat dar impozitul astfel stabilit nu va depăși 3 la suta din suma comisioanelor.

3. Termenul comision asa cum este folosit în acest articol înseamnă orice plata facuta unui intermediar (broker), unui reprezentant comisionar general sau oricărei alte persoane asimilate unui asemenea intermediar sau agent prin legislația fiscală a statului contractant din care provine o asemenea plata.

4. Prevederile paragrafelor 1 și 2 nu se vor aplica dacă primitorul comisionului, fiind rezident al unui stat contractant, desfășoară activitate în celălalt stat contractant din care provine comisionul printr-un sediu permanent situat în acel celălalt stat sau prestează în acel celălalt stat servicii ca liber-profesionist servindu-se de o baza fixa situata în acel celălalt stat și activitatea generatoare de comision este legată în mod efectiv de un asemenea sediu permanent sau baza fixa. În atare situație, se vor aplica prevederile art. 7 sau ale art. 15, după caz.

5. Comisioanele vor fi considerate ca provin dintr-un stat contractant cînd plătitorul este statul însuși, o autoritate locală, o colectivitate publică sau un rezident al acelui stat. Totuși, cînd persoana care plătește comisioanele indiferent dacă este sau nu rezidență a unui stat contractant, are într-un stat contractant un sediu permanent de care se leagă activitățile pentru care au fost făcute plățile și aceste comisioane sînt suportate de un atare sediu permanent, atunci comisioanele vor fi considerate ca provin din statul contractant în care este situat sediul permanent.

6. În cazul cînd, datorită unor relații speciale existente între plătitor și primitor sau între ambii și o altă persoană, suma comisioanelor plătite, ținînd seama de activitățile pentru care se plătesc, depășește suma care ar fi fost convenită de plătitor și primitor în lipsa unor asemenea relații, se vor aplica prevederile prezentului articol numai la aceasta ultima suma menționată. În acest caz, partea excedentară a plăților va rămîne impozabilă conform legislației fiecărui stat contractant, ținându-se cont de celelalte prevederi ale prezentei convenții.

Articolul 13

Redevențe

1. Redevențele provenind dintr-un stat contractant, plătite unui rezident al celuilalt stat contractant pot fi impuse în acel celălalt stat.

2. Totuși, aceste redevențe pot fi impuse în statul contractant din care provin, în conformitate cu legislația acelui stat, însă impozitul astfel stabilit nu va depăși 10 la suta din suma bruta a redevențelor.

3. Termenul redevențe folosit în prezentul articol indica remunerațiile de orice natura primite ca plata pentru folosirea sau concesionarea folosirii oricărui drept de autor asupra unei opere literare, artistice sau științifice, inclusiv filmele de cinematograf și filmele sau benzile magnetice destinate televiziunii sau radiodifuziunii, oricărui brevet de invenție, mărci de fabrica, desen sau model, plan, formula sau procedeu secret ori pentru folosirea sau concesionarea folosirii unui echipament industrial, comercial sau științific sau pentru informații cu privire la experienta în domeniul industrial, comercial sau științific.

4. Prevederile paragrafelor 1 și 2 nu se vor aplica dacă beneficiarul redevențelor, fiind rezident al unui stat contractant, desfășoară activitate în celălalt stat contractant din care provin redevențele, printr-un sediu permanent, sau îndeplinește servicii profesionale în celălalt stat printr-o baza fixa, iar dreptul sau bunul pentru care sînt plătite redevențele sînt efectiv legate de un asemenea sediu permanent sau baza fixa. În acest caz se aplică prevederile art. 7 sau ale art. 15, după caz.

5. Redevențele vor fi considerate ca provin dintr-un stat contractant cînd plătitorul este acel stat însuși, o autoritate locală, o colectivitate publică sau un rezident din acel stat.

Totuși, în cazul cînd plătitorul redevențelor, fie ca este sau nu rezident al unui stat contractant, are într-un stat contractant un sediu permanent în legătură cu care a fost contractată obligația de a plati redevențele și asemenea redevențe sînt suportate de un atare sediu permanent, atunci redevențele vor fi considerate ca provin din statul contractant în care este situat sediul permanent.

6. Cînd, datorită relațiilor speciale existente între plătitor și primitor sau între ambii și terțe persoane, suma redevențelor plătite ținînd seama de prestarea pentru care ele sînt plătite depășește suma care ar fi fost convenită de plătitor și primitor în lipsa unor asemenea relații, prevederile prezentului articol se vor aplica numai la ultima suma menționată. În acest caz, partea excedentară a plăților rămîne impozabilă conform legislației fiecărui stat contractant, ținînd cont și de celelalte prevederi ale prezentei convenții.

Articolul 14

Cistiguri din capital

1. Cîștigurile provenind din înstrăinarea bunurilor imobile, astfel, cum sînt definite la paragraful 2 al art. 6, ori plățile sociale menționate la paragraful 4 al art. 6 pot fi impuse în statul contractant în care sînt situate astfel de bunuri imobile.

2. Cîștigurile provenind din înstrăinarea bunurilor mobile făcînd parte din activul unui sediu permanent pe care o întreprindere a unui stat contractant îl are în celălalt stat contractant sau a bunurilor mobile ținînd de o baza fixa de care dispune un rezident al unui stat contractant în celălalt stat contractant pentru exercitarea unei profesiuni libere, inclusiv câștiguri provenind din înstrăinarea unui asemenea sediu permanent (singur sau cu întreaga întreprindere) sau a unei astfel de baza fixe pot fi impuse în celălalt stat. Cu toate acestea, cîștigurile provenind din înstrăinarea bunurilor mobile de natura celor menționate la paragraful 3 al art. 23 vor fi impozabile numai în statul contractant în care asemenea bunuri mobile sînt impozabile conform menționatului articol.

3. Cîștigurile provenind din înstrăinarea oricăror bunuri altele decât cele menționate la paragrafele 1 și 2, vor fi impozabile numai în statul contractant al cărui rezident este cel care înstrăinează.

Articolul 15

Profesiuni independente

1. Veniturile realizate de către un rezident al unui stat contractant din exercitarea unei profesii libere sau a altor activități independente cu un caracter analog sînt impozabile numai în acel stat, în afară de cazul cînd rezidentul dispune pentru exercitarea activității sale în celălalt stat contractant de o baza fixa sau dacă este prezent în celălalt stat pentru o perioadă sau perioade care insumate depășesc în total 183 de zile în cursul unui an calendaristic în scopul exercitării activității sale. Dacă dispune de o asemenea baza fixa sau este astfel prezent, veniturile sînt impozabile în celălalt stat contractant, dar numai în măsura în care acestea sînt atribuibile acelei baza fixe sau perioadei ori perioadelor de ședere.

2. Expresia profesiuni libere cuprinde în special activitățile independente de ordin științific, literar, artistic, educativ sau pedagogic, precum și exercitarea independenta a profesiunii de medic, avocat, inginer, arhitect, dentist și contabil.

Articolul 16

Profesiuni dependente

1. Sub rezerva prevederilor art. 17, 19, 20 și 21, retribuțiile și alte remunerații similare pe care un rezident al unui stat contractant le primește pentru o activitate exercitată ca angajat sînt impozabile numai în acest stat, dacă activitatea nu este exercitată în celălalt stat contractant. Dacă activitatea remunerată este exercitată în acest fel, remunerațiile primite acolo pot fi impuse în acel celălalt stat.

2. Prin derogare de la prevederile paragrafului 1, remunerațiile pe care un rezident al unui stat contractant le primește pentru o activitate exercitată ca angajat în celălalt stat contractant vor fi impozabile numai în primul stat contractant, dacă:

a) primitorul rămîne în celălalt stat o perioadă sau perioade care nu depășesc în total 183 de zile în cursul anului calendaristic vizat;

b) remunerațiile sînt plătite de către sau în numele unei persoane care angajează și care nu este rezidență a celuilalt stat; și

c) remunerațiile nu sînt suportate de către un sediu permanent sau de o baza fixa pe care cel care angajează o are în celălalt stat.

3. Prin derogare de la dispozițiile precedente ale acestui articol, remunerațiile pentru munca prestată ca angajat la bordul unei nave sau a unei aeronave în trafic internațional, pot fi impuse în statul contractant în care se afla situat sediul conducerii efective a întreprinderii.

Articolul 17

Tantieme

Tantiemele, jetoanele de prezenta și alte remunerații similare primite de către un rezident al unui stat contractant în calitate de membru al consiliului de administrație sau de conducere a unei societăți rezidență în celălalt stat contractant pot fi impuse în acest celălalt stat contractant.

Articolul 18

Artiști și sportivi

1. Prin derogare de la prevederile art. 15, veniturile obținute de profesioniștii de spectacole, cum sînt artiștii de teatru, de cinema, de radio sau televiziune și muzicienii, precum și sportivii, din activitatea lor personală desfășurată în aceasta calitate, pot fi impuse în statul contractant în care aceste activități sînt exercitate.

2. Cînd venitul în legătură cu activitățile personale ale unui astfel de artist sau sportiv nu revine acestora, ci altei persoane, prin excepție de la prevederile art. 7, 15 și 16, acel venit poate fi impus în statul contractant în care sînt exercitate activitățile artistului sau sportivului.

Articolul 19

Funcții guvernamentale

1. a) Remunerația, alta decât o pensie, plătită de un stat contractant, o autoritate locală sau de o colectivitate publică din acel stat oricărei persoane fizice în legătură cu servicii prestate acelui stat ori autoritate locală sau colectivitate din acesta, se vor impune numai în acel stat.

b) Cu toate acestea, o astfel de remunerație va fi disponibilizata numai în celălalt stat contractant dacă serviciile sînt prestate în acel stat iar primitorul este rezident al acelui celălalt stat contractant și dacă:

(i) este cetățean ala celui stat; sau

(îi) nu a devenit rezident al acelui stat numai în scopul prestării serviciilor.

2. a) Orice pensie plătită de către sau din fonduri create de un stat contractant ori autoritate locală sau o colectivitate publică din acesta oricărei persoane fizice pentru serviciile prestate acelui stat, autoritate locală sau colectivitate din acesta va fi impozabilă numai în acel stat.

b) Cu toate acestea, atare pensie va fi impozabilă numai în celălalt stat contractant dacă primitorul este cetățean sau rezident al acelui stat.

3. Prevederile art. 16, 17 și 20 se vor aplica remunerației și pensiilor cu privire la serviciile prestate în legătură cu orice activitate de afaceri desfășurată de un stat contractant sau o autoritate locală ori de o colectivitate publică din acesta.

Articolul 20

Pensii

Cu excepția prevederilor paragrafului 2 al art. 19, pensiile și alte remunerații similare plătite unui rezident al unui stat contractant pentru munca desfășurată ca angajat în trecut vor fi impozabile numai în acel stat.

Articolul 21

Studenți

1. Sumele pe care le primește în scopul întreținerii, educării sau instruirii un student sau un practicant în domeniul comercial, tehnic, agricol sau forestier, ori un stagiar care este prezent într-un stat contractant numai în scopul învățării și instruirii sale și care este sau a fost anterior venirii rezident al celuilalt stat contractant, nu va fi impus în primul stat contractant menționat, cu condiția ca astfel de plati să-i fie făcute din surse din afară acelui stat.

2. Un student al unei universități sau al altei instituții de învățămînt superior dintr-un stat contractant sau un practicant în domeniul comercial, tehnic, agricol sau forestier care se afla în celălalt stat contractant o perioadă sau perioade care nu depășesc în total 183 zile în anul calendaristic respectiv și care este sau a fost imediat anterior venirii sale rezident al primului stat menționat, nu va fi impus în celălalt stat contractant pentru remunerațiile primite pentru serviciile prestate în acel celălalt stat, cu condiția ca serviciile să fie legate de studiile sau instruirea sa, iar remunerația sa constituie venitul necesar întreținerii.

3. O persoana fizica care este sau a fost rezidență a unui stat contractant imediat anterior venirii sale în celălalt stat contractant și se afla în acest celălalt stat numai ca student la universități sau la alte instituții de învățămînt superior din acest celălalt stat sau ca practicant în domeniul comercial, tehnic, agricol sau forestier, ori ca stagiar nu va fi supus impozitului în acel celălalt stat cu privire la remunerațiile primite pentru servicii prestate în acel celălalt stat, cu condiția ca remunerația sa nu depășească 125 dolari S.U.A. pe luna, sau echivalentul lor în lei sau mărci finlandeze.

Avantajele cuprinse în prevederile acestui paragraf se vor acorda numai pentru perioada necesară în mod rezonabil și obișnuit pentru îndeplinirea scopului venirii sale și în nici un caz nu se vor putea extinde pe o perioadă mai mare de 5 ani.

Articolul 22

Venituri nemenționate expres

Alte venituri ale unui rezident al unui stat contractant care nu sînt menționate expres în articolele anterioare ale prezentei convenții vor fi impozabile numai în acel stat.

Articolul 23

Impunerea averii

1. Averea constituită din bunuri imobile, asa cum sînt definite la paragraful 2 al art. 6 sau părți sociale menționate la paragraful 4 al art. 6, se impun în statul contractant unde sînt situate bunurile imobile.

2. Averea constituită din bunuri mobile făcînd parte din activul unui sediu permanent al unei întreprinderi sau din bunuri mobile ținînd de o baza fixa folosită pentru exercitarea unor servicii profesionale este impozabilă în statul contractant în care este situat sediul permanent sau baza fixa.

3. Navele și aeronavele exploatate în trafic internațional, precum și bunurile mobile legate de exploatarea unor asemenea nave și aeronave, vor fi impozabile numai în statul contractant în care este situat sediul conducerii efective a întreprinderii.

4. Toate celelalte elemente ale averii unui rezident al unui stat contractant vor fi impozabile numai în acel sat.

Articolul 24

Evitarea dublei impuneri

1. În cazul cînd un rezident al Finlandei obține venit sau deține avere care, conform prevederilor prezentei convenții, pot fi supuse impozitului în România, Finlanda, cînd nu se aplică prevederile paragrafului 2, va acorda:

a) ca o deducere din impozitele pe venit ale acelei persoane, o sumă egala cu impozitele pe venit plătite în România;

b) ca o deducere din impozitul pe avere al acelei persoane, o sumă egala cu impozitul pe avere plătiți în România.

Deducerea, în ambele cazuri, nu va depăși totuși acea parte a impozitului pe venit sau pe avere respectiv astfel cum s-a calculat înainte de acordarea deducerii, care este corespunzătoare, după caz, venitului sau averii care pot fi supuse impozitului în România.

2. Contrar prevederilor paragrafului 1, dividendele plătite de o societate care este rezidență a României unei societăți rezidență a Finlandei vor fi scutite de impozitul finlandez în măsura în care dividendele ar fi fost scutite de impozit conform legii fiscale din Finlanda, dacă ambele societăți ar fi fost rezidente ale Finlandei.

3. Cînd un rezident al României obține venit sau deține avere care, conform, prevederilor prezentei convenții, sînt supuse impozitului în Finlanda, România va acorda ca o deducere din impozitul român o sumă egala cu impozitele plătite în Finlanda.

În sensul acestui paragraf, plățile făcute bugetului statului de către întreprinderile de stat române din beneficiile lor vor fi considerate ca impozit român.

Articolul 25

Nediscriminarea

1. Naționalii unui stat contractant nu vor fi supuși în celălalt stat contractant nici unei impuneri sau obligații legate de aceasta, diferita sau mai împovărătoare decât acelea la care sînt sau pot fi supuși naționalii acelui celălalt stat aflați în aceeași situație.

2. Impunerea unui sediu permanent pe care o întreprindere a unui stat contractant îl are în celălalt stat contractant nu va fi facuta în condiții mai puțin avantajoase în acest celălalt stat decât impunerea întreprinderilor acelui celălalt stat desfasurand aceleași activități.

Aceasta prevedere nu va fi interpretată ca obligând un stat contractant sa acorde rezidenților celuilalt stat contractant deduceri cu caracter personal, degrevari și reduceri de impozit în funcție de situația sau sarcinile de familie pe care le acorda propriilor rezidenți.

3. Întreprinderile unui stat contractant al căror capital este în întregime sau parțial deținut sau controlat, direct sau indirect, de unul sau mai mulți rezidenți ai celuilalt stat contractant nu vor fi supuse în primul stat contractant menționat mici unei impozitări sau obligații legate de impunere care să fie diferita sau mai împovărătoare decât acelea la care sînt sau pot fi supuse întreprinderilor de același fel ale primului stat menționat.

4. În acest articol termenul impozitare indica impozite de orice natura sau denumire.

Articolul 26

Procedura amiabila

1. Cînd un rezident al unui stat contractant apreciază ca măsurile luate de unul sau de ambele state contractante îi atrag sau îi vor atrage o impozitare care nu este conformă cu prezenta convenție, el poate, indiferent de măsurile prevăzute de legislația naționala a acestor state, sa supună cazul sau autorității competente a statului contractant al cărui rezident este.

2. Autoritatea competența se va strădui, dacă reclamația i se pare intemeiata și dacă ea însăși nu este în măsura sa aducă o rezolvare corespunzătoare, sa rezolve cazul pe calea unei înțelegeri de comun acord cu autoritatea competentă a celuilalt stat contractant, în vederea evitării unei impuneri care nu este conformă cu convenția.

3. Autoritățile competente ale statelor contractante se vor strădui sa rezolve, de comun acord, orice dificultăți sau dubii cu privire la interpretarea sau la aplicarea convenției. Ele pot, de asemenea, să se consulte în vederea evitării dublei impuneri în cazurile neprevăzute de convenție.

4. Autoritățile competente ale statelor contractante pot comunică direct între ele în scopul realizării unei înțelegeri în sensul paragrafelor precedente. Cînd pentru a se ajunge la o înțelegere apare ca fiind recomandabil un schimb oral de vederi, un atare schimb poate avea loc în cadrul unei comisii compuse din reprezentanți ai autorităților competente ale statelor contractante.

Articolul 27

Schimb de informații

1. Autoritățile competente ale statelor contractante vor face schimb de informații care vor fi necesare pentru aplicarea prezentei convenții și a legilor interne ale statelor contractante referitoare la impozitele vizate de convenție, în măsura în care impunerea pe care ele o prevăd este conformă cu prezenta convenție.

Orice informație astfel obținută va fi tratata ca secret și nu va fi divulgată nici unei persoane sau autorități, inclusiv tribunale, altele decât cele însărcinate cu stabilirea, încasarea, executarea sau judecarea cu privire la impozitele vizate de prezenta convenție.

2. Prevederile paragrafului 1 nu vor fi interpretate în nici un caz ca impunând unuia dintre statele contractante obligația:

a) de a lua măsuri administrative contrare legislației sau practicii administrative a unuia sau a celuilalt stat contractant;

b) de a furniza informații care nu ar putea fi obținute conform legislației sau practicii administrative a unuia sau a celuilalt stat contractant;

c) de a furniza informații care ar divulga orice secret comercial, industrial, profesional sau procedeu comercial sau informații a căror divulgate ar fi contrară ordinii publice.

Articolul 28

Funcționari diplomatici și consulari

Nici o prevedere din prezenta convenție nu va afecta privilegiile fiscale acordate funcționarilor diplomatici sau consulari în conformitate cu normele dreptului internațional sau cu prevederile unor acorduri speciale.

Articolul 29

Aplicabilitatea extinderii teritoriale a convenției

1. Prezenta convenție poate fi extinsă, fie în totalitatea ei, fie cu unele modificări necesare, tinutului Aland cu privire la impozitul comunal. Extinderea va intra în vigoare de la data și cu modificările și condițiile - inclusiv cele referitoare la denunțare - ce se vor specifică și conveni de către statele contractante prin note care vor fi schimbate pe cale diplomatică.

2. Dacă nu se convine în alt mod de către ambele state contractante, în cazul în care convenția va fi denunțată de unul dintre state conform art. 31, aceasta își va inceta aplicarea în tinutul Aland și cu privire la impozitul comunal.

Articolul 30

Intrarea în vigoare

1. Guvernele statelor contractante își vor notifica ca au fost îndeplinite cerințele de ordin constituțional pentru intrarea în vigoare a prezentei convenții.

2. Convenția va intra în vigoare la 30 de zile după data ultimei notificări la care s-a referit paragraful 1, iar prevederile sale se vor aplica în ambele state contractante:

a) cu privire la impozitele reținute la sursa, la sumele obținute la sau după 1 ianuarie din anul calendaristic următor anului în care intră în vigoare convenția;

b) cu privire la alte impozite pe venit și impozite pe avere, la impozitele stabilite pentru oricare an fiscal care începe la sau după 1 ianuarie în anul calendaristic următor anului în care intră în vigoare convenția.

Articolul 31

Denunțarea

Prezenta convenție va rămîne în vigoare pînă cînd va fi denunțată de către unul dintre statele contractante. Oricare stat contractant poate să denunțe convenția pe cale diplomatică, notificând denunțarea cu cel puțin 6 luni înainte de sfîrșitul anului calendaristic care urmează după perioada de 5 ani de la data la care intră în vigoare convenția. În acest caz, convenția va inceta de a mai fi în vigoare în ambele state contractante:

a) cu privire la impozitele reținute la sursa, la sumele obținute la sau după 1 ianuarie din anul calendaristic care urmează anului în care s-a făcut notificarea;

b) cu privire la alte impozite pe venit și impozite pe avere, la impozitele stabilite pentru oricare an fiscal care începe la sau după 1 ianuarie din anul calendaristic următor anului în care s-a făcut notificarea.

Drept care subsemnații autorizați pentru aceasta în buna și cuvenită forma au semnat prezenta convenție.

Încheiată la Helsinki în 18 august 1977, în doua exemplare în limbile română, finlandeza și engleza, cele trei texte avînd aceeași valabilitate. În cazul oricărei divergențe de interpretare, textul în limba engleza are precădere.

Anexa 2 PROTOCOL

Cu ocazia semnării Convenției dintre Republica Socialistă România și Republica Finlanda pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și avere, statele contractante iau în considerare Acordul de cooperare în domeniul culturii, științei și în alte domenii asemănătoare dintre Republica Socialistă România și Republica Finlanda, semnat la 29 aprilie 1974, în conformitate cu care statele contractante se vor strădui sa promoveze și sa faciliteze exempli gratia schimburile de profesori universitari și de alte grade.

Statele contractante convin ca autoritățile competente ale ambelor state sa reglementeze evitarea dublei impuneri cu privire la schimbul de profesori cu ocazia negocierii programelor de cooperare obișnuite ce se vor încheia în cadrul acordului menționat.

Încheiat la Helsinki în ziua de 18 august 1977, în doua exemplare în limbile finlandeza, română și engleza, cele trei texte avînd aceeași valabilitate. În cazul oricărei divergențe de interpretare, textul în limba engleza are precădere.

-------------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.