Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 322/2001

privind aprobarea categoriilor de cheltuieli și a obiectivelor pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale produse în perioada 1-7 martie 2001 în județul Suceava

prezumat în vigoare 1 act modificator

Data actului
15 martie 2001
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 147 din 23 martie 2001
Modificări
1 act modificator, prima la 6 iulie 2001, ultima la 6 iulie 2001
Citat de
1 act
Citează
2 acte
Structură
5 articole, 2 anexe · 4.106 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Modificat prin 1

  • HG nr. 639/2001 6 iulie 2001 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 322/2001 privind aprobarea categoriilor de che…

Ce face acest act

Are ca temei 1

  • Constituția din 1992 22 decembrie 1992 (prevederi anume) a Uniunii Internationale a Telecomunicatiilor

În temeiul prevederilor art. 107 din Constituția României și ale

art. 20 din Legea nr. 72/1996

privind finanțele publice, cu modificările ulterioare,

Guvernul României adopta prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă majorarea cheltuielilor prevăzute în bugetul pe anul 2001 al Ministerului Apelor și Protecției Mediului cu suma de 1,725 miliarde lei și în bugetul pe anul 2001 al Ministerului Administrației Publice cu suma de 5,235 miliarde lei, în scopul inlaturarii efectelor calamităților naturale produse de inundatiile din perioada 1-7 martie în județul Suceava, din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2001.

Articolul 2

Repartizarea sumelor de 1,725 miliarde lei și 5,235 miliarde lei, aferente obiectivelor pentru care urmează să fie efectuate cheltuielile în vederea inlaturarii efectelor calamităților naturale, se face conform anexelor nr. 1 și 2 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 3

Elaborarea documentațiilor tehnico-economice și execuția lucrărilor se vor contracta de către beneficiari astfel:

- lucrările prevăzute în anexa nr. 1, de către Compania Naționala "Apele Române", aflată sub autoritatea Ministerului Apelor și Protecției Mediului, iar cele prevăzute în anexa nr. 2, de Consiliul Județean Suceava, prin Ministerul Administrației Publice, avându-se în vedere prevederile legale în domeniile achizițiilor publice aplicabile în situația de forta majoră.

Articolul 4

Până la aprobarea documentației tehnico-economice, potrivit legii, se aproba deschiderea finanțării și începerea execuției lucrărilor pe bază de liste de lucrări estimate cantitativ și valoric.

Decontarea lucrărilor executate se va face pe baza situațiilor de lucrări efectuate, însușite de beneficiar.

Articolul 5

Ministerul Finanțelor Publice este autorizat sa introducă modificările corespunzătoare în bugetul Ministerului Apelor și Protectei Mediului și al Ministerului Administrației Publice pe anul 2001, după aprobarea bugetului de stat pe anul 2001.

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NASTASE
Contrasemnează:
Ministrul administrației publice,
Octav Cozmanca
Ministrul apelor și protecției mediului,
Aurel Constantin Ilie
Ministrul finanțelor publice,
Mihai Nicolae Tanasescu

Anexa 1 CHELTUIELI ȘI OBIECTIVE

pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale produse

de inundații în perioada 1-7 martie 2001

Nr. crt.

Denumirea obiectivului/județul

Valoarea (miliarde lei)

I.

Cheltuieli de capital - TOTAL,

1,725

din care:

Județul Suceava

1.

Consolidări ale malului râului Bistrița la Vatra Dornei

1,500

2.

Consolidări ale malului pârâului Dorna la Dorna Candrenilor și Poiana Stampei

0,225

Anexa 2 LISTA

cuprinzând lucrările de infrastructura care necesita

lucrări urgente de refacere

Județul Suceava

-

3 poduri ...............................................

1,700 miliarde lei

-

3 podețe ...............................................

0,180 miliarde lei

-

7 punți pietonale + pasarele ...........................

2,500 miliarde lei

-

7,5 km drumuri .........................................

0,855 miliarde lei

TOTAL: .................................................

5,235 miliarde lei

-------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.