Legea nr. 1430/1940

Articolul 1

Ministerul Agriculturii și Domeniilor, prin Serviciul Comercial al Colonizării, va face operațiuni de colonizare în condițiunile legii de față.

Prin operațiuni de colonizare se înțelege: așezarea coloniștilor pe terenurile destinate colonizării, buna lor instalare în centrele de colonizare cât și organizarea lor economică, socială și culturală.

Prin centrul de colonizare se înțelege o grupă de gospodării de coloniști, așezați într-un sat vechiu sau formând o așezare nouă, împreună cu terenurile aferente acestei grupe.

Colonizarea se va face în satele existente sau în sate noi, ce se vor înființa numai dacă întinderea terenului permite așezarea într-un centru a cel puțin 30 familii de coloniști.

Coloniștii pe cât posibil vor fi grupați astfel ca în același centru să fie adusă populație provenind din aceeași regiune și avînd aceeași confesiune.

Articolul 2

Serviciul Colonizării are caracter comercial, aplicându-i-se dispozițiunile prevăzute de art. 20 din legea pentru organizarea Ministerului Agriculturii și Domeniilor, publicată în Monitorul Oficial Nr. 82 din 6 Aprilie 1939.

În ce privește controlul preventiv, se va proceda conform normelor generale stabilite prin art. 43-48 din legea contabilității publice.

Serviciul Colonizării este condus de un Comitet de direcție, format din trei membri numiți de Ministrul Agriculturii și Domeniilor și de un Director.

Atribuțiunile Comitetului de direcție și ale Directorului, precum și remunerația membrilor din comitet, se stabilesc prin regulamentul de aplicare al legii de față.

Articolul 3

Ministerul Agriculturii și Domeniilor este autorizat să acorde coloniștilor înlesniri, prin construiri de locuințe, distribuire de materiale de construcție, unelte agricole, semințe și altele, a căror valoare va fi rambursabilă de către coloniști în condițiunile stabilite prin prezenta lege.

De asemenea va putea înzestra, în limita mijloacelor Serviciului colonizărilor, centrele de colonizare cu centre agricole, cu localuri de interes obștesc: școli, biserici, căminuri culturale, cu lucrări pentru aprovizionare cu apă etc.

De asemenea se vor lua măsuri pentru delimitarea terenurilor necesare perdelelor de protecție. Aceste plantațiuni devin proprietatea comunelor și se vor administra ca păduri comunale.

Aceste lucrări se vor executa în total sau în parte în contul Statului, fie în regie, fie prin antrepriză.

Articolul 4

Terenurile rămase disponibile prin aplicarea legilor de reformă agrară, a legii pentru organizarea Dobrogei Noui și a operațiunilor de comasare din acea regiune, precum și terenurile aparținînd Statului sau dobândite prin exercitarea drepturilor de preemțiune, prin aplicarea convențiunii cu Statul Turc privitoare la terenurile emigranților, publicată în Monitorul Oficial Nr. 264 din 1936, sau prin alt mod vor fi destinate operațiunilor de colonizare, alcătuind "Fondul imobiliar al colonizării".

Ministerul va putea destina din acest fond suprafețele necesare instituțiilor de interes obștesc.

Ministerul va prevedea în bugetul său ordinar o subvenție de cel puțin 40.000.000 lei anual necesară: construirii de locuințe, înființării așezămintelor și executării lucrărilor de interes obștesc, precum și pentru asigurarea funcționării Serviciului comercial al colonizării.

Articolul 5

Pe terenurile care alcătuesc fondul imobiliar al colonizării, Ministerul Agriculturii și Domeniilor va putea coloniza, după alegere, dintre locuitorii români care îndeplinesc următoarele condițiuni:

a) Să aibă vîrsta de cel mult 50 ani și să fi satisfăcut legea recrutării;

b) Să nu fie puși sub curatelă sau sub interdicțiune;

c) Să nu fi suferit pedepse pentru dezertare, pentru crime de drept comun, fals, delapidare de bani publici, escrocherii sau atentat la bunele moravuri;

d) Să fie căsătorit sau cu copii;

e) Să aibă îndeletnicire de căpetenie agricultura;

f) Să aibă inventarul agricol necesar cultivării lotului;

g) Să dovedească prin certificate medicale că nici el, nici vreunul din membrii familiei care locuește împreună cu el, nu este bolnav de tuberculoză sau sifilis.

Articolul 6

Românii veniți de peste hotare pentru a fi colonizați pot fi admiși provizoriu la colonizare, înainte de a fi obținut cetățenia română, de a fi satisfăcut legea recrutării și de a-și fi procurat inventarul agricol; proprietatea lotului nu li se poate însă transmite înainte de a fi satisfăcut și aceste condițiuni.

Articolul 7

Sînt preferați la colonizare:

a) Acei care, în afară de condițiunile prevăzute de art. 5, vor face dovada că au un inventar mai important pentru exploatarea lotului și mijloace suficiente pentru a-și întocmi gospodăria;

b) Absolvenții oricărei instituțiuni recunoscute de pregătire tehnică agricolă, care nu ocupă funcțiuni publice;

c) Acei din regiuni mai îndepărtate de centrul de colonizare;

d) Acei care s-au distins în războiul pentru întregirea neamului prin acte de bravură și în special cei decorați cu Virtutea Militară care îndeplinesc condițiunile prevăzute de art. 5;

e) Voluntarii de războiu înscriși în registrul special dela M.A.N., potrivit I.D.R. Nr. 64 din 8 Februarie 1940;

f) Acei care s-au eliberat din armată cu gradul de sergent.

Articolul 8

Preoții, învățătorii, agronomii comunali, administratorii de pășuni comunale, agenții veterinari, brigadierii silvici, pădurarii, precum și micii funcționari rurali (plătiți din bugetele comunelor), pot fi colonizați în centrele unde funcționează, dacă Serviciul Colonizării apreciază că aceasta este în interesul centrului și dacă îndeplinesc condițiunile prevăzute la art. 5, cu excepția celei dela alin. e și f.

Pentru fiecare din aceste categorii se va face câte un singur lot. Totalul lor în aceeași colonie va fi de maximum 5 loturi și nu va depăși 10 la sută din întinderea terenului atribuit coloniei.

Articolul 9

Parcelarea terenurilor destinate colonizării se va face în baza unui plan de colonizare întocmit de Comitetul de Direcție și aprobat de Ministerul Agriculturii și Domeniilor, prin care se va determina modul de întrebuințare a terenului, întinderea loturilor și planul edilitar al coloniei.

Lucrările tehnice de parcelare se vor face fie prin antrepriză, fie în regie de către biroul tehnic al Serviciului de Colonizare, după normele tehnice din caietul de sarcini al Direcției Cărților Funciare și Cadastrului Funciar.

Articolul 10

Lotul de colonizare va fi de 10 ha teren de cultură și un loc de casă și grădină în vatra satului.

Pe terenurile speciale de cultură intensă sau de valoare mare: grădinării irigate, vii, livezi de pomi, locuri din marginea orașelor etc., sau în vederea colonizării unor categorii de locuitori rurali cu îndeletniciri speciale (forestiere, miniere, pescari etc.), în cazurile cînd asemenea colonizări ar fi socotite necesare în raport cu caracterul economic al regiunii, se pot constitui și loturi mai mici de 10 ha.

Pentru meseriașii rurali: fierari, rotari, lemnari, mecanici, se vor face loturi de 3 ha.

Se pot atribui loturi mai mari de 10 ha pînă la maximum 50 de ha, iar în jurul conacelor mai importante ale moșiilor destinate colonizării chiar pînă la 100 ha, coloniștilor care își iau obligația ca, în termen de 3 ani, după un plan determinat de mai înainte și eșalonat pe această perioadă, să facă pe lotul atribuit investițiuni de minimum 5.000 lei la hectar peste prețul de cumpărare al lotului în: inventar viu și mort, construcții, îmbunătățiri funciare etc.

Neexecutarea programului în termenul fixat atrage după sine deposedarea colonistului, cu dreptul la despăgubiri pentru valoarea investițiilor făcute și care nu ar putea fi ridicate.

Articolul 11

Cei admiși la colonizare vor fi puși în posesia loturilor cu titlul provizoriu de arendaș, fiind obligați a plăti arenda fixată de Comitetul de Direcție. Arenzile se vor debita pe baza procesului-verbal de punere în posesie, care constitue și titlul de urmărire și se vor urmări prin organele fiscale ale Statului.

Aceste venituri sînt afectate Serviciului Comercial al Colonizării.

Niciun colonist nu poate rămîne în situația de arendaș mai mult de 2 ani. Dacă în acest timp el nu va fi îndeplinit condițiunile cerute de art. 12, pentru a i se putea transmite proprietatea lotului, va fi deposedat pe cale administrativă. Se exceptează românii veniți de peste frontiere, care pot rămîne arendași pînă la expirarea termenelor prevăzute de legi pentru îndeplinirea formelor de obținere a cetățeniei române și satisfacerea obligațiunilor militare, dacă dovedesc că au făcut demersurile legale în acest scop și că s-au conformat obligațiunilor fixate prin art. 12.

În timpul cât coloniștii vor sta ca arendași pe lot, vor fi îndrumați de un șef al coloniei și vor primi o instrucție tehnică specială.

Articolul 12

Trecerea lotului în proprietatea colonistului se face prin act de vânzare-cumpărare încheiat între colonist și Stat, reprezentat prin Serviciul Comercial al Colonizării; în regiunile supuse regimului de cărți funciare, prin intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară în temeiul acestui contract.

Intabularea dreptului de proprietate asupra acestor loturi nu se va face decât cu notarea caracterului de "bun atribuit prin colonizare".

Actul de vânzare nu se poate întocmi decât după ce colonistul respectiv se va fi stabilit definitiv în centrul de colonizare și se va constata că a îndeplinit condițiunile următoare:

Să-și fi făcut o gospodărie în colonie.

Să cultive lotul direct, cu inventar propriu.

Să fi executat programul de investițiuni și de cultură stabilit, în cazul prevăzut de art. 10.

Să fi plătit toate arenzile datorate Serviciului Comercial al Colonizării.

Actele de arendare cum și cele de vânzare-cumpărare sînt scutite de orice taxe de timbru și înregistrare și de impozite proporționale; coloniștii vor suporta însă cheltuielile administrative pentru întocmirea și transcrierea ori intabularea actului.

Prețul de cumpărare neachitat, împreună cu sumele avansate pentru construcții de case, vor greva lotul și se vor înscrie în cartea funciară ca sarcină.

Articolul 13

Prețul loturilor de colonizare se fixează pe hectar, după normele de mai jos.

Pentru terenurile provenite din expropriere sau rezultate din aplicarea legii pentru organizarea Dobrogei-Noui, se va lua ca bază normele stabilite prin legile de reformă agrară respective; pentru terenurile cumpărate sau provenite din schimb sau comasare sau din convenția cu Statul Turc din 1936, privitoare la proprietatea imobilă a turcilor emigranți, se va lua ca bază prețul rezultat din actul de vânzare, de schimb, cel avut în vedere la comasare sau cel rezultat din convenția cu Statul Turc.

La prețul astfel calculat se va adăuga:

a) Cota proporțională din cheltuielile făcute de Stat cu eventualele lucrări de îmbunătățire;

b) Un spor de 5 la sută la prețul total al loturilor reprezentând cota proporțională cu întinderea lotului, din valoarea suprafețelor destinate ca rezerve de interes obștesc local în vatra satului pentru: drumuri, piețe, fântâni, instituții publice etc.;

c) Cheltuielile de măsurătoare și parcelare aferente.

Pentru loturile formate din terenuri cumpărate, Ministerul Agriculturii și Domeniilor este împuternicit, în cazul cînd prețul de cumpărare este prea mare, să ia asupra sa o parte din acest preț, pînă la maximum 50 la sută, cu autorizația Consiliului de Miniștri.

Fixarea prețului pășunilor comunale, constituite din fondul imobiliar al colonizărilor, se va face conform normelor din legile pentru reforma agrară respective, iar plata se va face de către comună în 30 ani, fără dobândă.

Pentru Dobrogea Nouă, pășunile comunale destinate coloniștilor se cedează gratuit comunelor de care țin centrele respective.

Proprietatea lor se transmite comunelor.

Articolul 14

Întreaga valoare a loturilor de colonizare calculată după normele din art. precedent, se va plăti de către coloniști în termen de 25 ani, fără dobândă, cu rata anuală la 1 Noemvrie al fiecărui an.

Ratele vor fi exigibile după dobândirea proprietății lotului conform art. 12.

Debitele întocmite de Serviciul Comercial al Colonizării pentru plata loturilor de colonizare și a pășunilor comunale, se vor înscrie în bugetul Ministerului Agriculturii și Domeniilor, ca venituri ale Statului sau pentru acoperirea creditelor care au servit pentru cumpărarea terenurilor.

Articolul 15

Contractele de vânzare-cumpărare, întocmite pînă la publicarea prezentei legi, vor putea fi modificate la cererea coloniștilor, prin acte autentice adiționale, pentru a fi puse de acord cu condițiunile prevăzute prin prezenta lege, privitoare la prețul loturilor și la modalitățile de plată.

Articolul 16

Valoarea construcțiunilor și înlesnirilor acordate coloniștilor se restitue în 30 rate anuale, plătibile la 1 Noemvrie al fiecărui an, fără nicio dobândă.

Procesele-verbale de predarea locuințelor, materialelor de construcție și a altor înlesniri sub orice formă, sau chitanțele semnate de coloniști, cum și extrasul de cont, eliberat de Serviciul Comercial al Colonizării, constituesc titluri pe baza cărora debitările sînt și rămîn definitive, putând fi urmărite conform legii pentru unificarea procedurii fiscale.

Coloniștii care au obținut material de construcții dela Stat sînt obligați să-și asigure locuința și gospodăria.

Articolul 17

Neplata a două rate consecutive din prețul loturilor de colonizare și a celorlalte debite prevăzute la art. 16 atrage rezilierea de plin drept a contractului de vânzare și deposedarea colonistului, fără somațiune sau punere în întîrziere, Statul reținând ratele plătite în contul prețului, drept echivalent de folosință a lotului.

Organele Ministerului de Finanțe delegate cu încasarea debitelor sînt obligate, sub sancțiunea prevăzută de art. 24 din legea asupra contabilității publice, să comunice Serviciului Comercial al Colonizării numele coloniștilor rămași în întîrziere cu plata a două rate.

Articolul 18

Loturile de colonizare, în întinderea în care au fost constituite ca atare, sînt unități economice și sînt indivizibile și ca proprietate și ca exploatare.

Ele nu pot fi împărțite nici prin înstrăinare prin acte între vii, nici prin succesiune.

Orice fel de acte, sub orice denumire și sub orice formă, care ar conduce în practică la împărțirea proprietății sau exploatării loturilor, se consideră nule și orice divizare de fapt se consideră fără efect, iar eventualii deținători vor fi evacuați.

Articolul 19

Înstrăinările voluntare, atît cele oneroase cât și cele gratuite, ale loturilor de colonizare se pot face numai cu aprobarea Ministerului Agriculturii și Domeniilor, numai către alți coloniști sau persoane care îndeplinesc condițiunile prevăzute de art. 5 pentru admiterea la colonizare și cu respectarea condițiunilor prevăzute în art. precedent, și numai după trecerea a 5 ani dela data cînd coloniștii au devenit proprietari.

Sînt scutite de îndeplinirea condițiunilor arătate la alineatul 1, înstrăinările pentru înzestrări sau donațiuni către copii și a celor pentru ieșirea din indiviziune.

În cazurile de înstrăinări prin acte între vii, afară de cele făcute către copii, Ministerul Agriculturii și Domeniilor își rezervă dreptul de răscumpărarea loturilor, restituind colonistului ratele plătite și plus-valoarea datorată investițiunilor și muncii sale.

Plus-valoarea se va stabili în termen de 30 zile dela înregistrarea cererii pentru autorizarea vânzării, de către un delegat al Ministerului de Agricultură, asistat de către primarul comunei respective sau de locțiitorul său și de către doi coloniști fruntași din centrul de colonizare, în prezența colonistului, care va fi citat în acest scop.

În caz de nemulțumire, colonistul are dreptul să ceară fixarea plus-valorii pe calea justiției, în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii și Domeniilor (Serviciul comercial al colonizării), în termen de 30 zile dela data cînd a luat cunoștință de estimația făcută.

Acest drept îl are și Ministerul Agriculturii și Domeniilor, cînd evaluarea făcută nu pare a fi conformă cu realitatea.

În aceste cazuri se va aplica procedura prevăzută de art. 31 din lege.

Ministerul Agriculturii și Domeniilor se va pronunța asupra cererii de înstrăinare, avizând la răscumpărare sau la acordarea autorizației de vânzare, în termen de 30 zile dela data cînd colonistul a dat mulțumire de estimație sau dela rămânerea definitivă a hotărîrii judecătorești.

Dacă Ministerul nu s-a pronunțat în acest termen, aceasta echivalează cu aprobarea tacită, colonistul putând cere Ministerului dovada expirării termenului.

Plata pentru răscumpărarea loturilor de colonizare se va face de către Ministerul Agriculturii și Domeniilor, din fondurile ce se vor prevede în acest scop și va deveni exigibilă din momentul cînd s-a comunicat colonistului răscumpărarea.

Înstrăinările de orice fel, făcute pe orice cale și sub orice formă, cu nerespectarea dispozițiunilor de mai sus, sînt și rămîn nule de drept, iar lotul, inclusiv investițiunile făcute pe el, intră în patrimoniul Statului din orice mână s-ar afla, fără niciun drept de despăgubire.

Nulitatea e de ordine publică și poate fi invocată și de Ministerul public, în timp de 10 ani dela data înstrăinării.

Articolul 20

Loturile de colonizare nu pot fi ipotecate decât la: Casa Rurală, Creditul Funciar Rural, Banca Ipotecară Rurală, Banca pentru industrializarea și valorificarea produselor agricole, Creditul Agricol Ipotecar, Societățile de Credit Agricol împuternicite de lege, cooperativele de credit de orice grad și orice fel, împuternicite de Ministerul sub al cărui control se află să facă asemenea operațiuni, precum și instituțiunile bancare, împuternicite, anume de Ministerul Agriculturii și Domeniilor, pe baza recomandărilor făcute de Banca Națională a României.

Aceste instituțiuni, prin derogare dela art. 21, alin. 3, pot cumpăra la licitație publică loturile asupra cărora au ipotecă, cu obligația însă de a le vinde în termen de 3 ani dela transcrierea ordonanței de adjudecare, tot către un colonist.

Articolul 21

În caz de execuție silită a averii imobiliare a unui colonist de către creditor, toate datoriile de orice natură ale colonistului către Stat devin în întregime exigibile.

Creditorul urmăritor este obligat, sub sancțiunea prevăzută în ultimul alineat al art. 22, să notifice comandamentul sau încheierea de ordonare a executării, Ministerului Agriculturii și Domeniilor. Serviciul Comercial al Colonizării, care va comunică instanței de urmărire datoriile către Stat, ce grevează lotul colonialului.

Loturile de colonizare nu vor putea fi adjudecate decât asupra altor coloniști, sau acelor persoane care îndeplinesc condițiunile de admisibilitate la colonizare prevăzute de art. 5. Licitatorii vor prezenta instanței de executare certificat dela Serviciul Comercial al Colonizării, că îndeplinesc condițiunile de admisibilitate la colonizare.

Articolul 22

Din prețul adjudecării se vor îndestula mai întâiu Statul, Ținutul și comuna, pentru datorii de impozite, apoi Statul (Ministerul Agriculturii și Domeniilor), pentru sumele ce îi sînt datorate ca rate din prețul lotului, arenzi și orice ajutoare acordate, precum: ajutoare pentru construcții de locuințe, inventar agricol, semințe etc. și numai după aceea celelalte creanțe ce pot face obiectul unei urmăriri imobiliare pe baza prezentei legi.

În cazul cînd colonistul adjudecatar nu va putea depune prețul adjudecării în întregime, el va putea prelua asupra sa datoriile debitorului către Stat, reprezentat prin Ministerul Agriculturii, în total sau în parte, dând în acest scop o declarație autentică de preluarea acestor datorii în aceleași condițiuni de plată și cu obligația de a se supune regimului de colonizare.

Ordonanța de adjudecare definitivă, care va cuprinde și mențiunea eventualei preluări a datoriilor, se va comunică, în mod obligatoriu, de către instanța care a pronunțat-o, Serviciului Comercial al Colonizării, care va înscrie pe adjudecatar în registrul de coloniști.

Orice execuție silită, făcută contra acestor dispozițiuni și a celor din art. 21, este nulă de drept și nu poate fi opozabilă Statului.

Articolul 23

Urmărirea imobiliară asupra lotului de colonizare nu se poate face decât în temeiul creanțelor ipotecare contractate cu creditorii enumerați la art. 20 sau în temeiul creanțelor Statului, Ținutului și comunelor pentru impozite și condamnațiuni penale.

În temeiul celorlalte creanțe, sînt îngăduite fie urmăriri asupra averii mobiliare, fie asupra veniturilor nemișcătorului; în acest din urmă caz se va urma potrivit art. 211 și 212 al legii LX/1881, în regiunile unde această lege este în vigoare.

În cazul urmăririi veniturilor numai debitorii vor putea fi numiți administratori sau secheștri asupra propriilor lor bunuri.

Articolul 24

Un colonist nu poate dobândi, fie prin cumpărări aprobate, fie prin adjudecări, terenuri de colonizare mai mult de 50 ha, inclusiv lotul cu care a fost colonizat.

Fiecare din loturile dobândite își păstrează caracterul de unitate economică în sensul art. 18.

Articolul 25

Schimburile de loturi între coloniști sînt îngăduite cu aprobarea Serviciului Comercial al Colonizării, dar numai între coloniștii proprietari și cu condiția de a se fi plătit integral datoriile exigibile față de Stat, inclusiv impozitele către Stat, Ținut și comună.

Articolul 26

Orice colonist poate desemna prin testament pe moștenitorul căruia i se va atribui proprietatea lotului de colonizare și care va avea să despăgubească pe copărtași, conform dispozițiunilor Codului Civ. Carol II.

Cînd moștenitorul n-a fost desemnat, lotul poate fi atribuit prin bună învoială unuia dintre moștenitorii legali.

În caz de neînțelegere între comoștenitori, judecătorul de pace competinte va proceda la atribuirea lotului în întregime aceluia dintre comoștenitori care pare a fi mai capabil pentru luarea sarcinilor de exploatare și de despăgubire și care își ia obligațiunea de a se stabili în centrul de colonizare.

Judecarea se va face de urgență și cu citarea părților.

În toate aceste cazuri, judecătorul este obligat a încheia un jurnal de constatare care va constitui titlul de proprietate.

Un exemplar din acest jurnal de constatare se va înainta din oficiu, sub sancțiuni disciplinare, Serviciului Comercial al Colonizării, pentru a se ține evidența mutațiunii de proprietate.

Dacă moștenitorul asupra căruia a rămas lotul nu-și execută obligațiunea de despăgubire față de ceilalți comoștenitori în termenul fixat, lotul reintră în patrimoniul indiviz al comoștenitorilor și oricare din ei poate cere instanței scoaterea lui în vânzare prin licitație publică, pentru ieșirea din indiviziune, cu respectarea dispozițiunilor art. 21 din prezenta lege.

Articolul 27

Coloniștii fără moștenitori rezervatari pot testa lotul de colonizare și persoanelor care nu sînt rude cu defunctul în grad succesibil, care însă, să întrunească condițiunile cerute de art. 5 al legii.

Articolul 28

Proprietățile provenind din fondul imobiliar al colonizării ale coloniștilor decedați fără rude în grad succesibil și moștenitori testamentari, reintră în patrimoniul Statului (Ministerul Agriculturii și Domeniilor, fondul imobiliar al colonizării), împreună cu toate clădirile și investițiunile aflate pe ele.

Articolul 29

Coloniștii, indiferent de regimul legal sub care au fost colonizați sau de modul cum au dobîndit lotul, sînt obligați:

a) Să se stabilească cu familia în centrul de colonizare unde li s-a atribuit lotul și să aibă acolo domiciliul real;

b) Să-și întocmească gospodărie în centrul de colonizare;

c) Să aibă inventar agricol pentru cultivarea lotului în bune condițiuni;

d) Să exploateze direct lotul atribuit;

e) Să se supună obligațiunilor impuse de Ministerul Agriculturii și Domeniilor, privitoare la planul de cultură, la organizarea mijloacelor de cultură și tovărășii care să îndrumeze pe coloniști spre o cultură rațională și intensivă, la desfacerea produselor lor și îmbunătățirea rasei vitelor.

Loturile incapabililor vor putea fi administrate prin arendare de reprezentanții lor legali pe tot timpul incapacității.

Articolul 30

În afară de cazurile de deposedare prevăzute la art. 11, 17, 18 și 19, vor fi îndepărtați dela colonizare și deposedați toți coloniștii care se vor constata că nu îndeplinesc condițiunile art. 29.

În toate cazurile de deposedare, constatarea se va face de către organul delegat al Ministerului Agriculturii în asistența primarului comunei respective sau locțiitorului său și a doi martori coloniști din localitate, prin procese-verbale individuale care au puterea probantă pînă la proba contrarie.

Articolul 31

Pentru cazurile de deposedare prevăzute de prezenta lege, coloniștii care nu sînt încă proprietari și dețin loturile în calitate de arendași, vor fi excluși și deposedați pe cale administrativă.

Excluderea și deposedarea se hotărăște de Serviciul Comercial al Colonizării și se va executa prin Serviciile agricole județene.

Deposedarea coloniștilor cu titluri de proprietate și a celor definitivați pe baza dispozițiunilor art. 54 din legea asupra colonizării din 17 Iulie 1930, se pronunță de judecătoria de pace din orașul de reședință a județului, printr-o hotărîre dată la cererea Serviciului Comercial al Colonizării.

Hotărîrea se va da cu drept de apel la tribunal în termen de 15 zile libere dela pronunțare, dacă partea a fost față și dela comunicare dacă a fost lipsă.

Apelantul este obligat să facă alegere de domiciliu prin petiția de apel și să motiveze apelul, depunând și actele de care se servește, pînă la prima zi de înfățișare. Prezența în instanță acoperă lipsa de procedură. Instanța, pentru motive temeinice, va putea acorda un singur termen pentru întregirea motivelor de apel și depunerea actelor.

Tribunalul va judeca de urgență și cu precădere.

Procedura va fi gratuită și părțile se vor cita din oficiu.

Articolul 32

În cazurile de deposedare a coloniștilor cu titluri de proprietate și ale căror loturi vor fi ipotecate la una din instituțiunile prevăzute de art. 20 din prezenta lege, Serviciul Comercial al Colonizării va încunoștiința, cu două luni înainte de începerea formalităților, instituția de credit respectivă, dacă aceasta a comunicat anterior Serviciului Comercial al Colonizării existența creanței sale ipotecare.

Urmărirea începută de instituțiunea creditoare suspendă procedura de deposedare.

Articolul 33

În cazul de deposedare, lotul întreg al colonistului, inclusiv locul de casă și clădirile existente, intră în patrimoniul Statului, fondul imobiliar al colonizării.

Coloniștii deposedați vor avea dreptul la despăgubiri pentru valoarea învestițiunilor făcute și care nu ar putea fi ridicate, în afară de cazurile prevăzute la art. 18 și 19, al. penultim.

Articolul 34

Pe loturile rezultate din deposedări sau prin exercitarea dreptului de răscumpărare prevăzut la art. 19, se vor face noi colonizări avînd precădere la colonizare descendenții colonistului deposedat, dacă îndeplinesc condițiunile legii de față.

Prețul acestor loturi se va calcula și plăti după regulele stabilite de art. 13, adăugându-se și valoarea despăgubirilor acordate colonistului deposedat.

Articolul 35

Locurile de casă din vetrele satelor, rămase disponibile după satisfacerea coloniștilor, se pot vinde de către Ministerul Agriculturii și Domeniilor (Serviciul Colonizărilor) prin bună învoială cu plată imediată:

a) Meseriașilor care sînt necesari coloniei;

b) Funcționarilor comunali stabiliți în localitate;

c) Lucrătorilor agricoli manuali;

d) Tinerilor însurăței fii de coloniști.

Asemenea locuri se pot atribui gratuit instituțiunilor publice locale, în vederea construirii de localuri publice.

Articolul 36

Loturile de case vândute în orașe pe baza diferitelor legi de împroprietărire după 1918, nu se pot înstrăina decât cu aprobarea Ministerului de Agricultură și Domenii. Orice vânzare fără această aprobare este nulă.

Această dispoziție se va înscrie din oficiu în cartea funciară și în registrele de transcripțiuni.

Articolul 37

Terenurile formând fondul imobiliar al colonizării, care nu sînt încă atribuite coloniștilor, se vor administra de Serviciul Comercial al Colonizării, arendându-se la licitație sau prin învoială.

Articolul 38

După ce nevoile coloniștilor au fost satisfăcute, materialul clădirilor care au intrat în patrimoniul Statului Român, prin convenția cu Statul Turc, publicată în Monitorul Oficial Nr. 264 din 1936, va putea fi vândut prin bună învoială și altor locuitori din comunele respective.

Articolul 39

Ministerul Agriculturii și Domeniilor Serviciul Comercial al Colonizării, este autorizat să vândă prin bună învoială porțiunile de terenuri care, din cauza întinderii lor reduse sau a calității lor slabe, nu pot forma loturi de colonizare, însă numai coloniștilor, dându-se preferință vecinilor și numai la prețul zilei și cu plata integrală.

Articolul 40

Prin derogare dela art. 14, ratele din prețul loturilor de colonizare vândute coloniștilor din județele cu cărți funciare prin actele încheiate anterior prezentei legi, devin exigibile dela data semnării de către părți a actelor de vânzare-cumpărare, indiferent dacă aceste acte au fost depuse sau nu la instanțele de carte funciară pentru intabulare.

Coloniștii care au fost debitați cu prețul dela data intabulării actelor de vânzare, deși aceste acte au fost semnate cu cel puțin un an înainte de această dată, vor putea cere refacerea acestor debite, cu începere dela data semnării, reducându-li-se debitele de arenzi pe acest interval de timp.

Articolul 41

Autorizațiunile de vânzare cu divizarea loturilor date de Ministerul Agriculturii și Domeniilor coloniștilor, dacă pînă la publicarea legii de față nu s-a încheiat contractul de vânzare, sînt și rămîn nule.

Clauzele relative la divizibilitatea loturilor, prevăzute în contractele de vânzare încheiate între Stat și colonist, nu vor mai produce niciun efect dela data intrării în vigoare a legii de față, coloniștii neputând invoca drepturi câștigate pe baza lor.

Actele juridice prin care, în temeiul unor asemenea clauze, s-a dispus pînă la intrarea în vigoare a prezentei legi de o parte a lotului, sînt și rămîn valabile.

Articolul 42

Toate acțiunile de deposedare introduse pe baza legii asupra colonizării din 17 Iulie 1930 și a legii privitoare la regimul colonizării din 7 Aprilie 1936 și care sînt încă pendinte la data publicării prezentei legi, își vor continua cursul dacă temeiurile de drept sînt menținute și prin prezenta lege.

În caz contrar, acțiunile își vor continua cursul numai după ce vor fi modificate în sensul noilor dispozițiuni.

Articolul 43

Toți coloniștii se vor bucura pe timp de 10 ani de scutire de orice impozite către Stat și Ținut.

Termenul de scutire începe dela punerea în posesie, iar pentru coloniștii care după punerea în posesie totuși au plătit impozite, scutirea lor începe dela ultima plată făcută.

Articolul 44

Toate sumele datorate de coloniști Statului (Serviciul Comercial al Colonizării, fost Oficiul Național al Colonizării), pînă la 1 Octomvrie 1938, drept arenzi pentru loturile atribuite, dar neachitate pînă în prezent, se reduc cu 50%.

Articolul 45

Toate debitele inițiale pentru rambursarea ajutoarelor acordate coloniștilor, anterior legii colonizării din 17 Iulie 1930, pentru locuințe, se reduc cu 25%, plata făcându-se în 30 ani, fără dobândă.

Articolul 46

Debitele din arenzi înființate pentru folosința pășunilor comunale atribuite din fondul imobiliar al colonizării în Dobrogea-Nouă și neachitate pînă la publicarea prezentei legi, se desființează.

Articolul 47

Dispozițiunile cuprinse în această lege în art. 5, 6, 7, 8, 10, 18, 23, 24, 26, 27, 29 și 43 sînt obligatorii și pentru operațiunile de colonizare făcute de Banca pentru industrializarea și valorificarea produselor agricole - BINAG - în baza legii pentru finanțarea preemțiunii, publicată în Monitorul Oficial Nr. 268, partea I, din 18 Noemvrie 1939.

Articolul 48

Coloniștii care dețin loturi dela BINAG în baza legii pentru finanțarea preemțiunii din 18 Noemvrie 1939, după achitarea integrală a prețului loturilor, rămîn supuși tuturor obligațiunilor impuse coloniștilor prin prezenta lege și pasibili de aceleași sancțiuni.

Controlul îndeplinirii acestor obligațiuni se exercită de Ministerul Agriculturii și Domeniilor, Serviciul Comercial al Colonizării.

În caz de deposedare a lor pentru vreuna din cauzele prevăzute de lege, loturile lor trec în patrimoniul Statului, fondul imobiliar al colonizării.

Articolul 49

Centrele de colonizare vor putea fi patronate cu aprobarea Ministerului de Agricultură și Domenii de către Municipii, comune urbane și rurale, instituții publice și particulare, asociații profesionale și culturale, care se obligă a contribui alături de Stat la propășirea spirituală și materială a lor.

Articolul 50

Legea privitoare la regimul colonizării din 7 Aprilie 1936, se abrogă.

De asemenea se abrogă toate dispozițiunile din legi și regulamente contrarii dispozițiunilor prezentei legi.

Articolul 51

Un regulament de aplicare va desvolta dispozițiunile prezentei legi.

Același regulament va prevede și organizarea Serviciului Comercial al Colonizării.

Această lege s-a votat de Adunarea Deputaților în ședința dela 17 Aprilie, anul 1940, și s-a adoptat cu unanimitate de una sută douăzeci voturi.