Normele din 2 aprilie 2001
privind procedura, criteriile și competentele de acordare a înlesnirilor la plata creanțelor bugetare administrate de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale
prezumat în vigoare
1. În temeiul
art. 82 din Ordonanța Guvernului nr. 11/1996
privind executarea creanțelor bugetare, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 108/1996 , astfel cum a fost modificat prin
Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 43/2001 , la cererea temeinic justificată a debitorilor, persoane juridice, indiferent de forma de organizare și de tipul de proprietate, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale poate acorda înlesniri la plata obligațiilor datorate de către aceștia bugetului asigurărilor sociale de stat și bugetului Fondului pentru plata ajutorului de șomaj.
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Casa Naționala de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, Agenția Naționala pentru Ocuparea Forței de Muncă, precum și casele de pensii județene și Casa de pensii a municipiului București, agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene și Agenția pentru ocuparea forței de muncă a municipiului București, denumite în continuare organe teritoriale, prin delegare de competența, pot acorda:
a) eșalonări la plata debitelor din:
- contribuția de asigurări sociale de stat (CAS);
- contribuția la fondul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale pentru agricultori;
- contribuția de asigurări sociale a angajatorului;
- contribuția de 5% la Fondul pentru plata ajutorului de șomaj;
- majorările de întârziere aferente contribuțiilor de mai sus, neachitate la termenul legal.
Eșalonarea se poate acorda pe o perioadă de maximum 60 de luni, care poate începe cu un termen de grație de până la 6 luni, cuprins în perioada de eșalonare;
b) amânări la plata debitelor din:
- contribuția de asigurări sociale de stat (CAS);
- contribuția la fondul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale pentru agricultori;
- contribuția de asigurări sociale a angajatorului;
- contribuția de 5% la Fondul pentru plata ajutorului de șomaj;
- majorările de întârziere aferente contribuțiilor de mai sus, neachitate la termenul legal.
Amânarea se poate acorda pe o perioadă de maximum 6 luni;
c) scutiri sau reduceri de majorări de întârziere aferente contribuției de asigurări sociale de stat (CAS), contribuției la fondul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale pentru agricultori, contribuției de asigurări sociale a angajatorului, contribuției de 5% la Fondul pentru plata ajutorului de șomaj.
2. Un agent economic debitor nu poate beneficia simultan și de eșalonare și de amânare la plata. Aceste modalități de înlesnire nu se acordă concomitent pentru aceleași debite.
3. a) Înlesnirile la plata pot fi solicitate și acordate atât înaintea începerii executării silite, cat și în timpul efectuării acesteia.
b) Pentru creanțe ale bugetului asigurărilor sociale de stat și ale bugetului Fondului pentru plata ajutorului de șomaj, pentru care s-au acordat înlesniri la plata, executarea silită nu va fi pornită sau nu va fi continuată, după caz, de la data comunicării aprobării acestora.
4. Nu se acordă înlesniri la plata debitelor din:
a) contribuția pentru pensia suplimentară;
b) contribuția individuală de asigurări sociale;
c) contribuția persoanelor fizice la Fondul pentru plata ajutorului de șomaj.
Pentru majorările de întârziere aferente contribuțiilor prevăzute la alin. (1) pot fi acordate eșalonări sau amânări la plata, în condițiile prevăzute la pct. 1.
5. Constatarea neachitarii debitelor prevăzute la pct. 4 alin. (1) constituie motiv de respingere a cererii debitorului de acordare a înlesnirilor la plata. În astfel de situații conducătorii organelor teritoriale vor dispune restituirea dosarului.
6. Sumele totale reprezentând contribuții și sumele totale reprezentând majorări de întârziere aferente acestora, perioadele maxime pentru care se pot acorda înlesnirile, precum și organele competente sa aprobe înlesniri la plata sunt următoarele:
- milioane lei -
Organul competent
Plafonul sumei totale a obligațiilor bugetare pe fiecare plătitor
Perioada (ani)
Amânări, eșalonări contribuții
Amânări, eșalonări majorări de întârziere
Reduceri, scutiri majorări de întârziere
Amânări
Eșalonări
a)
Casele teritoriale de pensii
până la 1.000
până la 1.000
până la 1.000
până la 3 luni
până la 3 ani
b)
Agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă
până la 1.000
până la 1.000
până la 1.000
până la 3 luni
până la 3 ani
c)
Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale
de la 1.000 la 10.000
de la 1.000 la 5.000
de la 1.000 la 5.000
până la 6 luni
până la 5 ani
d)
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă
de la 1.000 5.000
de la 1.000 la 5.000
de la 1.000 la 5.000
până la 6 luni
până la 5 ani
e)
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale
de la 10.000*) respectiv 5.000*) la 500.000
de la 5.000*) la 50.000
de la 5.000*) la 50.000
până la 6 luni
până la 5 ani
-------------
b) Ministrul muncii și solidarității sociale numește prin ordin comisia la nivelul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, precum și comisiile la nivelul Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, respectiv al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, la propunerile președinților acestora.
c) La nivelul organelor teritoriale comisiile se constituie prin decizii ale directorilor generali, respectiv ale directorilor executivi ai acestora, după caz.
8. Înlesnirile la plata se acordă numai pe baza cererilor motivate ale debitorilor, însoțite în mod obligatoriu de documente justificative ale acestora.
9. Cererile de acordare a înlesnirilor la plata se depun la organele teritoriale în raza cărora este înregistrat debitorul ca plătitor de obligații către bugetul asigurărilor sociale de stat sau către bugetul Fondului pentru plata ajutorului de șomaj și se înregistrează în registrul special de evidenta a solicitărilor de acordare a înlesnirilor la plata.
10. În cazul bugetului asigurărilor sociale de stat, prin aceeași cerere se pot solicita mai multe înlesniri la plata obligațiilor cu privire la: contribuția de asigurări sociale de stat (CAS), contribuția de asigurări sociale a angajatorului, contribuția la fondul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale pentru agricultori, precum și la majorările de întârziere aferente acestora.
11. Cererea de acordare a înlesnirilor la plata obligațiilor către bugetul asigurărilor sociale de stat sau către bugetul Fondului pentru plata ajutorului de șomaj trebuie să cuprindă:
a) elementele de identificare a plătitorului: denumirea, adresa/sediul, codul fiscal, numărul contului/conturilor de disponibilitati și unitatea/unitățile bancară/bancare la care este/sunt deschis/deschise; numele, prenumele și calitatea celor care reprezintă debitorul în relațiile cu terții;
b) sumele datorate și neachitate distinct, pe categorii de contribuții;
c) cauzele care au condus la neachitarea debitelor;
d) natura înlesnirilor solicitate;
e) succintă prezentare a programului de redresare economică și a măsurilor pentru stingerea debitelor;
f) mențiuni referitoare la înlesnirile la plata obligațiilor către bugetul asigurărilor sociale de stat sau către bugetul Fondului pentru plata ajutorului de șomaj, acordate anterior (numerele de înregistrare la organul teritorial, sumele pe tipuri de obligații, precum și modul în care acestea au fost respectate);
g) orice alte elemente și documente considerate utile pentru soluționarea cererii.
12. Cererea debitorilor de acordare a înlesnirilor la plata trebuie însoțită de următoarele documente:
a) copie de pe certificatul de înmatriculare eliberat de oficiul registrului comerțului și de pe codul fiscal al agentului economic care solicită înlesnirea la plata;
b) copie de pe ultimul bilanț contabil și de pe ultima balanța de verificare, anterioare depunerii cererii;
c) situația debitorilor și clienților conform evidentelor contabile, vechimea debitelor, analiza cauzelor neincasarii sumelor datorate de aceștia; măsurile de urmărire întreprinse, numărul de cazuri aflate la instanțele de judecată și sumele datorate, stadiul acestor cazuri, precum și situația clienților pentru care s-a prescris dreptul de recuperare a creanțelor, întocmită în baza documentelor doveditoare existente (se întocmește pe propria răspundere a debitorului);
d) situația creditelor curente și a celor nerambursate la scadenta;
e) declarație pe propria răspundere privind conturile bancare și depozitele bancare deținute;
f) declarație pe propria răspundere privind cota de participare a debitorului la capitalul social al altor societăți comerciale, societăți sau companii naționale, după caz, precum și suma investită;
g) copie de pe ultimul act de control întocmit de organele teritoriale;
h) situația informativa privind calculul riscului de recuperare a arieratelor, conform modelului prezentat în anexa nr. 1, care se întocmește de către debitor pe baza analizei gradului de risc prezentate în anexa nr. 2;
i) copie de pe hotărârea consiliului de administrație în care s-a analizat și s-a aprobat solicitarea inlesnirii la plata, însoțită de programul de redresare economică;
j) angajamentul scris al debitorului privind plata integrală și la termen a obligațiilor curente ale anului în curs către bugetul asigurărilor sociale de stat și către bugetul Fondului pentru plata ajutorului de șomaj.
13. Pentru stabilirea corecta a sumelor datorate și pentru cunoașterea altor aspecte necesare în vederea luării deciziei conducătorii organelor teritoriale dispun în toate cazurile efectuarea de controale la debitorii care au depus cereri, pentru actualizarea și confirmarea debitelor pentru care s-au solicitat înlesniri.
14. a) Rezultatele verificării se înscriu în procesul-verbal de control.
b) În cazul constatării unor neconcordante între debitele constatate și debitele pentru care se solicita înlesniri se vor efectua corectiile necesare.
c) Organele teritoriale răspund de veridicitatea datelor prezentate în actele de control.
15. Pe baza cererii, a documentelor anexate și a procesului-verbal de control se întocmește, de către conducătorul compartimentului de control, un referat cu concluzii și propuneri de soluționare, care trebuie să cuprindă:
a) realitatea datelor prezentate în cererea de acordare a înlesnirilor la plata obligațiilor față de bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul Fondului pentru plata ajutorului de șomaj, solicitanții fiind obligați să prezinte toate actele și explicațiile necesare în vederea verificării;
b) respectarea obligațiilor referitoare la depunerea în termen la organele teritoriale a declarațiilor privind obligațiile la bugetul asigurărilor sociale de stat și la bugetul Fondului pentru plata ajutorului de șomaj;
c) evaluarea perspectivei economico-financiare a unității, precum și aprecierea asupra posibilităților de achitare a debitelor și a obligațiilor curente în perioada următoare (existenta unui program de redresare economică și a unor contracte ferme care să asigure utilizarea capacităților de producție și desfacerea produselor și serviciilor solicitantului);
d) stabilirea gradului de risc pentru recuperarea debitelor pe baza analizei documentației;
e) propunerea privind soluționarea cererii.
16. Dacă soluționarea cererii depășește competentele organului teritorial, acesta va inainta, după caz, forurilor superioare prevăzute la pct. 6: a) cererea solicitantului; b) procesul-verbal de control; c) referatul organului teritorial privind punctul de vedere, propuneri și soluții care reies din analiza documentației, semnat de directorul organului teritorial.
17. Documentația a carei competența de soluționare este la nivel ierarhic superior se înaintează de către organele teritoriale:
- pentru Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, la Direcția alte drepturi de asigurări;
- pentru CNPAS, la Direcția generală combatere frauda și executare silită;
- pentru ANOFM, la Direcția control fond șomaj.
18. Termenele de soluționare a cererilor prin care se solicita înlesniri la plata sunt următoarele:
a) în cel mult 15 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii de acordare a înlesnirilor la plata organul teritorial verifica documentația depusa de solicitant și întocmește referatul privind soluționarea cererii;
b) termenul de inaintare de către organul teritorial la organul ierarhic superior a cererilor de acordare a înlesnirilor la plata, care depășesc competentele organului teritorial, însoțite de documentele prevăzute la pct. 15 și 16, este de 20 de zile lucrătoare de la data înregistrării cererii;
c) termenul general de soluționare a cererilor de acordare a înlesnirilor la plata la orice nivel de competența este de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii la organul competent. Termenul de 15 zile curge de la data primirii documentației în forma completa;
d) în cazul în care soluționarea cererii este de competența Guvernului Ministerul Muncii și Solidarității Sociale va propune, în termen de 15 zile lucrătoare de la data analizarii documentației în cadrul comisiei, acordarea înlesnirilor solicitate prin hotărâre a Guvernului.
19. Comisiile analizează cererile de acordare a înlesnirilor la plata și pentru fiecare cerere se emite o decizie de aprobare sau de respingere, după caz. Decizia este definitivă.
20. Deciziile se aduc la cunoștința atât debitorului, cat și compartimentelor care țin evidenta pe plătitor din cadrul organelor teritoriale.
21. Decizia de soluționare a cererilor de acordare a înlesnirilor la plata, pentru orice nivel de competența, se transmite debitorului prin organele teritoriale.
22. a) Decizia cuprinde graficul de plată a obligațiilor pentru care s-au aprobat înlesniri la plata și condițiile care trebuie îndeplinite pentru menținerea valabilității inlesnirii.
b) O dată cu transmiterea deciziei de aprobare a inlesnirii la plata organele teritoriale calculează și anexează în scris debitorului cuantumul majorărilor ce trebuie achitate la fiecare rata.
23. Înlesnirile la plata obligațiilor către bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul Fondului pentru plata ajutorului de șomaj își mențin valabilitatea dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
a) constituirea de către debitor a unei garanții în termen de 60 de zile de la data comunicării deciziei de aprobare a inlesnirii la plata, în funcție de gradul de risc. Garanția poate fi constituită atât ca depozit la trezoreria organului teritorial la care debitorul este înregistrat ca plătitor, cat și sub forma unei scrisori de garanție bancară. Garanția poate fi utilizata pentru stingerea atât a ratelor, cat și a obligațiilor curente în cazurile în care debitorul este în imposibilitatea achitării acestora la termenele prevăzute în grafic sau la scadenta, după caz, cu condiția reintregirii garanției până la următorul termen de plată din eșalonare. În cazul scrisorii de garanție, utilizarea efectivă a garanției se face la solicitarea organului teritorial, adresată băncii garante, pe baza cererii debitorului care invoca imposibilitatea de plată. Atunci când s-a constituit garanția la trezorerie, aceasta se utilizează la cererea debitorului adresată organului teritorial;
b) în termen de 20 de zile de la data primirii deciziei de aprobare a înlesnirilor la plata, debitorul va face dovada că nu mai are obligații neachitate, altele decât cele ce fac obiectul înlesnirilor la plata, și va stabili împreună cu organul teritorial cuantumul majorărilor datorate de la data ultimului control și până la data deciziei de acordare a înlesnirilor la plata, suma care va corecta graficul ultimelor rate de eșalonare sau va fi achitată în luna următoare expirării perioadei de amânare;
c) achitarea integrală și la termen a obligațiilor curente de către debitor. În cazul în care obligațiile curente nu se achită la scadenta se menține valabilitatea inlesnirii la plata dacă sumele datorate la plata se achită până la data de 29 decembrie a fiecărui an fiscal împreună cu majorările de întârziere aferente acestora;
d) achitarea lunară a majorărilor de întârziere calculate și datorate pentru perioada de acordare a înlesnirilor la plata. De la data deciziei de acordare a înlesnirilor la plata pentru sumele eșalonate sau amânate, cu excepția majorărilor de întârziere, se datorează și se calculează majorări, conform prevederilor legale. Pe perioada de grație acordată la eșalonare și pe perioada amânării la plata majorările datorate pentru debitul eșalonat sau amânat se achită lunar;
e) înlesnirile la plata obligațiilor se pot acorda și cu alte condiții care se considera stimulative pentru încasarea veniturilor bugetare, cu respectarea prevederilor legale.
24. Cererile de acordare a înlesnirilor la plata care nu întrunesc condițiile pentru a fi soluționate favorabil se restituie solicitanților, cu motivatia corespunzătoare, prin intermediul organelor teritoriale.
25. Evidentierea, urmărirea și controlul încasării sumelor pentru care s-au acordat înlesniri la plata, a contribuțiilor curente, a garanției și a majorărilor datorate pe perioada inlesnirii la plata, la termenele de plată aprobate, cad în sarcina organelor teritoriale.
26. a) Organele teritoriale organizează evidenta separată a înlesnirilor la plata și raportează prin posta electronică Direcției alte drepturi de asigurări din cadrul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale informarea privind acordarea și realizarea înlesnirilor la plata obligațiilor către bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul Fondului pentru plata ajutorului de șomaj.
b) Direcția alte drepturi de asigurări din cadrul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale transmite Consiliului Concurentei informațiile referitoare la inventarul ajutoarelor de stat, potrivit dispozițiilor legale care reglementează ajutorul de stat.
27. Pe perioada pentru care s-au acordat înlesniri la plata cursul prescripției se suspenda.
28. Înlesnirile la plata aprobate devin nule și nu produc efecte, dacă nu au fost respectate condițiile în care au fost acordate: constituirea garanției, plata contribuțiilor curente la termenul prevăzut de lege, plata ratelor eșalonate sau a sumelor amânate la plata la termenele aprobate și comunicate și achitarea majorărilor datorate pe perioada eșalonării.
29. Pierderea valabilității înlesnirilor la plata acordate conduce la executarea silită pentru întreaga suma neplatita și la obligația de plată a majorărilor de întârziere recalculate de la data la care termenele și/sau condițiile nu au fost respectate.
30. În situația în care amânarea la plata aprobată nu s-a respectat, în sensul neachitarii integrale și la termenul aprobat a sumei totale amânate la plata, majorările de întârziere se calculează, începând cu ziua imediat următoare acestui termen, pentru suma rămasă în plata. Acest principiu se aplică și în cazul nerespectării eșalonării aprobate, începând cu primul termen de plată, după expirarea perioadei de grație.
31. O noua cerere pentru acordarea unor înlesniri la plata obligațiilor către bugetul asigurărilor sociale de stat și către bugetul Fondului pentru plata ajutorului de șomaj nu poate fi depusa timp de 6 luni de la data nerespectării înlesnirilor la plata anterioare.
32. Dispozițiile prezentului ordin se aplică cererilor depuse după data publicării acestuia în Monitorul Oficial al României, Partea I.
33. Cererile de acordare a înlesnirilor la plata depuse și nesolutionate înainte de data intrării în vigoare a prezentului ordin se vor actualiza și se vor soluționa conform prevederilor acestuia.
34. Înlesnirile la plata acordate anterior se derulează în continuare, în condițiile prevăzute de actele normative în baza cărora au fost acordate.
*) Plafonul minim reprezintă obligația bugetară corespunzătoare fiecărui buget.
7. a) Analiza și/sau soluționarea cererilor de acordare a înlesnirilor la plata se realizează de comisiile care se constituie în acest scop la toate nivelurile de competența.
Anexa 1 SITUAȚIA INFORMATIVA
privind calculul riscului de recuperare a creanțelor la bugetul asigurărilor sociale de stat și la bugetul Fondului pentru plata ajutorului de șomaj
Identificarea debitorului
Total arierate
Debite
Majorări
Sediul
Codul fiscal
Valori - miliarde
lei/Date
Punctaj
1.
Suma totală pentru care se solicita înlesniri
la plata
2.
Vechimea agentului economic (data începerii
activității)
3.
Vechimea arieratelor (data celui mai vechi
arierat)
4.
Mobilitatea agentului economic (schimbarea
sediului în ultimii 5 ani - da/nu)
5.
Date privind capitalul social:
- capital social român
- capital social străin
6.
Indatorarea financiară (total datorii bugetare
+ datorii pe termen scurt și mediu)/cifra
de afaceri:
- total datorii bugetare
- total datorii pe termen scurt și mediu
- cifra de afaceri
7.
Date privind controlul bugetar (data ultimului
control bugetar)
8.
Rezultatele controlului bugetar (diferențe
constatate prin controlul bugetar/total
obligații declarate pe perioada verificata):
- total diferențe constatate
- total obligații declarate
9.
Date privind declarațiile referitoare la
bugetul asigurărilor sociale de stat și
bugetul Fondului pentru plata ajutorului
de șomaj (numărul de declarații depuse în
cursul ultimelor 24 de luni)
10
Date privind obligațiile de plată (total
obligații plătite în cursul ultimelor 24 de
luni, inclusiv în urma controlului bugetar/total
obligații înregistrate din declarații și
control bugetar):
- total obligații plătite, inclusiv din
control bugetar
- total obligații declarate, inclusiv prin
control bugetar
TOTAL:
Anexa 2 ANALIZA GRADULUI DE RISC
Identificarea debitorului Total arierate Debite Majorări Sediul Codul fiscal ┌──┬───────────────────────────────┬─────────────────────────────────────┬─────┐ │ │ │ Informații de evaluare │Pun- │ │ │ │ │ctaj │ ├──┼───────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┼─────┤ │1.│ Suma totală solicitată pentru │ Suma cerută > 1 miliard lei │ 5 │ │ │acordarea de înlesniri la plata│ Suma cerută < 1 miliard lei │ 2 │ ├──┼───────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┼─────┤ │2.│ Vechimea agentului economic │ Data de începere a activității │ │ │ │ │ agentului economic │ │ │ │ │ - mai mult de 2 ani │ 2 │ │ │ │ - mai puțin de 2 ani │ 5 │ ├──┼───────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┼─────┤ │3.│ Vechimea arieratelor │ Vechimea arieratului: │ │ │ │ │ - mai puțin de 2 ani │ 2 │ │ │ │ - mai mult de 2 ani │ 5 │ ├──┼───────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┼─────┤ │4.│ Mobilitatea agentului economic│ - schimbarea sediului în ultimii │ │ │ │ │ 5 ani │ 5 │ │ │ │ - sediu stabil în ultimii 5 ani │ 2 │ ├──┼───────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┼─────┤ │5.│ Date privind capitalul social │ - agenți economici cu capital străin│ │ │ │ │ cu valoare active < arierate │ 5 │ │ │ │ - agenți economici cu capital străin│ │ │ │ │ cu valoare active > arierate │ 2 │ │ │ │ - agenți economici români cu │ │ │ │ │ valoare active < arierate │ 5 │ │ │ │ - agenți economici români cu │ │ │ │ │ valoare active > arierate │ 2 │ ├──┼───────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┼─────┤ │6.│ Indatorarea financiară │ - îndatorare financiară pe termen │ │ │ │ │ mediu și scurt*) < 10% din cifra │ │ │ │ │ de afaceri │ 2 │ │ │ │ - îndatorare financiară pe termen │ │ │ │ │ mediu și scurt*) > 10% din cifra │ │ │ │ │ de afaceri │ 5 │ ├──┼───────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┼─────┤ │7.│ Datele privind controlul │ data ultimului control bugetar: │ │ │ │ bugetar │ - mai puțin de 3 ani │ 2 │ │ │ │ - mai mult de 3 ani │ 5 │ ├──┼───────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┼─────┤ │8.│ Rezultatele controlului │ raport: diferențe constatate prin │ │ │ │ bugetar │ controlul bugetar/Total declarat │ │ │ │ │ în cursul perioadei verificate │ │ │ │ │ (debite): │ │ │ │ │ - > 20% │ 5 │ │ │ │ - < 20% │ 2 │ ├──┼───────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┼─────┤ │9.│ Datele privind declarațiile │ Numărul declarațiilor depuse în │ │ │ │ bugetare │ cursul ultimelor 24 de luni: │ │ │ │ │ - 24 │ -5 │ │ │ │ - > 20 │ 2 │ │ │ │ - între 10 și 19 │ 5 │ │ │ │ - < 10 │ 10 │ ├──┼───────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┼─────┤ │10│ Date privind obligațiile de │ Total plătite în cursul ultimelor │ │ │ │ plata │ 24 de luni (declarație și control │ │ │ │ │ bugetar, debite + majorări) la │ │ │ │ │ trezorerie/Total declarat și control│ │ │ │ │bugetar în cursul aceleiași perioade:│ │ │ │ │ - total plătit/total declarat > 1 │ 0 │ │ │ │ - total plătit/total declarat < 1 │ 10 │ ├──┼───────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┼─────┤ │ │ │ TOTAL: │ │ └──┴───────────────────────────────┴─────────────────────────────────────┴─────┘ ------------------ Garanțiile solicitate de comisiile constituite la nivelul organelor competente, pe baza punctajului total rezultat din analiza gradului de risc de recuperare a creanțelor, sunt: - până la contravaloarea unei rate medii din eșalonare, pentru risc minim (11-15 puncte); - contravaloarea a 1-2 rate medii din eșalonare, pentru risc mediu (16-45 de puncte); - contravaloarea a 2-4 rate medii din eșalonare, pentru risc maxim (46-60 de puncte). Cuantumul garanției stabilite de către comisii se menționează în mod expres în adresa de comunicare a aprobării cererii de acordare a înlesnirilor la plata. -------
*) = (total datorii bugetare + datorii pe termen scurt și mediu)/cifra de afaceri
NOTĂ:
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.