Decizia nr. 120/2001
referitoare la excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 179/1999 privind modificarea și completarea Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, astfel cum a fost modificată prin Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 15/2000 , precum și a dispozițiilor art. 71, art. 79 și art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OUG nr. 179/1999 11 noiembrie 1999 privind modificarea și completarea Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Lucian Mihai - președinte
Costica Bulai - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Ioan Muraru - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stangu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Gabriela Ghita - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 179/1999
privind modificarea și completarea
pentru organizarea judecătorească, astfel cum a fost modificată prin
Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 15/2000 , precum și a dispozițiilor art. 71, art. 79 și
art. 80 din Legea nr. 168/1999
privind soluționarea conflictelor de muncă, excepție ridicată de Tatiana Baumann în Dosarul nr. 4.339/2000 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.
La apelul nominal răspunde autoarea excepției, lipsind Societatea de Servicii de Management Feroviar - S.A. (pentru S.N.C.F.R. Călători - S.A. din București), față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Autoarea excepției solicita admiterea excepției pentru motivele invocate în concluziile scrise depuse în susținerea acesteia.
Reprezentantul Ministerului Public, considerând ca dispozițiile legale criticate nu încalcă prevederile constituționale invocate, solicita respingerea excepțiilor de neconstituționalitate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:
Prin Încheierea din 3 noiembrie 2000, pronunțată în Dosarul nr. 4.339/2000, Tribunalul București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 179/1999
privind modificarea și completarea
pentru organizarea judecătorească, astfel cum a fost modificată prin
Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 15/2000 , precum și a dispozițiilor art. 71, art. 79 și
art. 80 din Legea nr. 168/1999
privind soluționarea conflictelor de muncă, excepție ridicată de Tatiana Baumann într-o cauza civilă având ca obiect un litigiu de muncă.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esenta, ca dispozițiile
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 179/1999
modifica o lege organică, și anume
Legea nr. 92/1992 , ceea ce contravine art. 107 alin. (3) și art. 114 din Constituție. De asemenea, se susține ca art. IV și art. IX din ordonanța de urgență criticata contravin prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2), ale art. 20, 21 și 24, deoarece suprima apelul în materia litigiilor de muncă, litigii care ar trebui soluționate de complete de judecată speciale, care însă nu au fost încă înființate. În final se apreciază ca
Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 15/2000
pentru modificarea
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 179/1999
ar trebui "sa prelungească" și dispozițiile art. IV din aceasta ordonanța de urgență, ca de altfel și pe cele ale art. 71, art. 79 și
art. 80 din Legea nr. 168/1999 .
Tribunalul București - Secția a IV-a civilă, exprimandu-și opinia, apreciază ca prin
"legiuitorul a dorit ca litigiile de muncă să fie soluționate cu mai multă celeritate". În ceea ce privește înlăturarea caii de atac, apelul, se arata ca prin aceasta nu se încalcă prevederile art. 15, art. 21 alin. (2) și ale art. 24 din Constituție.
Potrivit dispozițiilor
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca prin Decizia nr. 34/1998 Curtea Constituțională a statuat ca interdicția reglementării prin ordonanța a domeniilor rezervate legilor organice nu este aplicabilă ordonanțelor de urgenta ale Guvernului. În ceea ce privește neconstituționalitatea celorlalte dispoziții legale, Guvernul considera că nu sunt infrante prevederile constituționale ale art. 20, 21 și ale art. 24 alin. (1).
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepțiilor de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit în cauza de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale
art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepțiile de neconstituționalitate ridicate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 179/1999
privind modificarea și completarea
pentru organizarea judecătorească, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 17 noiembrie 1999, astfel cum a fost modificată prin
Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 15/2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 111 din 14 martie 2000, precum și dispozițiile art. 71, art. 79 și
art. 80 din Legea nr. 168/1999
privind soluționarea conflictelor de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 29 noiembrie 1999.
Aceste din urma texte de lege au următorul cuprins:
- Art. 71: "Instanțele judecătorești competente sa judece cereri referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se stabilesc prin lege.";
- Art. 79: "(1) Hotărârile instanței de fond sunt definitive.
(2) Hotărârile motivate ale instanței de fond se redactează și se comunică părților în termen de cel mult 15 zile de la pronunțare.";
- Art. 80: "Termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțate de instanța de fond."
Autorul excepției de neconstituționalitate considera ca aceste dispoziții legale încalcă următoarele prevederi constituționale:
- Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile.";
- Art. 20: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.";
- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";
- Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.
(2) În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.";
- Art. 107 alin. (3): "Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și în condițiile prevăzute de aceasta.";
- Art. 114: "(1) Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.
(2) Legea de abilitare va stabili, în mod obligatoriu, domeniul și data până la care se pot emite ordonanțe.
(3) Dacă legea de abilitare o cere, ordonanțele se supun aprobării Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la împlinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanței.
(4) În cazuri excepționale, Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență. Acestea intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la Parlament. Dacă Parlamentul nu se afla în sesiune, el se convoacă în mod obligatoriu.
(5) Aprobarea sau respingerea ordonanțelor se face printr-o lege în care vor fi cuprinse și ordonanțele ale căror efecte au încetat potrivit alineatului (3)."
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata că nu poate fi primită nici una dintre criticile de neconstituționalitate formulate de autorul acesteia.
Astfel, în ceea ce privește încălcarea prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2) Curtea Constituțională constata ca textele de lege criticate nu conțin vreo dispoziție de natura să le confere caracter retroactiv.
Nu poate fi primită nici critica adusă
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 179/1999
în baza argumentului ca potrivit art. 107 alin. (3) și art. 114 din Constituție o asemenea ordonanța nu poate interveni într-un domeniu aparținând unei legi organice. Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 34 din 17 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 25 februarie 1998, a reținut ca "Dispozițiile art. 114 din Constituție nu prevăd interdicția de a se emite ordonanțe de urgență în domeniul legilor organice, deoarece cazul excepțional ce impune adoptarea unei măsuri urgente pentru salvgardarea unui interes public ar putea reclama instituirea unei reglementări de domeniul legii organice, nu numai ordinare, care, dacă nu ar putea fi adoptată, interesul public avut în vedere ar fi sacrificat, ceea ce este contrar finalitatii constituționale a instituției".
În ceea ce privește motivul de neconstituționalitate decurgând din "suprimarea apelului", Curtea Constituțională a statuat ca "accesul liber la justiție nu înseamnă ca el trebuie asigurat la toate structurile judecătorești, deoarece competența și căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situații deosebite". În acest sens este, de exemplu, Decizia nr. 38 din 26 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 13 mai 1998.
În legătură cu invocarea încălcării dispozițiilor art. 24 din Constituție, referitoare la garantarea dreptului la apărare, Curtea nu o poate retine ca fiind relevanta, întrucât toate litigiile legate de modificarea sau desfacerea contractelor de muncă se judeca de către instanțele judecătorești, părțile având dreptul de a fi asistate de un avocat în tot cursul procesului, indiferent de gradele de jurisdicție.
Sub aspectul invocarii art. 20 din Constituție Curtea observa ca autorii excepției nu arata în ce mod dispozițiile legale criticate contravin acestei norme constituționale, astfel ca nici acest argument nu poate fi reținut.
Referitor la toate celelalte critici legate de modul de soluționare a litigiilor de muncă se constată că acestea nu ridica probleme de constituționalitate, ci de aplicare a legii, care nu intră în competența Curții Constituționale.
În sfârșit, în legătură cu faptul ca
Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 15/2000
ar trebui, potrivit autorului excepției, "sa prelungească" dispozițiile
art. IV din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 179/1999 , ca de altfel și pe cele ale art. 71, art. 79 și
art. 80 din Legea nr. 168/1999 , Curtea constata ca aceasta este o problemă de legiferare ce aparține competentei exclusive a legiuitorului, iar nu una de contencios constituțional.
Unele dintre dispozițiile criticate, și anume cele ale art. 79 alin. (1) și ale
art. 80 din Legea nr. 168/1999 , au mai fost supuse controlului de constituționalitate. Astfel, prin Decizia nr. 230 din 16 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 16 decembrie 2000, și prin Decizia nr. 257 din 5 decembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 687 din 21 decembrie 2000, Curtea a respins excepțiile privitoare la aceste dispoziții. Neintervenind elemente noi de natura să justifice reconsiderarea jurisprudenței Curții, rezultă ca și în cauza de fața se impune aceeași soluție.
Asa fiind, în cauza de fața excepția de neconstituționalitate ridicată urmează să fie respinsă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al
art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu majoritate de voturi sub aspectul raportarii dispozițiilor legale criticate la art. 114 alin. (4) din Constituție și cu unanimitate de voturi sub celelalte aspecte,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 179/1999
privind modificarea și completarea
pentru organizarea judecătorească, astfel cum a fost modificată prin
Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 15/2000 , precum și a dispozițiilor art. 71, art. 79 și
art. 80 din Legea nr. 168/1999
privind soluționarea conflictelor de muncă, excepție ridicată de Tatiana Baumann în Dosarul nr. 4.339/2000 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 24 aprilie 2001.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, LUCIAN MIHAI Magistrat-asistent, Maria Bratu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.