Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 588/2001

privind stabilirea și plata sumelor forfetare pentru cazarea persoanelor care ocupa unele funcții de demnitate publică

prezumat în vigoare

Data actului
21 iunie 2001
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 354 din 30 iunie 2001
Citat de
1 act
Citează
2 acte
Structură
3 articole · 3.230 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

  • Constituția din 1992 22 decembrie 1992 (prevederi anume) a Uniunii Internationale a Telecomunicatiilor

În temeiul prevederilor art. 107 din Constituția României și având în vedere prevederile

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 80/2001

privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea, temporar, a locuințelor de serviciu necesare unor categorii de personal din cadrul ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administrație publice centrale și instituțiilor publice,

Guvernul României adopta prezenta hotărâre.

Articolul 1

(1)

Ordonatorii principali de credite bugetare sunt autorizați sa aprobe plata din bugetul instituțiilor pe care le conduc a sumei forfetare de 6 milioane lei pe luna, fără a fi necesară decontarea acesteia, către persoanele care ocupa funcții de demnitate publică numite sau funcții asimilate funcțiilor de demnitate publică, pentru suportarea cheltuielilor de cazare în municipiul București.

(2)

Nu beneficiază de prevederile alin. (1) persoanele care au domiciliul în municipiul București sau care dețin în proprietate imobile cu destinația de locuinta în municipiul București și nici persoanele cărora le sunt atribuite efectiv locuințe de serviciu potrivit prevederilor

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 80/2001

privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea, temporar, a locuințelor de serviciu necesare unor categorii de personal din cadrul ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și instituțiilor publice.

Articolul 2

(1)

Ordonatorii principali de credite bugetare sunt autorizați sa aprobe suportarea din bugetele instituțiilor publice pe care le conduc a cheltuielilor aferente cazarii, până în luna iunie 2001 inclusiv, la hotelurile din municipiul București a persoanelor care ocupa funcții de demnitate publică numite, precum și a persoanelor care ocupa funcții asimilate funcțiilor de demnitate publică în cadrul instituției, cărora nu li s-a putut asigura locuințe în municipiul București, în condițiile legii.

(2)

Cheltuielile de cazare pentru persoanele prevăzute la alin. (1) se pot deconta în limita tarifelor efectiv plătite de acestea pentru o camera în hoteluri având categorii de până la 4 stele inclusiv.

(3)

Se pot deconta cheltuielile de cazare pentru persoanele prevăzute la alin. (1) și în cazul în care acestea au ocupat apartamente în hoteluri din municipiul București, iar tarifele pentru cazare în astfel de situații nu depășesc tarifele percepute pentru o camera în hoteluri având categorii de până la 4 stele inclusiv.

Articolul 3

Prevederile prezentei hotărâri se aplică, cu excepția prevederilor art. 2, începând cu data de 1 iulie 2001.

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NASTASE
Contrasemnează:
──────────────
Ministrul pentru coordonarea Secretariatului
General al Guvernului,
Petru Șerban Mihailescu
Ministrul administrației publice,
Octav Cozmanca
Ministrul finanțelor publice,
Mihai Nicolae Tanasescu
────────────────

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.