HG nr. 655/2001
privind transmiterea unui imobil proprietate publică a statului din administrarea Ministerului Apărării Naționale în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timișoara
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1992 22 decembrie 1992 (prevederi anume) a Uniunii Internationale a Telecomunicatiilor
În temeiul prevederilor art. 107 din Constituția României și ale
art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/1998
privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia,
Guvernul României adopta prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă transmiterea unui imobil proprietate publică a statului, situat în municipiul Timișoara, str. Aeroport nr. 1-2, județul Timiș, împreună cu terenul aferent, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din administrarea Ministerului Apărării Naționale în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timișoara.
Articolul 2
Predarea-preluarea imobilului transmis potrivit art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: p. Ministrul apărării naționale, Sorin Encutescu, secretar de stat Ministrul administrației publice, Octav Cozmanca Ministrul finanțelor publice, Mihai Nicolae Tanasescu Ministrul lucrărilor publice, transporturilor și locuinței, Miron Tudor Mitrea
Anexa
DATELE DE IDENTIFICARE a imobilului proprietate publică a statului care se transmite din administrarea Ministerului Apărării Naționale în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timișoara
Locul unde este situat imobilul care se transmite
Persoana juridică de la care se transmite imobilul
Persoana juridică la care se transmite imobilul
Caracteristicile tehnice ale imobilului
Municipiul Timișoara, str. Aeroport nr. 1-2, județul Timiș
Ministerul Apărării Naționale
Consiliul Local al Municipiului Timișoara
Pavilionul 148 - bloc de locuințe:
- suprafața construită = 311 m2
- suprafața desfășurată = 933 m2
Pavilionul 149 - bloc de locuințe:
- suprafața construită = 311 m2
- suprafața desfășurată = 933 m2
Pavilionul 150 - magazie:
- suprafața construită = 221 m2
- suprafața desfășurată = 221 m2
Pavilionul 151 - bloc de locuințe:
- suprafața construită = 311 m2
- suprafața desfășurată = 933 m2
Pavilionul 152 - magazie:
- suprafața construită = 312 m2
- suprafața desfășurată = 312 m2
Pavilionul 153 - bloc de locuințe:
- suprafața construită = 311 m2
- suprafața desfășurată = 933 m2
Pavilionul 154 - locuință cu 4 garsoniere:
- suprafața construită = 154 m2
- suprafața desfășurată = 154 m2
Pavilionul 155 - locuință cu 4 garsoniere:
- suprafața construită = 154 m2
- suprafața desfășurată = 154 m2
Pavilionul 156 - centrală termică cu
utilajele aferente:
- suprafața construită = 118 m2
- suprafața desfășurată = 118 m2
Pavilionul 157 - locuință cu 4 garsoniere:
- suprafața construită = 154 m2
- suprafața desfășurată = 154 m2
Pavilionul 158 - locuință cu 4 garsoniere:
- suprafața construită = 154 m2
- suprafața desfășurată = 154 m2
Pavilionul 159 - locuință cu 4 garsoniere:
- suprafața construită = 154 m2
- suprafața desfășurată = 154 m2
Pavilionul 160 - bloc de locuințe:
- suprafața construită = 311 m2
- suprafața desfășurată = 933 m2
Pavilionul 162 - bloc de locuințe:
- suprafața construită = 417 m2
- suprafața desfășurată = 1.255 m2
Pavilionul 163 - magazie:
- suprafața construită = 226 m2
- suprafața desfășurată = 226 m2
Pavilionul 164 - bloc de locuințe:
- suprafața construită = 699 m2
- suprafața desfășurată = 2.097 m2
Pavilionul 165 - bloc de locuințe:
- suprafața construită = 699 m2
- suprafața desfășurată = 2.097 m2
Pavilionul 167 - castel de apă:
- suprafața construită = 20 m2
- suprafața desfășurată = 20 m2
Pavilionul 179 - puț forat:
- suprafața construită = 3 m2
- suprafața desfășurată = 3 m2
Pavilionul 180 - puț forat:
- suprafața construită = 2 m2
- suprafața desfășurată = 2 m2
Pavilionul 186 - bloc de locuințe:
- suprafața construită = 819 m2
- suprafața desfășurată = 4.095 m2
Pavilionul 187 - complex comercial:
- suprafața construită = 994 m2
- suprafața desfășurată = 994 m2
Teren aferent, inclusiv construcțiile
- suprafața = 8,37 ha
-------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.