Decizia nr. 134/2001

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Lucian Stangu - judecător

Nicolae Popa - judecător

Ioan Muraru - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Cristina Radu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 224 și ale art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Tiberiu Ioan David în Dosarul nr. 439/2000 al Curții Supreme de Justiție - Secția penală.

La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, invocand în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 210 din 26 octombrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 5 martie 2001.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 20 aprilie 2000, pronunțată în Dosarul nr. 439/2000, Curtea Suprema de Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 172 alin. 1 și ale art. 224 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Tiberiu Ioan David.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca dispozițiile art. 224 și ale art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală nu asigura persoanelor cercetate, în faza efectuării actelor premergătoare începerii urmăririi penale, exercitarea dreptului la apărare, incalcandu-se astfel art. 24 alin. (1), art. 49 și 20 din Constituție, precum și prevederile art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În motivarea acestei sustineri se arata ca "în faza actelor premergătoare se pot administra orice mijloace de proba [...], fără ca persoana cercetata sa ia la cunoștința oficial despre faptele ce i se imputa", precum și ca în aceeași faza "persoanei cercetate, împotriva căreia se administrează probe în acuzare, nu-i este garantat dreptul la apărare, întrucât formal nu are calitatea de invinuit și nici de inculpat".

Curtea Suprema de Justiție - Secția penală, exprimandu-și opinia, apreciază ca "dispozițiile art. 224 și ale art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală nu contravin dispozițiilor constituționale și reglementărilor internaționale în materia drepturilor omului referitoare la dreptul la apărare și la dreptul la un proces echitabil atâta timp cat amintitele dispoziții ale Codului de procedura penală se interpretează în lumina prevederii cuprinse în art. 6 alin. 1 din același cod, potrivit căreia dreptul la apărare este garantat tuturor părților în tot cursul procesului penal, deci și în faza actelor premergătoare (care, potrivit interpretării sistematice a art. 224 din Codul de procedură penală, este o faza a procesului penal, intrand în componenta urmăririi penale: art. 224 este cuprins în capitolul IV al titlului I al părții speciale a Codului de procedura penală, titlu intitulat <<Urmărirea penală>>."

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, cu privire la susținerile referitoare la încălcarea art. 24 din Constituție se arata ca dreptul la apărare "cuprinde totalitatea drepturilor și regulilor procedurale care oferă persoanei posibilitatea de a se apara împotriva acuzatiilor ce i se aduc și posibilitatea folosirii unui avocat" și ca art. 172 alin. 1 nu face altceva decât sa transpuna în Codul de procedură penală garanțiile constituționale menționate mai sus, prin acordarea posibilității părților de a avea asigurat, pe tot parcursul procesului penal, dreptul la apărare și de a beneficia, în cursul urmăririi penale, de un avocat. Se arata, de asemenea, ca "prin simpla instituire a posibilității efectuării, în vederea începerii urmăririi penale, a unor acte premergătoare" art. 224 din Codul de procedură penală "nu este de natura a aduce atingere dreptului la apărare, atâta timp cat acesta este pe deplin respectat în cursul procesului penal", actele premergătoare efectuandu-se în vederea începerii urmăririi penale, deci înaintea începerii procesului penal. În legătură cu susținerile privind încălcarea pct. 3 al art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale se arata ca aceste prevederi impun "existenta unei notificări din partea autorităților cu privire la imputarea săvârșirii unei infracțiuni", sens în care "este suficienta luarea unor măsuri care să presupună existenta unei astfel de imputari", cum ar putea fi, de exemplu, "percheziționarea unei persoane sau a domiciliului unei persoane, confiscarea anumitor bunuri, cererea de ridicare a imunitatii parlamentare, mandatul unui judecător de punere sub sechestru a unei clădiri, arestarea unei persoane, începerea urmăririi penale etc.". În acest sens se invoca și jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 172 alin. 1 și ale art. 224 din Codul de procedură penală, al căror conținut este următorul:

- Art. 172 alin. 1: "În cursul urmăririi penale, apărătorul învinuitului sau inculpatului are dreptul sa asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală și poate formula cereri și depune memorii. Lipsa aparatorului nu împiedica efectuarea actului de urmărire penală, dacă exista dovada ca apărătorul a fost încunoștințat de data și ora efectuării actului.";

- Art. 224: "În vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare.

De asemenea, în vederea strangerii datelor necesare organelor de urmărire penală pentru începerea urmăririi penale, pot efectua acte premergătoare și lucrătorii operativi din Ministerul de Interne, precum și din celelalte organe de stat cu atribuții în domeniul siguranței naționale, anume desemnați în acest scop, pentru fapte care constituie, potrivit legii, amenințări la adresa siguranței naționale.

Procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de proba."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține ca aceste texte din Codul de procedură penală contravin următoarelor prevederi constituționale:

- Art. 20 alin. (1): "Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.";

- Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apărare este garantat.";

- Art. 49: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrangerea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și nu poate atinge existenta dreptului sau a libertății."

Totodată se arata ca sunt incalcate și dispozițiile art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit cărora: "Orice acuzat are, în special, dreptul:

a) să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înțelege și în mod amănunțit, asupra naturii și cauzei acuzatiei aduse împotriva sa;

b) sa dispună de timpul și înlesnirile necesare pregătirii apărării sale;

c) să se apere el însuși sau să fie asistat de un apărător ales de el și, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plati un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției o cer;

d) sa intrebe sau să solicite audierea martorilor acuzarii și să obțină citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzarii; [...]."

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea Constituțională constata ca în esenta autorii excepției de neconstituționalitate critica dispozițiile art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală, întrucât acestea limitează exercițiul dreptului la apărare al învinuitului și al inculpatului, asigurându-l doar pe parcursul procesului penal, iar nu și în faza premergătoare procesului, deși în temeiul art. 224 din același cod organul de urmărire penală efectuează numeroase acte de cercetare anterior declanșării procesului penal. Se susține ca organul de urmărire penală nu este obligat sa încunoștințeze persoana cercetata în legătură cu actele premergătoare și nici să asigure acesteia exercitarea dreptului la apărare și prezenta aparatorului la efectuarea acestor acte. În consecința, se apreciază ca aceste texte din Codul de procedură penală contravin art. 24 din Constituție și art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

I. În legătură cu susținerea potrivit căreia dispozițiile legale criticate încalcă prevederile art. 24 din Constituție, Curtea Constituțională constata ca, dimpotriva, art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală transpune în norme procedurale, pentru inculpat, invinuit și celelalte părți ale procesului penal, pe tot parcursul procesului penal, principiul constituțional al dreptului la apărare, precum și dreptul acestora de a fi asistați de apărător.

Curtea constata, de asemenea, ca, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. 1 din Codul de procedură penală, "Procesul penal se desfășoară atât în cursul urmăririi penale cat și în cursul judecații, potrivit dispozițiilor prevăzute de lege". Art. 224 din Codul de procedură penală reglementează posibilitatea efectuării unor acte premergătoare începerii procesului penal. Faza actelor premergătoare nu este parte componenta a procesului penal și, într-adevăr, pentru aceasta faza nu este reglementată asigurarea exercitării dreptului la apărare. Este de observat însă ca, potrivit prevederilor art. 224 alin. 1 din Codul de procedură penală, actele premergătoare se efectuează "în vederea începerii urmăririi penale".

Începerea urmăririi penale se dispune, de principiu, în rem, atunci când exista date cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, astfel cum prevede art. 228 alin. 1 din Codul de procedură penală, potrivit căruia "Organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute în art. 221 dispune prin rezoluție începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art. 10, cu excepția celui de la lit. b^1)". Începerea urmăririi penale se dispune în personam numai dacă, în același timp, exista suficiente date și cu privire la persoana autorului infracțiunii.

Totodată alin. 3 al art. 224 din Codul de procedură penală prevede că "Procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de proba". Rezultă, deci, ca în aceasta faza, cu excepția procesului-verbal menționat în textul citat, nu pot fi efectuate acte care să constituie mijloace de proba în sensul prevederilor art. 64 din Codul de procedură penală și care să vizeze o anumită persoana, banuita ca fiind autorul unei infracțiuni.

De altfel, prin Decizia nr. 141 din 5 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 30 noiembrie 1999, Curtea a reținut ca "garantarea dreptului la apărare nu se poate asigura în afară procesului penal, înainte de începerea urmăririi penale, când făptuitorul nu are calitatea procesuala de invinuit sau inculpat. [...] Efectuarea de către organele de urmărire penală a unor acte premergătoare, anterior începerii urmăririi penale, în vederea strangerii datelor necesare declanșării procesului penal, nu reprezintă momentul începerii procesului penal și se efectuează tocmai pentru a se constata dacă sunt sau nu temeiuri pentru începerea procesului penal". S-a mai reținut ca, deși, "în conformitate cu prevederile art. 224 din Codul de procedură penală, procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de proba, dreptul la apărare al învinuitului nu poate fi considerat ca fiind încălcat, pentru ca acesta are posibilitatea de a-l combate cu alt mijloc de proba".

Asa fiind și întrucât nu au intervenit împrejurări noi de natura sa modifice aceasta jurisprudenta, Curtea Constituțională urmează sa respingă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 172 alin. 1 și ale art. 224 din Codul de procedură penală, cu raportare la prevederile art. 24 din Constituție.

II. De asemenea, Curtea Constituțională constata ca este neîntemeiată și cea de-a doua critica de neconstituționalitate referitoare la încălcarea prevederilor art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând aceasta critica, Curtea retine ca art. 6 pct. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale reglementează drepturile "acuzatului". În sensul acestui articol noțiunea de "acuzat" privește persoana căreia i se imputa, formal și explicit sau implicit, prin efectuarea unor acte de urmărire penală îndreptate împotriva sa, săvârșirea unei infracțiuni. Asa cum s-a arătat și anterior, potrivit regulilor procedurii penale române, asemenea acte se efectuează doar în cursul procesului penal, în condițiile asigurării exercitării dreptului la apărare prevăzut la art. 24 din Constituție.

Fața de cele arătate, Curtea retine ca textele de lege criticate nu aduc atingere dreptului la apărare nici prin raportarea lor la prevederile art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prevederi aplicabile potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituție, excepția de neconstituționalitate urmând să fie respinsă și sub acest aspect.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu majoritate de voturi în ceea ce privește soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate a art. 224 din Codul de procedură penală,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 172 alin. 1 și ale art. 224 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Tiberiu Ioan David în Dosarul nr. 439/2000 al Curții Supreme de Justiție - Secția penală.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 26 aprilie 2001.