Decizia nr. 172/2001

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Marioara Prodan - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 505 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Virgil Radu în Dosarul nr. 2.383/1999 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 17 mai 2001 și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 22 mai 2001 și, apoi, la 23 mai 2001.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 30 noiembrie 2000, pronunțată în Dosarul nr. 2.383/1999, Tribunalul București - Secția a IV-a civilă - a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 505 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Virgil Radu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esenta, ca dispozițiile legale menționate sunt contrare prevederilor constituționale cuprinse în art. 21, referitoare la accesul liber la justiție, și celor cuprinse în art. 125, referitoare la instanțele judecătorești, deoarece îi ingradesc dreptul "de a se adresa (mai întâi) justiției, respectiv instanței de judecată, în situația în care este nemulțumit de măsurile procurorului dispuse prin ordonanța de scoatere de sub urmărire", precum și "dreptul de a beneficia de o justiție reală, realizată în cadrul unui proces echitabil de către o instanța de judecată și nu de organe de cercetare penală aflate în subordinea puterii executive [...]".

Exprimandu-și opinia asupra excepției, instanța de judecată considera ca excepția este neîntemeiată, "deoarece, prin stabilirea unui termen de un an de la data ordonanței de scoatere de sub urmărire sau a rămânerii definitive a hotărârii de achitare, nu se încalcă accesul liber la justiție, de vreme ce chiar în conținutul textului a cărui neconstituționalitate se invoca se menționează existenta posibilității intentarii unei acțiuni în justiție. Pe de altă parte, art. 505 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură penală nu încalcă nici dispozițiile art. 125 din Constituție, căci în cuprinsul acestuia nu se stabilește înființarea vreunei instanțe extraordinare, care să judece acțiunea prevăzută în cuprinsul art. 505 din Codul de procedură penală".

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președintele Camerei Deputaților, în punctul sau de vedere, apreciază ca textul de lege criticat este constituțional, deoarece stabilirea termenului de un an, în care persoana indreptatita poate porni acțiunea în despăgubire, nu aduce o limitare a dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției, "întrucât avem de-a face cu un drept patrimonial și regula în aceasta materie o reprezintă prescriptibilitatea acestora". În final se considera ca "termenul de un an, prevăzut la art. 505 din Codul de procedură penală, este un termen de prescripție a dreptului la acțiune, rezonabil, care asigura condițiile optime celui prejudiciat pentru a exercita o acțiune în justiție în scopul obținerii reparațiilor legale".

Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 21 și 125. Se susține ca "stabilirea scoaterii de sub urmărire penală ca moment în care începe să curgă un termen de un an nu este de natura să contravină dispozițiilor constituționale invocate. Referitor la încălcarea dispozițiilor art. 125 din Constituție, acesta conține reglementări privind instanțele judecătorești, reglementări care [...] nu pot fi afectate de dispozițiile art. 505 alin. 2 teza a doua".

Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 505 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură penală, dispoziții care au următorul conținut: "Acțiunea poate fi pornită în termen de un an [...] de la data ordonanței de scoatere de sub urmărire."

Textele constituționale a căror încălcare se invoca sunt art. 21 și 125, prevederi care au următorul conținut:

- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

- Art. 125: "(1) Justiția se realizează prin Curtea Suprema de Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.

(2) Este interzisă înființarea de instanțe extraordinare.

(3) Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege."

În opinia autorului excepției dispozițiile legale criticate încalcă principiul constituțional al accesului liber la justiție prin "limitarea termenului de un an de introducere a acțiunii în repararea pagubei <<de la data ordonanței de scoatere>> și nu <<de la data rămânerii definitive a hotărârii în plângerea împotriva ordonanței de scoatere de sub urmărire>>" și, în acest mod, nu poate "beneficia de o justiție reală", realizată de o instanța de judecată, "iar nu de organe de cercetare penală aflate în subordinea puterii executive".

Analizând critica de neconstituționalitate, Curtea constata ca, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată, "În exercitarea controlului, Curtea Constituțională se pronunța numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului", iar în conformitate cu art. 58 alin. (1) din Constituție "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a tarii". Prin urmare, Curtea Constituțională nu este competența sa modifice ori sa completeze prevederea legală supusă controlului, astfel cum în speta se solicita de către autorul excepției, deoarece aceste atribuții aparțin în exclusivitate autorității legiuitoare.

Pe de altă parte, Curtea constata ca stabilirea de către legiuitor, prin textul de lege criticat, a datei "ordonanței de scoatere de sub urmărire penală" ca data de la care se calculează termenul de prescripție de un an al acțiunii pentru repararea pagubei, nu numai că nu ingradeste accesul liber la justiție, prevăzut de art. 21 din Constituție, ci, dimpotriva, largeste sfera persoanelor îndreptățite sa introducă acțiuni pentru repararea pagubei și cu privire la persoanele împotriva cărora s-a luat o măsura preventivă, iar ulterior au fost scoase de sub urmărire penală prin ordonanța procurorului, ordonanța rămasă definitivă prin neatacarea ei în instanța. Eliminarea din alin. 2 al art. 505 din Codul de procedură penală a tezei a doua ar insemna tocmai o ingradire a accesului liber la justiție al acestor persoane, care nu ar mai fi îndreptățite la acțiuni pentru repararea pagubei, deoarece, potrivit tezei întâi a aceluiași alineat 2 al art. 505 din codul menționat, acțiunea ar putea fi pornită în termen de un an numai de la rămânerea definitivă a hotărârii de achitare, iar nu și de la data ordonanței de scoatere de sub urmărire penală. Or, aceasta ar contraveni art. 21 din Constituție.

Curtea mai retine ca dispozițiile art. 505 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură penală nu contravin, de asemenea, nici prevederilor art. 125 din Constituție, referitoare la instanțele judecătorești, deoarece și în speta justiția se realizează prin Curtea Suprema de Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, conform alin. (1), iar nu de instanțe extraordinare, ceea ce ar contraveni prevederilor constituționale ale alin. (2) al art. 125, iar competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege în temeiul alin. (3) al aceluiași art. 125 din Constituție. Totodată, Curtea observa ca în speta tocmai propunerea autorului excepției de modificare a textului de lege criticat este contrară prevederilor constituționale ale art. 125 alin. (3), deoarece modificarea procedurii, respectiv a datei de la care curge termenul de un an pentru introducerea acțiunii pentru repararea pagubei, nu este de competența Curții Constituționale, astfel cum s-a mai arătat, ci de competența exclusiva a legiuitorului.

Sub un alt aspect, asa cum a statuat Curtea Constituțională prin Decizia nr 107 din 1 iulie 1999 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 27 iulie 1999), prin care a respins excepția de neconstituționalitate având ca obiect dispozițiile întregului alineat 2 al art. 505 din Codul de procedură penală, "Art. 48 alin. (3) din Constituție, prin expresia <<potrivit legii>>, lasă la opțiunea legiuitorului stabilirea condițiilor procedurale în care dreptul la reparații poate fi exercitat. Aceeași idee se regaseste și în dispozițiile art. 3 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit cărora <<Atunci când o condamnare penală definitivă este ulterior anulată sau când este acordată grațierea, pentru ca un fapt nou sau recent descoperit dovedește ca s-a produs o eroare judiciară, persoana care a suferit o pedeapsă din cauza acestei condamnări este despagubita conform legii ori potrivit practicii în vigoare în statul respectiv, cu excepția cazului în care se dovedește ca nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut îi este imputabilă în tot sau în parte>>".

Curtea constata ca aceste considerente, precum și soluția pronunțată își mențin valabilitatea, neintervenind elemente noi de natura sa reconsidere jurisprudenta Curții.

Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) și (4) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 505 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Virgil Radu în Dosarul nr. 2.383/1999 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 23 mai 2001.