HG nr. 777/2001
pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 576/2001 privind organizarea la București a Festivalului Internațional "George Enescu", editia a XV-a, 8-28 septembrie 2001
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Modifică 1
- HG nr. 576/2001 21 iunie 2001 privind organizarea la București a Festivalului Internațional "George Enescu", editia a XV…
Are ca temei 1
- Constituția din 1992 22 decembrie 1992 (prevederi anume) a Uniunii Internationale a Telecomunicatiilor
În temeiul prevederilor art. 107 din Constituția României, ale
art. 22 lit. a) din Legea bugetului de stat pe anul 2001 nr. 216/2001 , precum și ale
art. 106 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 60/2001
privind achizițiile publice,
Guvernul României adopta prezenta hotărâre.
Articol unic
Hotărârea Guvernului nr. 576/2001
privind organizarea la București a Festivalului Internațional "George Enescu", editia a XV-a, 8-28 septembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 29 iunie 2001, se modifica și se completează după cum urmează:
1. Articolul 5 va avea următorul cuprins:
"Art. 5. - (1) Bugetul festivalului și concursului se stabilește în suma de 174 miliarde lei, în următoarea structura, pe surse:
a) 115 miliarde lei - din bugetul Secretariatului General al Guvernului;
b) 10 miliarde lei - din bugetul Ministerului Culturii și Cultelor aprobat pe anul 2001;
c) 49 miliarde lei - din fonduri provenite din donații și sponsorizări ale persoanelor fizice și ale persoanelor juridice, din țara și din străinătate, din alte surse atrase în condițiile legii, precum și din veniturile realizate din publicitate și încasări.
(2) Pentru finanțarea parțială a cheltuielilor de organizare a festivalului și a concursului se suplimenteaza bugetul Secretariatului General al Guvernului pe anul 2001 cu suma de 115 miliarde lei din Fondul de rezerva bugetară la dispoziția Guvernului.
(3) Din bugetul festivalului și concursului se finanțează și următoarele acțiuni:
a) organizarea intalnirii reprezentanților diasporei românești;
b) organizarea unui simpozion internațional cu participarea specialiștilor în domeniul muzical;
c) organizarea unui simpozion internațional cu participarea unor manageri și organizatori de festivaluri muzicale;
d) executarea unor lucrări de amenajare a drumului de acces și a incintei la Casa Memoriala "George Enescu" din orașul Sinaia, județul Prahova;
e) plata onorariilor artiștilor români și străini, a partiturilor închiriate, precum și a colaboratorilor care își aduc contribuția la desfășurarea festivalului;
f) alte acțiuni necesare care apar pe parcursul organizării și desfășurării festivalului, stabilite și aprobate de Comisia de organizare.
(4) Bugetul detaliat al festivalului și concursului se aproba de ministrul pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului."
2. Alineatul (2) al articolului 6 va avea următorul cuprins:
"(2) Secretariatul General al Guvernului are în responsabilitate:
a) coordonarea și asigurarea, după caz, a achiziționării tuturor bunurilor și serviciilor necesare pentru buna organizare și desfășurare a festivalului și concursului;
b) coordonarea realizării unui program promotional și de imagine care să pună în valoare spiritualitatea românească și să contribuie la afirmarea imaginii pozitive a României în lume, în contextul eforturilor de integrare în structurile europene."
3. Alineatul (1) al articolului 7 va avea următorul cuprins:
"Art. 7. - (1) Pentru participanții din țara și din străinătate - interpreți, concurenți, oficiali și membri ai juriilor festivalului și concursului - plata onorariilor și a altor servicii incluse în contractele încheiate se va asigura prin ARTEXIM, instituție subordonata Ministerului Culturii și Cultelor."
4. La articolul 7, după alineatul (1) se introduce alineatul (1^1) cu următorul cuprins:
"(1^1) Finanțarea de către Secretariatul General al Guvernului, respectiv Ministerul Culturii și Cultelor, a acțiunilor realizate prin ARTEXIM se face prin transfer, la solicitarea acesteia, pe bază de documente justificative pentru plata contravalorii contractelor încheiate."
5. Articolul 8 se completează cu alineatul (2) cu următorul cuprins:
"(2) Pentru contractele externe încheiate plata se face la valoarea neta stabilită în acestea, la care se adauga impozitele și taxele legale."
6. După articolul 8 se introduce articolul 8^1 cu următorul cuprins:
"Art. 8^1. - Pentru convențiile care au ca obiect achiziționarea de bunuri și servicii necesare în vederea organizării și desfășurării festivalului și concursului, pragurile prevăzute la
art. 13 lit. a) și b) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 60/2001
privind achizițiile publice se stabilesc la valoarea de 800.000 euro pentru fiecare."
7. Articolul 9 va avea următorul cuprins:
"Art. 9. - Sumele prevăzute în bugetul festivalului și concursului și neutilizate se restituie la bugetul de stat până la data de 15 decembrie 2001, pentru reîntregirea Fondului de rezerva bugetară la dispoziția Guvernului."
PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: Ministrul pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, Petru Șerban Mihailescu Ministrul culturii și cultelor, Razvan Theodorescu Ministrul finanțelor publice, Mihai Nicolae Tanasescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.