Decizia nr. 180/2001

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Ioan Vida - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Marioara Prodan - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepții ridicate de Palfi Duman în Dosarul nr. 960/2001 al Curții de Apel Pitesti - Secția penală și, respectiv, de Ioan Ionas în Dosarul nr. 961/2001 al aceleiași instanțe.

La apelul nominal în Dosarul nr. 102C/2001 se constata lipsa autorului excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 103C/2001 aflat astăzi pe rol, în vederea discutarii conexarii la prezenta cauza.

La apelul nominal lipsește, de asemenea, autorul excepției Ioan Ionas, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Din oficiu Curtea ridica problema conexarii dosarelor, având în vedere obiectul identic al celor două cauze.

Având cuvântul asupra acestui incident procedural, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de conexare a Dosarului nr. 103C/2001 la Dosarul nr. 102C/2001, în temeiul

art. 16 din Legea nr. 47/1992 , republicată, raportat la art. 164 din Codul de procedură civilă, întrucât excepțiile de neconstituționalitate ridicate au același obiect.

Curtea, deliberând, decide conexarea Dosarului nr. 103C/2001 la Dosarul nr. 102C/2001, în temeiul

art. 16 din Legea nr. 47/1992 , republicată, conform căruia "Procedura jurisdicțională [...] se completează cu regulile procedurii civile [...]", raportat la art. 164 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia "[...] întrunirea mai multor pricini [...] în care sunt aceleași părți sau chiar împreună cu alte părți și al căror obiect și cauza au între dânsele o strânsă legătură [...] poate fi facuta de judecător chiar dacă părțile nu au cerut-o".

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepțiilor de neconstituționalitate ca fiind neintemeiate, precizând ca art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală nu încalcă prevederile constituționale ale art. 20 alin. (2), referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 24, referitoare la dreptul la apărare, și nici pe cele ale art. 128, care privesc folosirea căilor de atac. Dimpotriva, dreptul la un recurs efectiv exista deoarece invinuitul sau inculpatul arestat are posibilitatea de a solicita încetarea de drept a măsurii preventive, de a se plange împotriva ordonanței de arestare preventivă sau poate solicita revocarea ori înlocuirea măsurii preventive. Or, aceste încheieri pot fi atacate cu recurs atât de procuror, cat și de inculpat, în conformitate chiar cu dispozițiile legale criticate, prevederi care nu contravin textelor constituționale și nici celor ale art. 5 pct. 4 și ale art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Pe de altă parte, potrivit prevederilor art. 128 din Constituție, "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii", iar conform art. 125 alin. (3) din Legea fundamentală, "Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege", intrand în competența exclusiva a legiuitorului stabilirea și modul de exercitare a căilor de atac, iar nu în competența Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin încheierile din 13 februarie 2001, pronunțate în dosarele nr. 960/2001 și nr. 961/2001, Curtea de Apel Pitesti - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepții ridicate de Duman Palfi și, respectiv, de Ioan Ionas.

În ședința publică din 14 iunie 2001 Curtea Constituțională a dispus conexarea Dosarului Curții Constituționale nr. 103C/2001 la Dosarul Curții Constituționale nr. 102C/2001, în temeiul

art. 16 din Legea nr. 47/1992 , republicată, coroborat cu art. 164 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă.

În motivarea excepțiilor de neconstituționalitate autorii acestora susțin ca dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 20 alin. (2), referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 24, referitoare la dreptul la apărare, ale art. 128, referitoare la folosirea căilor de atac, precum și prevederile art. 5 pct. 4 și ale art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și pe cele ale art. 2 pct. 1 din Protocolul adițional nr. 7 la aceasta convenție. Textul de lege criticat este considerat neconstitutional de către autorii excepțiilor, deoarece nu prevede calea de atac a recursului și împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive. De asemenea, se considera ca este încălcat "dreptul la doua grade de jurisdicție în materie penală", principiu "ce constituie titlul art. 2 din Protocolul nr. 7 la convenție". Autorul excepției, Ioan Ionas, mai considera ca "nemaiavand dreptul la exercitarea unei cai de atac [...], este îngrădit dreptul la apărare, întrucât încheierea prin care s-a dispus respingerea cererii de revocare a măsurii arestării preventive nu mai poate fi controlată într-un alt grad de jurisdicție".

Exprimandu-și opiniile asupra excepțiilor, instanța de judecată considera ca acestea sunt întemeiate, apreciind ca în raport cu prevederile art. 20 alin. (2) din Constituție, referitoare la prioritatea reglementărilor internaționale privind drepturile omului în cazul existenței unei neconcordante a legilor interne cu aceste tratate la care România este parte, textul de lege criticat este neconstitutional, deoarece contravine Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, "în care este consacrat principiul dreptului la doua grade de jurisdicție în materie penală". În final se arata ca "Soluționarea pe fond a cauzelor penale presupune o activitate ce se poate prelungi în timp, iar posibilitatea de a uza de calea de atac a recursului o dată cu fondul cauzei constituie o ingradire a drepturilor constituționale ale părților, cu consecințe deosebite ce vizează starea de libertate".

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctele sale de vedere, apreciază ca excepțiile de neconstituționalitate sunt neintemeiate, deoarece prin dispozițiile legale criticate nu se încalcă prevederile art. 5 pct. 4 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prevederi care se referă la o cale de atac împotriva actului prin care s-a dispus luarea unei măsuri preventive. Or, potrivit art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală, încheierea data în prima instanța, prin care s-a dispus luarea unei măsuri preventive, poate fi atacată separat cu recurs. Se considera, prin urmare, ca dispozițiile respective sunt în deplina concordanta cu prevederile art. 5 pct. 4 din convenția invocată. Pe de altă parte, chiar în condițiile în care încheierea prin care s-a respins cererea de revocare a arestării preventive nu poate fi atacată separat cu recurs, persoana arestata dispune de o serie de alte garanții împotriva menținerii unei arestari ilegale. Astfel, potrivit art. 5 alin. 3 din Codul de procedură penală, dacă cel împotriva căruia s-a luat măsura arestării preventive sau o măsura de restrangere a libertății considera ca aceasta este ilegala, are dreptul în tot cursul procesului să se adreseze instanței competente, potrivit legii. De asemenea, se mai arata ca potrivit art. 139 alin. 1 din Codul de procedură penală măsura preventivă luată se poate înlocui cu o alta măsura preventivă, dacă s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepțiilor de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției și la cele ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, inclusiv la cele ale Protocolului nr. 7 adițional la convenție, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Obiectul excepțiilor de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din cererile formulate de autorii acestora și din încheierile de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală, dispoziții care au următorul conținut: "Încheierea data în prima instanța prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea sau încetarea unei măsuri preventive poate fi atacată separat cu recurs, de procuror sau de inculpat. Termenul de recurs este de 3 zile și curge de la pronunțare pentru cei prezenți și de la comunicare pentru cei lipsa."

În susținerea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia au invocat următoarele prevederi constituționale:

- Art. 20 alin. (2): "Dacă exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.";

- Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.";

- Art. 128: "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."

De asemenea, autorii excepțiilor au considerat ca textul de lege criticat încalcă și prevederile art. 5 pct. 4 și ale art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care sunt următoarele:

- Art. 5 pct. 4: "Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deținere are dreptul sa introducă un recurs în fața unui tribunal, pentru ca acesta sa statueze într-un termen scurt asupra legalității deținerii sale și sa dispună eliberarea sa dacă deținerea este ilegala.";

- Art. 6 pct. 1: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanța independenta și impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședința poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părți a acestuia în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanța atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiției."

Autorul excepției, Duman Palfi, a mai invocat și încălcarea art. 2 pct. 1 din Protocolul nr. 7 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care are următoarea redactare: "Orice persoană declarata vinovata de o infracțiune de către un tribunal are dreptul sa ceara examinarea declarației de vinovăție sau a condamnării de către o jurisdicție superioară. Exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care acesta poate fi exercitat, sunt reglementate de lege."

Examinând excepțiile de neconstituționalitate, Curtea constata ca acestea sunt neintemeiate pentru considerentele ce urmează:

Astfel, referitor la încălcarea prin dispozițiile art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală a art. 24 din Constituție, Curtea considera ca omisiunea legiuitorului de a fi prevăzut o astfel de cale de atac și împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de încetare de drept a măsurii preventive nu poate fi considerată contrară Constituției, deoarece, potrivit art. 128 din Legea fundamentală, "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii". Este atributul exclusiv al legiuitorului de a institui căile de atac și condițiile în care acestea pot fi exercitate. Totodată, în conformitate cu dispozițiile

art. 2 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 47/1992 , republicată, "În exercitarea controlului, Curtea Constituțională se pronunța numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului". Or, autorii excepțiilor solicita tocmai completarea prevederilor art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală, solicitare contrară atât prevederilor menționate, cat și prevederilor constituționale cuprinse în art. 58 alin. (1), potrivit cărora "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a tarii".

În ceea ce privește susținerea unuia dintre autorii excepției referitoare la încălcarea prin art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală a art. 128 din Constituție, Curtea retine ca și aceasta critica este lipsită de temei, deoarece art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală reglementează tocmai calea de atac a recursului împotriva încheierii prin care instanța de judecată a dispus luarea, revocarea, înlocuirea sau încetarea unei măsuri preventive. Totodată Curtea observa ca accesul liber la justiție, în sensul prevederilor art. 5 pct. 4 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, înseamnă posibilitatea oricărei persoane lipsite de libertate de a contesta în fața unui tribunal competent legalitatea măsurii privative de libertate luate împotriva sa. Acestei cerințe îi răspunde în mod evident textul de lege criticat care prevede în plus și calea de atac a recursului împotriva încheierii privind măsurile preventive. Din aceasta perspectiva art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală nu contravine nici prevederilor art. 20 din Constituție, referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului.

Referitor la pretinsa contrarietate a dispozițiilor art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală cu prevederile art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale Curtea constata ca acest text al convenției, care se referă la dreptul oricărei persoane "la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanța independenta și impartiala, instituită de lege [...]", nu are legătură cu dispozițiile legale criticate, care nu reglementează judecarea în fond a cauzei, ci "Calea de atac în contra încheierii privind măsurile preventive".

Pentru aceleași considerente Curtea constata că nu au incidența în cauza nici prevederile art. 2 pct. 1 din Protocolul adițional nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care se referă la dreptul oricărei persoane "declarata vinovata de o infracțiune penală" de a cere "examinarea declarației de vinovăție sau a condamnării de către o jurisdicție superioară", deci la dreptul la o cale de atac împotriva hotărârii judecătorești prin care se constata vinovăția penală a unei persoane, iar nu la dreptul la recurs împotriva încheierilor privind măsurile preventive.

De altfel asupra constituționalității dispozițiilor art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală Curtea Constituțională s-a mai pronunțat, respingând excepțiile, ca fiind neintemeiate, prin mai multe decizii, dintre care menționăm Decizia nr. 649 din 16 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 80 din 19 februarie 1998, și Decizia nr. 38 din 26 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 13 mai 1998, prin care s-a reținut ca "restrangerea prin lege a căilor de atac este constituțională, nefiind contrară dispozițiilor art. 128 din Constituție".

Curtea constata ca atât considerentele, cat și soluțiile pronunțate prin aceste decizii își păstrează valabilitatea și în prezenta cauza, întrucât nu au intervenit elemente noi de natura sa determine o reconsiderare a jurisprudenței Curții.

Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) și (4) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepții ridicate de Duman Palfi și Ioan Ionas în dosarele nr. 960/2001 și nr. 961/2001 ale Curții de Apel Pitesti - Secția penală.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 iunie 2001.